luni, 9 iulie 2018

Dragoste de contrabanda episodul 9 (22-23) tr rezumat



Dragoste de contrabanda episodul 9 (21-22) tr rezumatDupă ce amândoi sunt răvășiți de atracția dintre ei și nu știu ce să facă, apare copilul lui Aslî, care le strică magia și Elif trebuie să intre în casă. Omer, și el în al nouălea cer, pleacă la un pahar cu Arda, care recunoaște că soția lui are dreptate și că, de fapt, o iubește pe Pelin. Nilufer a ieșit tiptil din casă pentru a merge la spital, la Metin, să-l vadă, chiar dacă el este sedat, însă când se întoarce dă nas în nas cu Elif și cele două se ceartă, pentru că toată lumea crede că Nilufer este încă în stare de șoc și se odihnește în camera ei.

A doua zi Elif din nou se destăinuie lui Bahar, că e îndrăgostită de Omer, iar aceasta încearcă s-o facă să creadă că Omer nu-i împărtășește sentimentele și îi bagă în cap că dacă în scurt timp n-o caută, înseamnă că nu are rost să se mai gândească la el. Elif se frământă toată ziua și se gândește doar la Omer, dar și el face la fel. Ar vrea să-și trimită mesaje, însă nimic nu li se pare potrivit. Pe Elif o scoate din reverie Metin, care o sună când își revine și o amenință din nou cu înregistrarea. Elif o vrea pentru ea și Metin o șantajează că dacă-i dă un milion de lire, face târgul. Elif acceptă și se duce la seif să numere banii din geanta primită drept răsplată pentru ceea ce a făcut în Roma, însă Aslî o pândește și mai târziu îi fură jumătate din bani.

Dragoste de contrabanda episodul 9 (21-22) tr rezumatHussein se reface cu încetul, iar Omer stă lângă el la spital. Întâmplător se întâlnește cu Metin pe hol, iar mafiotul îl recunoaște, mințind că are probleme de sănătate de la o mâncare stricată. Omer se oferă să-l ajute să ajungă la salon, fără să știe pe cine ajută, de fapt. Zerrin se opune ca Nilufer să meargă la poliție să dea declarație, și atunci, Elif îi cheamă pe Pelin și pe Arda acasă la ei. Totuși, Nilufer, îndrăgostită lulea de Metin, minte în declarații și îl descrie cu totul altfel decât arată acesta. Portretul robot nu îi seamănă deloc, iar Elif, iritată, face ea un desen exact al feței lui Metin, spre dezamăgirea surorii sale, care insinuează că poate erau doi mafioti care se dădeau drept Metin, și fiecare l-a văzut pe câte unul dintre ei.

Metin iese din spital și într-o zi se întâlnește cu Tayyar la cimitir, în fața mormântului tatălui său din acte. Tayyar îl amenință cu moartea pentru greșeala de a fi lăsat pe Niliufer să plece, iar Metin se disculpă spunând că trebuia să se salveze și n-a avut încotro, dar că poate repara greșeala. Și ca să-i demonstreze că e vrednic, îi spune că Omer este polițist, nu iubitul lui Elif. Tayyar se enervează foarte tare și îl acuză pe Metin că asta trebuia s-o fi știut de la Sibel, însă vedem în flashback (amintirea lui Metin) că Sibel, care era cooptată în rețeaua mafiei, a mințit și a zis că iubitul ei este medic.

Elif nu mai poate rezista fără să-l vadă pe Omer și se duce acasă la el. De emoție, acesta face gafe peste gafe și Elif se scuză că a venit. Când ajunge acasă, se duce să scoată banii din seif ca să-i ducă lui Metin, dar vede că au rămas doar câteva teancuri de bancnote. Disperată, apare în sufragerie și întreabă de bani. Aslî se simte vinovată, mai ales când o vede pe sora ei într-o asemenea stare de disperare, dar nu recunoaște nimic. Când Zerrin începe să-i ceară socoteală de unde are ea bani mulți, Elif pleacă în grabă la întâlnirea cu Metin, căruia îi dă pe moment doar câți bani mai are și de la care află că mafiotul știa despre Omer că e polițist.

Dragoste de contrabanda episodul 9 (21-22) tr rezumatMetin o contactează pe Nilufer și o cheamă la el, pregătindu-i o "surpriză". Ea se duce la fel de neobservată ca și până atunci, și acasă la el își dezlănțuie sentimentele. Însă Metin pusese dinainte o cameră video să înregistreze partida lor de amor, considerând-o proastă pe Nilufer după ce ea pleacă și el verifică înregistrarea. Omer face toate demersurile ca să se transfere la Istanbul. Șeful secției îl contactează pe Tayyar să-i ceară părerea, iar acesta îi spune să accepte, tocmai ca să nu se bănuiască nimic. A doua zi Omer este transferat la poliția din Istanbul. Se întâlnește din nou cu Elif în fața vilei ei, sub pretextul că trebuie să-i spună lui Zerrin adevărul despre relația lor, dar în loc să discute despre ei, spune că a fost la părinții lui Sibel și continuă cu subiectul diamantelor și al morții lui Ahmet. Elif, încurcată, consideră că Omer nu este interesat de ea, ci doar de serviciul lui și se despart fără ca el să mai stea de vorbă cu dna Zerrin.

Arda și Pelin îl anunță pe Omer că au descoperit pe niște camere de supraveghere ceva legat de Aslî, care se furișase afară în seara morții lui Ahmet cu puțin timp înainte de dubla crimă. Arda îi arată și lui Hussein imaginile, și acesta nu este deloc încântat de descoperirea lor. La vilă, Aslî începe să se comporte dubios, ca o persoană cu probleme psihice, iar Taner și Zerrin se întreabă dacă își ia medicația și se sfătuiesc să-l cheme pe medicul de familie să vadă ce-i cu ea. Omer se duce s-o vadă iarăși pe Elif în speranța că lucrurile se vor îndrepta, dar și ca să-i spună despre ce a făcut Aslî. După ce ea iese din vilă, Nilufer îi spune lui Zerrin adevărul, că Omer e polițist, că el a salvat-o și că Sibel era logodnica lui. Zerrin, înfrântă, crede că Elif a întrecut măsura cu minciunile și că ea e ultima care află adevărul. Afară, Omer din nou gafează și de data asta Elif îi spune că nu sunt potriviți și să n-o mai caute.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame și corespunde aproximativ episoadelor 22-23 Pro 2.

a fost: Dragoste de contrabanda ep. 8                                     urmează: Dragoste de contrabanda ep. 10-13/24-33

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin












duminică, 8 iulie 2018

Sanatate la punga de la Sano Vita - azi despre migdale



Sanatate la punga de la Sano Vita - azi despre migdale

Acum vreo săptămână primeam un pachet cu produse sănătoase, sănătate la pungă, cum îi zic eu, de la Sano vita. Am desfăcut nerăbdătoare ambalajul de carton ca să văd ce este acolo, și am descoperit 20 de produse de diverse sortimente: semințe de chia, linte roșie, orez brun, zahăr brut din trestie de zahăr (foarte bun, am mai cumpărat acest fel de zahăr), ulei de cocos, bere de ghimbir, băutură bio de orez, curmale uscate, un mix de legume de pus la mâncăruri (excelentă idee a celor de la Sano vita să-mi trimită așa ceva!), mix de semințe, năut, merișoare confiate, musli cu fructe (deja e cam gata punga :)) eu mănânc la orice oră din zi am poftă lapte cu musli) și multe altele de nici nu le mai țin minte să le enumăr pe toate.

Dintre acestea, azi voi vorbi despre migdale. Sincer, n-am mai mâncat până acum migdale crude, adevărate, în sensul că vă amintiți, în copilărie scoteam sâmburii de la caise, îi zdrobeam și mâncam acea sămânță din mijloc, despre care pe vremea aceea credeam că sunt migdale, dar migdalele sunt semințele fructelor de migdal, arbore originar din Orientul Mijlociu și nordul Africii, a cărui denumire latinească - dacă vă ajută cu ceva - este Prunus dulcis.

Migdalele dulci sunt comestibile, în timp ce cele amare sunt folosite pentru fabricarea uleiului, un ulei care este folosit pentru a adăuga aromă la alimente. Pe de altă parte, migdalele amare sunt otrăvitoare, deoarece conțin cianură. Însă migdalele dulci sunt consumate crude, iar multă lume le adaugă și ca ingrediente în salate, caserole și alte feluri de mâncare. Laptele de migdale este, de asemenea, o băutură delicioasă și este o alternativă la laptele de vacă. Puteți mânca migdalele direct, de preferință pe stomacul gol, pentru a crește și accelera absorbția nutrienților lor. Le puteți înmuia în apă peste noapte, pentru a le mânca în dimineața următoare.

Sanatate la punga de la Sano Vita - azi despre migdale

Dar ceea ce este mai uimitor și poate, mai puțin cunoscut la aceste migdale, e că au o serie de proprietăți benefice pentru sănătate și anume:
- migdalele sunt o sursă bogată de vitamina E, calciu, fosfor, fier și magneziu. De asemenea, conțin zinc, seleniu, cupru și niacină.
- sunt o sursă bogată de substanțe nutritive care contribuie la dezvoltarea și sănătatea creierului uman. Uscate, migdalele conțin doi nutrienți vitali ai creierului, riboflavina și L-carnitina, care s-au dovedit a stimula activitatea creierului, ducând la noi căi neuronale și la diminuarea riscului apariției bolii Alzheimer. Studiile au arătat că migdalele din dietă, precum și uleiul de migdale, sunt nutrienți foarte folositori pentru sănătatea generală și funcționarea sistemului nervos.
- consumul regulat de migdale contribuie la creșterea lipoproteinelor cu densitate ridicată, adică de colesterol HDL și reduc lipoproteinele cu densitate scăzută, adică nivelurile de colesterol LDL. Acest echilibru este vital pentru un nivel sănătos de colesterol, iar o reducere a colesterolului LDL este întotdeauna un lucru bun.
- prezența grăsimilor monosaturate, a proteinelor și a potasiului în migdale sunt esențiale pentru sănătatea inimii. Vitamina E este un antioxidant eficient și, de asemenea, reduce riscul de boli de inimă, în timp ce prezența de magneziu în migdale poate ajuta la evitarea atacurilor de inimă. Potasiul prezent în migdale ajută la reglarea tensiunii arteriale, iar nivelurile scăzute de sodiu ajută la controlul tensiunii arteriale fluctuante.

Despre migdale se mai știe că ajută la stabilizarea glicemiei, stimulează sistemul imunitar, ajută în curele de slăbire și se folosesc cu mult succes în cosmetică, doamnele alegând să facă masaj cu ulei de migdale.

Așadar, câte beneficii pentru sănătate, la niște semințe atât de mici! Se consumă cu moderație, doar câteva semințe pe zi, pentru că sunt bogate în grăsimi, și, prin aceasta, în calorii.

Sanatate la punga de la Sano Vita - azi despre migdale

Mulțumesc Sano Vita pentru sănătatea la pungă pe care mi-ai trimis-o. Eu am multe motive de acum înainte să consum migdale constant. Voi?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Facebook Share tweet Google plus pin