duminică, 11 noiembrie 2018

Cum se asortează cardiganele



Cardiganul este unul din lucrurile pe care fiecare femeie le are în dulapul ei. Mai demult, acest pulover era o piesă simplă, cu un șir de nasturi în față, ca un fel de bluză cu nasturi, potrivită atât pentru bărbați cât și pentru femei. De-a lungul vremii ele nu s-au schimbat foarte mult, însă astăzi cardiganele sunt mai lungi și mai largi ca altă dată și adesea nu mai au nasturi deloc, rămânând deschise în partea din față. Se pot, însă, apropia de corp printr-un cordon lat care se leagă cu nod în talie.

Cardiganele vin în toate formele și dimensiunile, culorile și imprimeurile, dar nu sunt create în mod egal. Unele cardigane sunt mai bune pentru anumite tipuri de corp, iar altele sunt mai bune pentru anumite ținute. Purtarea cardiganului potrivit pentru tipul de corp și pentru îmbrăcămintea dvs. este importantă, de aceea voi încerca să detaliez puțin ce se potrivește cărui tip.

Cum se asortează cardiganele1. Cardiganul cu talie lungă


În primul rând, stilul cel mai comun și clasic de cardigan este cu talia lungă. Pentru acesta, nu asortați un top sau o bluză tot lungă, ci asociați o bluză până în talie. Este necesar să faceți un contrast aici, pentru că dacă și bluza va fi tot lungă, aspectul general este lălâu și inestetic. O fustă sau un pantalon cu talia înaltă sunt ideale pentru acest gen de cardigane și îi subliniază frumusețea.

2. Cardiganul supradimensionat


Pare puțin mai dificil de asortat, dar regula de bază este să nu asociați o fustă sau o rochie largă în partea de jos și nici fustele maxi nu sunt potrivite acestui tip. Dacă veți alege astfel, veți arăta grasă și lată. Nu vreți asta, așa că e mai înțelept să asortați aici legginși, jegginși sau orice alt tip de pantalon cât mai îngust posibil.

3. Cardiganul drapat pe corp


Are aceeași formă de bază ca și cardiganul aztec clasic, doar că este mai drapat și mai puțin voluminos. Nu-l purtați cu o fustă scurtă. Sunt mai potriviți blugii negri ori bleumarin sau pantalonii de culoare închisă pentru a alungi silueta. Acele drapaje vor crea linii lungi și frumoase.

4. Cardiganul în stil masculin


Se poartă în special cu blugi, fuste până la genunchi sau pantaloni scurți. De fapt, acest tip de cardigan chiar merge cu aproape orice, atâta timp cât zona de jos a ținutei dv. este apropiată de corp, fără lărgimi contrastante.

Preferatul meu este cel supradimensionat. Al tău care este?


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












sâmbătă, 10 noiembrie 2018

Beneficiile vanzarii si cumpararii online



Tot mai mulți oameni folosesc internetul pentru a cumpăra o gamă largă de articole, de la case și la alimente până la pantofi și bilete de avion. Dacă ești sceptic și te întrebi de ce fac oamenii asta, o să-ți spun că a vinde și cumpăra online înseamnă beneficii semnificative. Și crede-mă că știu ce vorbesc - sunt cel puțin 12 ani de când cumpăr exclusiv online aproape tot ceea ce am nevoie.

Ce beneficii am eu, ca și cumpărător:

Beneficiile vanzarii si cumpararii online

1. Disponibilitate


În comparație cu un magazin cu ore fixe, site-urile de cumpărături online sunt disponibile în orice moment al zilei sau al nopții. Acest lucru este util atât mamelor cu copii mici, persoanelor care lucrează în schimburi, cât și celor care pur și simplu nu mai găsesc deschis un magazin când ies de la serviciu.

2. Comparațiile de prețuri


Când vizitezi un magazin online compari prețurile de la sute de furnizori diferiți, lucru pe care nici nu ai cum să-l faci la un magazin din oraș. Pe de altă parte, când cumperi online ai parte de diverse recompense și reduceri, care vin de cele mai multe ori ca bonusuri de fidelizare.

3. Posibilități infinite de a alege


Spațiul de depozitare într-un magazin clasic este limitat, ceea ce înseamnă că varietatea de bunuri este limitată. Nu la fel se întâmplă cu un magazin online - alegerile sunt practic, infinite. Dacă nu vezi ce vrei la un magazin, poți trece la următorul.

4. Accesul la recenziile consumatorilor


Este poate unul dintre cele mai importante avantaje ale cumpărăturilor online. E ușor să accesezi recenziile consumatorilor pentru aproape orice produs, ceea ce face ca alegerile să fie în cunoștință de cauză. Nu ești sigur-ă că vrei să cumperi ceva? Uită-te la comentariile altora și vei fi mai în măsură să iei o decizie.

5. Comoditatea


Cred că toți am trecut prin experiența incomodă a unor vânzători dornici să te determine să cumperi ceva. În online nu te sâcâie nimeni. Îți umpli coșul relaxat, apoi, peste câteva zile vine curierul la ușă. Nu cari sacoșe, nu cauți disperat un loc de parcare, și nu te spetești până acasă dacă nu ai mașină și nici nu stai îndeajuns de departe ca să iei un taxi.

Astea sunt beneficiile mele, ca și cumpărător online. Dar tu, omul care ai un magazin clasic, nu ai vrea să-ți lărgești numărul de clienți? Uite ce avantaje ai avea tu, dacă te-ai gândi la creare magazin online.

- faci economii în privința costurilor de instalare și funcționare. Nu ai nevoie să închiriezi un spațiu comercial, să plătești vânzătoare, etc.
- ajungi la un public național, sporind astfel oportunitățile de vânzare.
- ai posibilitatea de a ține deschis 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână.
- poți primi mai rapid plata produselor dacă oferi acces la plata online cu cardul sau prin transfer bancar.
- citind opiniile clienților tăi, știi exact ce trebuie să schimbi pentru ca afacerea ta să sporească.

Așadar, tot ceea ce trebuie să faci ca să ai un magazin online este la un click distanță.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin