Colour Catcher Max Protect, șervețele captatoare de culoare. Recenzie și testare de produs

De mulți ani folosesc șervețele captatoare de culoare atunci când spăl rufe amestecate, și albe și colorate, pentru a nu se păta unele de la altele. Acum două săptămâni am primit un colet cu șervețele Colour Catcher Max Protect de la Ask Team prin intermediul BuzzStore Romania să le testez. În colet erau și 5 plicuri cu mostre ca să le ofer colegelor și prietenelor mele, ceea ce cu mare drag am făcut, și o pereche de șosete flaușate groase, colorate.

Am încercat Colour Catcher cu o șarjă de rufe albe și colorate, majoritatea fiind din bumbac. Printre ele, un tricou albastru intens din care știam că iese culoarea, un prosop albastru, un tricou corai, etc.

În mod normal, îmi plăcea să-mi sortez hainele în culori asemănătoare pentru a împiedica transferul culorilor, în special pe rufele albe, însă de când folosesc Colour Catcher nu mai fac asta, doar sortez rufele în funcție de materialul din care sunt făcute, pentru că bumbacul, de exemplu, îl spăl la temperaturi mari și foarte mari. Am pus un șervețel în cuvă, apoi rufele și am folosit un program mai scurt de spălare, pentru că rufele nu erau foarte murdare. Am spălat totul ca de obicei, iar când am terminat am scos rufele împreună cu șervețelul folosit.

În poză se observă foarte bine că șervețelul alb inițial, după spălare era bleu, de la tricoul albastru pus acolo.

 
Am examinat hainele după ce le-am scos din mașină, și o singură piesă de lenjerie, din fibră sintetică, părea ușor gălbuie, însă nu de la acel tricou corai (dacă era așa, și alte rufe albe s-ar fi contaminat), ci de la faptul că nu este o îmbrăcăminte nouă și cumva de la lumina galbenă de deasupra mașinii de spălat. Restul hainelor erau curate și fără nicio pată de culoare străină pe ele.



Sigur, Colour Catcher nu este perfect, însă dacă aveți mai multe rufe din care știți că iese culoarea la spălat, puneți două șervețele în cuvă și problema petelor de transfer va fi rezolvată. De exemplu, eu spăl blugii fără alte rufe pe lângă ei, pentru că denimul lasă mai multă culoare decât poate duce un astfel de șervețel, așa că pun tot ce am din denim albastru sau gri și negru la o singură spălare, fără să-mi mai fac griji. Este singurul tip de haine pe care le mai sortez după culoare de când folosesc șervețele Colour Catcher.

Cristina, prietena mea care nu știa despre aceste produse, după folosire mi-a spus: "Am fost cucerită de acest produs. Urăsc să spăl încărcături mici și spunând asta, am pus haine de culori diferite în mașină, un șervețel Colour Catcher și DA, FUNCȚIONEAZĂ!"

Carmen m-a sunat și mi-a zis că "mă uimește de fiecare dată când îmi scot rufele din mașina de spălat și acolo este culoarea - pe șervețelul ăla minuscul, nu știu din ce este făcut, dar știu că așa îl numesc eu - o minune!"

Așadar, chiar dacă mai sortați rufele, se întâmplă să nu observați o cămașă foarte colorată care e acolo, printre celelalte. Puneți un Colour Catcher în cuvă, nu aveți ce pierde. Dimpotrivă, vă scutiți singure de surpriza de a găsi rufe pătate în mașina de spălat!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Joia cârcotelilor. Inelul de "argint"

În 2008, de sărbătorile de iarnă, mergeam pentru prima oară într-o excursie în Turcia. Datorită unor factori diverși și mulți foarte personali, care au intervenit în perioada respectivă, excursia aceea a fost mai mult amară decât dulce.

Cum factorii personali nu-și au locul în cârcoteala mea de azi, și oricum nu aveau legătură cu locurile vizitate, rămâne să trec în revistă de ce anume nu mi-a plăcut Turcia, și nu mi-aș mai dori să revin acolo.

Mai întâi am fost țepuită în bazar, de unde am cumpărat câteva semne de carte să duc și eu oarece suveniruri la cei apropiați. Un negustor mi-a cerut 5 dolari bucata, m-am tocmit "la sânge" cu el și abia am scos la jumătate de preț. După câteva minute aveam să descopăr exact aceleași semne de carte într-o librărie, la 50 de cenți bucata, și nu la 2,5 dolari cât îmi luase mie individul din bazar.

A doua țeapă, la taximetrist. Mă rătăcisem (ca de obicei :))) ) și neștiind cum să găsesc hotelul, am apelat la un taxi. Care m-a jecmănit fără milă de 15 dolari pentru vreo 3 minute de drum. Aici furtul a fost cu voia mea, cu știința mea, pentru că eram conștientă că dacă nu-i dădeam cât cerea, acolo rămâneam, adică în stradă.

A treia țeapă, am descoperit-o după câțiva ani de la excursia aceea. Undeva, sus pe un munte, la Pergam, mi se pare, erau niște tarabe cu suveniruri dar și cu bijuterii de tot felul, nu foarte pretențioase, șimi-a picat cu tronc un inel de argint sub formă de dragon. Dom'ne, da' nu-mi puteam lua ochii de la el. Negustorul sigur că a speculat momentul și m-a convins să-l cumpăr. Țin minte că am dat ceva de genul 39 de dolari. În orice caz, în 2008 când se întâmpla tărășenia, suma era mai mult de un milion vechi. Mi s-a părut foarte scump, și undeva în sufletul meu ceva îmi spunea că am fost fraierită, pentru că inelul nu merita atât de mult. Știu că mă tot uitam la el, că-l tot suceam, că parcă-parcă nu mi se părea a fi argint, nu arăta ca niciuna din bijuteriile de argint pe care le aveam acasă și simțeam că îmi părea rău după bani, dar îmi plăcea dragonelul acela încolăcit pe degetul meu.

L-am purtat scurtă vreme, apoi l-am abandonat într-o cutiuță, pentru că îmi agăța mânecile hainelor cu coada și cu urechile. După vreo 3-4 ani am dat de el, și era înnegrit foarte. Dar nu ca argintul, ci ca nichelul. :)

Așa că pe mine turcii nu mă mai prind niciodată să las bani în țara lor. Slavă Domnului că există și țări civilizate, în care lucruri de genul ăsta sunt extrem de rare, asta în cazul în care ar putea exista, totuși, așa o batjocură față de client.

(... asta scriam eu prin 2012.....Update astăzi, joi, 10 august, în anul 2023 - în vara lui 2019 am fost din nou în Turcia vreo două săptămâni, am văzut jumătate de țară, până la Ankara și înapoi spre Egee, și iar am cumpărat argint, și cred că iar am fost țepuită, deși am luat bijuteria dintr-un magazin de bijuterii al hotelului din Cappadocia, unde am fost cazați. De data asta țeapa era că inelul acela de câteva grame a costat mult mai mult decât o brățară de argint sterling (925) de 17 grame cumpărată de la o fabrică de bijuterii vizitată în Turcia, la Ankara. Asta e, se pare că nu mă lecuiesc :))))

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!