luni, 4 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

Ca multe dintre episoadele serialului Lacrimi la Marea Neagră, și acesta începe cu o scenă care se va petrece mai târziu. Tahir umblă în noapte cu o lanternă în apropierea gospodăriei unei bătrâne, dar bateria i se termină și lumina se stinge. Găinile îl simt și încep să cotcodăcească, iar femeia crede că e vreo vulpe care dă iama prin păsăretul ei și ia pușca încărcată, iese afară și trage. Tahir scoate un vaiet și cade la pământ. Femeia, speriată, își dă seama că a împușcat un om și merge la el să vadă ce se poate face. În acest timp nepoata ei revine dintr-o plimbare cu calul și se uită curioasă la Tahir care este inconștient.

După această scenă se revine la Nefes care era leșinată în casă. Tahir este acela care o găsește și se duce imediat cu ea la spital, bănuind că doctorița nu a făcut bine analizele sau îi ascunde ceva. Abia pe patul de spital Nefes își revine și medicul spune că aceste lesinuri sunt normale în primele 3 luni de sarcină. Apoi ea îi povestește lui Tahir că a mai pățit așa ceva când stătea în furgonetă, dar atunci era din cauza foamei. Tahir stă de vorbă cu doctorița care îi spune doar că totul poate fi din cauza factorului Rh din sânge, care este negativ la Nefes și pozitiv la făt.

Fikret se duce și el în parc și stă de vorbă cu Balîm și cu Yigit apoi le dă bani de buzunar, sub privirile aspre ale lui Saniye. Când se depărtează, este apelat de cineva, apoi, în urma informațiilor primite, îi cheamă la el acasă pe Tahir și Nefes. Dar pentru că Mustafa are nevoie de ajutor cu supărăcioasa de Asiye, doar Tahir se va duce la Fikret în timp ce Nefes pleacă spre casa lui Osman. Acolo ea află că Asiye s-a supărat de când Mustafa și-a schimbat parola de la telefon și bănuiește că are o amantă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

La Dagdevireni, Turcan, care a auzit discuția dintre Mercan și Tahir, nu înțelege de ce ea i s-a destăinuit și i-a spus că încă îl iubește, iar Mercan zice că nici ea nu își înțelege gestul, știind că pe Tahir cuvintele ei nu-l impresionează. Turkan conchide că dacă va continua așa, Mercan va avea doar de suferit și că trebuie să treacă peste și să meargă mai departe.

Tahir se duce la Fikret care se află în posesia dosarului medical al lui Vedat, cu informații luate de la medicul fiului său și de la asigurările de sănătate. Acolo nu scria că Vedat ar fi avut vreo problemă, așa că Fikret presupune că el a mințit, dar dă asigurări că poate aranja cu un medic anumite teste ca să fie siguri. Tahir ia dosarul cu el. Nefes o readuce pe Asiye acasă, iar la cina cu familia reunită ea îl întreabă pe Mustafa de ce și-a schimbat parola, iar el răspunde că a uitat-o pe cea veche și că a introdus greșit o parolă de 3 ori, apoi telefonul s-a blocat și a fost nevoit s-o schimbe.

Noaptea, Nefes are poftă de grapefruit, așa că acum toți bărbații Kaleli se duc să caute fructe, deși peste tot este închis. Până la urmă ei fură dintr-un depozit și sunt aduși la poliție. Ali se amuză pe seama lor, însă în final ei vin acasă cu grapefruit chiar dacă acum Nefes doarme. A doua zi dimineața, Mercan îl sună pe Tahir și îl roagă să vină să vorbească ceva cu el. Pe la prânz se întâlnesc pe malul Mării Negre și o vedem pe ea cum își amintește de logodnă, apoi de fapta lui Vedat și de perioada de pareză. Înainte de a pleca de acasă, Mercan pune niște pastile în geantă. Când ajunge la locul întâlnirii ea îi cere lui Tahir niște apă, îi spune din nou că îl iubește dar și că n-o s-o mai audă zicând așa ceva vreodată. Apoi își ia rămas bun de la el. Tahir își dă seama că ceva nu este în regulă și o cheamă pe Nefes.

Murat se decide să mai copilărească puțin și începe să caute fete pe internet, pe site-uri de dating. Astfel o găsește pe Pînar, o fată frumoasă, cel puțin în poza de profil, unde mai este o fată, ceva mai puțin atrăgătoare. Când se întâlnește cu ele, constată că pe cea frumoasă o cheamă Gulce, iar cealaltă este Pînar. Mercan se duce la o prietenă, pe nume Serender, și acolo înghite un pumn de pastile cu apa cumpărată de Tahir. Nefes cu soțul ei deja o caută pe Mercan și ajunge să bată la ușa lui Serender. O găsesc pe Mercan acolo, dar fata deja cade inconștientă datorită pastilelor. Ei o duc la spital unde i se administrează lavaje gastrice, iar Mercan își revine ceva mai târziu.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 rezumat

Acum toată lumea află de isprava lui Mercan iar Tahir se duce la Osman să își revină din sentimentul de vinovăție care l-a cuprins. Imamul spune că întotdeauna persoanele tăcute și retrase trăiesc într-o lume imaginară, iar dacă ceva sau cineva le distruge această lume, ei nu pot supraviețui în realitate. El consideră că Tahir nu are nicio vină iar Mercan își va da seama mai târziu că mulți din jurul ei o iubesc. Înainte să plece, Osman îi dă lui Tahir o pungă cu medicamente pe care s-o ducă lui Hanife, femeia care trăiește sus pe munte....Urmează scena arătată la începutul episodului. Hanife îl ia pe Tahir în casă, și, neștiind cine este, își propune să-l facă bărbatul nepoatei ei, Hazan. Însă deocamdată îi îngrijește rana.

La Kaleli, Nefes observă că Tahir nu a venit acasă și îl alertează pe Mustafa. Frații împreună cu Ali îl caută toată noaptea, fără succes. Osman le spune ce s-a petrecut în ziua precedentă, iar Mustafa și Nefes se duc la Hanife, care afirmă că Tahir este logodnicul nepoatei ei și că cei doi și-au petrecut noaptea împreună. Nefes este uimită și se avântă în camera unde Hazan îi pune lui Tahir cămașa pe el. Oare îl va ierta Nefes pe Tahir după această scenă grăitoare? Veți afla răspunsul din rezumatele următoare. Reveniți și mâine pe pulbere-de-stele.com


Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 47 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 49 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet











duminică, 3 noiembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 47 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 47 rezumat

Sursa de unde mă inspir când fac rezumatele la serialul Lacrimi la Marea Neagră, când nu am vreme să vizionez fișierul video, zice că episodul 47 este unul dintre cele mai plicticoase de până acum. Să vedem...

După ce Tahir vede înregistrarea lăsată de Vedat, se repede la Fikret - lăsând laptopul deschis - ca să afle niște răspunsuri, însă nici el nu știe la ce se referă fiul său și ce boală o fi avut, dar promite să o ajute pe Nefes. Între timp ea se trezește și observă că Tahir lipsește. Se duce la parter și găsește laptopul și telefonul lui Tahir pe masă, la bucătărie. Asiye apare și ea, presupunând că Tahir de bucurie s-a dus pe malul mării, însă Nefes se întreabă dacă nu cumva el a fost surprins de veste și nu în mod plăcut. Curiozitatea le împinge să vadă ce-o fi în laptop, dar cu toate că nimeresc parola, nu știu ce fișier ar trebui să deschidă și ca să nu fie bănuite de posesivitate exagerată, nu se mai uită pe nimic.

A doua zi, Tahir, ca să încerce să afle ce ar putea fi în neregulă, merge cu Nefes la doctor și sugerează să-i fie făcute toate analizele, atât ei cât și fătului. În aceeași zi, Turcan află despre sarcina lui Nefes și o anunță și pe Mercan, care spune că se bucură pentru ea, dar ochii i se întristează. Turcan punctează faptul că fiica sa nu a renunțat să-l iubească pe Tahir. Discuția este auzită de Cemil care ascultă (Allah! Allah!) la ușă.

Saniye, după nunta ratată a lui Murat, se hotărăște să meargă în pețit la familia unui anume Durdu, să caute fete pentru gemeni. Ea vrea s-o coopteze și pe Asiye și pe Nefes în această acțiune. În acest timp Tahir se duce la Osman și îi povestește despre CD. Imamul îl liniștește spunându-i că doctorii vor afla cu siguranță dacă este adevărat ce a spus Vedat sau nu. Gemenii se află la un restaurant și, pentru că un alt client îl recunoaște pe Murat drept cel părăsit de mireasă și face mișto de el, se iscă o bătaie, iar la urmă cei doi frați Kaleli ajung la poliție. Ali îi cheamă pe Tahir și pe Mustafa la secție, să-i ia pe gemeni acasă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 47 rezumat

Cemil vine de la muncă și spune că un cunoscut de-al lui o cere pe Mercan pentru fiul său. Turcan crede că bărbatu-său este beat, dar surprinzător, Mercan acceptă să-l cunoască pe acel tânăr. Nefes și Tahir se duc la medic după rezultatele testelor. Acestea sunt bune, dar doctorul recomandă un supliment de acid folic. Tahir insistă iarăși să se efectueze o ecografie, iar medicul din nou spune că este prea devreme. Nefes vede că Tahir este agitat și nu înțelege de ce. După aceea, Nefes merge la Dagdevireni în vizită și Mercan îi oferă hăinuțe pentru bebeluși. Când ajunge acasă, Nefes se simte slăbită și leșină în sufragerie. Tahir s-a dus pe malul mării apoi la Dagdevireni să-și ia soția și stă de vorbă cu Mercan, Saniye este în pac cu nepoții, Mustafa este la Osman încercând să se împace cu Asiye care e supărată pe el, așa că, deocamdată, nimeni nu o vede pe Nefes căzută pe podea....



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 46 tr                                 urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 48 tr.

sursa foto: capturi video de pe dailymotion

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin tweet