Origini, de Dan Brown. Recenzie

Titlu - Origini
Titlul original - Origin
Autor - Dan Brown
Traducerea - Adriana Bădescu
Editura - Rao
Preţ - 49 de lei (pe Libris), cca 600 pagini
Anul apariţiei - 2017
ISBN - 978-606-8905-49-5
Gen - fictiune, mister, suspans, teoria conspiratiei
Comercializata pe Libris

Dintre cărțile lui Dan Brown am citit Codul lui Da Vinci pe nerăsuflate; n-am lăsat cartea aceea din mână până când n-am terminat-o, adică o zi și o noapte, până pe la 3-4 dimineața. Cu Origini a fost aproximativ la fel, doar că n-am mai reușit să o citesc neîntrerupt. Însă cum găseam o breșă, fie noaptea, fie în timpul zilei, citeam cu nesaț. Inutil să mai spun că mie stilul lui Dan Brown îmi place foarte mult și că este printre scriitorii mei preferați. Dar să vedem ce ne propune Origini, romanul a cărui acțiune se petrece în Spania: [Atenție! Urmează spoilere!]

Robert Langdon, profesor de simbolistică la Harvard, sosește la Muzeul Guggenheim din Bilbao, pentru a participa la un anunț important - dezvăluirea unei descoperiri care "va schimba fața științei pentru totdeauna". Gazda serii este Edmond Kirsch, un milionar excentric, fost student al lui Langdon, ale cărui invenții uimitoare de înaltă tehnologie și predicții îndrăznețe l-au transformat într-o celebritate mondială. Kirsch, este pe punctul de a dezvălui lumii o descoperire uimitoare, care promite să răspundă la două dintre întrebările fundamentale ale existenței umane: de unde venim și încotro ne ducem?

Înainte cu câteva zile de acest eveniment, Edmond, datorită faptului că prezentarea lui avea să demonstreze că nu avem nevoie de Dumnezeu, pentru că, de fapt, nu există, solicită o întâlnire în mănăstirea de la Montserrat cu 3 lideri religioși de răsunet și le prezintă descoperirea lui cerându-le părerea și ținerea în secret a descoperirii până avea și el s-o facă publică. Cei trei sunt, așa cum era de așteptat, tulburați de ceea ce văd și unul dintre ei, Valdespino, un apropiat al casei regale a Spaniei, mentorul viitorului rege Julian, le propune celorlalți trei să-l ucidă pe Kirsch cât mai repede. Însă cineva care rămâne în umbră, prin interpuși angajați pe internet, îi ucide pe ceilalți doi lideri religioși, în așa fel încât, la un moment dat, Valdespino apare ca păpușar al acțiunii.

Evenimentul care are loc în muzeul Guggenheim din Bilbao, muzeu patronat de nimeni alta decât Ambra Vidal, frumoasa logodnică a lui Julian și viitoarea regină a Spaniei, este anunțat după trei zile, astfel că Valdespino e în criză de timp. Langdon și câteva sute de oaspeți se simt captivați de o prezentare absolut originală și extrem de spectaculoasă, într-un holo-spațiu (= sală decorată holografic, cu imagini 3D care crează iluzia realității). Langdon, ca și toți ceilalți invitați, sunt conectați prin căști la un supercomputer inventat de Edmond, care se poate partiționa la infinit pentru a discuta simultan cu oricâți oameni este nevoie și care are toate caracteristicile unui om. Acest amănunt, că Winston e o mașinărie și nu o persoană reală, va fi cunoscut numai de Langdon și mai apoi de Ambra. Evenimentul este transmis și online, așa că vreo 3 milioane de oameni din toată lumea văd prezentarea în direct.

Seara, orchestrată cu meticulozitate de Edmond, intră brusc în haos, pentru că un anume Avila, fost amiral de marină, pus în ultima clipă pe lista invitaților de către Ambra Vidal, la cererea cuiva de la Palat, îl împușcă mortal pe Kirsch, cu un pistol nemetalic, chiar înainte ca savantul să spună ce a descoperit. Astfel, prețioasa informație și demonstrație a lui Kirsch se află în pragul pierderii. Cum Ambra Vidal și Langdon sunt conectați la Winston care le dă unele detalii, iar Ambra își dă seama că este în pericol de a fi acuzată de crimă, aleg să fugă amândoi ca să nu fie arestați, sau chiar eliminați. Acum, ei doi sunt singurii, care, ajutați de Winston, cu care țin legătura prin telefonul lui Edmond, ar putea face ceva să ajungă la el, care nu se află în Bilbao, ci la Barcelona, și să-i acceseze partiția unde se află stocată toată prezentarea lui Edmond. Această partiție este parolată cu o parolă de 47 de litere, ale unui vers preferat de savant, pe care nimeni n-o știe. Cei doi fug spre Barcelona într-o căutare periculoasă pentru a găsi mai întâi parola, și apoi locul unde se află supercomputerul Winston, care în sfârșit va dezvălui secretul lui Kirsch.[Aici se termină spoilerele!]

Romanul Origini are mai multe planuri paralele, care se desfășoară simultan și care nu întotdeauna au multe puncte comune. Controversa stârnită de Edmond, culisele palatului regal, iubirea lui Valdespino pentru bătrânul rege, care este pe moarte, relația Ambra-prințul Julian, site-ul de internet conspiracynet.com care este alimentat cu informații de un anume monte@iglesia.org, moartea ciudată a gărzilor Ambrei, toate se dezvăluie temporizat cu atenție, cu mult suspans, cu accente de cultură spaniolă în scurte intermezzo-uri.

Adevărul descoperit de Kirsch, însă, este unul pe care îl știm. Mie nu mi s-a părut nimic extraordinar, nimic care să schimbe fața lumii. Dar asta nu înseamnă că romanul e mai puțin captivant. Doar că, părerea mea, rezultată doar din lectura cărții, este că Dan Brown a intenționat inițial să dea o altă formă acelui secret descoperit de Kirsch, pentru că de la un anumit punct încolo, niște lucruri rămân neexplicate: la început se anunță că descoperirea va demonstra că Dumnezeu este inutil, ceea ce, după mine, nu se întâmplă, iar anunțul integral înregistrat de Edmond este unul banal. Apoi, Dan Brown vorbește prin Langdon despre teoria panspermiei (= viața provine din spațiu) și se întreabă oare cum ar face o specie să trimită în spațiu ceva minuscul care odată ajuns pe o planetă să ducă la evoluție și la apariția acelei specii? Sub ce formă? Dar răspunsul nu va veni niciodată în carte. Sau, nu se răspunde la întrebarea de pe la începutul cărții, de ce are loc evoluția? Ca să crească entropia, e răspunsul din final. Dar de ce trebuie să crească această entropie și să nu rămână aceeași? Ca un copil neștiutor, am dece-urile mele, la care Dan Brown nu va răspunde, la fel ca eroul său Kirsch, poate pentru că ar zgudui cu adevărat lumea religioasă, așa cum a făcut-o în Codul lui Da Vinci, care a zdruncinat niște credințe și care a trebuit să fie insistent categorisit drept o ficțiune sută la sută. Oare chiar așa să fie?

Recomand Origini de Dan Brown, luată de mine de pe Libris, spiritelor libere, iubitorilor de enigme și decriptări, de intrigi și de teorii ale conspirației. Acelora care ies din tipare, cărora comoditatea unor tradiții și credințe transmise din generații, nu le este de ajuns. Dar o recomand și acelora profund religioși, pentru că așa cum spunea Edmond Kirsch, știința și religia spun aceeași poveste, într-un limbaj diferit, iar în lume este loc pentru amândouă.

later edit: și pentru ca totul să fie și mai ambiguu, ceva tipic pentru Dan Brown, pe internet chiar există un site conspiracy-net[punct]com .....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Pavajul potrivit pentru gradina ta

Stai la casă și planifici să-ți faci o grădină de la zero? Cred că deja știi că de la terasă, la alei și la pietrișul din grădină, totul are un impact uriaș asupra specificului grădinii tale. În afară de flori, arbori și arbuști sau tipul de gazon pe care îl pui printre acestea, mai sunt și alte elemente importante de care trebuie să ții seama, cum este pavajul aleilor și al zonei înconjurătoare. Alegerea pavajului potrivit pentru curtea și grădina ta de vis contează cu adevărat. O curte bine amenajată poate transforma un spațiu exterior într-un loc relaxant și o încântare pentru ochi.

Dar ca să faci asta, ai nevoie de unele criterii de alegere a pavajului pentru curtea și grădina ta.

Mai întâi trebuie să ții cont de cât de mult trafic și câtă greutate va trebui să suporte pavajul și la ce va fi folosit?

Dacă vrei să amenajezi o mică terasă, unde să stai vara la soare, să iei micul dejun sau să te distrezi la un barbecue cu prietenii, în acest caz ar fi potrivit pavajul cu dale din calcar sau gresie. Dacă ai copii și ei se vor juca mereu în zona aceea, atunci gândește-te să-ți pavezi terasa cu plăci rezistente la alunecare, cu suprafețe texturate care sunt foarte prietenoase cu familia.

Apoi va trebui să iei în considerare aspectul casei tale. Pavajul trebuie să se potrivească stilului grădinii tale și în special al casei. La ce mă refer: dacă ai o casă cu un aspect tradițional, este mai potrivit pavajul natural, rustic, iar dacă ai o casă cu finisaj contemporan pavajul tău ar trebui să aibă un aspect elegant și modern, cu piatră tăiată. Lângă piscină, de exemplu, un pavaj Penter landhaus este foarte potrivit.

Culoarea pavajului să fie neutră, policromă sau naturală?

Unele game de dale oferă palete de culori puternic contrastante, altele sunt în nuanțe clasice de bej, cenușiu sau ocru, iar altele au culori mai îndrăznețe. Poți să creezi un aspect dramatic al grădinii, dar accentele prea mari de culoare la un pavaj devin repede obositoare pentru ochi. Nuanțele de maroniu, miere, gri închis și roșu cărămidă sunt potrivite pentru clădirile mai vechi, sau cu aspect clasic, dar și pentru cele moderne.
Chiar dacă un roz antic sau un galben ți se par nuanțe de folosit la un pavaj, ar fi indicat să le eviți, tocmai pentru că sunt prea tari și în loc să te relaxeze vei obține efectul invers. Totuși, anumite efecte pot fi obținute dacă vrei să faci unele combinații. O fântână în mijlocul grădinii arată excelent înconjurată de un pavaj cenușiu deschis, restul pavajului fiind cu dale din piatră de Ierusalim. Ia în considerare cea mai potrivită culoare pentru pavajul din grădina ta.

Un peisaj complex poate îmbunătăți sau ruina o schemă. Dalele de argilă rustică, pietrișul de râu, gresia se potrivesc cu modele mai tradiționale. Pentru schemele moderne, calcarul tăiat, cuarțitul, chiar și betonul lustruit - sunt comune, deși materialele șlefuite costă de obicei mai mult. Dar nu te teme să încalci regulile. Materialele tradiționale utilizate într-un stil contemporan (cum ar fi porfirul sau plăcile de gresie) alcătuiesc o plăcută combinație de vechi și nou.

În final gândește-te și la condițiile meteorologice. E drept, aspectul contează, dar și eficiența. Pavajul trebuie să fie rezistent la alunecare, durabil și să necesite o întreținere minimă. Dalele din piatră se schimbă cu timpul, în timp ce betonul, nu. Depinde de ceea îți dorești.

Cu toate acestea, într-o bună măsură alegerile tale vor fi influențate și de bugetul de care dispui, deși alegerea unei pietre de calitate superioară va fi întotdeauna decizia cea mai bună. Piatra de calitate este, fără îndoială, rentabilă, chiar dacă are un cost mai mare, pentru că e durabilă pe termen lung. La urma urmei, ai putea să te gândești și la o altă posibilitate: potențialii cumpărători de case vor aprecia peisajul de calitate superioară, astfel încât standardul pavajului tău poate avea un impact semnificativ asupra valorii casei dacă vreodată te vei hotărî să o vinzi.

Mai multe detalii despre pavaje găsești și pe pagina de facebook Globall Design.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!