Elif ia avionul spre Roma ca să facă rost de bani pentru Metin și este uluită să-l vadă pe
Omer acolo. Când o întreabă ce caută în avion, ea răspunde că se duce în vacanță. Elif se duce
lângă Omer, la clasa economic, făcând schimb de locuri cu domnul de alături, ca să discute cu
el, să-l întrebe ce are de gând să facă la Roma. Omer răspunde că o să meargă după diamante la
fel ca ea. Elif zice că-i bolnav cu capul dar el se oferă la modul serios s-o ajute, încercând
s-o convingă că nu va putea acționa de una singură. Elif pleacă la locul ei de la clasa
business unde vecinul de zbor al lui Omer adormise, și, neavând încotro, se întoarce înapoi lângă polițist, care se amuză de situație.
Zerrin se duce la Tayyar acasă și îi spune că nu a putut să ia legătura cu Nilufer. Tayyar o liniștește mințind-o că fata ei are nevoie de independență și că nu trebuie să-și facă griji prea mult. După aceea discuția deviază către presupusa relație dintre Sibel și Ahmet iar Zerrin se arată sceptică în privința aceasta, pentru că nu crede că Ahmet o cunoștea pe Sibel, sau, are o altă variantă mult mai plauzibilă din punctul ei de vedere. Între timp răpitorul o trezește pe Nilufer ca să-i dea să mănânce, iar Nilu refuză și plânge.
În avion, la un moment dat, o stewardesă îi transmite lui Elif că deasupra locului ei, la bagaje de mână, se află o valiză pe numele ei pe care trebuie s-o ia și că aceasta este dorința lui Metin. Elif devine lividă și începe să tremure, dându-și seama că Metin într-adevăr o va folosi pentru spălarea banilor obținuți pe căi ilegale. Când se așează din nou lângă Omer, el observă schimbarea dar ea nu-i spune ce se întâmplă. Ajunsă în aeroport, are grijă să plece de lângă polițist, apoi se duce la toaletă și deschide valiza care era plină cu bancnote. Imediat, Metin o sună și îi cere să iasă din aeroport pe o anumită bandă. Afară o așteaptă o mașină cu care demarează imediat, iar Omer o scapă din vedere. În mașină se află Metin care îi cere să semneze niște documente, din care să reiasă că banii provin din firma lui Elif, iar a doua zi va veni cineva să preia banii.
La Istanbul Bahar și Zerrin o vizitează pe mama lui Sibel pentru că Zerrin crede că poate femeia a avut o aventură cândva, cu Ahmet, iar Sibel era fata lui. Arda și Pelin stau de vorbă cu Hassan care se supără când aude că Omer este la Roma și își dă seama că Pelin i-a spus despre plecarea lui Elif. După ce se contrează cu Arda pe această temă, mințind că din întâmplare i-a scăpat informația în fața lui Omer, Pelin se duce mai încolo și îl sună pe Omer ca să-i dea adresa lui Elif de la Roma și a unui hotel în care Ahmet avea închiriat un apartament. Omer se duce acasă la Elif și o convinge să meargă împreună la hotelul despre care familia ei nu știa nimic. Când aude de la recepționeră că Ahmet venea foarte des pe acolo, în fiecare dată de 17 ale lunii, Elif rămâne perplex, pentru că nu-l crezuse pe Omer. Cei doi anunță decesul afaceristului și cer să intre în cameră ca să-i strângă lucrurile, dar recepționera spune că nu poate face asta până nu stă de vorbă cu directorul hotelului. Până la urmă Omer și Elif reușesc să fure o cartelă universală de la o femeie de serviciu, descuie apartamentul lui Ahmet și încep să cotrobăie după ceva diamante sau alte indicii. Menajera, însă, dă peste ei și începe să strige că sunt hoți. Omer și Elif sunt nevoiți să fugă pe scara de serviciu. Între timp îl vedem pe Mert aflat la New York care o sună pe Pînar întrebând-o despre Nilufer, menționând că nu poate da de ea.
Omer reușise să ia un carnețel cu însemnări din camera de hotel a lui Ahmet și acolo găsesc o adresă și mai multe socoteli. Amândoi conchid că trebuie să fie ceva legat de o afacere, însă la adresa aceea nu răspunde nimeni. Omer găsește un geam spart și intră apoi deschide ușa și o bagă și pe Elif înăuntru. Într-adevăr, este un birou și în el se află cutii cu bijuterii. Elif le recunoaște ca fiind creațiile ei, dar modelele care nu i-au mai plăcut. Când verifică, vede că toate bijuteriile aveau pietre false. Acum Elif crede că Ahmet făcea afaceri cu bijuterii false. Omer descoperă un seif în spatele unui tablou și în interior găsesc o cutie cu un mecanism mascat de deschidere (pe care Elif îl cunoaște) care conține niște diamante. Elif răsuflă ușurată, însă uitându-se mai bine, vede că și acele diamante erau false. De disperare îi scapă un porumbel, că până a doua zi trebuie să găsească diamantele. Polițistul imediat sesizează noua informație, dar Elif minte că e din cauza datoriilor și a falimentului firmei de familie. Căutarea lor este întreruptă de un om, Yusuf, care este paznicul locului și care acum află că Ahmet a murit iar Elif îi sugerează să se întoarcă la Istanbul că poate acolo îi va da un nou serviciu.
Pînar și Tayyar se duc la cină la acasă la Zerrin, și acolo descoperim că Pînar este amanta lui Taner, deși el este căsătorit cu Aslî, dar o minte pe Pînar că relația cu soția lui este doar formală. La Roma, Omer o conduce pe Elif acasă și apoi o convinge să-l lase să rămână cu ea peste noapte ca să o știe în siguranță. În sufragerie, cei doi discută despre cele recent întâmplate Omer spunându-i că el știa despre Ahmet că spală bani dar că este și ea implicată pentru că există documente cu semnătura ei pe ele. Elif e surprinsă, ea a semnat orice document venit de la taică-său fără să citească, având deplină încredere. După aceea îi cere polițistului să-i explice cum se face spălarea de bani. Ascultându-l cu atenție, ea înțelege în ce fel de afaceri era implicat tatăl său și, auzind că și ea ar putea face închisoare, teoretic, din cauza documentelor semnate, se scuză că se simte rău și vrea să facă un duș. La baie, Elif plânge deznădăjduită. La un moment dat Metin sună și o avertizează să fie într-un anume loc a doua zi. Omer ascultă la ușă discuția, dar nu are cum să înțeleagă prea multe, pentru că Elif se ferește. Peste noapte, ea are un coșmar și strigă numele lui Nilufer. Omer o aude și vine să vadă ce se petrece, dar nu pune întrebări, ci privește cu multă luare aminte tatuajul curios de pe spatele lui Elif, care pare a fi un fel de cifru.
A doua zi dimineață, Elif iese din casă încet, în timp ce polițistul doarme în camera de zi. Când se trezește, el găsește doar un bilet în care ea îl roagă să încuie ușa apartamentului când va pleca. Elif se duce la o firmă unde aduce valiza cu bani și este pusă să semneze un document. Totul se filmează de către Metin, care se află într-o altă încăpere. Încolțită, ea nu are încotro și face ceea ce i se spune. În acest timp polițistul îl sună pe Arda și află că Nilufer este numele surorii lui Elif, apoi el îi cere prietenului său să se intereseze bine unde se află Nilufer și dacă este cu adevărat la studii în New York. Pelin, machiată și aranjată, se duce acasă la dna Zerrin dându-se drept o colegă de-a lui Nilufer, și află tot ceea ce trebuie ca să-și dea seama că fata e dispărută. Între timp și Mert se convinge că Nilufer nu este în America, la adresa pe care o știa.
Când ajunge pe aeroport la Istanbul, Elif se desparte de Omer mulțumindu-i pentru ajutor, apoi merge la mantinelă și o caută din priviri pe Nilufer, care nu se află acolo. Metin o sună și îi spune că n-o s-o elibereze pe sora ei, ca să le facă în continuare jocul de-a spălatul banilor. Omer, în partea cealaltă, vorbește cu Arda și acum pune cap la cap toate amănuntele legate de gesturile inexplicabile ale lui Elif, înțelegând totul. Aleargă după ea și o găsește plângând. Elif se aruncă în brațele lui de data asta, și apoi îi spune câte ceva despre sora ei, dar nu adevărul întreg. În același timp, Tayyar discută cu Metin despre cum au îngenuncheat-o pe Elif și privesc înregistrarea făcută la birou. Omer o aduce pe Elif în fața sediului poliției și o roagă să meargă să spună totul ca să poată să-i salveze sora. Elif plânge și neagă că Nilufer ar fi răpită, ezitând ...

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
a fost: Dragoste de contrabanda ep. 3 tr urmează: Dragoste de contrabanda ep. 4 tr
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!