În timp ce ei doi se ceartă în baraca de pe malul mării, tatăl lui Zeynep, Derin, apare în zonă şi în scurt timp se naşte o adevărată furtună intre ei. Derin profită de situație si îl ia pe micuţul Selim apoi dispare cu el făcându-se nevăzut, iar când Zeynep observă că au rămas doar ei doi, cu fratele ei, se agită şi încep să caute peste tot copilul. Dar Derin este bine ascuns într-o altă baracă şi până la urmă el înțelege că trebuie să hrănească bebelușul. Îl duce, sfătuit de Kamil, unul din prietenii lui, la o doică bătrână și, în timp ce ea merge să mulgă vaca, ei cred că bătrâna le-a răpit copilul. Urmează o căutare generalizată care se întinde până seara. La un moment dat Kamil vede un telefon sunând - era tatăl lui Fatih - și răspunde, spunându-i acestuia că Selim a dispărut și că ceilalți se află într-o bătaie generalizată. La debarcader are loc o confruntare între cele două familii care în aceste împrejurări tensionate ajung să se cunoască. Bătrâna doică apare cu Selim și cu Elif, sora mai mică a lui Zeynep și copilul ajunge din nou la mama sa. Apele se mai limpezesc şi Zeynep se întoarce la vila somptuoasă a lui Fatih.
Însă pe măsură ce aproape toţi membrii familiei Șekercizade încep să se obişnuiască cu Zeynep şi cu Selim, mama lui Fatih, Mukaddes, n-o suportă şi deja se gândeşte la fel de fel de jocuri ca s-o determine să plece din casa lor. În primul rând discută cu fiica ei, Selin, la baie, despre cum să facă să nu cumva să moştenească Selim şi mai ales Zeynep averea familiei. A doua zi Fatih observă nişte transferuri de sume mari, în documente şi cere detalii celor de la companie, dar i se spune că un investitor vrea să le cumpere brandul. Derin şi amicii lui încep să supravegheze vila cât de discret pot. Irem, după şocul avut ca să afle că Fatih este căsătorit şi are copil, începe ofensiva şi vrea să-l recâştige. (aici se termină episodul 4 de pe Acasă TV) Bunica familiei, Gulsum, cu sora lui Fatih, Selin, merg cu Zeynep la o partidă de shopping pentru că au de gând să meargă la căpitanul Derin, conform tradiției, să o ceară de nevastă. Căpitanul şi amicii lui urmăresc totul de pe o bancă, având grijă să nu fie observaţi de Zeynep.
Însă când pleacă, cei trei urmăresc maşina bogătaşilor şi pentru că nu pot ţine direcţia, ajung în şanţ. Seara, noua familie a lui Zeynep se pregătește de vizită la tatăl ei ca s-o ceară oficial de nevastă. Ea se îmbracă elegant, se machiază şi când apare în faţa tuturor, stârneşte priviri admirative, mai ales Fatih nu-şi poate dezlipi ochii de la ea. Bunica Gulsum aduce şi o cutiuţă cu verighetele şi cu toţii pleacă la spital, unde se află căpitanul, care acum este accidentat. Tatăl lui Fatih, Fehmi, o cere, formal, de soţie pe Zeynep pentru fiul său, dar Derin spune că și așa ei s-au căsătorit, dar formal nu e de acord până când nu se căsătoresc nepotul lui, Orhan, cu Selin, sora lui Fatih. Toată lumea este acum tensionată şi familia se întoarce acasă uluită de tupeul bătrânului. Firește, familia Șekercizade nici nu vrea să audă să-și dea singura fată unui necunoscut, și sărac pe deasupra.
A doua zi cei doi cuscri se văd iarăşi, acasă la căpitan, în speranța că se pot îndrepta lucrurile, însă telefonul sună şi Selin spune că este răpită ...
Acest rezumat acoperă episoadele 3 , 4 și pațial 5 de la Acasă TV
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Dragoste cu imprumut. Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!