joi, 4 ianuarie 2018

De ce ai nevoie de o banda de alergat la un pret bun







De ce ai nevoie de o banda de alergat la un pret bunO bandă de alergat este o opțiune eficientă pentru a face exerciții cardio acasă, indiferent de forma în care vă aflați. V-aș spune că e bună și bicicleta de cameră, dar pentru că am una și n-o folosesc, din cauză că mă resimt după efort, zic că e mult mai bună o bandă. Pentru că de la o anumită greutate încolo, persoanele care vor să slăbească NU trebuie să facă efort, ci doar mișcare. De aceea o bandă de alergat este mult mai recomandabilă în aceste cazuri. Unele dintre voi veți spune sa ma duc la sala de fitness, dar știți cum este, oamenii supraponderali sunt mai retrași și preferă sa exerseze acasă, fără priviri critice. De aceea caut o bandă de alergat la preț bun, nu cine știe ce sofisticată, ci doar pentru ceea ce-mi trebuie mie ca să exersez.

Indiferent că ești începător sau ai mai lucrat pe bandă, în funcție de ceea ce poți face, ca efort, poți alege diferite viteze și înclinații pentru a crea exerciții de ardere a grăsimilor, cardio și alergare. Un antrenament de 30 de minute zilnic, îmbunătățește tonusul mușchiului cardiac, arde caloriile în exces și redă sănătatea, pe termen lung. Mersul pe jos, jogging-ul, alergarea pe bandă, stimulează mușchiul cardiac, fortificându-l. Un antrenament de 15 până la 30 de minute zilnic, mai ales dacă sunteți sedentari prin profesie, ca mine, sau vă deplasați doar cu mașina, o să vă ajute, prin scăderea nivelului de colesterol din sânge, îmbunătățirea rezistenței fizice și mai ales prin arderea de calorii, care, în condițiile unei alimentații corespunzătoare, duce la slăbire.

Pentru persoanele care nu doresc sau nu pot să alerge, doar mersul pe bandă în ritm vioi, este o metodă excelentă de îmbunatățire a tonusului general. Adăugarea unei înclinații cu siguranță ajută la arderea caloriilor, pentru că necesită ceva mai multă mișcare. Pe banda dreaptă, de exemplu, o persoană de 130 de kilograme care merge în ritm normal, arde aproximativ 120 de calorii în 30 de minute. Înclinați banda doar la 5% și veți arde 200 de calorii în același timp. Dacă vreți, aduceți banda la o înclinație de 15%, și veți scăpa de 360 de calorii într-o jumătate de oră.

În cazul alergării, și arderea caloriilor este mai accelerată, iar tonusul se îmbunătățește rapid. Ce-mi place mie la banda de alergat este că fiecare poate să exerseze cât și cum dorește, în limitele organismului său. Așa că, de la o vreme, caut bandă de alergat la un preț bun și încă nu mă hotărăsc pe care s-o aleg de aici. Dar asta nu va mai dura mult timp, că acum, după sărbători, este cel mai bun lucru pe care pot să-l fac pentru mine însămi, să-mi cumpăr o bandă de alergat ieftină și eficientă.

Tu ai făcut vreodată mers sau alergare pe bandă?


sursă foto - pixabay.com

Dacă ți-a fost util, dă mai departe!










miercuri, 3 ianuarie 2018

Dragoste si ura - prezentare si distributie


Dragoste si ura - prezentare si distributieTitlul original: Ask ve Mavi
Traducere - Dragoste și ură
Gen: dramă, romantic
Episoade: +44, încă se difuzează în Turcia (un episod turcesc are o durată standard de 150 de minute fără reclame)
Producător: NTC Media, Turcia 2016
Rețeaua de distribuție: ATV, Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Hakan Arslan
Scenariul: Yelda Eroglu, Gül Abus Semerci

Serialul va fi difuzat de Kanal D în prime time începând cu data de 11 ianuarie 2018.

Ali provine dintr-o familie bogată, care locuiește într-o localitate în regiunea Cappadocia, și are treizeci și ceva de ani. El a stat închis timp de 12 ani, acuzat de uciderea unui bărbat pe nume Ahmet. In ultima vreme, Ali a corespondat, din închisoare, cu o fată, Mavi. Când pedeapsa lui Ali se termină și el este eliberat, ea vine să-l cunoască în prima lui zi de libertate. Ali și Mavi se cunosc oarecum, datorită scrisorilor, și decid să se căsătorească a doua zi, mai ales că Ali nu se duce acasă direct, ci mai zăbovește în oraș.

Cu toate acestea, Mavi nu l-a ales întâmplator pe el ca prieten prin corespondență, ci ea este sora lui Ahmet, care a murit ucis cu 12 ani în urmă, iar viața sa s-a transformat într-un coșmar după acest incident. Mavi intenționează să-l omoare pe Ali în noaptea nunții, ca să-și răzbune fratele, care a murit în același fel. Deși familia lui Ahmet știe cine este criminalul, ea nu a aflat adevărul. De fapt, ucigașul lui Ahmet este fratele lui Ali, Cemal. Cum se mai obișnuiește în Turcia, Ali a luat vina asupra sa și a făcut închisoare în locul fratelui său mai mare, pentru că Cemal era căsătorit și avea copii. Pe de alta parte, Ali află cine este Mavi în timpul procedurilor de căsătorie, dar păstrează tăcerea în numele iubirii, fără să fie conștient de cele ce urmează să se întâmple.

Mavi își duce gândul până la capăt și îl înjunghie pe Ali în noaptea nunții lor, însă rana nu este mortală. După această faptă, el îi spune că nu va depune plângere împotriva ei dacă acceptă să trăiască împreună. Mavi încearcă să se opună, dar o iubire imposibilă începe între ei.

Distribuția

Emrah Erdoğan (Ali), Burcu Kıratlı (Mavi), Işıl Yücesoy (Refika), Kenan Bal (Fazıl), Cüneyt Mete (Cemal), Ayşegül Ünsal (Hasibe), Birgül Ulusoy(Birgül), Alayça Öztürk (Safiye), Derya Artemel (Servet), Osman Karakoç (İlyas), Nur Yazar (Fatma), Uğur Uzunel (İsmet), Gülderen Güler, Selin Dumlugöl (Pembe), Yağmur Aydan (Sinem), Muhittin Oymakçıer (Metin), Ferit Kaya (Faysal), Aydın Orak (Seyfi).

Dragoste si ura - prezentare si distributie





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





surse foto: tvmaze.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.