miercuri, 3 ianuarie 2018

Dragoste si ura - prezentare si distributie


Dragoste si ura - prezentare si distributieTitlul original: Ask ve Mavi
Traducere - Dragoste și ură
Gen: dramă, romantic
Episoade: +44, încă se difuzează în Turcia (un episod turcesc are o durată standard de 150 de minute fără reclame)
Producător: NTC Media, Turcia 2016
Rețeaua de distribuție: ATV, Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Hakan Arslan
Scenariul: Yelda Eroglu, Gül Abus Semerci

Serialul va fi difuzat de Kanal D în prime time începând cu data de 11 ianuarie 2018.

Ali provine dintr-o familie bogată, care locuiește într-o localitate în regiunea Cappadocia, și are treizeci și ceva de ani. El a stat închis timp de 12 ani, acuzat de uciderea unui bărbat pe nume Ahmet. In ultima vreme, Ali a corespondat, din închisoare, cu o fată, Mavi. Când pedeapsa lui Ali se termină și el este eliberat, ea vine să-l cunoască în prima lui zi de libertate. Ali și Mavi se cunosc oarecum, datorită scrisorilor, și decid să se căsătorească a doua zi, mai ales că Ali nu se duce acasă direct, ci mai zăbovește în oraș.

Cu toate acestea, Mavi nu l-a ales întâmplator pe el ca prieten prin corespondență, ci ea este sora lui Ahmet, care a murit ucis cu 12 ani în urmă, iar viața sa s-a transformat într-un coșmar după acest incident. Mavi intenționează să-l omoare pe Ali în noaptea nunții, ca să-și răzbune fratele, care a murit în același fel. Deși familia lui Ahmet știe cine este criminalul, ea nu a aflat adevărul. De fapt, ucigașul lui Ahmet este fratele lui Ali, Cemal. Cum se mai obișnuiește în Turcia, Ali a luat vina asupra sa și a făcut închisoare în locul fratelui său mai mare, pentru că Cemal era căsătorit și avea copii. Pe de alta parte, Ali află cine este Mavi în timpul procedurilor de căsătorie, dar păstrează tăcerea în numele iubirii, fără să fie conștient de cele ce urmează să se întâmple.

Mavi își duce gândul până la capăt și îl înjunghie pe Ali în noaptea nunții lor, însă rana nu este mortală. După această faptă, el îi spune că nu va depune plângere împotriva ei dacă acceptă să trăiască împreună. Mavi încearcă să se opună, dar o iubire imposibilă începe între ei.

Distribuția

Emrah Erdoğan (Ali), Burcu Kıratlı (Mavi), Işıl Yücesoy (Refika), Kenan Bal (Fazıl), Cüneyt Mete (Cemal), Ayşegül Ünsal (Hasibe), Birgül Ulusoy(Birgül), Alayça Öztürk (Safiye), Derya Artemel (Servet), Osman Karakoç (İlyas), Nur Yazar (Fatma), Uğur Uzunel (İsmet), Gülderen Güler, Selin Dumlugöl (Pembe), Yağmur Aydan (Sinem), Muhittin Oymakçıer (Metin), Ferit Kaya (Faysal), Aydın Orak (Seyfi).

Dragoste si ura - prezentare si distributie





Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





surse foto: tvmaze.com

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








marți, 2 ianuarie 2018

Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originala









Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originalaFarya nu va fi executată pentru că este însărcinată, deși toată lumea, mai ales doctorița palatului, se întreabă cum a fost posibil așa ceva, pentru că se știa că ea nu va putea avea copii. Dar chiar și așa, cu viața cruțată, Faria nu va mai fi niciodată în inima sultanului și o distanță va exista mereu între ei. Kosem, după ce era cât pe ce să moară de mâna cadînelor credincioase lui Gulbahar, înțelege că aceasta nu este moartă și îi mulțumește lui Kasîm că a salvat-o. Însă de acum încolo, îl bănuiește pe Baiazid că vrea să preia tronul prin forță, ceea ce chiar ar urma să se întâmple, pentru că Sinan și Gulbahar își continuă uneltirile și se aliază cu perșii, dușmanii de secole ai otomanilor. În acest context, Atike și Silahtar sunt nevoiți să fie apropiați și să se unească, lucru care se întâmplă într-o noapte când el vine beat acasă.

Kosem are o confruntare cu Baiazid și îi spune că-i mai dă o ultimă șansă, dar primește cel mai neașteptat răspuns. Murat pleacă într-o călătorie la Revan în care îl ia pe Baiazid cu el, în timp ce Kosem începe s-o caute pe Gulbahar. Dar Baiazid plănuise o mare încercare de asasinat asupra sultanului. Când Murat află cine a pus totul la cale, este foarte tulburat și poruncește ienicerilor să fie executat fratele lui vitreg.

Kosem trece din nou printr-o cumpănă de moarte când Sanavber încearcă s-o otrăvească. Gulbahar se folosește de ocazie ca să se îndepărteze de sultană. Faria află că Sanavber a trădat și, cu toate că această neagă, Faria nu o crede și o determină să recunoască. Murat ia un foetus de la șeicul Islamului, Yahya pe când se duce să ordone execuția lui Baiazid. Acesta, neștiind ce-l așteaptă, se întoarce în capitală, dar Sinan și Gulbahar fac în așa fel încât să-l răpească din palat.

Murat cucerește castelul de la Revan cu un duel, apoi revine la palat, în uralele mulțimii care-l văd un conducător victorios. Baiazid este executat iar Gulbahar este devastată și are loc o confruntare între ea și Kosem după ce vede trupul fiului său mort. Ibrahim cade în depresie și face atacuri de panică după ce moare Baiazid, temându-se pentru viața lui. Starea lui psihică se înrăutățește pe zi ce trece.

Kosem episoadele 49-53 rezumat, numerotatie originalaMurad și Kosem se ceartă când sultanul găsește o scrisoare a mamei sale în care vede că ea uneltește să-l urce pe tron pe Kasîm. După aceea el va încerca s-o facă pe Gulbahar să divulge numele pașei care o ajută, dar ea nu-l trădează pe Sinan. Acum, Murad are impresia că toată lumea îi amenință tronul și că ceilalți frați nutresc aceleași dorințe de mărire. Din acest motiv va da o lege cum că tronul nu poate fi transmis decât din tată în fiu. Kosem și ceilalți frați ai lui Murad vor fi foarte afectați de această veste, cu atât mai mult cu cât sultanul la va stabili soarta celorlalți frați ai lui.

După ce frații sunt închiși în cuști, Kosem începe un adevărat război împotriva fiului ei, încercând să se răzbune. Farya și Silahtar Mustafa sunt omorâți. Sultanul este profund îndurerat de aceste pierderi, și o bănuiește pe maică-sa drept autoare a omorurilor. Din nou are loc o confruntare între ei pe această temă. Castelul Revan este pierdut, așa că Murat ia o hotărâre și pleacă la Bagdad, unde cucerește atât Revan-ul cât și Bagdadul.



Gulbahar, care a stat deoparte mulți ani, revine în atenție și răpește fiii lui Murat, pe Suleyman și Selim, având de gând să-i propună o ofertă, de a-i da copiii înapoi în schimbul eliberării fraților lui. Kosem, nici ea nu stă, ci face o adunare unde se ia hotărârea ca Murat să fie înlăturat de pe tron și închis în cușcă. Până la urmă Sinan este nevoit să-i otrăvească pe băieții lui Murat, iar sultanul trece din nou prin durerea de a-și pierde urmașii.

De atâtea traume și dureri sufletești, Murad cade bolnav iar servitorii bănuiesc că are aceeași boală de care au murit fiii lui. Kosem, care și ea crede că Murat va muri, se grăbește să-i prezinte pe Kasim și pe Ibrahim ienicerilor, dar va avea o surpriză din partea lui Murad care apare la această ceremonie. Acum, el consideră că singura soluție este să-și execute amândoi frații mai mici și se sfătuiește cu șeicul Islamului. Când Kosem aude ce vrea să facă fiul ei, organizează o răzmeriță ca să-l detroneze pe Murad. Dar soarta îi este potrivnică și Kosem cade singură în capcana întinsă, iar Murad trimite călăii la frații lui.


Acest rezumat se referă, ca numerotație, la episoadele originale turcești, de 150 de minute un episod, fără reclame. 
Materialul de față acoperă aproximativ 12 ore de serial.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Kosem ep. 46-47-48 tr                        urmează: Kosem episodul 55-60 tr, ultimele episoade

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.