joi, 15 februarie 2018

Camera 309 episoadele 21-25 turcesti rezumat



Camera 309 episoadele 21-25 turcesti rezumatHaluk face niște considerații pe marginea relației dintre Lale și Onur ceea ce cauzează schimbări de atitudini și decizii noi. Se stabilește că după căsătorie se vor muta într-o casă separat de părinții lui. Toată lumea aprobă și se bucură de asta cu excepția lui Yildiz, care vrea să împiedice acest plan.

Lale și Onur sunt fericiți de decizia luată, deși nu știu ce-i așteaptă. Doctorul Onur vine la birou să stea de vorbă cu soțul lui Lale. Cei doi viitori soți fac eforturi pentru ca soacrele să se înțeleagă între ele, dar nu reușesc până când nu apare Haluk ca să salveze situația. Dar femeile sunt orgolioase și nu sunt ușor de împăcat.

Onur și Lale își continuă relația și merg să vadă câteva case, pentru a alege pe aceea în care vor locui, dar prioritate are reconcilierea celor două cuscre. La un moment dat Lale se îmbolnăvește și ajunge la spital. Acum, toată familia se reunește acolo ca s-o susțină. În aceste condiții, Yildiz și Songul ajung să se împace, fără să fie nevoie de mijlocirea cuiva. Amândouă vor acum să-i ajute pe Lale și pe Onur, care, de fapt, joacă un joc.

Când este posibil, Lale, Onur, Songul și Yildiz merg împreună să vadă casa aleasă de cei doi, care vor să audă și părerea mamelor lor. Se apropie ziua lui Onur. Lale îi pregătește o seară specială care sudează și mai mult relația celor doi îndrăgostiți.


Mai sunt câteva zile până la nuntă, iar Songul primește un plic fără nicio ștampilă sau adresă, care conține o copie a acordului pre-nupțial. Scandalul bate la ușă. Onur și Lale încearcă să mențină echilibrul, dar sunt nevoiți să-și schimbe planurile.

Deși apar dificultăți, Lale și Onur trec peste ele și ajung în pragul celui mai important moment. Are loc căsătoria. Lale îi face lui Onur o surpriză și rezervă o cameră la hotel. Luna de miere, însă, nu începe bine, dar ei nu lasă ca dezamăgirea să le strice bucuria. Până la urmă ajung la un al doilea hotel unde îi așteaptă o surpriză despre care ei nu știu nimic.


Acest rezumat acoperă aprox. 12 ore de serial fără reclame.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!






a fost: Camera 309-ep. 14-20 tr                                     urmează: Camera 309-ep. 26-30 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.







miercuri, 14 februarie 2018

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart


Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Veneam de la o întâlnire de afaceri, pe o vreme frumoasă de august, în vara lui 2009. Mă grăbeam să ajung acasă, era oarecum târziu, după ora prânzului și aveam de făcut mâncare pentru familia mea. Am observat opritoarele metalice puse de primărie pe trotuar, că se schimbau trecerile de pietoni și acolo unde fusese cea veche, acum era gărduțul alcătuit adhoc, ca să nu uiți că zebra s-a mutat mai încolo. Eu nu cu trecerea aveam treabă, drumul meu era drept înainte, dar, deși văzusem că acele opritoare de metal aveau un fel de tălpi lungi tot metalice, ca un T întors, n-am observat că ele se întindeau pe asfalt în ambele sensuri, perpendicular pe traseul meu. Le văzusem doar pe acelea dinspre bordură, care ajungeau puțin și în stradă.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

În fața mea era un cuplu cu un copil într-un cărucior mare, și, ca să-i depășesc, am accelerat mersul și mai mult. Vârful sandalei drepte s-a oprit instantaneu în talpa metalică a unui gărduț și am căzut aproape cu nasul de asfalt, cât eram de lungă și de lată, vătămându-mi genunchiul drept. Am crezut că acolo rămân o vreme. Apoi m-am ridicat rapid, că eram în centrul orașului și se uita lumea la mine. Pantalonul negru se murdărise, genunchiul nu mi-l mai simțeam deloc, ba chiar senzația că niște furnici mi-au invadat zona afectată a fost foarte puternică. Mă uităm să văd dacă las vreo dâră de sânge în urma mea, dar nu era nimic, totul curat. N-am avut îndrăzneala să ridic pantalonul acolo, pe loc, să văd ce s-a întâmplat. Aveam impresia că tot orașul mă văzuse și era cu ochii pe mine. Nu mai puteam merge cum trebuie, dar am ajuns pe picioarele mele acasă.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Când m-am dezbrăcat, am văzut julitura destul de profundă pe genunchiul drept, și o alta, minoră, pe stângul. Zgârieturile de pe mâini nu mai contau. Dar piciorul drept era umflat de la genunchi în jos și când am chemat-o pe doctorița mea de familie, s-a făcut albă la față, și mi-a pus chiar ea o pernă mare sub picioare spunându-mi să-mi fac legători cu foi de varză, comprese reci și să stau cât mai mult timp în pat, cu piciorul pe perne, ridicat la 45 de grade. Am stat cuminte cam două săptămâni, până s-a dezumflat bine piciorul. Apoi am făcut un test Doppler când am putut să ies din casă, iar timp de vreo trei ani de atunci, nu mi-am simțit deloc genunchiul, ca și cum cartilajul acela era mort. Pentru totdeauna, genunchiul meu drept și-a schimbat conformația și la modificări de vreme, doare reumatic.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

An de an, toamna și iarna trebuie să am grijă de articulațiile mele, mai ales de genunchiul cel beteag. De coloană nu mai zic, sciatica e o poveste și mai veche :) Așa că suplimentele de la dr. Hart, Complexul pentru articulații Smart și crema calmantă, distribuite gratuit spre testare prin intermediul BUZZstore.ro au venit la fix. Am primit o cutie cu 180 de capsule și un tub de cremă, alături de un bulgăre de sare de baie cu miros de lavandă, alături de un pix și materiale informative. Aș vrea să vă spun cum a fost baia cu sarea de la dr. Hart, dar eu nu mai am cadă, ci doar cabină de duș, din păcate. Aștept ocazia potrivită, în concediu, poate, s-o folosesc și să mă răsfăț cum se cuvine. Aceea n-o împart cu nimeni.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

După ce am observat o evidentă îmbunătățire a funcționării articulațiilor mele, în sensul că mă mișc mai ușor și am mai multă mobilitate, ca să nu mai zic de crema calmantă dr. Hart, care este bună nu doar pentru durerile reumatice, ci și pentru cele musculare, am început să împart broșura informativă cu voucher inclus prietenelor și colegelor mele care au probleme articulare. Acolo unde am considerat că este cazul, am dăruit și câte o folie de suplimente Complex pentru articulații Smart de la dr. Hart. Mi-am păstrat și pentru mine un voucher, pentru că acum trebuie să-mi procur încă o cutie de Smart de la dr. Hart, dar vreau și alte produse din gama dr. Hart, am citit pe internet că la farmaciile Sensiblu se găsesc și Sirop Tusolitic pentru adulți, Sirop pentru Imunitate cu Echinacea și Propolis și Lecitină 1200 mg.Tot la Sensiblu găsiți 11 suplimente de la dr. Hart, puteți verifica oferta aici.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Suplimentele dr. Hart Complex pentru Articulații susțin sănătatea oaselor și a articulațiilor și măresc mobilitatea cartilajelor, datorită celor 7 ingrediente:
Condroitina - participă la stoparea decalcifierii oaselor și favorizează regenerarea cartilajelor.
Glucozamina - susține mobilitatea articulară și ajută la refacerea țesuturilor articulare.
Acidul hialuronic - contribuie la formarea colagenului și la secreția lichidului sinovial, ce asigură lubrifierea componentelor articulației.
Vitamina C - contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcționarea normală a sistemului osos și a ligamentelor.
Manganul - contribuie la formarea normală a țesuturilor conjunctive.
Boswellia - susține sănătatea articulațiilor, ligamentelor, tendoanelor și mușchilor.
Ghimbirul - este un antioxidant natural și contribuie la menținerea flexibilității normale a articulațiilor.

Mod de utilizare - câte 3 capsule pe zi, înghițite cu o cantitate suficientă de apă. Tratamentul se poate continua timp de 3 luni, după care se ia o pauză.

Te dor articulatiile? Se rezolva cu Smart de la dr. Hart

Atât eu cât și mama mea, care este octogenară, mulțumim #buzzstore și #drHart pentru oportunitatea de a testa aceste produse eficiente, pentru că ne-ați ușurat viața și că durerea și mișcările greoaie, sacadate, nu mai fac parte din rutina noastră de zi cu zi.

#buzzdrhart



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!