luni, 23 aprilie 2018

Copil singur acasa? Nichiduta iti face legatura cu el.

Copil singur acasa? Nichiduta iti face legatura cu el.

Uneori anumite circumstanțe nu ne permit să petrecem atât de mult timp cu copilul nostru pe cât am vrea. Iar alteori, pur și simplu suntem nevoiți să-l lăsăm singur acasă și nu știm dacă el este în siguranță sau nu, iar dacă este vorba de un copil mai mic, riscul crește, pentru că nu știm dacă el este pregătit să rămână singur și nesupravegheat. În alte țări legislația nu permite unui copil de până la 12 sau 14 ani să stea singur, dar la noi încă nu este perfectat acest aspect, din punct de vedere legislativ. Așa că, uneori, nu-ți permiți o bonă iar bunica nu este mereu disponibilă să ajute. Iar dacă copilul tău încă nu se poate descurca eficient în caz de urgență, nu știe cum să ceară ajutor la nevoie, sau tu, ca părinte, te simți neliniștit să-l lași singur acasă, ai o soluție de supraveghere ieftină și eficientă: monitorizarea de la distanță.

Copil singur acasa? Nichiduta iti face legatura cu el.

Cum monitorizăm copiii de la distanță?

Din fericire, în prezent copiilor le place să se joace la calculator și să-și petreacă timpul online, ceea ce înseamnă că nu se expun unor pericole din afară. Este o situație în care, în general, știm zilnic unde sunt copiii noștri, cu cine sunt și ce fac. Problema este că acest subiect nu este acoperit în niciun manualul parental; acel capitol nu a fost încă scris și societatea nu a avut timp să formuleze standarde. Nu știm precis care este vârsta la care copiii noștri pot naviga în siguranță online și din câte am observat, vârsta la care cei mici încep să se descurce la calculator și alte aparate digitale, este din ce în ce mai mică.

Copil singur acasa? Nichiduta iti face legatura cu el.

Pe de altă parte, copilul e bine să se învețe să stea și singur de mic, să capete încredere în sine, siguranță, să deprindă de timpuriu abilitatea de a învăța prin descoperire. Dar chiar și așa, un copil, cu cât e la o vârstă mai fragedă, cu atât trebuie monitorizat parental, fie și dintr-o cameră alăturată. Nichiduta.ro vine în ajutorul părinților prin a pune la dispoziția celor interesați diverse monitoare, videofoane și interfoane video, care în afară de funcția lor principală, mai pot fi dotate cu termometru de cameră, melodii liniștitoare pentru copil, sistem de monitorizare de noapte pe bază de raze infraroșii. Aceste aparate de monitorizare se pot folosi atât pentru bebeluși cât și pentru copiii de vârstă mică. Ele au dimensiuni reduse, video interfoanele arată așa, nu pun în pericol viața copilului tău prin radiații nocive, pot asigura comunicarea dintre dv. și copil. Mai mult, raza lor de acțiune este de câteva sute de metri, așadar dacă sunteți în grădină, la o cafea cu vecina sau la magazinul de la parterul blocului, încă puteți foarte bine să știți ce face copilul în fiecare secundă.

Copil singur acasa? Nichiduta iti face legatura cu el.Pentru zilele când copilul rămâne singur acasă, iar dv. sunteți la serviciu există camere video performanțe cu funcții suplimentare, conectate online, sau aplicații mobile speciale, astfel încât dv. să puteți alerta vecinii sau chiar poliția, dacă vă aflați în imposibilitatea de a ajunge acasă în timp util, în caz de urgență.

În concluzie, a lăsa copilul singur acasă este un pas important pentru un părinte, dar asta nu înseamnă că el va rămâne nesupravegheat. Din fericire, pe Nichiduta.ro găsiți multe soluții de monitorizare la distanță, adaptate pentru fiecare caz în parte, fiecare buget și preferință.


Voi aveți copii? Dacă da, cum îi supravegheați când sunt singuri acasă?

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!












vineri, 20 aprilie 2018

5 detalii ESENTIALE de care TREBUIE sa tii cont atunci cand creezi un site!



5 detalii ESENTIALE de care TREBUIE sa tii cont atunci cand creezi un site!În societatea actuală, să fii prezent în mediul online reprezintă un adevărat must-have, mai ales dacă deții o afacere aflată în plină expansiune. Indiferent că îți place să scrii și îți dorești să descopere și alții pasiunea ta, ori că ai un magazin fizic, în privința căruia ți-ai propus să obțină mai multă popularitate, cert este că realizarea unui site devine esențială pentru ca tu să îți îndeplinești visul. Este clar că, pentru a pune la punct un site, trebuie să te documentezi temeinic, astfel încât să ai în vedere toate etapele prin intermediul cărora vei reuși să creezi o pagină web menită să atragă cât mai mulți vizitatori.


 Iată cele mai importante 5 lucruri pe care să le ai în vedere:


1.    Informează-te cu privire la firma care să se ocupe de găzduirea site-ului tău, întrucât, odată creat, acesta trebuie să fie disponibil potențialilor vizitatori 24/24. Ca să afli mai multe detalii despre cum poți apela la o firmă de găzduire web, dar și de ce acest lucru este indispensabil unui site bine creat, aici https://www.pidginhost.com/ro/pachete-servere-dedicate/ vei descoperi tot ce trebuie să știi. De asemenea, accesând link-ul următor https://www.pidginhost.com/ro/servere-vps-cloud/ vei fi pus în temă privind prețurile pe care le implică fiecare pachet în parte, astfel încât să te asiguri că faci o alegere potrivită pentru tine.

5 detalii ESENTIALE de care TREBUIE sa tii cont atunci cand creezi un site!
2.     Scopul tău este acela de a trage un număr cât mai mare de vizitatori pe site-ul tău. Acesta este și motivul pentru care este important să acorzi o atenție deosebită design-ului, pentru a oferi o experiență cât mai plăcută celor care îți vizionează pagina. Design-ul trebuie să fie îngrijit, elegant și funcțional, căci doar în acest fel va atrage vizitatori. Un pont util: acordă atenție tuturor detaliilor, începând cu culorile utilizate și încheind cu scrisul, care trebuie să fie vizibil pe site și organizat în așa manieră încât să rezoneze cu publicul tău.

3.     În structura paginii trebuie să se regăsească butoanele Social Media. Dacă îți doreșți să devii vizibil în online, nu este suficientă crearea unui site. Este important să fii prezent și pe paginile de socializare și, bineînțeles, să te asiguri că cei care îți vizitează website-ul știu faptul că au posibilitatea de a-ți descoperi afacerea inclusiv pe rețelele de socializare.

4.     Asigură-te că site-ul tău poate fi accesat inclusiv de pe mobil ori tabletă. Motivul? Foarte puțini mai sunt cei care deschid laptopul pentru a naviga pe Internet, așa că dacă website-ul tău nu este responsive, rișți să pierzi un număr considerabil de vizitatori. Așadar, ține cont de acest aspect și propune-ți ca site-ul tău să se încarce și pe varianta de mobil.

5.     Indiferent că vrei să creezi un blog ori doar un site de prezentare, este foarte important să aduci conținut proaspăt pe site. Actualizarea constantă a conținutului reprezintă un factor important pentru motoarele de căutare oferindu-ți vizibilitate, așa că nu neglija acest detaliu. Gândește-te la un singur lucru: dacă îți neglijezi afacerea, oamenii vor renunța să mai viziteze pagina, întrucât vor considera că ai renunțat ori că ceea ce propui tu nu prezintă încredere. Și, cu siguranță, nu asta este ceea ce îți dorești.

Ține cont de sfaturi și informează-te înainte de a începe să lucrezi la visul de a deveni prezent în mediul virtual.




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!