În primul episod vedem că Omer, tânăr polițist, este medaliat pentru reușita unei operațiuni. După aceea se duce la iubita lui în Istanbul, unde aflăm că el și Sibel au de gând să facă logodna. Elif se întoarce de la Roma la Istanbul pentru a-și celebra ziua de naștere împreună cu familia. La aeroport este primită de cea mai bună prietenă a ei din copilărie, Bahar, și Elif se arată oarecum supărată că nu a fost taică-său cel care s-o aștepte la aeroport. Însă ea nu știe că familia ei i-a pregătit o surpriză de ziua de naștere, în așa fel încât această zi să fie memorabilă. Dar Elif nu știe că ziua aceea va fi memorabilă pentru un motiv complet diferit pe care va dori să-l uite, dacă ar fi posibil.
În seara aniversării, după petrecere, Ahmet, tatăl lui Elif, care plecase la scurt timp după ce-i urase la mulți ani fetei lui, este găsit mort în mașina lui împreună cu o femeie, care se dovedește a fi Sibel, logodnica lui Omer Demir. Acum cu toții se întreabă ce căutau cei doi în mașină și de unde se cunoșteau? Ce făcea omul de afaceri Ahmet cu Sibel la 2 dimineața pe șosea? Cazul este repartizat prietenilor lui Omer, Arda și Pelin și fratelui său Hussein. Omer dorește să se ocupe și el de caz, dar nu are voie să lucreze la el, odată pentru că are serviciul în orașul Van, dar și pentru că una dintre victime este logodnica lui.
Elif și Omer se întâlnesc prima dată la morgă, unde fiecare trebuia să-și recunoască pe cel decedat. Omer îi pune lui Sibel inelul de logodnă pe piept, iar Elif își ia rămas bun pentru totdeauna de la tatăl ei, după care merge la secție pentru primele declarații. Ancheta începe. Arda o interoghează pe mama lui Sibel care nu știa că fiica ei ieșise din casă, ea credea că fata doarme. Dincolo, Elif spune că Ahmet lucra adeseori pe timp de noapte și nu s-a mirat că a plecat de acasă chiar de ziua ei. Toate aparențele indică o relație extraconjugală între Ahmet și Sibel iar Elif vorbește urât la adresa lui Sibel, pricinuind o primă ceartă cu Omer, care auzise ce a spus.
Când, după câteva zile, Hussein îi spune lui Omer că ancheta nu înaintează și că probabil cazul se va clasa, Omer încearcă să investigheze câte ceva pe cont propriu și merge acasă la Sibel unde găsește un diamant sub o piesă de mobilier. La funeraliile lui Ahmet, apar niște tipi care o rețin pe Elif și o amenință, dezvăluindu-i că tatăl ei le datora sume imense de bani și diamante furate, pe care ei le vor înapoi. Elif nu are habar despre ce afaceri dubioase făcea tatăl ei, iar indivizii o amenință să nu spună nimic nimănui. Elif, speriată, face așa cum i se cere și pleacă acasă în căutarea diamantelor.
Omer merge să verifice înregistrările camerelor stradale și observă că ele nu corespund cu ceea ce s-a întâmplat în seara crimei. După aceea discută cu Arda diverse variante ale crimei și ajung la concluzia că Sibel a fost ucisă în altă parte și pusă intenționat în mașina lui Ahmet, ulterior. Mai departe Omer cere să verifice și el mașina lui Ahmet. Elif află că familia ei este în faliment, că totul a fost ipotecat, și acestea sunt lucruri despre care ea nu avea cunoștință.
În scurt timp un raport al autopsiei lui Sibel indică faptul că era virgină, deci ipoteza relației extraconjugale pică. Omer se bucură să audă așa ceva și începe să caute urme ale ipotezei sale, descoperind că într-adevăr Sibel fusese târâtă până la mașină. Mergând pe urma respectivă ajunge la un fel de șură. Acolo Omer este lovit de un necunoscut și leșină. Când se trezește, șura e în flăcări iar echipajul de poliție ajunge împreună cu Hussein care încearcă să-l determine pe fratele lui să renunțe la investigațiile personale dacă nu vrea să-și piardă slujba.
Mafioții o contactează din nou pe Elif și îi răpesc sora mai mică, pe Nilufer, în timp ce mergea la aeroport să se îmbarce în avionul de New York unde pleca la studii, șantajând-o că o vor omorî dacă nu le aduce mai repede diamantele furate de Ahmet.

Acest rezumat se referă la durata unui episod turcesc, de cca 130 de minute fără reclame.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Dragoste de contrabanda - prezentare urmează: Dragoste de contrabanda ep. 2
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.