duminică, 17 decembrie 2017

Steaua sufletului episoadele 10-11-12 turcesti rezumat




Steaua sufletului episodul 10 turcesc

Steaua sufletului episoadele 10-11-12 turcesti rezumatZuhre nu are unde să se ducă și doarme o noapte la casa de lemn de pe malul mării, împreună cu o cățelușă pe care o găsește pe drum și pe care o adoptă. Însă dimineața, vin pescarii cărora le aparținea casa și ea trebuie să plece. Încearcă să-și facă rost de acte noi însă nu are cum, și până la urmă îl sună pe Erdal care îi dă numărul de telefon și adresa unui domn care ar putea-o ajuta cu un job. Zuhre se duce la orfelinatul condus de Necmi Demir iar el o duce la vila în care locuiește, pentru fata lui care trece printr-o depresie din cauză că, involuntar, a provocat moartea iubitului ei. Fata nu vrea să vadă pe nimeni și întruna îi repetă lui Zuhre să plece de acolo.

Zekkar pleacă de lângă Șerife care se ridică de pe jos după ce rămâne doar cu Ibrahim și îi spune că a jucat teatru ca să-l salveze pe el de la bătaie. Mai târziu Zekkar află că femeia nu avea nimic și se liniștește în privința ei, în schimb se duce acasă la Nilgun, cântăreața, și o forțează să recunoască cine l-a ajutat pe Seyit să fugă. Nilgun își recunoaște fapta, iar Zekkar o înjunghie mortal. Seyit tocmai venea pe la ea dar ajunge prea târziu. El pleacă mai departe s-o caute pe Ruveyda și ajunge iarăși la atelierul de tatuaje unde vede eșarfa surorii sale la gâtul unei fete. Aceasta îi spune că Ruveyda e acasă la Melahat și îi dă adresa, dar când Seyit intră în acel apartament sordid, o găsește doar pe Melahat încă sub influența drogurilor. Cu toate acestea fata reușește să-i spună că Ruveyda se află în cartierul Beykoz și că va distribui droguri.

Steaua sufletului episoadele 10-11-12 turcesti rezumatSeyit e cât pe ce să-și salveze sora, dar întâmplător Ali este exact în acel loc și o ia pe Ruveyda cu el, apoi o duce într-o altă vilă de-a familiei Karakaya unde îl așteaptă Fikret. Bătrânul a observat că fiul său este mult prea interesat de Zuhre și începe să bănuiască atracția lui pentru tânără, așa că va coopera direct cu Ali ca s-o găsească. Ali o sechestrează pe Ruveyda, deși, el de când a văzut-o prima oară a plăcut-o, și îi spune că nu i se va întâmpla nimic, doar va fi dată la schimb cu Zuhre. Seyit își ia un job ca ușier la un club de noapte. Ali iese cu Ruveyda să mănânce niște fast-food și frații sunt cât pe ce să se vadă unul cu celălalt. Sîrma e apelată de Erdal și chemată la casa unchiului ei, ca să-i dea o pânză, cusută de ea în tinerețe, și menită pentru Cemal. Erdal ar vrea să știe dacă într-adevăr fratele lui a fost ucis de Zekkar, dar Sîrma nu-i spune și pe când vorbeau, ea îl vede pe Zekkar venind pe scări. Erdal iese pe neobservate și scapă de mânia acestuia.

Zekkar observă că Ali îi ascunde ceva și îl pune pe Cabbar să-l urmărească, iar când acesta ajunge la vilă, Cabar își informează stăpânul. La vila lui Demir într-o seară Zuhre îl sună pe Seyit doar să-i audă vocea însă prin ușa deschisă fiica lui Necmi o vede și a doua zi profită că Zuhre este pe afară cu cățelușa ei și începe să-i cotrobăie prin lucruri și îi copiază numerele din agenda telefonică. Într-un buzunar găsește bucata de hârtie cu reclama și nr. de telefon al clubului Karakaya. Bucuroasă că va scăpa de Zuhre, fata lui Demir se pregătește să plece la călărie și o anunță pe Zuhre că în ziua aceea va pleca de la vilă. După ce aruncă peste umăr vorbele, ia telefonul și sună, apoi vorbește persoanei de la celălalt capăt al firului spunându-i că Zuhre se află la ei și că pot veni să o ia...



Steaua sufletului episodul 11 turcesc

Steaua sufletului episoadele 10-11-12 turcesti rezumatSeyit se duce la vila lui Demir s-o ia pe Zuhre, pentru că pe el îl sunase Guneș. Însă ea preferă să rămână la vilă. După câteva momente vine și Demir acasă și îl cunoaște pe Seyit, apoi Guneș este în pericol din cauza calului pe care călărește și care parcă a înnebunit. Seyit are ocazia s-o salveze și să stea de vorbă cu ea. Gunes începe să iasă din starea ei obișnuită, și îl place pe Seyit - sau doar se preface, ca să vadă reacția lui Zuhre - arătându-i acest lucru fără perdea. Zuhre este geloasă și începe să se poarte cu Demir ca și cu un stăpân căruia îi cunoaște preferințele, ceea ce îl face gelos pe Seyit, de data asta.

A doua zi dis de dimineață, Zekkar se duce la vila unde se află Ruveyda și întră peste ea în cameră speriind-o și bruscând-o. Însă Ali și Fikret apar imediat și îl fac pe Zekkar să înțeleagă că trebuie s-o lase în pace pe fată. Lui firește că nu-i convine această înțelegere peste capul lui dintre nepot și bunic, dându-l pe el la o parte. Fikret ordonă ca Ruveyda să fie dusă la micul castel, într-o cameră, unde la fel ca și în vilă, este încuiată. Sârmei nu-i vine să creadă că fiul ei a răpit o fată, iar în zilele următoare Zekkar își dă seama că Ali este îndrăgostit de ea. Mai mult, Zekkar găsește ocazia ca Ruveyda să-și piardă încrederea în Ali, pe când acesta face tot posibilul s-o elibereze, dar Zekkar și Abbas le răstoarnă planurile. În salonul mare al casei are loc o confruntare, iar Zekkar îl umilește pe Ali de față cu toată lumea, pentru tupeul avut de a-și fi dat mâna cu Fikret. Când bătrânul întreabă cine a ajutat-o pe Ruveyda să scape, lovindu-l în cap pe Cabbar, Sîrma spune fără ezitare că ea, și acum ni se arată că într-adevăr a văzut totul, pentru că l-a urmărit pe Ali. Însă când lucrurile sunt cât pe ce să scape de sub control și Sîrma este lovită de Zekkar, Ali recunoaște tot ceea ce a făcut, asumându-și consecințele.

Steaua sufletului episoadele 10-11-12 turcesti rezumatGuneș îl invită pe Seyit pe la ei, la masă, așa, ca s-o întărâte pe Zuhre, și poate s-o determine să plece de la ei. Zuhre, într-adevăr, este furioasă, dar nu are de ce să se teamă pentru că Seyit o iubește. Ea își ia liber în acea zi și și-o petrece cu Seyit, mergând și la poliție să-și facă buletin pe adresa dlui Demir. De la Seyit află despre Ruveyda, că este sechestrată în casa Karakaya. La un moment dat cei doi se despart pentru scurtă vreme, iar ea îl urmărește pe Fikret, care a venit la spital să-și vadă de sănătate. Când Fikret intră într-un vestiar pentru o radiografie, Zuhre se preface că-l amenință cu pistolul (de fapt, cu degetele) și stabilește cu Fikret că va veni acasă că soție a lui, în dimineața următoare, doar s-o elibereze pe Ruveyda. Fikret se învoiește pe loc și îl sună pe Cabbar să-i dea drumul fetei să plece. Toată vila rămâne cu gură căscată în timp ce Ruveyda este liberă.

În acest timp, Seyit, care aflase de la Melahat că și Zekkar cu Ali sunt implicați în traficul de droguri, îl urmărește pe Ali și îl negociază la schimb cu Ruveyda, stând de vorbă cu Zekkar, nici unul nici celălalt neștiind la momentul conversației că fata este deja eliberată. După un carambol de întâmplări la limita dintre penibil și amuzant, lucrurile se limpezesc, Ruveyda ajunge acasă, urmărită și de Ali care regretă că trebuie să se despartă de ea, dar care acum îi știe adresa. Până seară târziu, Seyit și Zuhre petrec împreună prin oraș, el exprimându-și nedumerirea față de modul ciudat în care sora lui a fost eliberată. Zuhre însă tace...(Aici începe Steaua sufletului episodul 14 Kanal D) Rămân amândoi pe chei și adorm stând pe scaunele de la o masă unde seara mâncaseră câte un sandviș. Când se trezește, Seyit găsește o lungă scrisoare de la Zuhre, care îi spune că-l va iubi mereu, dar că trebuie, pentru moment, să se întoarcă la soțul ei, orice ar fi mai departe, pentru a nu mai face rău nimănui. Seyit plânge și mototolește scrisoarea, iar Zuhre ajunge la conac, unde și Fikret și Zekkar o așteaptă, unul cu încredere, celălalt, convins că vor fi trași pe sfoară.

Steaua sufletului episodul 12 turcesc

Spre uimirea lui Zekkar, Zuhre se ține de cuvânt, dar el acum trebuie să apară ca un fel de apărător al lui taică-său și începe să-i dea târcoale tinerei soții, chipurile pentru că vrea s-o facă să îngenuncheze în fața lui Fikret. Zuhre, foarte calmă, spune că ea nu se pune în genunchi în fața nimănui, și când Zekkar o ia de mână ca s-o forțeze să stea aplecată, Fikret îl împușcă pe unul din bodyguarzi în picior, spunând răspicat că nimeni nu are voie să se atingă de soția lui, ori va fi împușcat.

Zekkar se enervează când aude că Zuhre este liberă și e doamna conacului și se duce la taică-său să-i spună că e o haimana și că nu merită să fie soția unui Karakaya. Când Fikret se îndoiește de cele spuse de fiu-său, Zekkar plusează și se miră cum o fetișcană mai mică decât el cu 15 ani va fi nevasta unui babalâc? Fikret înțelege foarte bine unde bate Zekkar, dar nu se lasă înduplecat, deși fiul său îl amenință că dacă nu o va omorî pe Zuhre la noapte, el îl va face de râs pe bătrân în toate felurile. Ca să-i arate cine-i șeful, Fikret se duce în cameră, ia o pușcă de vânătoare și iese afară, apoi îl cheamă pe Zekkar la el. Sîrma, Beyaz și Ceylan îl văd pe Fikret înarmat și îl avertizează pe Zekkar, de teamă să nu se întâmple vreo grozăvie. Însă cei doi doar se duelează verbal în timp ce împușcă sticle.

În tot acest timp, Seyit, îngrijorat de soarta lui Zuhre, se bate cu Erdal, simțind nevoia să-și descarce nervii pe cineva, apoi reclamă la poliție că nu știe ce-i cu Zuhre și că familia Karakaya o abuzează. Când vine poliția la micul castel, într-adevăr, Zuhre nu e de găsit (era și ea în grădină, la fel ca toți cei ai casei, pândindu-i pe Fikret și pe Zekkar) și ei sunt duși la secție. Acolo Seyit și Erdal așteaptă, apoi se iau la bătaie cu Zekkar, când deodată apare Zuhre și pune capăt scandalului. Ea spune foarte clar că este în regulă, nu a abuzat nimeni de ea și că e soția lui Fikret cu care va merge acasă. Pe Seyit îl podidesc lacrimile, dar nu are încotro. Seara, se duce la un bar să se îmbete de ciudă. Necmi află de la Guneș că Zuhre n-a fost acasă în noaptea precedentă și se întreabă ce o fi cu fata, când vine un curier și îi aduce buletinul proaspăt eliberat. Atunci vede el că Zuhre este o Karakaya, se interesează de povestea ei și îl ia la întrebări pe Erdal despre situația fetei în familia despre care multă lume știe că e în stare de orice.

Fikret scoate dintr-o casetă o poză în care este el, în tinerețe, și Seher, care e leită Zuhre, amintindu-și împrejurarea în care au făcut acea fotografie. Apoi îi spune lui Beyaz să-i pregătească soției lui patul în dormitorul matrimonial. Beyaz nu pune întrebări dar se duce la Sîrma să-i spună exact care au fost vorbele bătrânului. Pe parcursul zilei Ibrahim și Șerife, care au rămas fără casă din cauza lui Zekkar, dorm în microbuz și își țin lucrurile în cutii de carton. Șerife se umilește la Cevahir rugând-o să-i ajute cu o casă. Erdal vorbește cu Seyit și le propune să le spună celor doi nevoiași să vină la el, dar Seyit nu este de acord. (Aici începe Steaua sufletului episodul 15 Kanal D) Ali se duce prin oraș și o vede pe Ruveyda cu care stă de vorbă și o face să înțeleagă că este îndrăgostit de ea. Ruveyda, emoționată, pleacă, dar zâmbește mereu în drum spre casă și, de bucurie, începe s-o vopsească pe maică-sa la par.

Către seară, Zuhre face baie și i se dau haine noi, cumpărate de Fikret, apoi coboară la masă și soțul ei îi stabilește scaunul în fața lui, la celălalt capăt al mesei, așa cum îi stă bine unei stăpâne. Zekkar, când vede așa ceva, se duce să mănânce la bucătărie și se enervează cumplit când află de la Ceylan că Zuhre va dormi în pat cu Fikret. Înnebunit de gelozie se duce în curte și bea până se face praf. Noaptea, când îi vede pe cei doi soți în cameră, începe să strige la ei, mai ales la Zuhre, amenințând-o. Ali vine și îl ia de acolo.

Zuhre rămâne în dormitor, tremurând și cu lacrimi pe obraz, însă Fikret nu o forțează cu nimic ci începe să stea de vorbă cu ea. Din grădină, dintre copaci, Seyit privește, neștiut, spre geamul lor...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Steaua sufletului ep. 7-8-9                                  urmează: Steaua sufletului ep. 13-14-15 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








vineri, 15 decembrie 2017

Steaua sufletului episoadele 7-8-9 turcesti rezumat








episodul 7 din serialul Steaua sufletului

Fikret și cu Zuhre stau de vorbă omenește și încearcă să lămurească disensiunile dintre ei. Fata îi spune că Seyit n-a ajutat-o decât cu faptul că era rănită și că n-are nicio legătură cu fuga ei de la conac, apoi îi cere divorțul. Fikret, pe de altă parte, îi amintește că sunt căsătoriți și că el nu se consideră vinovat de nimic din cele întâmplate, datorită celor care i-au stat în drum. Când Zuhre vede că n-o scoate la capăt, îl amenință cu pistolul. Zekkar, care auzise convorbirea telefonică dintre ei doi, vine pe la spatele ei și îi pune un cuțit la gât. Zuhre e obligată să arunce arma. Însă și Seyit vine pe urmele ei și îl împușcă pe Zekkar în umăr. Zuhre scapă și fuge cu Seyit. Fikret își duce fiul la spital, iar acesta minte în legătură cu incidentul, când i se cere declarație de către poliție. Mai mult, Zekkar vede că taică-său este cu adevărat îndrăgostit de Zuhre, pentru că o apără și o crede indiferent ce spune, și atunci își schimbă tactica.

Steaua sufletului episoadele 7-8-9 turcesti rezumatFrecușurile dintre Ruveyda și Seyit cresc, mai ales că Zekkar, după ce este adus la casa din Istanbul, îl sună pe Seyit și îi dezvăluie că spionul lor este chiar sora lui. Zekkar vrea ca prin a băga zâzanie, să-i distrugă pe Seyit și ai lui. Ruveyda își recunoaște fapta, dar urlă la Seit că este vina lui pentru punctul în care s-a ajuns, apoi fuge pe poartă și se urcă într-un taxi care tocmai trecea pe acolo. Seyit, cu maică-sa și cu Zuhre,  încep căutarea. Șerife află de la Ibrahim că s-a întâmplat ceva și Ruveyda a fugit de acasă și îl anunță pe Zekkar imediat cum are ocazia. Seyit merge la bazar, la bunicul lui de pe mamă, să întrebe dacă sora lui n-a fost pe acolo, și apoi crede că aceasta, neavând bani, s-ar fi dus la o prietenă de-a ei din Istanbul care lucrase pentru bunicul său în prăvălie. Cei trei ajung la atelierul de tatuaje unde lucrează fata aceea, dar ea îi minte că nu știe unde este Ruveyda. De fapt, a ascuns-o în vestiar, și la sfârșitul zilei de lucru o duce acasă la ea și la prietenul ei.

Sîrma se hotărăște să plece din Istanbul la conac deși Ali încearcă s-o oprească, însă ea pleacă tocmai pentru că nu vede cu ochi buni tentativa lui Zekkar de a-l face pe fiul lor s-o urască. Însă aproape imediat ce pleacă din oraș, Erdal o sună să-i spună că fratele lui a fost găsit împușcat în cap în camionul lui și s-o întrebe pe Sîrma dacă știe de ce a fost omorât Cemal. Femeia, pe de o parte de durere, pe de altă parte ca să nu fie auzită de șoferul familiei, închide apelul fără să fi zis ceva. Zekkar îi întinde o cursă lui Seyit și îl obligă pe Ibrahim să-l sune și să-i spună că sora lui este la el, dar să vină s-o ia dimineață. Între timp, însă, Seyit și Zuhre erau urmăriți de Cabbar și s-au ascuns pe o barcă cu motor care a luat-o din loc imediat. (Aici începe episodul 8 Kanal D) Proprietarul bărcii acostează pe un alt mal, aproape de Istanbul pentru că a rămas fără combustibil și cu toții își petrec noaptea pe barcă. Dimineața, Zuhre pleacă din nou de lângă Seyit și merge pe jos până când ajunge în oraș și începe să se ia după un tip care duce în spate o statuie a zeiței Venus (numele Zuhre ar însemna Steaua Polară). La un moment dat, când bărbatul scapă statuia care se sparge, Zuhre, știind să citească semnele, își dă seama că s-a întâmplat ceva grav cu Seyit.

Seyit se trezește târziu și oricum nu știe unde s-o caute pe Zuhre acum, și, după ce barcagiul revine în Istanbul, se duce acasă și o ia pe maică-sa să meargă la Ibrahim să-și recupereze sora. Acolo erau mai mulți gealați de-ai lui Zekkar care așteptau. În acest timp Ruveyda începe să regrete că a fugit de acasă și îl sună pe fratele ei de pe telefonul din casa amicei ei să-l cheme s-o ia acasă, apoi îi spune că nici n-a fost pe la Ibrahim. Seyit își dă seama că e o capcană, însă și Zekkar își trimite oamenii să-l înconjoare. Lucrurile se precipită, Cevahir iese din mașină, Ibrahim vine afară, iar Zekkar îl lovește pe Seyit și îl răpește, pentru că nu vrea să-l omoare, ci să-l tortureze ...




episodul 8 din serialul Steaua sufletului

Seyit este acum în clubul lui Zekkar care îl leagă de niște lanțuri cu mâinile în sus și îl bate. Cevahir află de la Ibrahim că a fost nevoit să-l mintă pe băiatul lui și să-l dea pe mâna clanului Karakaya. Pentru că Cevahir zbiară și e agitată, Ibrahim o aduce acasă la el și le încuie pe amândouă femeile în câte o cameră, apoi se duce la club. (Aici începe episodul 9 Kanal D)  Acolo începe să plângă când îl vede pe fiul său bătut și schingiuit, miorlăindu-se ca o muiere la Zekkar să-i dea drumul lui Seyit, că nu știe unde e Zuhre pentru că e dispărută de o zi. Seyit strigă la el să tacă, știind că Zekkar îl va omorî dacă nu mai are ce informație să scoată de la el, însă lucrurile iau o altă întorsătură. Ibrahim pleacă la poliție să raporteze dispariția Ruveydei și de acolo vine acasă, iar Zekkar este întrerupt de șoferul Sîrmei care anunță, speriat, că stăpâna s-a dus la o toaletă și n-a mai ieșit de acolo, fiind mai apoi de negăsit. De fapt, Erdal i-a dat un mesaj și Sîrma a fugit ca să se întâlnească cu el. La întâlnire, Erdal îi spune că știe că era însărcinată cu fratele lui când acesta a fost găsit mort, dar Sîrma neagă acest fapt, susținând că l-a iubit pe Cemal, dar nu a rămas gravidă cu el. După aceea ea se duce la o casă în care locuise cu ani în urmă, unde totul este acoperit cu cearceafuri, iar praful anilor s-a așternut în strat gros.

Zuhre ia un ciob din statuia spartă și pleacă mai departe. În hoinăreala ei începe să i se facă iarăși rău și caută să stea la un hotel, dar pentru că nu are niciun act de identitate, e primită doar la un hotel unde prostituatele își duceau clienții. Când vede lucrul ăsta, iese imediat, spărgând și geamul de la intrare cu un bolovan. Până la urmă dă peste un bătrân senil, care a uitat unde locuiește, dar are la gât o plăcuță cu adresa. Îl ajută să ajungă acasă, într-un orășel apropiat, și rămâne acolo găsindu-și și ceva de lucru. Cuprinsă de remușcări, îl sună pe Seyit, însă telefonul lui a căzut în club și a fost găsit de cântăreața lui Zekkar, iar ea nu răspunde la nici un apel. Atunci Zuhre se gândește să-l roage pe Erdal să dea de Seyit. Erdal, însă, nu găsește pe nimeni în casa închiriată. Ruveyda regretă tot mai mult că a plecat de acasă și vrea să meargă a doua zi, chipurile să caute de lucru, cu Melahat, dar dimineața o găsește pe fată nemișcată și, aparent, fără suflare (de cu seară ea tocmai îi spusese "prietenului" ei că nu mai vrea să facă treaba aia - trafic de droguri).

Cântăreața de la bar se duce noaptea și îi dă lui Seyit să bea apă și o pastilă să-i treacă febra, apoi el o roagă să răspundă la telefonul lui care suna în acel moment (era Zuhre). Fata îi vorbește lui Seyit, însă el tace. După ce-i aude vocea, Seyit o mai roagă pe cântăreață s-o sune pe maică-sa. Cevahir se afla acum cu Erdal și amândoi stau de vorbă cu tânărul, însă Erdal, iute de minte, își dă seama că trebuie să-l fi ajutat cineva pe Seyit să vorbească. A doua zi Zuhre sună la Erdal și află tot adevărul despre Seyit apoi se hotărăște pe loc și pleacă înapoi la Istanbul. Sîrma se întoarce acasă și pe când tocmai se certa cu Zekkar, unul dintre oamenii lor vine să anunțe că Ali a avut un accident de mașină. Zekkar o încuie pe Sîrma în casă și pleacă de urgență. Fikret se duce la subsol să vadă ce mai zice Seyit, iar acolo îl sună Zuhre și îl imploră să-i dea drumul tânărului că ea va veni și va accepta să-i fie soție. Fikret se enervează, închide telefonul, apoi scoate pistolul și îl proptește de fruntea lui Seyit.

episodul 9 din serialul Steaua sufletului

Fikret se răzgândește și, plimbându-se în jurul lui Seyit, îi povestește că în tinerețe s-a îndrăgostit de o anume Seher și că atunci a crezut că nu poate trăi fără ea. Dar soarta l-a despărțit de Seher, însă când a văzut-o pe Zuhre, ochii ei, părul ei, totul, îi amintea de Seher a lui din tinerețe. După aceea o sună pe Zuhre să-i spună că acceptă târgul, că îl va elibera pe Seyit în schimbul ei, dar îi cere să vină într- un loc izolat la o anumită oră. Zuhre îl crede și îi promite că va fi acolo. Însă cu adevărat Fikret vrea să se țină de promisiune și chiar se ceartă cu Zekkar pe tema asta, pentru că Zekkar ar vrea să-l omoare pe Seyit, dar Fikret îi interzice să se atingă de vreun fir de păr din capul lui. Totuși Zekkar nu se va împăca cu ideea și coace un plan, care va fi dat peste cap de către cineva neașteptat.

Ali n-a pățit nimic grav dar Zekkar o ține în continuare pe Sîrma încuiată în dormitor drept pedeapsă. Ruveyda îl cheamă pe amicul lui Melahat, care nu e moartă, ci se află într-o stare foarte gravă, dar tipul zice că a luat o supradoză și nu se pune problema să meargă la spital pentru că vor avea de-a face cu poliția. Ruveyda vede niște vânătăi pe mâna lui Melahat și vrea să plece din casa lor dar individul o ia și o încuie în camera ei susținând că de-acum ea se află în responsabilitatea lui. Melo, însă, nu-și revine și tipul o pune la curent pe Ruveyda că va distribui droguri în locul prietenei ei, dacă nu se trezește până a doua zi.

(Aici începe episodul 10 Kanal D) Ibrahim este din ce în ce mai îngrijorat de fata lui și, pentru că Șerife întrece măsura, o alungă de acasă arătându-i ușa. Șerife, ofensată, se duce la Zekkar dar acolo are o confruntare cu dizeuza de la bar, se fac reciproc târfe, se iau de păr, iar cântăreața o amenință că-i va spune lui Ibrahim că se culcă cu Zekkar. Auzind așa, Serife își promite să le arate ea lor (inclusiv pe Zekkar vrea să se răzbune, pentru că a pus-o la punct și i-a spus că în relația dintre ei doar el face ce vrea) și pleacă înapoi acasă cerându-și iertare de la Ibrahim. La ora stabilită, seara, Zuhre cu Erdal și cu Cevahir se duc la niște ruine unde sunt așteptați de clanul Karakaya și de un tip cu glugă neagră pe cap despre care li se spune că este Seyit.

În acest timp Ibrahim primește un telefon, iar Serife începe să și spună să n-o creadă pe femeia aia, însă el se îmbracă și pleacă, pentru că i s-a spus că Seyit este în depozitul de la club, și trebuie luat de acolo cât mai repede. El îl anunță pe Erdal, ca să-l însoțească, iar acesta dă alarma că tipul cu glugă nu este Seyit. Zuhre fuge, Fikret îl plesnește pe Zekkar care a făcut totul de capul lui, și până la urmă Zuhre îl salvează pe Seyit, care este inconștient, însă pierde telefonul mobil (pe care îl găsește Zekkar). Zuhre îl cară pe Seyit după ea și ajung într-un fel de cabană izolată pe malul mării. El are febră și tânăra încearcă să-l facă să se simtă mai bine. Când își revine, Seyit o întreabă cum au decurs lucrurile iar la urmă Zuhre observă că nu mai are telefonul.

Zekkar caută să afle cine l-a ajutat pe Seyit să fugă, Sîrma este din nou apelată de Erdal care insistă să-i spună că știe despre Ali că e fiul fratelui său, Cemal (și într-adevăr, Sîrma stătuse de vorbă cu Beyaz și o întrebase dacă mai știe cineva despre acest mare secret în afară de ea). Pe fondul acestor întorsături de situații, Ruveyda nu poate să scape din locul unde s-a dus singură, iar traficantul de droguri crede că ea este Zuhre și o amenință că dacă nu distribuie droguri în locul lui Melahat, o dă pe mâna familiei Karakaya.

Zekkar se duce acasă la Ibrahim, crezând că acesta știe unde-i este fiul, și începe să-l bată în fața lui Șerife. Ea iese din casă și strigă la Zekkar să-l lase în pace, iar Ibrahim scapă din strânsoarea celor doi gealați, și se urcă în mașina lui Zekkar cu intenția de a-l lovi, însă Zekkar se ferește în ultimul moment și Ibrahim o lovește pe Șerife care cade inconștientă pe asfalt. Zuhre a mers la un telefon public și l-a anunțat pe Erdal unde se află. El vine cu mașina și cu Cevahir, îl iau pe Seyit dar Zuhre se desparte de el, înțelegând că n-o să poată fugi la nesfârșit de soțul ei legitim...




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin





a fost: Steaua sufletului ep. 4-5-6                                  urmează: Steaua sufletului ep. 10-11-12 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.