Povestea mea de Michelle Obama. Recenzie

Titlu - Povestea mea
Titlul original - Becoming
Autor - Michelle Obama
Traducerea - Corina Hădăreanu
Editura - Litera
Colecția - Memorii Jurnal
Preţ - 37 lei / 620 pagini
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 978-606-333-00-8
Gen - biografie
Comercializată pe Libris

Abia am așteptat să apară această carte și la noi, să citesc și eu ce înseamnă să fii primă doamnă, să fii soția președintelui țării celei mai puternice din lume. Dar Michelle Obama nu descrie doar perioada celor două mandate ale lui Barack, ci o ia încet, din copilăria ei, de la părinții care au învățat-o să fie corectă, să judece lucrurile cât de obiectiv este posibil și să nu renunțe niciodată la visele ei. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba: despre o poveste a visului american împlinit cum nu se poate mai frumos. Dar și mai responsabil.

Michelle trece apoi la anii de facultate și de după, la relația ei cu Barack, la logodnă, căsătorie, nașterea celor două fete, concepute in vitro, ascensiunea politică a lui Barack, a relației lor, a antagonismelor dintre ei și a ceea ce i-a apropiat. Cartea Povestea mea este scrisă din perspectiva vieții personale, fără detalii despre urcușul politic, fără dedesubturi și intrigi care în anumite momente le-au afectat viața. Firește că toate se leagă, dar lupa este pusă pe familie, pe viața lor de cuplu, și mai apoi pe îndatoririle sociale și politice pe care și le-a asumat alături de soțul ei. În ultima parte a cărții, în care descrie anii din cele două mandate și viața la Casa Albă, politica este ceva mai prezentă în carte decât în rest.

Cea mai mare parte a cărții este o poveste fascinantă a unei fete de culoare și de origine relativ umilă din Chicago, care a lucrat la Princeton și la Harvard Law School și și-a făurit o carieră plină de satisfacții înainte de a deveni Prima Doamnă a Americii. Ea scrie deschis despre tot, de la înstrăinarea care poate veni odată cu locuitul în Casa Albă, până la dificultățile revenirii la o viață normală, după ce Donald Trump a câștigat alegerile din 2016. La fel de franș povestește Michelle despre un avort spontan - prima ei sarcină, ca și despre fericirea de a deveni mamă prin fertilizarea in vitro sau despre experiența vizitei în Kenya, la familia de origine a lui Barack.

Aceste momente de onestitate sinceră sunt ceea ridică această carte deasupra celorlalte de acest gen. Cum am mai spus, Povestea mea este o poveste despre visul american, cât de departe te poate duce și ce te poate costa. Este povestea unei familii de culoare conștientă de limitările impuse de societate și de niște tradiții uneori bine înrădăcinate. Este despre a descoperi că dacă știi să vorbești pe limba tuturor celor din jur, culoarea pielii sau originea familiei nu mai contează. Este despre povestea unor oameni obișnuiți pe care viața și munca proprie, i-a urcat foarte sus pe scara socială. Este povestea unor oameni care au trăit experiența visului american la maximum, și care, așa cum spunea Barack Obama în primul său discurs ca președinte ales, drumul este liber pentru toți, indiferent de rasă, iar faptul că un politician de culoare a ajuns președintele SUA, în întrecere electorală cu o femeie (Hillary Clinton), dovedește că noi, ceilalți, putem spera să atingem orice culmi visăm.

Ceea ce Michelle omite să spună, este că dacă ea și Barack s-ar fi născut cu zece ani mai devreme, visele lor nu ar fi ajuns niciodată atât de departe. Dar soarta a făcut ca ei să prindă un vânt prielnic al schimbării și deschiderii, și astfel să scrie istorie cu propriile lor vieți.

Povestea mea este o carte foarte bine scrisă, de o mână de expert, probabil după confesiunile înregistrate ale lui Michelle. O recomand cu toată căldura și sinceritatea, ca pe una dintre cele mai bune cărți (auto)biografice pe care am citit-o vreodată.

Fragmente din Povestea mea de Michelle Obama:

"Aveam prieteni de la Sidley, prieteni din liceu, prieteni pe care mi-i făcusem prin relații profesionale și prieteni pe care-i cunoscusem prin intermediul lui Craig, care era proaspăt căsătorit și lucra ca bancher de investiții în oraș. Eram un grup vesel, ne întâlneam când se putea într-un bar din centru sau altul, iar în weekenduri recuperam cu mese lungi și îmbelșugate. Ieșisem cu câțiva băieți în facultate, dar nu întâlnisem pe cineva special după întoarcerea la Chicago și, oricum, nu mă interesa prea mult. Anunțasem pe toată lumea, inclusiv pe potențialii pretendenți, că prioritatea mea era cariera. Aveam, totuși, o mulțime de prietene care căutau pe cineva cu care să se întâlnească.

Într-o seară de vară, l-am luat cu mine pe Barack la happy hour într-un bar din centru, care servea neoficial ca loc de făcut cunoștință pentru specialiștii de culoare și unde mă întâlneam deseori cu prietenii. Am observat că își schimbase costumul de birou și purta un veston alb de in care arăta de parcă ar fi fost din garderoba serialului Miami Vice. Ce să-i faci, asta e.
Nu se poate nega faptul că, inclusiv prin stilul lui deconcertant, Barack era o țintă ce merita urmărită. Arata bine, avea atitudine și era un bărbat de succes. Era atletic, interesant și amabil. Ce și-ar fi putut dori cineva mai mult? Am intrat în bar convinsă că le fac tuturor o favoare - și lui, și doamnelor prezente. Aproape imediat a fost încolțit de o cunoștință de-a mea, o femeie frumoasă și influentă care lucra în finanțe. Am văzut-o cum s-a înviorat instantaneu stând de vorbă cu Barack. Mulțumită de cum mergeau lucrurile, mi-am luat o băutură și m-am îndreptat spre alții pe care îi cunoșteam.

Douăzeci de minute mai târziu, am dat cu ochii de Barack, prins în ceea ce arăta ca o conversație nesfârșită cu femeia aceea, ce părea sa vorbească mai mult decât el. El mi-a aruncat o privire care sugera că ar fi vrut să scape. Dar era om în toată firea. L-am lăsat să se salveze singur.
"Știi ce m-a întrebat?", mi-a spus în ziua următoare, când a apărut în biroul meu, părând că încă nu-i venea să creadă. "M-a întrebat dacă îmi place să merg la călărie. Adică pe cal." Mi-a spus că discutaseră și despre filmele ei preferate și că nici partea aceasta nu mersese bine.

Barack era cerebral, poate prea cerebral pentru cei mai mulți oameni. (Aceasta avea să fie, de fapt, evaluarea pe care i-o va face prietena mea, cu următorul prilej în care am stat de vorbă.) Nu era genul amator de baruri și poate ar fi trebuit să îmi dau seama de asta mai devreme. Lumea mea era plină de oameni încrezători și care munceau din greu, obsedați de propria ascensiune socială. Aveau mașini noi, își cumpărau primele apartamente și le plăcea să vorbească despre asta la un pahar de Martini, după serviciu. Barack era mai mulțumit să petreacă o seară singur, citind despre politicile de gospodărie urbană. În cariera lui de până atunci petrecuse săptămâni și luni în șir ascultându-i pe oamenii săraci care îi descriau problemele lor. Insistența lui pentru speranță și potențial de mobilitate venea, după cum am ajuns să înțeleg, dintr-un loc cu totul diferit și deloc ușor accesibil.

A fost o vreme, mi-a spus el, în care fusese mai nechibzuit, mai sălbatic. Își petrecuse primii 20 de ani din viață sub porecla Barry. Fumase marijuana la poalele colinelor vulcanice din Oahu. La Occidental se lăsase purtat de reminiscențele energiei din anii 1970, îmbrățișându-i pe Hendrix și pe Rolling Stones. Undeva de-a lungul drumului, însă, avusese revelația numelui său complet - Barack Hussein Obama - și a complicatei lui identități. Era alb și negru, african și american. Era modest și trăia modest, dar era, totuși, conștient de bogăția minții lui și de universul de privilegii care avea să i se deschidă. Pot spune că lua totul în serios. Putea fi relaxat și glumeț, dar nu se îndepărta niciodată de un profund simț al datoriei. Se afla într-un fel de explorare, cu toate că nu știa încă unde avea să îl ducă aceasta. Tot ce știam era că astfel de lucruri nu se puteau discuta la un pahar. Când a venit momentul următoarei întâlniri la bar, pe el l-am lăsat la birou."

"Era fix zece seara când televiziunile au început să difuzeze imagini cu soțul meu zâmbind, anunțând că Barack Hussein Obama avea să fie al patruzeci și patrulea președinte al Statelor Unite. Am sărit toți în picioare și, instinctiv, am început să țipăm. Echipa de campanie a năvălit în cameră, la fel și soții Biden cu însoțitorii lor, fiecare dintre noi aruncându-se dintr-o îmbrățișare în alta. Era ireal. Mă simțeam ca și cum mi-aș fi părăsit corpul și pluteam deasupra, doar ca să văd reacțiile tuturor.

Reușise. Cu toții reușisem. Victoria care păruse aproape imposibilă era acum o certitudine. Acela a fost momentul în care am simțit că familia noastră fusese lansată ca un proiectil dintr-un tun într-un bizar univers subacvatic. Totul părea încetinit, fluid și ușor distorsionat, chiar și când ne mișcam rapid și cu gesturi sigure, ghidați de agenții Serviciului Secret spre un lift de marfă, apoi în afara hotelului, pe ușa din spate, și într-un SUV care ne aștepta. Am tras aer în piept când am ieșit afară? I-am mulțumit persoanei care ne-a deschis ușa? Zâmbeam? Nu mai știu. Era ca și cum aș fi încercat zadarnic, iar și iar, să găsesc drumul înapoi spre realitate. Presupun că mă simțeam așa și din cauza oboselii. Așa cum mă așteptasem, fusese o zi foarte lungă.

Vedeam năuceala și pe chipurile fiicelor mele. Le pregătisem pentru această parte a nopții, explicându-le că și dacă tata câștiga, și dacă pierdea, urma să mergem în parc, la o mare sărbătoare. Câteva minute mai târziu, alunecam într-o coloană escortată de poliție pe Lake Shore Drive, mergând în viteză spre sud, către parcul Grant. Făcusem drumul acela de sute de ori în viață, de la călătoriile cu autobuzul de la Whitney Young spre casă până la drumurile cu mașina la sala de gimnastică, înainte să se ivească zorile. Era orașul meu, pe care îl cunoșteam atât de bine, și, totuși, în noaptea aceea, îl simțeam diferit, transformat în ceva neobișnuit de tăcut. Era de parcă am fi fost suspendați în timp și în spațiu, ca într-un vis.

Malia se uita pe geamul mașinii, absorbind totul. „Tati“, a spus ea, cu un ton neliniștit. „Nu e nimeni pe stradă. Nu cred că vine cineva la sărbătoarea ta!“ Barack și cu mine ne-am uitat unul la celălalt și am început să râdem. Abia atunci ne-am dat seama că mașinile noastre erau singurele de pe șosea. Barack era de-acum președintele ales. Serviciul Secret golise drumul, închizând o porțiune întreagă din Lake Shore Drive și blocând fiecare intersecție de-a lungul drumului – o procedură standard pentru președinte, după cum aveam să aflăm în curând. Dar pentru noi era ceva nou. Totul era nou."

„Sunt multe lucruri pe care încă nu le știu despre America, despre viață, despre ce ar putea să aducă viitorul. Dar mă cunosc pe mine însămi. Tatăl meu, Fraser, m‑a învățat să muncesc din greu, să zâmbesc des și să mă țin de cuvânt mereu. Mama mea, Marian, mi‑a arătat cum să judec singură lucrurile și cum să‑mi fac vocea auzită. Împreună, în apartamentul nostru înghesuit din sudul orașului Chicago, ei doi m‑au învățat să descopăr ceea ce e important în povestea noastră, în povestea mea, în marea poveste a țării noastre. Chiar dacă nu e totul frumos sau perfect. Chiar dacă este mai real decât ai vrea să fie. Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. Este ceva ce merită prețuit.”



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Povestea noastra, episodul 39 tr rezumat

Filiz, care a primit cea mai mare lovitură din viața ei de la Barıș, și-a închis inima pentru toți bărbații, hotărând că va continua cu viața ei în folosul fraților și surorilor. Dar fără să treacă prea mult timp, primește o a doua lovitură care vine de la cei mici. Ei s-au obișnuit să ducă o viață îndestulată și nu au nici o intenție să se întoarcă la vechea lor casă și, pentru prima dată, toți și-au unit forțele împotriva surorii lor. Filiz, care s-a confruntat cu posibilitatea de a-și pierde frații mai mici, are doar un singur scop, și anume să-i aducă pe toți sub un singur acoperiș. E perfect conștientă că pentru a realiza aceasta trebuie să câștige niște bani. Suporterii ei cei mai mari în acest demers sunt Çiçek și Tülay; dar lucrurile nu merg așa cum au planificat. Încă o dată, Filiz este testată în ceea ce-l privește pe Barıș în cel mai puțin așteptat moment.

------ rezumatul detaliat -------

Filiz este hotărâtă să se confrunte cu Barîș deoarece nu poate accepta dispariția sa și lipsa de comunicare. Barîș, bărbatul care a urmărit-o neîncetat, care și-a proclamat dragostea eternă cu un inel, care i-a susținut familia ca și cum ar fi fost a lui, care a promis să o scoată din închisoare, cum poate dispărea acest om?

Filiz, cu ajutorul avocatului Selim, îl găsește pe Barîș într-un spital unde îl vede că ieșea dintr-o cameră la etajul al doilea. Înainte de a putea spune ceva, un băiețel trece pe lângă ea, strigă "tata" și sare în brațele lui Barîș. El o vede pe Filiz, dar nu spune nimic în timp ce o blondă li se alătură. Când Filiz cere răspunsuri, Barîș spune câteva lucruri dureroase care o rănesc adânc pe Filiz, iar mai târziu, pentru a-și calma durerea și mânia, merge la un bar unde bea din plin, deși el se străduiește s-o facă să se oprească. Apoi, când vine timpul să plătească, Filiz își scoate inelul de logodnă și i-l dă barmanului; apoi îi spune unei mirese tinere să nu aibă încredere în bărbatul cu care s-a căsătorit până când nu verifică în registrul oficial, pentru că el poate fi deja căsătorit cu copii. Avocatul Selim, care a însoțit-o la spital, o ia în cele din urmă în mașină și o duce acasă.

Între timp, Hikmet descoperă că prietena sa Zeynep nu mai este doar secretul lui. Când ajunge la apartamentul lui Barîș cu mâncare pentru Zeynep, îl găsește pe Cemil venit în vizită. Cemil îl întreabă pe Hikmet cu privire la folosirea apartamentului și prezența lui Zeynep, dar el știe ce să-i răspundă și îl dă afară pe Cemil. Sărmanul Hikmet! El nu este este decât un fraier bun de păcălit pentru femeile aflate în primejdie. Zeynep este un mister total în acest moment, ea e o fată însărcinată care a fugit de acasă și cu care Hikmet a acceptat să se căsătorească, dar nu știm de ce.

Tulay, Tufan, Cicek și Rahmet se întorc în cartier cu speranța că o vor găsi pe Filiz. Când Tulay îl sună pe Selim să-l întrebe despre Filiz, află adevărul teribil pe care Filiz l-a descoperit deja... că Barîș este căsătorit și are un copil. Cicek îl condamnă pe Barîș chiar dacă nu-l cunoaște și prin asta o irită pe Tulay. Așa începe rivalitatea dintre cele două femei: Tulay o invidiază pentru prietenia cu Filiz iar Cicek, pentru că este blondă, neînfricată și deschisă în relațiile cu bărbați în general. Când sosește Filiz, nu vrea să vorbească cu familia, așa că merge la culcare, iar în timp ce ei stau de vorbă cu avocatul, o mașină neagră, misterioasă, părăsește cartierul, observată numai de Zeynep. Înainte ca Selim să plece, el întreabă ce problemă avea Servet Aktan cu Filiz, din moment ce a fabricat probe ca s-o aresteze pe Filiz? Tulay spune că nu dorea ca fiul său să aibă așa o iubită. Selim spune: "Și atunci, de ce nu i-a spus lui Filiz că Barîș este căsătorit?" Da, bună întrebare!

În dimineața următoare, toată lumea e liniștită până când Tulay intră și cere s-o vadă pe Filiz. Când deschid ușa dormitorului, ei descoperă un pat gol. În curând Filiz apare cu pâine proaspătă pentru micul dejun și determinare pentru a-și reîntregi familia.

Planul principal al lui Fikret de a o face pe Filiz să se mute la conac a eșuat. Poțiunea pe care au băut-o el și Kiraz le-a făcut să le iasă pete roșii pe față. Kiraz spune că nu merge la școală cu așa o față, iar Fikret este de acord. Tatăl lor, Fikri, îi lasă să stea acasă, mai degrabă decât să îi certe și să o tulbure pe Melek care este bolnavă. Când Filiz vine să ia copii acasă, Fikri încearcă să o oprească, dar trebuie să recunoască că după ce Melek va muri, nu i se va mai permite să rămână la conac. Filiz nu vrea ca Fikret și Kiraz să fie dezamăgiți atunci când stilul lor de viață luxos se va fi sfârșit. Ea crede că este mai bine ca ei să se întoarcă în casa și cartierul lor umil înainte să devină obișnuiți cu viața îndestulată. Deși poate că va fi, totuși, prea târziu, pentru că odată ce se întorc în vechea casă, Kiraz și Fikret își dau seama cât de mică și înghesuită e aceasta. Ei nu sunt fericiți pentru că nu au nimic din luxul cu care s-au obișnuit la conac. Când Fikri vine să-i ia pe copii înapoi, Filiz îi lasă să plece. Ea este supărată că Kiraz și Fikret vor să plece fără să se uite înapoi.

Rahmet merge la Barîș să-l vadă și încearcă să-i spună adevărul, că tatăl lui, Sevret, l-a forțat să renunțe la Feliz, dar Barîș pur și simplu spune că are o familie și toți ar trebui să-și vadă mai departe de viață. Rahmet spune că nu-l crede, chiar dacă și el trăiește propria trădare. Filiz și familia lui cred că este student la universitate, dar, cu toate că merge acolo în fiecare zi, el nu participă la cursuri, ci lucrează în calitate de portar. Deniz, una din studentele bogate, este furioasă pe el și e hotărâtă să-i facă probleme. Ea țese o intrigă împreună cu prietenii ei să-l bată pe Rahmet și să-l facă să-și piardă slujba. Sora ei, Derin, este milostivă și încearcă să-l ajute pe Rahmet. Tufan simte că Barîș l-a dezamăgit foarte tare pentru că a înșelat-o pe Filiz. El decide că trebuie să-l abordeze pe Barîș și să afle adevărul, dar Barîș îi spune că s-a distrat și acum s-a terminat. Tufan se simte la fel ca Filiz, pentru că l-a considerat pe Barîș drept prieten, și, de furie, îl lovește cu pumnul. Acest incident este văzut de superiorul lui Barîș care îl concediază.

Selim, avocatul, o sună pe Filiz și îi oferă un plan de a obține o despăgubire financiară pentru faptul de a face închisoare pe nedrept, dar Filiz, în mândria ei, respinge oferta. Cicek și Tulay îi demonstrează că acum are nevoie de bani pentru a le oferi lui Kiraz, Fikret și Ismo o viață normală când vor veni acasă. Ea și Cicek discută să croiască haine pentru un bărbat pe nume Mahmut, care le promite o sumă mare de bani, gen 3300 de lire dacă fetele fac o copie a unei rochii foarte frumoase.

Deniz, fata bogată și rea, nu și-a terminat jocul cu Rahmet. Nu-l place pentru că nu-i arată respect și vorbeste cu sora ei, așa că îl pune într-o poziție compromițătoare și o amenință. Dacă nu-i lasă sora în pace, va arăta niște poze decanului, care îl vor costa pe Rahmet slujba, poate chiar viața.

Filiz și Cicek termină hainele și îl sună pe Mahmut pentru că sunt nerăbdătoare să obțină banii pe care i-a promis. Când Mahmut vine după rochii, el se scuză și pleacă fără să plătească. În același timp, Hikmet a văzut mașina neagră, misterioasă, și a încercat să-l vadă pe șofer, dar mașina a demarat rapid. Filiz și Cicek merg la secția de poliție și îi spun lui Cemil toată povestea, dar acesta se distrează pe seama lor și spune că nu poate face nimic. Următoarea posibilitate este Selim, avocatul. Când Filiz se întoarce de la biroul lui Selim, vede și ea mașina neagră. Se apropie, dar mașina pleacă, însă ea aruncă o piatră, spărgând o bucată de parbriz.

Zeynep primește un apel de la o prietenă, în timp ce Hikmet e la farmacie. Ea îi spune fetei de la telefon că i-a spus lui Hikmet că frații ei o vor ucide dacă află că este însărcinată, că Hikmet i-a promis că se vor căsători și că după ce va naște, probabil va fugi.

Deși este prea devreme pentru nașterea gemenilor, Tulay pare să fie cuprinsă de durerile facerii. Tufan, Filiz și Cicek o duc la spital. Filiz, în drum spre farmacie pentru a-i lua o rețetă, se lovește în Barîș care a venit să-și vadă mentorul ca să-l ajute să găsească o slujbă. Filiz îi spune să nu vină în cartierul ei și el răspunde cu cuvinte dure înainte de a se urca în mașină. Pe măsură ce se îndepărtează, vedem geamul din spate spart de Filiz...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
Orice inadvertență legată de acțiunea episodului se datorează textului original din care a fost tradus și adaptat acest material.

a fost: Povestea noastra, ep. 36-38 tr                                         urmează: Povestea noastra, ep. 40

sursa foto: captură video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Povestea noastră.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!