luni, 13 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 8 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 8 rezumat

Colibele sunt arse deși Cengo nu este de acord cu ceea ce face Demir și îi spune direct că este lipsit de conștiință. Oamenii ies din acele corturi de paie, nu va fi nicio victimă, dar totul se distruge. Focul este văzut de la conac, iar Demir îi va ascunde adevărul Zuleyhăi, mințind că totul a pornit de la o sobă defectă. Hunkar este și ea surprinsă că fiul ei s-a pretat la un asemenea gest și a doua zi se duce cu mâncare la sărmanii oameni rămași fără adăpost promițând că în scurt timp le va ridica alte locuințe într-un alt loc de pe moșie. Servitorii nici ei nu știu prea multe, dar Gulten se duce să-l caute pe Yilmaz iar vecina care a avut grijă de el o alungă de acolo considerând că din vina ei s-au petrecut toate relele. Pe de altă parte, Gaffur îi povestește lui Sanyie cum au decurs lucrurile, iar ea se întreabă ce poate să aibă domnul Demir împotriva lui Yilmaz într-atât încât să dea foc la colibe? Hunkar o cheamă pe femeia care l-a ascuns pe Yilmaz deoparte și o descoase, dar ea minte că s-a trezit cu bărbatul, rănit, într-o încăpere pe care o folosea de magazie și că nu știe ce s-a întâmplat cu el în seara incendiului.

Acum vedem că Yilmaz a fost salvat de Cetin și adus acasă la Fekeli care cheamă un medic să-l îngrijească. După ce își revine, Yilmaz îl consideră și îl numește pe Fekeli tată, pentru acest gest. Peste puțin timp, el se duce să dea târcoale conacului s-o vadă pe Zuleyha dar crede că ea l-a trădat, în special după ce un fotograf vine la familia Yaman și le face niște poze, iar una din ele apare în ziarul local, arătând o familie aparent fericită. Acum el vrea să se răzbune pe Demir și pentru incendiul din sat. Așa că într-o zi pătrunde neobservat în garajul de la conac, ia benzina din rezervorul mașini, și când Demir pleacă cu treburi, se oprește în drumul prăfuit. Acolo Yilmaz îl lovește în cap, îl leagă și îl duce într-un șopron, apoi îi dă foc locului respectiv, lăsând un cuțit pentru Demir ca să se salveze. Mașina este găsită de Cengo, care îl ajută pe Demir să-și schimbe hainele afumate și să-și revină. Când ajunge acasă, Demir o minte pe Hunkar că a căzut în canal și de aceea are hainele lui Cengo pe el.

Fekeli îi explică lui Yilmaz că asta înseamnă răzbunare, să-l faci pe inamicul tău să trăiască în teroare, nu să-l omori. Apoi Yilmaz îl întreabă pe binefăcătorul său ce are cu familia Yaman și acesta îi povestește că în trecut ei i-au ucis familia într-un accident intenționat și că acum are de gând să-și ia revanșa.

Dar să revin la poza din ziar - articolul respectiv mai are o consecință neașteptată: Veli revine la conac unde este nevoit să mintă că este vărul Zuleyhăi, chipurile ca să vadă copilul. La un moment dat se preface că merge la baie, dar intră în camera surorii sale vitrege și o șantajează că dacă nu-l sponsorizează constant cu bani, îi spune lui Demir că Adnan este al lui Yilmaz. După aceea ia un colier scump fără ca Zuleyha să aibă timp să schițeze vreun gest și îl bagă în buzunar. Hunkar află că Veli "e la baie" și vine imediat în dormitor alungându-l de lângă nora ei. După acest incident, ea îi spune lui Demir ce s-a întâmplat, inclusiv despre prima vizită la conac, apoi Demir îl ia la o plimbare cu mașina și în câmp oprește, amenințându-l pe Veli cu moartea dacă-l mai prinde pe la ei pe moșie, demonstrându-i că știe cine este și ce hram poartă.

Veli pleacă cu coada între picioare, dar nu se întoarce la Istanbul pentru că acolo îl așteaptă celor cărora le este dator. Acum, se duce cu colierul la un bijutier și face rost de bani ca să poată să stea la un hotel ieftin și să trăiască. Sermin, care mereu se înființează la Yamani când este Veli acolo, îl place și într-o zi se întâlnește pe stradă cu el. Veli pricepe imediat că Sermin îi face ochi dulci, și o invită la un restaurant pe ea și pe prietena cu care ieșise la plimbare. Astfel el întrevede o nouă sursă de bani, deși nu știe că Sermin îi seamănă în anumite privințe. În urma prânzului luat împreună, Sermin începe să spere la inima lui Veli și acceptă pentru prima oară divorțul despre care Sebahattin vorbește zilnic.

Ma numesc Zuleyha episodul 8 rezumat

Într-o zi însorită, familia Yaman stă afară cu Adnan în cărucior. Hamine tot ar vrea să meargă la plimbare, dar Hunkar o bagă în casă. La un moment dat, merg cu toții înăuntru, căruciorul cu copilul rămânând în curte. Hanime prinde momentul și pleacă fără să o vadă nimeni. Iese la câmp pe drumeag, Adnan plânge, iar bătrâna îl lasă în drum și se duce în lanuri. Adnan adoarme. În casă Zuleyha alertează pe toată lumea că băiețelul a dispărut, răpit, crede ea. Hunkar imediat observă lipsa lui Hamine, dar nimeni nu știe unde să caute. Pe drumeag mâinile unui bărbat apucă de cărucior și îl duce mai departe ....

Cine este cel care l-a preluat pe Adnan? Dacă este Yilmaz, Fekeli sau Veli veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.



a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 7 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 9 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 12 ianuarie 2020

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Demir și Yilmaz se întâlnesc și se iau la bătaie, dar Demir îl doboară pe tânăr apoi îl leagă de un tractor și îl pune pe Gaffur să-l tragă pe câmp. După scurt timp, se răzgândește și îl duce la râu (unde se alătură și Cengo), apoi plănuiește să-l împuște mortal. Yilmaz cade în apă și se preface mort, iar Demir cu Gaffur pleacă de acolo crezând că aceasta este mort. Cengo este foarte mirat de această ură atât de mare și ulterior va cere niște explicații. La o șuetă într-o seară, Demir îl va minți pe prietenul său că Yilmaz este fratele vitreg, cartofor, al Zuleyhăi și că din cauza datoriilor pe care le are tot vine să-l șantajeze ca să-i dea bani și mai spune că ar fi violat-o pe Zuleyha chiar la conac. Cengo crede povestea inventată de Demir și promite să-l ajute la prinderea lui Yilmaz și la eliminarea lui.

Când Demir ajunge la conac află că Zuleyha tocmai a născut un băiețel sănătos. Sermin nu pregetă să observe față de toată lumea că bebelușul este normal și că nu pare născut prematur. Demir se uită cu luare aminte la copil, dar Haminne începe să vorbească despre viperă și spune că de frica șarpelui și de la căzătură a născut Zuleyha. Demir se înfurie văzând că toată lumea voia să-i ascundă așa un lucru important, dar chiar și așa, tot intră la bănuieli că micuțul Adnan nu e al lui, deși este conștient că avea nevoie de un moștenitor. Seara, Demir rămâne pe gânduri cu privire la Yilmaz și are presimțirea că acesta nu este mort, apoi discută cu Hunkar despre asta. A doua zi îi ordonă lui Gaffur să-i găsească cadavrul.

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Yilmaz este rănit la umăr și nu poate să miște brațul aferent rănii. Se chinuie să ajungă pe celălalt mal, iar de acolo îl preia Gulten care-l văzuse când dădea târcoale conacului și urmărise tot ce au făcut stăpânul și Gaffur la câmp. Ea îl duce în sat, la colibe, la o femeie care fusese vecină cu cei doi iubiți la începuturile venirii lor la Cukurova și o roagă să îl îngrijească, fără să afle nimeni că el este acolo. După aceea Gulten îl caută pe Sebahattin și îl aduce la Yilmaz ca să-i scoată glonțul. În acest context Gulten va fi adeseori plecată de acasă iar Saniye și Fadik îi vor simți lipsa. Într-o zi, pe când doctorul încearcă s-o liniștească pe Gulten care plânge pentru că ai ei vor s-o mărite cu un băiat pe care nu-l iubește, Fadik îi vede unul lângă altul și crede că doctorul și Gulten au o relație și că de aceea ea lipsește cu orele de la conac. Pe de altă parte, Sermin îl controlează la cabinet pe soțul ei și află că într-o zi a venit o fată și el a plecat cu ea (Yilmaz avea febră și Gulten s-a dus la Adana, la cabinet, să-l cheme.) Astfel un nou scandal stă să izbucnească la ferma Yaman.

Gaffur se duce să-l caute pe Yilmaz dar pe drum, tot gândindu-se ce va face cu cadavrul, își dă seama că dacă tânărul este mort și se află crima, el va fi pus să spună că l-a omorât și va merge la închisoare în locul lui Demir. Așa că Gaffur se roagă acum ca Yilmaz să fie viu. Între timp găsește o bucată de cămașă și urme de sânge exact în râpa unde l-a tras Gulten după ea. Gaffur merge pe drumeag și ajunge la colibe, trăgând concluzia că trebuie să fie ascuns de careva pe acolo. Mai înainte, însă, găsise în noroi actele false pe care Yilmaz le făcuse la Adana și le ascunsese lângă un lan. Gaffur îl anunță pe Demir despre ceea ce a descoperit, fără să-i arate actele false.

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Șeful mafiot cu care se împrietenise Yilmaz, Fekeli aga, vine și el la Cukurova și se duce în casa unui prieten vechi care-l pune la masă și îi povestește ce s-a mai întâmplat între timp. Fekeli își dezvăluie intenția de a-și redeschide afacerile pe care le avea cu ani în urmă și îl ia pe Cetin, fiul prietenului său, drept ajutor. Mai întâi cumpără o casă mare și luxoasă ai cărei proprietari au murit.

La conac are loc botezul micuțului Adnan, apoi Hunkar împarte aur slujbașilor, iar Demir se duce să dea bani celor de la colibe, însă face asta și ca să vadă dacă Yilmaz este acolo. Acesta este în colibă, dar auzind că se anunță ceva, iese afară și astfel află că Zuleyha are un băiețel. După aceea Yilmaz leșină, tocmai la timp, pentru că femeia care-l îngrijește îl trage înăuntru și nimeni nu-l observă. După ce împarte banii Demir pleacă mestecând în minte un alt plan. Seara ar trebui să aibă loc cununia lui Gulten cu acel băiat dar ea vine furioasă și îi dă verigheta înapoi spunând că nu se mărită cu el. Gaffur se enervează, însă Gulten îl amenință că a văzut tot ce s-a întâmplat cu Yilmaz, că știe totul și despre cum a fost rănit, și că dacă nu e lăsată în pace, va spune tuturor ce a văzut. Gaffur tace, Fadik crede că Gulten a refuzat măritișul pentru că-l iubește pe doctor, iar Demir, care află toate acestea e decis să-l caute pe Yilmaz în fiecare colibă.

Ma numesc Zuleyha episodul 7 rezumat

Imediat Demir pleacă împreună cu Gaffur și Cengo în sat și cere să vină persoana care-l ascunde pe Yilmaz. Gaffur cotrobăie în colibe dar nu găsește decât o haină cu un document în ea (Yilmaz s-a ascuns). Femeia care-l îngrijea nu recunoaște nimic, iar Demir când vede așa ceva, pune să fie dat foc la toate colibele. În conac, Hanimme care auzise o discuție despre Yilmaz acum tot întreabă de el și bineînțeles că Zuleyha o aude, începând să se gândească oare de ce vorbește bătrâna despre iubitul ei?

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Ma numesc Zuleyha ep. 6 tr                                     urmează: Ma numesc Zuleyha, ep. 8 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Ma numesc Zuleyha, prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet