Din când în când mai intru pe site-ul celor de la Trendhim să văd ce noutăți mai sunt. Mai de mult mi-am luat o brățară de piele, acum o pereche de ochelari de soare polarizați Moses Verge. Chiar dacă vara a trecut, zile însorite tot mai sunt și eu am ochii sensibili, așa că mi-i protejez ori de cate ori este necesar, inclusiv iarna, de soarele puternic sau de lumina reflectată de zăpada curată și chiar de vânt.
Perechea pe care o vedeți a venit într-un etui de piele neagră căptușit cu catifea tot neagră, iar în interior era o punguță de mătase și o broșură cu instrucțiuni de întreținere a ochelarilor. Cei comandați de mine au lentilele verzi, dar se găsesc și în varianta pe gri, sau cu alte nuanțe. Sunt ochelari polarizați, pentru a reduce strălucirea și sunt curbați ca să te protejeze și de vânt. Pentru 12 lei în plus, aveți opțiunea de a adăuga și șnur la colet, însă eu nu port ochelarii de soare cu șnur, așa că nu am bifat acea opțiune.
Forma alungită, asemănătoare cumva cu ochelarii așa-zis ochi de pisică mă avantajează cel mai mult. Ochelarii de soare polarizați Moses Verge provin din China, însă sunt grosuți, au o anumită greutate, sunt fermi și se vede de la prima evaluare că sunt de o calitate deosebită. Lentilele au o culoare verde închis ceea ce-i face ideali pentru zilele cu mult soare, dar sunt mai puțin indicați dacă luminozitatea este scăzută.
În principiu Trendhim comercializează produse pentru bărbați, dar multe dintre ele eu zic că sunt unisex pentru că pot fi foarte bine purtate și de femei, așa cum este cazul ochelarilor de soare.
De exemplu, pe site se găsesc tot felul de accesorii masculine, precum gențile de piele. Firește, multe dintre ele au un aspect masculin, în mod clar, dar altele pot fi purtate și de doamne, pentru că arată ca niște genți office. N-o să găsiți acolo poșetele clasice de damă, însă o parte din gențile de pe Trendhim mă atrag la fel de mult ca acelea care au un design feminin prin excelență.
Geanta de mai jos este grăitoare în acest sens, zic eu. Este o geantă de piele încăpătoare, atât pentru documente cât și pentru laptop, are mai multe compartimente interioare și un altul aplicat la exterior. Cureaua de umăr este dublu ancorată de geantă în ambele laterale, este robustă și rezistentă. Pentru o femeie de afaceri, o avocată sau o directoare de bancă mi se pare accesoriul ideal.
De altfel, printre accesoriile cu tușe unisex sunt bijuteriile, precum inelele, dar acestea sunt toate specific masculine, acele de cravată, coliere diverse și mai ales brățări. Pentru că raionul de brățări este ticsit cu modele unisex m-am gândit să vă arăt această brățară Miro din agate maro și lavă, care stă bine atât pe mâna unui domn rafinat cât și pe mâna unei femei.
Pentru domni mai ales, site-ul are toate accesoriile de costum necesare. Așa cum am mai văzut și în trecut, produsele sunt de foarte bună calitate și într-o mare varietate de culori. Spun cu mâna pe inimă că aceste accesorii sunt mai calitative și mai elegante decât ceea ce se găsește pe alte site-uri sau prin magazinele de profil. Puține magazine se pot lăuda cu astfel de produse bune la un preț decent. Pe de altă parte Trendhim oferă 365 de zile, adică un an, ca să puteți proba un produs și dacă nu vă place, să-l returnați. Chiar nu cred că mai există o perioadă de probă atât de lungă la vreun alt magazin, fie el fizic sau online, în țara noastră.
Dacă doriți să comandați de pe Trendhim, datele lor de contact sunt telefon 0371-700.172, email info@trendhim.ro. Pe site sunt adesea tot felul de oferte tentante, de exemplu recent s-a încheiat o ofertă la ochelari 2 la preț de 1. Așa că accesați constant site-ul pentru a vă bucura de ceea ce ei v-au pregătit.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!