miercuri, 17 octombrie 2018

Din calatoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Savuica. Recenzie



Din calatoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Savuica. RecenzieTitlu - Din călătoriile unei femei cu suflet de copil
Autor - Dana Săvuică
Editura - Univers
Preţ - 30 lei (224 pagini) pe site-ul editurii, prețuri mai mici pe site-urile partenere
Anul apariţiei - 2018
ISBN - 9789733410393
Gen - memorialistică, autobiografie

La o simplă căutare pe Google cu numele ei, găsim o prezentare pe alocuri superficială: "... o femeie de afaceri din România, fost fotomodel și realizatoare de emisiuni TV. Este prima româncă care a pozat în ediția locală a revistei pentru bărbați Playboy, în noiembrie 1999." Nu știu dacă dincolo de aceste cuvinte, care exprimă ceva adevărat, dar prea sclipicios și bombastic la partea aia cu iepurașul Playboy, se poate ghici omul din spatele imaginii create de wikipedia. Nu știu dacă era necesară menționarea cu atâta acuratețe a informației despre această revistă. Firește, Dana Săvuică a fost fotomodel, dar nu cred că e ceva cu care să te mândrești, pozatul ăsta pentru o revistă la granița dintre erotic și ceva mai mult de atât. Poate că este. Poate că sunt eu încuiată la minte.

Recunosc că atunci când am primit cartea spre recenzare, eram contrariată, deși nu știam decât partea aceea cu realizatoare TV. Adică, nu înțelegeam de ce o persoană care este deja celebră, vrea și mai multă celebritate. Însă asta o spune o introvertită ca mine, care prefer să comunic prin mesaje ca să nu stau de vorbă la telefon. Că față în față sunt cam greu de prins.

Din calatoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Savuica. Recenzie


Apoi am început să citesc Din călătoriile unei femei cu suflet de copil. Azi o poveste despre Sri Lanka, mâine altă poveste, despre Paris, și tot așa, până am descoperit-o pe femeia Dana Săvuică, pe adolescenta care a fost, pe fetița de diplomat de carieră care se vedea nevoită să călătorească mereu, din țară în țară și din oraș în oraș, fără să prindă rădăcini nicăieri. Cartea este alcătuită din mai multe povestiri autobiografice, fără vreo ordine cronologică. De aceea e foarte ușor de citit, nu te plictisești, poți citi prima sau ultima povestire, pe la mijloc, sau acolo unde se deschide la întâmplare cartea. Fiecare amintire este un crâmpei de viață, din viața acestei femei care a avut un destin aparte. Fiecare amintire despre care scrie e o treaptă în evoluția ei, sau ne prezintă o întâmplare cu tâlc, o lecție de viață.

Din calatoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Savuica. Recenzie


Din călătoriile unei femei cu suflet de copil poate fi privită ca o carte de vacanță. Dar eu aș zice că nu e genul de carte pe care s-o iei cu tine pe plajă, dimpotrivă. Este cartea pe care o citești ghemuită în fața șemineului, iarna, învelită cu o pătură groasă, într-o cameră primitoare în care nu se aude decât trosnetul lemnelor în foc și eventual torsul molcom al unei pisici. Afară ninge a iarnă grea, iar tu deschizi ușa imaginației și te lași purtată pe meridianele lumii, de mână cu Dana, într-o "călătorie care trebuie savurată la fiecare pas" pentru că "ziua de ieri e deja istorie, ziua de mâine e un mister, dar ziua de azi e un cadou prețios"...

Din calatoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Savuica. Recenzie


Mulțumesc editurii Univers pentru oportunitatea de a citi și recenza Din călătoriile unei femei cu suflet de copil, de Dana Săvuică.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin











luni, 15 octombrie 2018

Geanta Diana – la loc de cinste in garderoba mea

Geanta Diana – la loc de cinste in garderoba mea

Hello! Abia așteptam să vă arăt ce mi-am mai cumpărat în tot acest timp. Ultima mea achiziție în materie de accesorii este o geantă de umăr Diana care s-a dovedit extrem de practică din momentul în care am început să o folosesc. De mult timp, căutam o geantă care să fie pe cât de practică pe atât de elegantă și pe care să o pot asorta la outfiturile pe care le aleg de zi cu zi.

De îndată ce am comandat-o din magazinul online Madiss, nu a trebuit să aștept prea mult până când să intru în posesia ei: a ajuns în câteva zile, iar imediat, am ales să port geanta Diana ca accesoriu nelipsit de câteva ori la birou, la întâlnirile de afaceri, chiar și atunci când a trebuit să ies cu prietenii în oraș. Încă de la început, mi-au plăcut inserțiile de culoare aurie (include și un pandantiv argintiu perlat care scoate din anonimat orice ținută aș purta), materialul (o piele ecologică care pare rezistentă în timp și arată mult mai bine în realitate), dar și faptul că e destul de încăpătoare (asta înseamnă că voi putea pune tot ce vreau în ea fără să mă gândesc că un anumit obiect de care nu mă pot lipsi nu ar putea încăpea).

Geanta Diana – la loc de cinste in garderoba mea

Faptul că pot aduce un plus de stil și rafinament oricărei ținute pe care aleg să o port la birou sau la întâlnirile de afaceri fără să fie necesar să adaug alte accesorii (pandantivul de la geantă este mai mult de suficient) m-a făcut să nu mai stau prea mult pe gânduri și să comand această poșetă. Cu excepția pandantivului, pot spune că este o geantă relativ simplă, obișnuită de care m-am îndrăgostit din prima clipă.

Și combinația de culori care emană eleganță este un alt plus al acestui model. Fiind vorba despre 3 culori (gri, alb și negru), nu trebuie să-mi fac griji că voi da greș atunci când trebuie să găsesc accesoriile potrivite pentru o anumită ținută.

La toate acestea, se adaugă și faptul că modelul Diana este unul practic: include un compartiment mare cu două buzunare cu fermoar și alte două buzunare deschise. Din moment ce am testat-o, vă pot spune cu mâna pe inima că în geantă încape telefonul, portofelul, o umbrelă, și bineînțeles, câteva produse cosmetice fără de care nu plec din casă niciodată. Mai rămâne loc și de un IPAD sau un eBook Reader Kindle, după preferințe.

În plus, dacă e să ne gândim la buzunare speciale pentru chei sau mărunțiș, trebuie să va mărturisesc că această geantă mai dispune de un buzunar cu fermoar care se găsește pe partea din spate unde vor încăpea oricând cheile de la casă, mașină și niște bani. Cureaua detașabilă și reglabilă completează geanta și mă ajută să o port așa cum vreau, pe umăr sau pur și simplu să mă folosesc doar de mânere.

Din păcate nu este disponibilă decât în această combinație de trei culori, dar acest aspect nu m-a făcut să nu o cumpăr; dimpotrivă, îmi plac genți damă de acest tip, un pic mai office, probabil și datorită jobului meu care îmi impune un astfel de standard. Dar chiar și așa, am ales să o port și cu ținute înflorate și pline de culoare în zilele călduroase.

Geanta Diana – la loc de cinste in garderoba mea


Așa cum se poate vedea și în fotografii, este un model lucrat cu grijă și atenție, iar acest lucru mă bucură din moment ce am de gând să o folosesc mult timp de acum încolo. Cât despre detalii, acestea fac (și vor face) mereu diferența. Deja pandantivul a atras toate privirile, iar asta mă bucură și îmi confirmă faptul că nu am dat greș în alegerea mea 😊

Dacă și vouă vă place această geantă, trebuie să știți că o găsiți pe site-ul celor de la Madiss. Tot acolo, veți găsi mai multe modele de poșete de toate culorile, de unde puteți alege cu toată încrederea. Eu am testat câteva produse și pot să va spun cu sinceritate că sunt de calitate, iar prețurile foarte avantajoase, chiar putem spune că sunt niște genți ieftine.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin