luni, 2 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

De fapt, Osman imamul îl minție pe Mustafa în legătură cu locul unde erau fugarii, iar Vedat înconjurase o casă goală. La ușa lui Tahir apare Asiye. Vedat își dă seama că a fost păcălit și îl rănește pe Mustafa să-i spună adevărul. Apar și gemenii și fac bășcălie de Vedat care pune să fie bătuți măr. În casa lui Osman, Nefes îl lovește pe Tahir care vrea să plece să se măsoare cu Vedat, apoi Asiye îi dă niște pastile de somn ca să fie sigură că nu pleacă nicăieri până a doua zi. Când se trezește, Tahir este informat că Mustafa e rănit, dar e în mâinile lui Vedat.

În oraș, Murat și cu maică-sa merg să cumpere inele de logodnă pentru Tahir și fata aleasă de Saniye, Mercan, fără ca el să știe. La magazin vine și o vecină, astfel că e sigur că tot cartierul va afla despre logodnă, doar Tahir, nu. Iar vizita protocolară cu cadoul din partea mirelui va fi în seara aceea. Când Tahir află, pe holul spitalului, pentru că mâna lui Nefes trebuie supravegheată medical, Asiye îi spune adevărul, că Mustafa nu are încotro, și trebuie să facă logodna cu fata viitorului partener de afaceri.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Eyșan vine să-l scape pe Mustafa din sechestru, dar îl minte pe acesta că Nefes îi păcălește pe bărbați și că nu este prima dată când a încercat să fugă de acasă făcând pe mironosița. Mustafa nu e dispus să creadă minciunile lui Eyșan, dar ea are o poză cu Nefes îmbrățișându-se cu un bărbat. Până la urmă Eyșan, cunoscându-și prea bine vărul, face o înțelegere cu Mustafa, în schimbul predării lui Nefes și a copilului.

Logodna nu mai are loc în seara aceea pentru că Tahir se duce să-și salveze fratele, dar nu-l mai găsește în podul unde fusese legat de Vedat. Are loc un schimb de focuri între frații Kaleli și oamenii lui Vedat, dar frații rămân fără gloanțe și cad în mâinile psihopatului, care vrea să-i omoare. În acel moment vine cineva și spune că Mustafa a răpit-o pe Eyșan (asta era înțelegerea, femeia știa că Vedat are de gând să-i omoare pe frații Kaleli, pentru că a mai făcut crime, de când era adolescent) și că o dă la schimb pentru frații lui. Vedat se înfurie peste măsură, dar nu are încotro.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Nefes are parte de momente dificile acasă la familia Kaleli. Saniye n-o suportă și vede lucrurile din punctul ei de vedere. Mustafa, ca și o parte a familiei, vor ca Nefes să plece la soțul ei. Pe de altă parte, ceilalți frați și Asiye sunt de partea ei, dar nu este de ajuns. Eyșan încearcă să-și potolească vărul când cineva bate la ușă. Este poliția care-l saltă pe Vedat. Eyșan crede că Mustafa a făcut plângere, încălcând înțelegerea dintre ei. Dar curând află că Nefes era aceea care a depus plângerea.

În timp ce era la spital, Nefes i-a arătat medicului niște cicatrici pe spate, de la bătăile cu biciul pe care i le administrase soțul ei în trecut. Pe baza acestora s-a dus la poliție să-l reclame. După aceea Asiye a mers cu ea la Esma, o rudă de-a lor avocată, care vrea să deschidă proces să-l facă pe Vedat să înfunde închisoarea.

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 rezumat

Când Nefes, Yigit și Tahir se pregăteau să plece (plănuiau să plece în Rusia), apar Eyșan cu Mustafa, iar la împotrivirile lui Tahir, Eyșan scoate poza incriminatoare ca să-l convingă pe Tahir să renunțe la a o mai apăra pe Nefes. Întrebată dacă este adevărat că tipul din poză e un alt iubit, Nefes recunoaște, deși, de fapt, minte, ca să nu mai complice lucrurile și mai mult, periclitând viața lui Tahir.

Dezamăgit, el își ține cuvântul îi plimbă pe Nefes cu Yigit cu vaporul o bucată de drum, așa cum a promis, apoi acceptă câine-câinește, constrâns de Mustafa, să facă logodna cu Mercan. În seara în care are loc reuniunea de logodnă, Nefes se duce la Vedat în arest și îl amenință pe soțul ei cu moartea. Apoi, vedem în amintire, că tipul din poza pe care o avea Eyșan este fratele lui Nefes, care a încercat s-o ajute să fugă de acasă, nu a reușit, iar Vedat l-a împușcat chiar sub ochii lui Nefes...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 4 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin












duminică, 1 septembrie 2019

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 rezumat

Lacrimi la Marea Neagra, ep. 2 rezumat

Tahir îl ține pe Yigit în brațe și reușește să-l scoată la mal, dar o scapă din mână pe Nefes care în cădere se lovise la tâmplă. Yigit rămâne pe malul stâncos în timp ce Tahir se scufundă și o scoate pe tânăra femeie la mal, apoi o readuce în simțiri făcându-i respirație gură-la-gură. În acest timp Vedat și gealații lui coboară în grabă râpa și ajung jos, dar nu reușesc să-i găsească pe fugari pentru că cei trei s-au ascuns între stânci. Murat și Fatih, frații lui Tahir, îi găsesc și iau un adidas din piciorul lui Yigit apoi îl aruncă pe mal, dezorientându-i pe oamenii lui Vedat.

Cei trei fugari ies din ascunzătoare și pleacă spre sat unde găsesc adăpost în casa unor cunoscuți. Gazda, însă, face greșeala să spele hainele ude ale femeii și copilului pe care le pune pe frânghie. Vedat ajunge acolo și recunoaște hainele apoi intră în casă cu forța purtându-se violent atât cu toți cei pe care-i găsește acolo. Unul din bodyguarzii lui Vedat o sună pe verișoara acestuia, Eyșan, și îi prezintă faptele. Eyșan se impacientează, cunoscându-și vărul drept un tip violent în stare de orice, și caută o soluție, în primul rând cerând unui anume Kudret să-l verifice în tot amănuntul pe Mustafa, după care se pregătește să ia avionul către Trabzon. Se pare că Vedat ar mai fi comis o crimă în trecut, pentru că Eyșan îl sună la un moment dat și îl atenționează că în acel oraș nu vor putea să mușamalizeze totul așa cum au facut-o în Istanbul.

Între timp, Tahir plecase cu Nefes și Yigit la imam ca să vadă cum se mai prezintă degetele tinerei femei, dar bătrânul îi spune că nu e bine și că este neapărată nevoie de un medic. Tahir se duce acasă la Mercan, una dintre fetele la care maică-sa venise în pețit cu câteva zile în urmă, și o aduce pe sora acesteia, care este asistentă medicală, să vadă ce poate face. Vedat este pe urmele lor, dar Tahir este vigilent și o duce pe Nefes într-o casă izolată, unde nu știe nimeni de ei. În acea seară Nefes îi povestește lui Tahir cum a fost vândută de tatăl ei, un om în stare de orice pentru bani, lui Vedat când era în anul întâi de liceu.

Vedat, extrem de furios, începe să-i adune pe toți cei din sat cu care ar fi intrat în contact soția sa și îi bate apoi îi amenință cu pistolul să spună unde este. Tocmai se înfuriase pe imamul Osman și îi pusese pistolul la tâmplă când intră în încăpere verișoara sa. Aceasta îl oprește să mai facă și alte fărădelegi și îi promite că va face tot posibilul să-i aducă nevasta și copilul acasă. Eyșan se ține de promisiune și se duce să stea de vorbă cu Mustafa, spunându-i să-și plătească toate datoriile către stat, inclusiv licitația prin care au câștigat afacerea cu ei, că altfel va fi rău. Mustafa se arată nepăsător, dar el are probleme financiare și merge la tatăl lui Mercan cu care vrea să facă parteneriat de afaceri ca să plătească el datoriile apoi să-și scoată banii din profitul obținut ulterior. Acesta acceptă dar cu condiția ca Tahir s-o ia de nevastă pe fiică-sa, pe Mercan.

Mustafa, strâns cu ușa de situația generată de Eyșan, acceptă și trece peste capul fratelui său trimițând-o pe Saniye la familia fetei să pregătească logodna. Bineînțeles, Tahir habar nu are. Între timp, Mustafa și Asiye îl descoperă pe imamul Osman acasă, în pat, bătut măr și se enervează amândoi. Mustafa zice că se duce să-l împuște pe Tahir, iar Asiye spune că Vedat trebuie împușcat.

Vedat a aflat de la Mustafa unde se ascund fugarii și seara înconjoară casa și strigă la Nefes să iasă afară avertizând-o că nu are unde fugi. Mustafa, care este cu ei, sare la bătaie dar Vedat îl împușcă. Tahir aude bătăi în ușă, ia pistolul și trage zăvorul, dar se miră când vede cine este afară...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.

a fost: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 1 tr                                     urmează: Lacrimi la Marea Neagra, ep. 3 tr.

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Lacrimi la Marea Neagra - prezentare.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet pin