miercuri, 21 martie 2018

Camera 309 episoadele 31-45 turcesti rezumat



Camera 309 episoadele 31-45 turcesti rezumatBebelușul Emir aduce multă fericire în casă deși unii își pun anumite întrebări. Ciorovăielile dintre Songul și Yildîz se întețesc pe zi ce trece. Într-o zi Yildîz află că scrisoarea anonimă primită de Songul a fost trimisă de Betul, așa că găsește cu cale să-l avertizeze pe Onur să fie cu băgare de seamă. Ascultând de sfatul mamei sale, Onur stă de vorbă cu Lale, spunându-i adevărul în legătură cu contractul prenupțial. Pe măsură ce Lale continuă să mintă în jurul ei că Onur e plecat cu afaceri, acesta încearcă să se împace cu ea. Kurtulus este acela care se bagă să-i ajute. Între timp, cu toții vor să-i convingă pe Filiz și Sadi să revină acasă.

La un moment dat Lale se vede față în față cu Onur, la ușa ei, și nu mai știe ce să spună. Onur se folosește de momentul de tăcere și intră în casă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat., apoi îi spune lui Songul că a revenit mai devreme din călătoria de afaceri. Lale, căreia nu-i place să fie pusă în fața faptului împlinit, se enervează și decide să-i spună lui Songul adevărul. Dar, ca de obicei, un eveniment neprevăzut încurcă lucrurile și mai mult, apropiindu-i pe Lale și Onur. Acum, cei doi soți continuă să se prefacă de dragul familiilor lor. În schimb Onur face tot posibilul să fie iertat de Lale, așa că are de gând să rupă contractul prenupțial. Yildiz află și vrea să-i spună lui Lale despre asta. Betul și Erol folosesc situația în avantajul lor și plănuiesc jocuri noi prin care să-i determine pe Lale și Onur să se certe și să se despartă.

La aniversarea companiei, Onur îi spune lui Lale că vrea să rupă contractul nupțial, astfel ea se înmoaie și îl iartă pe soțul ei. Dar Betul și Pelinsu sunt înfuriate că planurile lor au fost dejucate încă odată. Onur și Lale trăiesc iarăși o perioadă fericită și se hotărăsc să le facă tuturor o surpriză de Valentine's Day. Se pregătește o gală pentru un proiect la care lucrează Onur, în care Lale i-a acordat tot sprijinul. Situația nu este deloc pe placul lui Erol și Pelinsu. Betul află că Lale caută o dădacă pentru micuțul Emir și încearcă să tragă foloase de pe urmă acestei informații. Din nou se făurește un plan diabolic pentru a-i învrăjbi pe cei doi soți. De data asta, Pelinsu și Erol cad în propria capcană.

Camera 309 episoadele 31-45 turcesti rezumatDupă toate cele petrecute, relația dintre Onur și Pelinsu se strică de tot. Lale caută să-și găsească un job ca profesoară și primește tot suportul familiei. Totuși Onur nu este de acord cu acest pas iar ea se vede prinsă între iubirea pentru Onur și dorința de a avea un serviciu ca între ciocan și nicovală. Când are loc o confruntare între ei doi pe această temă, Onur reacționează exagerat iar Lale rămâne surprinsă de gest. Până la urmă el îi lasă toată libertatea de decizie, dar o pune într-o mare dificultate.

Un cumpărător vine să preia florăria și oferă o sumă importantă de bani. Kurtulus este de acord cu tranzacția, dar Songul nu vrea să audă de așa ceva. Atunci el, împreună cu Nilufer și Nergis vor face presiuni asupra ei ca să se răzgândească. Onur este amenințat de Pelinsu și șantajat că Lale va afla adevărul în legătură cu moștenirea averii și căsătoria ei, astfel că el se vede nevoit să ia o hotărâre. Ca să n-o piardă pe Lale, cere ajutorul părinților lui. Yildîz se întâlnește cu Pelinsu și stă de vorbă cu ea, încercând s-o mituiască în schimbul tăcerii.

Când află despre persoana care vrea să cumpere florăria, Onur se duce la Kurtuluș și le spune că acel cumpărător nu este cineva de încredere. Însă deja este prea târziu, pentru că vânzarea a fost încheiată. Planurile lui Betul sunt din nou dejucate. Lale este acceptată la o școală în Istanbul și visul său se împlinește. Deși familia se bucură de succesul ei, o veste proastă vine să le strice buna dispoziție.

Kurtuluș și Samet o ajută pe Songul cu florăria, dar acest ajutor îi bagă pe toți în bucluc. Acum trebuie să se salveze din situația în care au intrat. Lale vizionează clipul video în care Pelinsu demonstrează că Onur s-a căsătorit doar ca să intre în posesia averii și este distrusă de durere și dezamăgire. Nici nu vrea să-l asculte pe Onur, să vadă ce are de spus, că-și ia copilul și se duce la maică-sa acasă. Onur este și el devastat și nu știe cum să acționeze mai departe. Pentru prima oară Betul și Erol și-au văzut scopurile atinse. Ismet se înfurie și îi limitează rolul lui Onur în companie. Dar lui nu-i pasă nici de firmă și nici de bani, ci de Lale, pe care o vrea din nou lângă el. Pentru asta, este în stare de orice, dar drumul până la inima și iertarea lui Lale nu va fi ușor. Ea îl respinge mereu, așa că Onur, până la urmă, se lasă păgubaș.

Camera 309 episoadele 31-45 turcesti rezumatFiliz aude ce se întâmplă și imediat pune la cale un plan în care cooptează și un membru al familiei. Stratagema ei funcționează, dar când toată lumea se așteaptă ca Onur și Lale să se împace, lucrurile se petrec exact pe dos și cei doi se ceartă iar. Între timp la școala unde predă Lale se organizează o acțiune de caritate la care ea și un coleg, Ugur, lucrează de zor. Onur îi vede împreună și interpretează totul greșit, gelozia punând stăpânire pe el. În contrapartidă, la proiectul de la firmă, o ia pe Leyla drept parteneră și astfel Lale devine curioasă, la rândul ei, cine este noua colegă a soțului ei.

Lucrurile scapă de sub control și Onur începe să pomenească despre un eventual divorț. Lale se înfurie, zice că și așa relația lor era pe terminate, deci, să se demareze acțiunea de divorț și să se pregătească actele. Apoi discută separat cu avocatul familiei și fiecare crede despre celălalt că doar a mimat iubirea. Songul descoperă un mare secret și se supără foarte tare pe fetele ei.

Onur și Lale trebuie să se întâlnească la avocat ca să perfecteze actele de divorț. Însă ceva neprevăzut se produce cu Ismet, care se îmbolnăvește și își pierde memoria. Cei doi încep din nou să joace teatru în fața familiei că sunt un cuplu fericit, amânând momentul în care să le spună că au divorțat. Yildiz este fericită, însă Betul, dimpotrivă. Betul și Erol încep să caute remedii pentru ca amnezia lui Ismet să se vindece.

Între timp Filiz naște gemeni, ea și Erol fiind foarte fericiți că au devenit părinți. Acum, rămâne de văzut dacă jocul făcut de Onur și Lale va continua și în ce fel ....


Acest rezumat acoperă aprox. 33 de ore de serial fără reclame.





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






a fost: Camera 309 ep. 25-30 tr                                     urmează: Camera 309, ep. 46-50 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







luni, 19 martie 2018

Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle. Recenzie



Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde, de Franny Moyle. RecenzieTitlu - Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde
Titlul original - Constance: The Tragic and Scandalous Life of Mrs Oscar Wilde
Autor - Franny Moyle
Traducerea - Cristina Jinga
Editura - Humanitas
Colecția - Convorbiri. Corespondenţe. Portrete
Preţ - 15 lei pe Libris (400 pagini)
Anul apariţiei - 2014
ISBN - 978-973-50-4307-0
Comercializată pe Libris

Franny Moyle este o scriitoare britanică, directoare a unui teatru londonez, care a studiat literatura engleză și istoria artei. Însă mai mult decât literatura, se pare că este interesată de viețile particulare ale scriitorilor, de care s-a interesat îndeaproape, cel puțin în ceea ce îi privește pe pre-rafaeliti și pe Oscar Wilde.

Coperta cărții de față, o biografie, nu știu dacă neapărat romanțată, asta veți vedea când o veți citi, prezintă două fotografii: Oscar, bărbatul excentric, trecând drept chipeș după canoanele vremii, afișând bunăstare și eleganță, privind înainte, iar lângă el, Constance Lloyd, soția lui, cu un copil în brațe, oarecum copleșită de îndatoririle conjugale, care privește către el, către Oscar, omul pe care l-a iubit până la capăt și alături de care a stat, fiind în stare de orice sacrificiu posibil ca să nu-l piardă.

Franny Moyle ne prezintă viața acestei Constance alături de scriitorul Oscar Wilde, un bărbat fermecător în aparență, dar dificil în intimitate. La început au trăit zile frumoase, s-au căsătorit după câțiva ani de relație, au trăit așa cum trăiau scriitorii vremii, mai boem, deși își permiteau o viață stabilă financiar. Oscar era celebru, piesele lui se jucau cu casa închisă, era favoritul presei și, la rândul său, se bucura de acest statut privilegiat.

În 1888 Constance era căsătorită cu Oscar de 4 ani și se cunoșteau deja de 9. Dragostea dintre ei a fost reciprocă și puternică, cel putin o vreme, dacă e să ne luăm după schimburile de scrisori dintre ei. Cu toate acestea, Constance aprecia munca scriitoricească a soțului ei, iar el o susținea în proiectele sale artistice și în lupta pentru drepturile femeilor. În viața lor a apărut un copil, apoi al doilea, care se spune că a însemnat și sfârșitul vieții de cuplu între cei doi soți. Din acest moment încolo, Oscar a început să se distanțeze de tot ceea ce reprezentase pentru Constance până atunci. Între ei apare un tânăr de 17 ani, Robbie Ross, care trezește gusturile homosexuale ale lui Oscar. Constance acceptă acest ciudat triunghi conjugal. Mai târziu Oscar îl cunoaște pe lordul Alfred Douglas, zis Bosie, un tip egoist, vanitos, plin de sine, care îl cucerește definitiv și care va reprezenta distrugerea căsniciei cuplului Wilde, ruinarea lor financiară și a reputației scriitorului.

Constance luptă să-l poată scoate pe Oscar de sub influența malefică a lui Bosie, deși el deja se purta urât cu ea, dar e o luptă cu morile de vânt. Oscar ajunge la închisoare, după un scandal de presă, pentru că în vremea aceea, deși existau destui homosexuali practicanți, acest lucru era considerat un delict. Constance nu divorțează, poate dintr-o fărâmă de speranță că soțul ei își va reveni la ceea ce fusese cândva, ci își schimbă numele. Însă evenimentele o copleșesc. La 39 de ani se stinge în exil, la Genova.

Franny Moyle prezintă pentru prima dată în Constance. Tragica și scandaloasa viață a doamnei Oscar Wilde cele 300 de scrisori nepublicate, scrise de Constance, în marea lor majoritate către prietena și confidenta ei Georgina Mount-Temple. Cartea este frumoasă dar tristă și pe de-a întregul convingătoare. O pasiune dezlănțuită și nepotrivită cu vremurile, poate distruge viețile celor din jur, la figurat, dar și la propriu. Ca-n viață, cel care a cauzat răul, Alfred Douglas, supraviețuiește tuturor, și părăsește această lume târziu, în 1945, după un atac de cord.

Cum ar fi arătat viața lui Constance dacă ar fi trăit cu o sută de ani mai târziu? Cu siguranță altfel. Nimeni nu l-ar fi condamnat pe Oscar pentru orientarea sa sexuală, iar reputația lui n-ar fi fost știrbită. Dar în orice secol, o iubire devastatoare poate să distrugă vieți. Ori poate că o Constance a vremurilor noastre și-ar fi luat copiii și ar fi pus capăt unei căsnicii eșuate și unei iubiri fără obiect. La urma urmei, decât să te autodistrugi, mai bine o iei de la capăt pe un alt drum. Dar socialmente vorbind, asta nu era o opțiune validă în frământatul început de secol douăzeci.


Mulțumesc librăriei Libris pentru că mi-a oferit oportunitatea de a citi și recenza această carte.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!