Povestea noastra, episodul 40 tr rezumat

În timp ce Filiz continuă să încerce să uite de Barıș viața continuă să îi reunească din nou. Ceea ce ea nu-și dă seama, este că de această situație s-a săturat și Barîș. În timp ce el continuă să joace rolul cel mai dificil al vieții sale față de Filiz, ea se pregătește să treacă prin cele mai dure încercări ale vieții cu frații săi. În timp ce, pe de o parte, încercând să îi pregătească pentru un viitor mai bun, trebuie să se ocupe și de Kiraz, care trebuie să facă față transformării într-o tânără domnișoară; Filiz lucrează din greu pentru a se asigura că Kiraz nu va greși drumul.

----- rezumat detaliat ------

La finalul ultimului episod, Tulay era dusă de urgență la spital după ce a suferit primele contracții. Aici Filiz se întâlnește întâmplător cu Barîș, care caută un loc de muncă după ce a fost concediat de la locul avut anterior, după o ceartă cu Tufan. Filiz este surprinsă să-l vadă și cei doi se contrează verbal, cu comentarii dureroase făcute de Barîș. După aceea el pleacă în parcarea spitalului vărsându-și nervii pe volan. Comportamentul lui te face să crezi că nu vrea să rănească sentimentele lui Filiz și poate că se forțează să o țină departe de ea. Pe măsură ce mașina pornește, vedem parbrizul din spate spart.

La Universitatea unde lucrează, Rahmet se întâlnește cu Derin și îi povestește ce supărată este sora lui din cauza minciunilor pe care le-a spus Barîș. Îi mai spune că este de părere că mariajul dintre Barîș și Nihal (care este procuror) este fals și vrea să investigheze mai departe acest lucru. Rahmet și Derin merg la Nihal sub pretextul că trebuie să-i ia un interviu. Au întrebat-o cât timp este căsătorită cu Barîș (răspunsul ei a fost că de 6 ani) și ea confirmă acest lucru cu fotografii, menționând că n-au fost divorțați niciodată. Speranțele lui Rahmet de a dovedi că este o căsătorie falsă sunt spulberate. El nu știe că în biroul lui Selim, asistentul acestuia, Necat, după ce verifică registrul de căsătorii, îl informează pe avocat că Nihal și Barîș s-au căsătorit numai de astă vară. De ce mint Barîș și Nihal și cum rămâne cu copilul lor, Savaș? Selim îi spune lui Necat să continue investigația și să îi prezinte constatările sale.

După ce un grup de femei prezintă o acțiune comună la biroul de avocatură împotriva lui Mahmut, Selim înaintează o petiție pe care toate o semnează în speranța de a-și recupera banii. Avocatul este de acord să le ajute pentru 20.000 de lire turcești și consideră că va avea succes. Poliția a emis un mandat de arestare pe numele lui Mahmut (vânzătorul de mărgele) și nu va dura mult înainte ca Cemil să îl aresteze și să-l aducă la secția de poliție pentru interogatoriu. Când se confruntă cu Filiz și cu Selim, Mahmut se simte presat și este de acord să plătească suma de 20.000 de lire pentru a evita să meargă la închisoare.

Fikri, care dorește să o facă pe Melek fericită înainte de a muri, decide să îi ofere o ceremonie de nuntă. El îi dă Tufan o sumă mare de bani și îi cere să aducă mâncare și băutură pentru nunta care va avea loc în cartier, cu toată familia și prietenii. Fikri și Melek sosesc la ceremonie unde sunt întâmpinați cu muzică, dans și atmosferă de sărbătoare, în timp ce Filiz este este deranjată atunci când vede că sora ei mică, Kiraz, este îmbrăcată și machiată nepotrivit pentru vârsta ei. Surorile se ceartă pe această temă, ceea ce-i lasă lui Filiz un gust amar, văzând schimbările aduse de viața luxoasă familiei sale, pe care ea nu o mai poate controla.

Filiz încearcă să le convingă femeile implicate în acțiunea împotriva lui Mehmet să nu cheltuiască cele 20.000 de lire, ci să ia în considerare oportunitatea de a porni o afacere. În încercarea de a mai sta de vorbă cu ele, le invită la nunta din cartier, sperând să le convingă să intre în afaceri cu ea, pentru un atelier de croitorie. După ce le-au ascultat pe Filiz și Tulay vorbind despre afaceri, s-au pus cu toatele de acord să meargă mai departe. Sediul va fi un magazin vechi, deținut de una dintre femei și situat în cartier. Magazinul ar necesita o mică renovare, motiv pentru care ele nu vor trebui să plătească nici o chirie. Având aceste informații, Selim (care a acceptat să le ajute gratuit) face toate aranjamentele necesare.

Hikmet continuă să o ascundă pe Zeynep în vechea casă a lui Barîș. Ea este însărcinată și vrea ca Hikmet să o ajute să vândă copilul după naștere. El îi spune că deși copilul nu este al lui, e pregătit să se căsătorească cu ea și să facă o căsnicie de dragul ei, să crească acel copil ca și cum ar fi al lui, dar nu va fi de acord să-l vândă.

Rahmet se vede cu Derin la Universitate și o ajută la un proiect. Deniz, pe de altă parte, nu a învățat și are examen a doua zi. Așa că se gândește să-l șantajeze pe Rahmet, care are cheie de la ușă, să intre noaptea în sediul universității ca să fure grila de răspunsuri. El se învoiește să facă treaba, dar , cu toate că și-a luat precauțiile necesare, sunt filmați cu o cameră de supraveghere.

Barîș a primit acum o slujbă la o clinică într-o zonă mai săracă din cartier, aceasta fiind singura poziție pe care o putea obține după ce a fost concediat. Are drept pacient un tânăr care și-a tăiat mâna din încercarea de a sparge mașini și care, după ce a luat rețeta, se întoarce să fure medicamentele din clinică. Barîș îl urmărește și se împrietenește cu el spunându-i că dacă are nevoie de bani să vină să-i ceară în loc să ducă o viață de răufăcător.

Într-o zi Barîș este deranjat de zgomotul puternic cauzat renovările care se desfășoară alături. El pleacă furios să se plângă constructorilor cu privire la zgomot. Intră în clădire și, spre surprinderea lui, o vede pe Filiz, care se întâlnește cu avocatul pentru a vedea stadiul lucrărilor la magazinul recent renovat care aparține noii sale afaceri. Filiz și Barîș se vor vedea în fiecare zi pentru că magazinul și clinica se află una lângă alta.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame. Orice inadvertență legată de acțiunea episodului se datorează textului original din care a fost tradus și adaptat acest material.

a fost: Povestea noastra, ep. 39 tr                                             urmează: Povestea noastra, ep. 41

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Povestea noastră.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Povestea mea de Michelle Obama. Recenzie

Titlu - Povestea mea
Titlul original - Becoming
Autor - Michelle Obama
Traducerea - Corina Hădăreanu
Editura - Litera
Colecția - Memorii Jurnal
Preţ - 37 lei / 620 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-333-00-8
Gen - biografie
Comercializată pe Libris

Abia am așteptat să apară această carte și la noi, să citesc și eu ce înseamnă să fii primă doamnă, să fii soția președintelui țării celei mai puternice din lume. Dar Michelle Obama nu descrie doar perioada celor două mandate ale lui Barack, ci o ia încet, din copilăria ei, de la părinții care au învățat-o să fie corectă, să judece lucrurile cât de obiectiv este posibil și să nu renunțe niciodată la visele ei. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: despre o poveste a visului american împlinit cum nu se poate mai frumos. Dar și mai responsabil.

Michelle trece apoi la anii de facultate și de după, la relația ei cu Barack, la logodnă, căsătorie, nașterea celor două fete, concepute in vitro, ascensiunea politică a lui Barack, a relației lor, a antagonismelor dintre ei și a ceea ce i-a apropiat. Cartea Povestea mea este scrisă din perspectiva vieții personale, fără detalii despre urcușul politic, fără dedesubturi și intrigi care în anumite momente le-au afectat viața. Firește că toate se leagă, dar lupa este pusă pe familie, pe viața lor de cuplu, și mai apoi pe îndatoririle sociale și politice pe care și le-a asumat alături de soțul ei. În ultima parte a cărții, în care descrie anii din cele două mandate și viața la Casa Albă, politica este ceva mai prezentă în carte decât în rest.

Cea mai mare parte a cărții este o poveste fascinantă a unei fete de culoare și de origine relativ umilă din Chicago, care a lucrat la Princeton și la Harvard Law School și și-a făurit o carieră plină de satisfacții înainte de a deveni Prima Doamnă a Americii. Ea scrie deschis despre tot, de la înstrăinarea care poate veni odată cu locuitul în Casa Albă, până la dificultățile revenirii la o viață normală, după ce Donald Trump a câștigat alegerile din 2016. La fel de franș povestește Michelle despre un avort spontan - prima ei sarcină, ca și despre fericirea de a deveni mamă prin fertilizarea in vitro sau despre experiența vizitei în Kenya, la familia de origine a lui Barack.

Aceste momente de onestitate sinceră sunt ceea ridică această carte deasupra celorlalte de acest gen. Cum am mai spus, Povestea mea este o poveste despre visul american, cât de departe te poate duce și ce te poate costa. Este povestea unei familii de culoare conștientă de limitările impuse de societate și de niște tradiții uneori bine înrădăcinate. Este despre a descoperi că dacă știi să vorbești pe limba tuturor celor din jur, culoarea pielii sau originea familiei nu mai contează. Este despre povestea unor oameni obișnuiți pe care viața și munca proprie, i-a urcat foarte sus pe scara socială. Este povestea unor oameni care au trăit experiența visului american la maximum, și care, așa cum spunea Barack Obama în primul său discurs ca președinte ales, drumul este liber pentru toți, indiferent de rasă, iar faptul că un politician de culoare a ajuns președintele SUA, în întrecere electorală cu o femeie (Hillary Clinton), dovedește că noi, ceilalți, putem spera să atingem orice culmi visăm.

Ceea ce Michelle omite să spună, este că dacă ea și Barack s-ar fi născut cu zece ani mai devreme, visele lor nu ar fi ajuns niciodată atât de departe. Dar soarta a făcut ca ei să prindă un vânt prielnic al schimbării și deschiderii, și astfel să scrie istorie cu propriile lor vieți.

Povestea mea este o carte foarte bine scrisă, de o mână de expert, probabil după confesiunile înregistrate ale lui Michelle. O recomand cu toată căldura și sinceritatea, ca pe una dintre cele mai bune cărți (auto)biografice pe care am citit-o vreodată.

Fragmente din Povestea mea de Michelle Obama:

"Aveam prieteni de la Sidley, prieteni din liceu, prieteni pe care mi-i făcusem prin relații profesionale și prieteni pe care-i cunoscusem prin intermediul lui Craig, care era proaspăt căsătorit și lucra ca bancher de investiții în oraș. Eram un grup vesel, ne întâlneam când se putea într-un bar din centru sau altul, iar în weekenduri recuperam cu mese lungi și îmbelșugate. Ieșisem cu câțiva băieți în facultate, dar nu întâlnisem pe cineva special după întoarcerea la Chicago și, oricum, nu mă interesa prea mult. Anunțasem pe toată lumea, inclusiv pe potențialii pretendenți, că prioritatea mea era cariera. Aveam, totuși, o mulțime de prietene care căutau pe cineva cu care să se întâlnească.

Într-o seară de vară, l-am luat cu mine pe Barack la happy hour într-un bar din centru, care servea neoficial ca loc de făcut cunoștință pentru specialiștii de culoare și unde mă întâlneam deseori cu prietenii. Am observat că își schimbase costumul de birou și purta un veston alb de in care arăta de parcă ar fi fost din garderoba serialului Miami Vice. Ce să-i faci, asta e.
Nu se poate nega faptul că, inclusiv prin stilul lui deconcertant, Barack era o țintă ce merita urmărită. Arata bine, avea atitudine și era un bărbat de succes. Era atletic, interesant și amabil. Ce și-ar fi putut dori cineva mai mult? Am intrat în bar convinsă că le fac tuturor o favoare - și lui, și doamnelor prezente. Aproape imediat a fost încolțit de o cunoștință de-a mea, o femeie frumoasă și influentă care lucra în finanțe. Am văzut-o cum s-a înviorat instantaneu stând de vorbă cu Barack. Mulțumită de cum mergeau lucrurile, mi-am luat o băutură și m-am îndreptat spre alții pe care îi cunoșteam.

Douăzeci de minute mai târziu, am dat cu ochii de Barack, prins în ceea ce arăta ca o conversație nesfârșită cu femeia aceea, ce părea sa vorbească mai mult decât el. El mi-a aruncat o privire care sugera că ar fi vrut să scape. Dar era om în toată firea. L-am lăsat să se salveze singur.
"Știi ce m-a întrebat?", mi-a spus în ziua următoare, când a apărut în biroul meu, părând că încă nu-i venea să creadă. "M-a întrebat dacă îmi place să merg la călărie. Adică pe cal." Mi-a spus că discutaseră și despre filmele ei preferate și că nici partea aceasta nu mersese bine.

Barack era cerebral, poate prea cerebral pentru cei mai mulți oameni. (Aceasta avea să fie, de fapt, evaluarea pe care i-o va face prietena mea, cu următorul prilej în care am stat de vorbă.) Nu era genul amator de baruri și poate ar fi trebuit să îmi dau seama de asta mai devreme. Lumea mea era plină de oameni încrezători și care munceau din greu, obsedați de propria ascensiune socială. Aveau mașini noi, își cumpărau primele apartamente și le plăcea să vorbească despre asta la un pahar de Martini, după serviciu. Barack era mai mulțumit să petreacă o seară singur, citind despre politicile de gospodărie urbană. În cariera lui de până atunci petrecuse săptămâni și luni în șir ascultându-i pe oamenii săraci care îi descriau problemele lor. Insistența lui pentru speranță și potențial de mobilitate venea, după cum am ajuns să înțeleg, dintr-un loc cu totul diferit și deloc ușor accesibil.

A fost o vreme, mi-a spus el, în care fusese mai nechibzuit, mai sălbatic. Își petrecuse primii 20 de ani din viață sub porecla Barry. Fumase marijuana la poalele colinelor vulcanice din Oahu. La Occidental se lăsase purtat de reminiscențele energiei din anii 1970, îmbrățișându-i pe Hendrix și pe Rolling Stones. Undeva de-a lungul drumului, însă, avusese revelația numelui său complet - Barack Hussein Obama - și a complicatei lui identități. Era alb și negru, african și american. Era modest și trăia modest, dar era, totuși, conștient de bogăția minții lui și de universul de privilegii care avea să i se deschidă. Pot spune că lua totul în serios. Putea fi relaxat și glumeț, dar nu se îndepărta niciodată de un profund simț al datoriei. Se afla într-un fel de explorare, cu toate că nu știa încă unde avea să îl ducă aceasta. Tot ce știam era că astfel de lucruri nu se puteau discuta la un pahar. Când a venit momentul următoarei întâlniri la bar, pe el l-am lăsat la birou."

"Era fix zece seara când televiziunile au început să difuzeze imagini cu soțul meu zâmbind, anunțând că Barack Hussein Obama avea să fie al patruzeci și patrulea președinte al Statelor Unite. Am sărit toți în picioare și, instinctiv, am început să țipăm. Echipa de campanie a năvălit în cameră, la fel și soții Biden cu însoțitorii lor, fiecare dintre noi aruncându-se dintr-o îmbrățișare în alta. Era ireal. Mă simțeam ca și cum mi-aș fi părăsit corpul și pluteam deasupra, doar ca să văd reacțiile tuturor.

Reușise. Cu toții reușisem. Victoria care păruse aproape imposibilă era acum o certitudine. Acela a fost momentul în care am simțit că familia noastră fusese lansată ca un proiectil dintr-un tun într-un bizar univers subacvatic. Totul părea încetinit, fluid și ușor distorsionat, chiar și când ne mișcam rapid și cu gesturi sigure, ghidați de agenții Serviciului Secret spre un lift de marfă, apoi în afara hotelului, pe ușa din spate, și într-un SUV care ne aștepta. Am tras aer în piept când am ieșit afară? I-am mulțumit persoanei care ne-a deschis ușa? Zâmbeam? Nu mai știu. Era ca și cum aș fi încercat zadarnic, iar și iar, să găsesc drumul înapoi spre realitate. Presupun că mă simțeam așa și din cauza oboselii. Așa cum mă așteptasem, fusese o zi foarte lungă.

Vedeam năuceala și pe chipurile fiicelor mele. Le pregătisem pentru această parte a nopții, explicându-le că și dacă tata câștiga, și dacă pierdea, urma să mergem în parc, la o mare sărbătoare. Câteva minute mai târziu, alunecam într-o coloană escortată de poliție pe Lake Shore Drive, mergând în viteză spre sud, către parcul Grant. Făcusem drumul acela de sute de ori în viață, de la călătoriile cu autobuzul de la Whitney Young spre casă până la drumurile cu mașina la sala de gimnastică, înainte să se ivească zorile. Era orașul meu, pe care îl cunoșteam atât de bine, și, totuși, în noaptea aceea, îl simțeam diferit, transformat în ceva neobișnuit de tăcut. Era de parcă am fi fost suspendați în timp și în spațiu, ca într-un vis.

Malia se uita pe geamul mașinii, absorbind totul. „Tati“, a spus ea, cu un ton neliniștit. „Nu e nimeni pe stradă. Nu cred că vine cineva la sărbătoarea ta!“ Barack și cu mine ne-am uitat unul la celălalt și am început să râdem. Abia atunci ne-am dat seama că mașinile noastre erau singurele de pe șosea. Barack era de-acum președintele ales. Serviciul Secret golise drumul, închizând o porțiune întreagă din Lake Shore Drive și blocând fiecare intersecție de-a lungul drumului – o procedură standard pentru președinte, după cum aveam să aflăm în curând. Dar pentru noi era ceva nou. Totul era nou."

„Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m‑a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi‑a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să‑mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m‑au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.”



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!