joi, 28 noiembrie 2019

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie



Pacienta tacuta de Alex Michaelides. RecenzieTitlu - Pacienta tăcută
Titlul original - The silent patient
Autor - Alex Michaelides
Traducerea - Dana Ligia Ilin
Editura - Litera
Colecția - Buzz Books
Preţ - 47 lei / 368 pagini
Anul apariţiei - 2019 
ISBN - 978-606-33-3606-5
Gen - thriller psihologic
Comercializată pe Libris

Pacienta tăcută de Alex Michaelides îți arată exact ce tip de carte își propune să fie încă de la prima frază: „Alicia Berenson avea treizeci și trei de ani când și-a ucis soțul.”

Pentru persoanele cărora le plac misterele și thrillerele psihologice, această carte este ceea ce le trebuie. De la lansarea sa din februarie 2019, romanul a urcat în topul celor mai bine vândute cărți și se pare că s-a făcut și un film pe această temă, sau cel puțin există o propunere în acest sens.

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Acțiunea romanului (atenție, spoilere!)


În urmă cu șase ani, Alicia Berenson, o cunoscută pictoriță, și-a ucis soțul (toate indiciile duc la această concluzie, deși nu există martori la crimă și nici probe concludente) și nu a mai rostit niciun cuvânt de atunci. Gabriel a fost găsit legat de un scaun și plin de răni de gloanțe pe față, iar ea a fost condamnată la scurt timp după aceea. Prețul tablourilor ei crește, deși ea este închisă într-un centru psihiatric de maximă securitate din apropiere de Londra.

Theo Faber este un psihoterapeut criminalist care speră să o trateze pe Alicia, s-o determine să vorbească și să descopere misterul din spatele uciderii soțului ei. Că poate, până la urmă, ea doar se afla la locul faptei, dar nu l-a ucis pe bărbat și nici nu poate spune cine a făcut-o, de aceea a ales să tacă. Singurul indiciu este un unic tablou pe care Alicia l-a pictat de când a murit soțul ei, și pe care l-a semnat cu numele Alcesta (un personaj din mitologia greacă care se sacrifică în locul soțului ei, pentru a-l salva de la moarte).

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Recenzie


Acțiunea cărții începe molcom și am citit-o fără prea mare interes la început, dar pe măsură ce povestea curgea, am accelerat ritmul. Theo Faber, naratorul romanului, este obsedat de Alicia („pacienta tăcută”) și este hotărât să fie terapeutul care o va face să vorbească pentru prima dată de când și-a ucis soțul. Simte că ea este cineva de care trebuie să aibă grijă, pentru că prin ea se vor vindeca și unele traume personale ale lui Theo. În acest proces, el încalcă regulile profesionale despre relația cu pacienții, dar aceea este calea care îl va duce către succes.

În roman aflăm despre viața lui Theo și cum decurge relația lui sentimentală, iar la un anumit punct totul începe să se lege. Nu întâmplător Theo vrea să se ocupe de Alicia. Există un soi de cerc vicios aici, și personajele sunt legate între ele. Cartea are mai multe răsturnări de situație și pasaje care cer o anume atenție, pentru că sunt relatări din trecut, deși eu, una, mi-am dat seama de asta ceva mai târziu. Poate că aceste răsuciri ale acțiunii și stările de suspans pe care Michaelides le crează în mintea cititorului pot să pară enervante, depinde la ce te aștepți de la această carte.

Adevărata bogăție a romanului constă în personajele în sine. Alex Michaelides creionează excelent personajele și are talentul de a-l face pe cititor să le iubească sau să le urască; în plus, cititorul nu știe, la un moment dat al lecturii, în cine să aibă încredere. Este o schimbare revigorantă față de multitudinea de thrillere psihologice clasice. Pacienta tăcută, în schimb, își poartă personajele feminine cu un comportament uluitor de puternic, evaziv și șmecheresc, dacă-mi permiteți.

Pacienta tacuta de Alex Michaelides. Recenzie

Cărții îi lipsește un anume element romantic, deși acesta nu este neapărat un minus al romanului. Totuși, maniera în care terapeutul se luptă cu căsătoria sa și amintește despre cât de mult își iubește soția, este cu adevărat uimitoare. Contrastul dintre pacient și terapeut și asemănările tragediilor cu care s-au confruntat la vârste fragede contribuie la disperarea și revolta cititorului, în timp ce complotul se dezvăluie alături de secrete, trădări și alianțe.

O temă plăcută de-a lungul romanului este aluzia la mitologia grecească și a naturii sale convingătoare, în pofida faptului că autorul este parțial grec. În ciuda concentrării sale psihologice, romanul este profund tragic, ușor de citit. Cartea atrage cititorul spunându-i povestea unei femei care nu o poate s-o spună singură. Cireașa de pe tort este conștientizarea faptului că acest roman este complex, inteligent și, de ce nu?, distractiv. Dezvăluirea finală din Pacienta tăcută nu este dezamăgitoare, deși previzibilă cumva. Bine scrisă, în ciuda faptului că este o carte de debut, bine închegată - autorul este scenarist de film - nu e de mirare că deja se lucrează la ecranizarea sa, pentru că garantat va fi un film care te va ține cu sufletul la gură până la final.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet










Gulperi ep. 2-5 rezumat



Gulperi are probleme în relația cu copiii ei care nu se așteptau să locuiască într-un apartament modest la subsolul unui bloc, obișnuiți fiind cu o casă de lux. Bedriye acceptă o propunere neașteptată fără să se gândească la consecințe, din partea prietenului ei, Ali, care este un nepot de-al lui Yakup. Gülperi, ajutată de Kadîr, se duce la socrul ei împreună cu ceilalți doi fii, crezând că fata este acolo, dar Yakup o acuză pe ea pentru gestul lui Bedriye. Pe de altă parte frații îi cer ajutorul bunicului lor ca să nu mai plece la Istanbul unde nu au parte de confortul cu care au fost obișnuiți. Can, băiatul cel mic, este singurul care îi dă o șansă mamei sale și începe să vadă adevărul. Bedriye se află acasă la părinții lui Ali, dar se ascunde de mama sa. Hasan dă o declarație falsă la poliție în legătură cu fuga surorii sale de acasă.

Gulperi ep. 2-5 rezumat

Kadîr, avocatul lui Gulperi și primul ei iubit, are o familie, dar soția lui este bolnavă iar fiica, Artemis, fuge și ea de acasă în urma unei convorbiri pe care o aude între părinții ei. Gülperi află despre Ali că a mai fost logodit și că s-a purtat agresiv cu acea tânără, apoi încearcă s-o convingă pe această fostă logodnică s-o ajute să-și recâștige fiica. Yakup află de demersurile pe care le face Gulperi și o bate în văzul lumii. Femeia ajunge la spital unde este supravegheată de Ejder, cumnatul ei. În acest timp Kadîr era plecat să-și caute fata și află după câteva zile despre cele întâmplate. Ejder îi face cumnatei sale o propunere surprinzătoare. Gulperi acceptă, constrânsă și amenințată că nu-și va mai vedea fata.

Kadîr face și el unele demersuri, ca să poată s-o scape pe Gulperi de această căsătorie forțată, și află că Yakup se ocupă de afaceri dubioase și că moartea lui Eyup ar putea să nu fie o pură întâmplare, iar plecarea lui în Siria să fi fost cusută cu ață albă. Avocatul încearcă să oprească oficierea căsătoriei amenințându-l pe Yakup cu dezvăluiri. Yakup oprește nunta și îl minte pe Ejder că tocmai a aflat despre Gulperi că este o femeie frivolă și că nu-și dorește o asemenea rudă.

După ce se întorc la Istanbul, Gulperi și copiii ei, află că Yakup și Ejder au venit după ei să-și regleze conturile. Ejder și Hasan plănuiesc să o scoată pe Gulperi drept traficantă de droguri, dar ea aude o discuție între cei doi și își dă seama ce se pune la cale, dar lasă lucrurile să se petreacă așa cum au plănuit cei doi. Astfel, ea ajunge pe mâna poliției. Can îi cere ajutorul lui Kadîr și, cu toate că el vrea să-l scoată numai pe Ejder vinovat, până la urmă Hasan este dus la arest.

Seyma, soția lui Kadîr află despre Gulperi și prietenia lor din tinerețe și astfel Gulperi își mai face un dușman, fără să vrea. Seyma nu dorește decât ca rivala ei să dispară din viața lui Kadîr, și drept urmare uneltește în așa fel încât datorită ei Hasan ajunge la închisoare. El va avea de făcut o alegere dificilă. Gulperi încearcă să-și salveze fiul cu orice preț în timp ce Yakup încearcă s-o încolțească din nou. Kadîr acționează și el, făcând în același timp eforturi să-l determine pe Hasan să nu-și mai urască mama.

Pe de cealaltă parte, Gulperi se confruntă și cu Ali, care tot încearcă s-o ia pe Bedriye să se însoare cu ea. În acest conflict, Can este de partea maică-sii. La un moment dat ea găsește o modalitate de a-l scoate pe Hasan din închisoare, dar Yakup îi blochează demersurile. Ce se va întâmpla cu Hasan? Dacă Yakup va reuși să-și ducă planurile la bun sfârșit împotriva lui Gulperi sau dacă Seyma îi va face mult mai mult rău decât are impresia, veți afla din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Gulperi - prezentare                                     urmează: Gulperi episoadele 6-10 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Gulperi - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet