Korhan |
La spital, Cahide este în alertă maximă şi constrânsă de situaţie, face în aşa fel încât să rămână în cabinet numai cu medicul ginecolog, căruia îi spune că nu e însărcinată pentru că ovarele i-au fost extirpate mai demult, apoi minte că a găsit o mamă surogat şi că Tahsin nu trebuie să afle asta. Doctorul, iniţial nu se învoieşte să mintă, părându-i-se absurd ca o femeie să se poată preface însărcinată timp de 9 luni şi mai apoi să păcălească pe toată lumea că a născut. Însă Cahide îşi joacă bine cartea şi reuşeşte să-l şantajeze pe medic. Acesta se vede învins şi acceptă să-l mintă pe marele Tahsin. Acasă, Korhan intră în posesia celui de-al doilea I-phone al soţiei sale, pune pe un amic să-l deblocheze şi o sună pe Hulya. Ea, aşa cum a convenit cu Cahide, minte că o cheamă Ayșe Yîldîrîm şi că este moaşa nevesti-sii. Hulya vine la spital şi se întâlneşte, din nou întâmplător, cu Bulent. Acum amândoi au interesul să nu se afle că se cunosc, însă asta îi va apropia şi ciudata lor relaţie va continua.
Cahide la medicul ginecolog |
De data asta neprevăzutul o face pe Suhan să cadă în noroi pe potecă în timp ce pleca de acasă, şi revine înăuntru ca să se schimbe. Acolo, Cesur şi omul lui, Fîrat, deja fac schimbarea de tablouri, ferindu-se de servitori, însă prezenţa lui Suhan le îngreunează misiunea, pentru că bărbatul din dormitor nu mai poate ieşi afară. Atunci Cesur îşi ajută partenerul prefăcându-se că a venit în vizită, şi, pentru ca acesta să nu fie observat de Suhan că iese pe uşă, el o sărută. Însă peste câteva clipe, bodyguarzii de la poartă îl prind pe partenerul lui Cesur şi îl aduc în faţa lui Suhan ....
Pe parcursul episodului 3 turcesc din serialul Iubire și răzbunare tensiunea dintre Tahsin Kordulag şi Mihriban creşte. Mihriban vrea să dezvăluie tuturor relaţia lui cu Adalet şi matrapazlâcurile pe care le fac împreună. Însă pentru că a calomniat-o pe Adalet, farmacista face plângere la poliţie şi Mihriban are probleme. De altfel, aflăm în acest episod că Tahsin are foarte mulţi duşmani, că e un copil abandonat care a furat identitatea altcuiva, lucru pe care Suhan şi Korhan îl ştiu de la mama lor, care le-a spus acest adevăr înainte să moară. Cesur, care doreşte să-şi răzbune familia împotriva lui Tahsin, ar vrea să stea departe de Suhan, însă destinul hotărăşte altfel şi ea ajunge chiar să-i cunoască mama, stând de vorbă cu dânsa prin telefon. Pe de altă parte, atracţia evidentă dintre cei doi n-o lasă rece pe Banu care crede că n-ar fi rău să reia relaţia cu Cesur deşi acesta nu consimte la așa ceva. Însă Banu ameninţă discret, că atâta vreme cât el are nevoie de ea ca avocată... totul este posibil.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: IUBIRE SI RAZBUNARE ep. 4-5 urmează: IUBIRE SI RAZBUNARE ep. 9-10
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.