miercuri, 25 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat

Mithat este uluit când vede mărturisirea și îl întreabă pe Tahir de ce nu i-a dat-o mai devreme. Acesta îi explică despre ce a fost vorba și cum a luat-o de la Mustafa fără ca acesta să știe. În familia Kaleli este, pe de o parte tristețe pentru pierderea lui Yigit, pe de altă parte, Saniye consideră normal ca băiatul să fie la tatăl lui natural.

Acum Tahir se gândește la ce are de făcut mai departe și îl roagă pe Ali s-o aducă pe Nefes  la casa din pădure unde pune la cale să plece din țară, pentru că Vedat o va raporta la poliție pentru fals în acte. Tahir și-a dat seama că ăsta trebuie să fie motivul pentru care Yigit a spus la tribunal că vrea să rămână la Vedat. Nefes nu este de acord să plece și, chiar dacă Tahir are și pașapoartele pregătite, ea nu vrea să facă acest pas. Cu toate acestea, încăpățânatul Tahir pleacă, cu gândul să-l ia pe Yigit, și îl pune pe Ali s-o păzească pe Nefes. Tahir vorbise deja cu un tip, Igor, care îi cere o sumă imensă de bani, să-i ducă în Rusia pe toți trei.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Între timp Mustafa află ce s-a petrecut și, furios, se duce la Mithat, rupe dosarul pregătit de acesta pentru procuratură și îi șterge înregistrarea copiată pe telefon. Mithat se enervează dar Mustafa nu vrea ca fratele lui să pățească ceva. La casa din pădure Nefes îl păcălește cu ușurință pe Ali și iese pe geamul de la baie ducându-se acasă la Kaleli.

La vila lui Vedat, Yigit, deși se teme de taică-său, nu vrea să mănânce și nici să iasă din cameră, repetându-i că nu-l vrea, că îl preferă de tată pe Tahir. Vedat se înfurie când aude asemenea vorbe din gura propriului său fiu, dar se stăpânește. Tot ceea ce acceptă copilul este să se joace cu Ceylan. Singura bucurie a copilului este că seara, fără să fie văzut de taică-său vorbește cu apel video la telefon cu maică-sa și cu Tahir.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat


Având în vedere că planurile inițiale nu mai sunt valabile, acum Mustafa vrea să-și ajute fratele și vorbește cu Necip să facă în așa fel încât să obțină o dovadă că Vedat bate femeile și este violent, promițându-i acestuia că nu va fi considerat complice la crima asupra fratelui lui Nefes. Necip se învoiește. Pe de altă parte, Tahir se gândește că ar trebui să-și retragă plângerea împotriva lui Cemil Dagdeviren și astfel Vedat nu se va mai însura cu Nazar. Dar Vedat află ce face Tahir de la avocata sa și grăbește nunta. Nazar nu se simte confortabil auzind asta, dar nu are încotro, deși se tot gândește la ceea ce i-a spus Murat. Între timp, Vedat s-a dus în rezerva lui Mercan și o amenință ca să tacă din gură dacă vreodată va putea vorbi, referitor la tentativa de omor asupra ei.

Vedat o cheamă pe Nazar la cină la vila lui, iar ea îl întreabă unde este Eyșan. Adevărul e că Vedat o tot sună pe verișoara lui, dar telefonul ei este închis. Deocamdată el nu știe că Eyșan s-a sinucis, abia peste câteva episoade trupul ei va fi adus la mal de către valuri. Nazar cere să se ducă la baie și pe hol se întâlnește cu Berrak care încearcă să-i spună că Vedat este violent și că nu trebuie să se mărite cu el dar psihopatul o aude și o trimite în camera ei.


Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 rezumat

După ce Nazar pleacă, Vedat o bate pe Berrak pentru că a vrut s-o avertizeze pe Nazar și face asta într-o cameră goală. Necip ar vrea să intervină dar își amintește despre ce a vorbit cu Mustafa și îl înregistrează cu telefonul când o bate pe fiica lui. Din nefericire, este seară, iar psihopatul vede în reflecția geamului ce face Necip, însă deocamdată nu reacționează și îl lasă pe acesta să creadă că nu-l vede.

Tahir se duce la pușcărie când iese Cemil și îi spune acestuia să aibă grijă de familia lui și să nu o lase pe Nazar să se mărite cu Vedat. Dar în ceea ce privește nunta, deja este târziu, pentru că Vedat a depus actele pentru cununie și acum o pune pe Nazar să probeze rochiile de mireasă pe care el le avea pregătite pentru Nefes. La un moment dat, el trebuie să plece, iar Murat apare în cameră și din nou vrea s-o facă pe Nazar să renunțe la această căsătorie.

De fapt, Vedat a plecat ca să se răzbune pe Necip. Acesta din urmă trebuie să se întâlnească cu Mustafa ca să-i dea proba că Vedat este violent cu femeile din casa lui, dar pe drum Vedat îl interceptează pe Necip și îl omoară. Mustafa așteaptă degeaba și pleacă acasă, fără să știe ce s-a întâmplat cu Necip, și, mai ales, fără să aibă habar că Vedat i-a băgat cadavrul lui Necip în portbagajul mașinii ca să-l scoată pe el vinovat, mai ales că l-a împușcat pe Necip cu un pistol care i-a aparținut lui Mustafa.

Între timp, Murat dă peste înregistrarea mărturiei crimei pe un telefon (al lui Nefes, mi se pare) și se duce cu ea direct la procuror. Acum Vedat va avea o problemă - pe care o va rezolva cu ajutorul oamenilor lui pe care îi numește țapi ispășitori - dar și Mithat va fi transferat din Trabzon la o altă secție.

Seara are loc căsătoria lui Vedat cu Nazar, care deși sperase să nu aibă loc, a trebuit să facă ceea ce i-a spus taică-său. Însă pentru că procurorul de caz demarează ancheta, Vedat este informat că ar putea să fie arestat și imediat după ce s-a terminat oficierea căsătoriei pleacă să-i ia pe copii și să fugă. Tahir și Nefes vrea și el să fugă, crezând că Vedat o va raporta pe femeie pentru fals în acte. Acum amândoi rivalii se întâlnesc în port și are loc o bătaie. Până la urmă Vedat pleacă pe vas cu Ceylan iar Yigit rămâne lângă Tahir.

Episodul 20 din serialul Lacrimi la Marea Neagră se încheie când vine poliția la familia Kaleli și îl arestează pe Mustafa pentru că avea în portbagajul mașinii cadavrul lui Necip.



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.


a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 21 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin











marți, 24 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Yigit și Ceylan ajung acasă la Kaleli însoțiți de Berrak care acum a trecut la statutul de dădacă și a scăpat de bătăi. Bineînțeles, Ceylan este prezentată drept sora ei. Vedat o cheamă pe avocată să vadă ce ar mai putea face ca să ia custodia definitivă a băiatului, dar aceasta îi explică de ce nu au șanse de câștig. El se enervează foarte tare și trage cu pistolul în geamurile livingului speriindu-și inclusiv bodyguarzii. Eyșan îi propune să-l lase pe Yigit la Nefes și ei doi să rămână cu Ceylan, dar Vedat nici așa nu se învoiește.

La spital Mercan își revine, deși nu poate decât să miște foarte puțin degetele de la mână. Nefes merge în rezerva ei și văzând asta, o roagă să-i strângă mâna dacă Vedat a spânzurat-o. Mercan confirmă. Între timp Vedat a auzit că Mercan și-a revenit și apare la spital. Tahir îl ia la rost, dar el se repede către Mercan, căreia îi crește tensiunea și toate aparatele de control arată că este în stare de alertă.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Nefes se repede la Vedat după aceea, făcând greșeala să-i spună că Mercan i-a strâns mâna drept confirmare că el a spânzurat-o. Acum Vedat este în alertă și se va gândi ce are de făcut pentru ca fata lui Dagdeviren să nu-l dea de gol. Oare va încerca s-o omoare din nou? Gândindu-se rapid la ce posibilități are, îi înșiră lui Eyșan tot ce s-ar putea întâmpla dacă Mercan vorbește, și ia pe loc decizia să se căsătorească cu Nazar, considerând că astfel va împușca mai mulți iepuri dintr-o lovitură. Însă în ceea ce privește afacerile lui Cemil, se înșeală, pentru că clienții tot un străin îl vor considera.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Vedat se duce să propună asta familiei Dagdeviren, iar ei, neștiind adevărul, sunt bucuroși să-i dea fata, deși Nazar parcă n-ar accepta așa o căsătorie rapidă, mai ales că-l iubește pe Murat. Eyșan o avertizează pe Nefes ce se va întâmpla, spunându-i să împiedice cununia fugind din Trabzon cu Tahir și Yigit. Însă Nefes refuză și apoi îi spune lui Eyșan un adevăr foarte dureros - că ea este, de fapt, singura victimă a lui Vedat. Eyșan simte foarte profund aceste vorbe și pleacă spre plajă plângând. Își amintește cum în adolescență a încercat să se spânzure din cauza tatălui lui Vedat, dar vărul ei a salvat-o. Prin ceața amintirilor, îl vede pe unchiul ei bătând-o apoi violând-o. Cu mintea rătăcită și sufletul îndurerat, Eyșan merge fără să se oprească spre mare....

Nazar cu Vedat merg în arest la Cemil ca să-i ceară consimțământul și, ca să vadă socrul său că vorbește serios, Vedat a adus inelele chiar acolo, și le vor pune pe degete în fața lui Cemil. Murat află despre această căsătorie și de furie nu mai știe ce să facă. El o răpește pe Nazar și o duce în munți într-o casă de vacanță unde o ține legată. Cei doi se ceartă, Murat n-o poate convinge că Vedat e un criminal și un psihopat, iar la un moment dat Nazar găsește niște cioburi și se dezleagă, anunțându-l pe Vedat unde se află. După aceea îi dă una după cap lui Murat, pentru că acesta nu voia să fugă din calea lui Vedat. Când acesta apare la casa respectivă, Murat nu este descoperit pentru că Nazar l-a ascuns.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 19 rezumat

Când ajunge acasă, Murat, care generase o mică furtună în familie, le spune tuturor că o iubește pe Nazar iar Saniye e distrusă auzind așa ceva. A doua zi acasă la Kaleli vin iar cei de la asitența socială, iar Tahir a organizat imediat o cameră a lui Yigit unde acesta se joacă cu Ceylan și cu Balîk, fata lui Asiye și Mustafa. Asistenții sunt încântați de ceea ce văd și dau o notă bună condițiilor din casa Kaleli. În curând urmează o nouă înfățișare la tribunal în cazul custodiei lui Yigit, iar Nefes îi repetă copilului că trebuie să spună că vrea să stea cu mama lui.

Însă Vedat recurge la o stratagemă și îl duce pe Yigit la închisoare ca să i-o arate, apoi îi spune că acolo va sta mama lui câțiva ani buni dacă se află că i-a falsificat semnătura de pe acceptul de trecere a graniței. Drept consecință, Yigit, foarte trist, spune la tribunal că vrea să stea cu tatăl său. Kaleli sunt stupefiați să audă așa ceva, dar Yigit nu le spune de ce a răspuns altfel decât ar fi fost normal. Furios, Tahir ia înregistrarea cu mărturisirea crimei comise asupra fratelui lui Nefes și o duce la poliție...



Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 18 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 20 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin