joi, 30 noiembrie 2017

Steaua sufletului, prezentare si distributie




Steaua sufletului, prezentare si distributieTitlul original: Coban Yildizi
Traducere - Steaua Ciobanului/ Steaua polară
Gen: romantic, melodrama
Episoade: 17
Producator: Most Production, Turcia, 2017
Reteaua de distribuție: Star TV, Turcia, care este și deținătorul drepturilor de autor
Regia: Gul Oguz
Scenariul: Gulizar Irmak

Serialul va fi difuzat de Kanal D sub numele de Steaua sufletului începând cu data de 6 decembrie.

Fikret Karakaya, un tip în vârstă dar foarte influent din Cappadoccia, o vrea de nevastă pe Zuhre, o tânără din Nidge, o localitate în Turcia Centrală. Ea este obligată de familie să se mărite cu el și să-l urmeze în Cappadoccia. Mariajul are loc însă lucrurile nu merg așa cum ar vrea tatăl fetei, care practic a vândut-o pentru bani. Cu puțin înainte de căsătorie, Zuhre vrea să scape de taică-său, la un popas pe un drum de munte, și șofează o autoutilitară cu gândul de a fugi, deși nu știe să conducă. Zuhre e cât pe ce să facă un accident și oprește mașina, apoi o ia peste stâncărișuri, urmărită de taică-său și un om de-al casei, până când ajunge la o altă șosea unde cere ajutorul unui șofer de tir. Acesta o ia în cabină și pornește, dar pe drum începe să o pipăie iar Zuhre se zbate și bădăranul e nevoit să oprească, deși continuă s-o agreseze pe fată. Tocmai atunci trecea pe șosea Seyit, care o scapă pe Zuhre de individ, dar care o duce înapoi la taică-său, neavând o altă alegere la îndemână. Până la urmă, cei doi se cunosc mai bine și între ei se înfiripă o iubire puternică. De aici, totul intră sub semnul imprevizibilului pentru cei care au pus la cale nunta. Iubirea fascinantă dintre Zuhre și Seyit întâmpină mari obstacole, dintre care cel mai important este chiar soțul Zuhrei, Fikret, obstacol care se va dovedi insurmontabil. Acțiunea se mută pe parcursul serialului din Cappadoccia la Istanbul.

Seyit este un tânăr onest, devotat valorilor morale și lucrează în domeniul materialelor de construcții. Locuiește cu bunicul patern, mama și o soră. Își ajută financiar familia de când tatăl lor a lăsat-o pe mama lor și a plecat după o altă femeie, la Istanbul. După acea primă întâlnire cu Zuhre, Seyit are treabă în Cappadoccia și este găzduit la familia Karakaya, cea mai bogată din oraș, cu care nimeni nu ar vrea să aibă de-a face. În acest context, cei doi tineri se mai văd de câteva ori.

pentru linkurile rezumatelor episoadelor derulați pagina

În noaptea nunții, Zuhre vrea să se sinucidă când Fikret vine în camera nupțială, însă în loc de asta, îl înjunghie din greșeală pe soțul ei. Fata fuge, de frică să nu fie descoperită, și e ajutată de către Sîrma, soția lui Zekkar, fiul lui Fikret, să plece din impresionantul conac pe o ușa secretă care dă într-un tunel subteran rudimentar. Sîrma îl văzuse pe soțul ei că o dorea pe frumoasa Zuhre, și îl surprinsese pe când era beat și o săruta cu forța, așa că ea nu are niciun interes s-o lase pe fată să rămână la conac. Deși nu are nici bani și nici obiecte de valoare asupra ei, Zuhre este nevoită să dispară, pentru că nu știe acum dacă Fikret este mort sau nu. După ce iese din tunel, pleacă pe un cal și ajunge în sat, unde se ascunde exact în spatele atelierului de lucru în piatră a lui Seyit. A doua zi el o găsește acolo și se decide s-o protejeze împotriva familiei Karakaya, cu toate riscurile, mai ales că ea era rănită, de asemenea. El va avea de luptat nu doar cu Fikret, ci și cu Zekkar, fiul periculos al acestuia. Zekkar conduce un club de noapte în Istanbul și când află de Zuhre și de Seyit le va deveni cel mai mare dușman și le va face viața de coșmar.

Dacă Zuhre și Seyit vor reuși să-și apere iubirea și vor scăpa de familia Karakaya, vom vedea împreună în serialul de numai 17 episoade standard (150 minute fără reclame) difuzat de Kanal D în fiecare seară de miercuri până vineri începând cu data de 6 decembrie.

sursa foto: dizifilm forum


Distribuția

Şükrü Özyıldız în rolul Seyit Zahir
Selin Şekerci în rolul Zühre Filiz
Selim Bayraktar în rolul Zekkar Karakaya
Menderes Samancilar în rolul Fikret Karakaya
Serhat Ozcan în rolul İbrahim Zahir
Feyza Işık în rolul Cevahir Zahir
Aysun Metiner în rolul Sırma Karakaya
Arif Erkin în rolul Mustafa Zahir
Sahra Şaş în rolul Rüveyda Zahir
Taygun Sungar în rolul Ali Karakaya
Elif Çakman Öztürk în rolul Fikriye Gönen
Özlem Çakar în rolul Neslihan

Linkurile rezumatelor episoadelor în formatul lor original, din Turcia

prezentarea serialului,  1-2-3,  4-5-6,  7-8-9,  10-11-12,  13-14-15,  16-17



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

















miercuri, 29 noiembrie 2017

5 uleiuri esentiale care nu trebuie sa lipsească din casa ta




Uleiurile esențiale sunt folosite pe scară largă în aromo-terapie și în diferite medicamente tradiționale. Datorită numeroaselor beneficii pentru sănătate ale uleiurilor esențiale, acestea sunt din ce în ce mai studiate de oamenii de știință pentru tratamentul mai multor boli, inclusiv cancer, HIV, astm, bronșită, boli cardiace și multe altele. Există peste 90 de uleiuri esențiale și fiecare are propriile beneficii pentru sănătate. Cele mai multe uleiuri esențiale se amestecă bine intre ele în ceea ce privește funcția și mirosul, ceea ce permite specialiștilor să pregătească o arie vastă de combinații de uleiuri esențiale aromatice.

5 uleiuri esentiale care nu trebuie sa lipsească din casa ta

Mai jos voi detalia de ce anumite uleiuri esențiale, care sunt în prezent utilizate pe scară largă, este foarte important sa nu lipsească din casa ta, din dulăpiorul cu medicamente. Cele mai multe dintre acestea sunt destul de puternice și pot provoca efecte secundare dacă nu sunt luate într-o manieră adecvată și dozate corespunzător. Mai mult, beneficiile individuale ale acestora sunt diverse, așa că este indicat să consultați un medic înainte de a utiliza aceste uleiuri ca tratament, fie intern sau extern.

1. Uleiul de bergamotă

5 uleiuri esentiale care nu trebuie sa lipsească din casa taBergamota este o varietate de lămâi încrucișat cu portocalul și uleiul extras din florile acestui arbore este considerat dezodorizant, vermifug, antibiotic natural, antiseptic și antispastic, sedativ, analgezic, antidepresiv, dezinfectant, febrifug, cicatrizant și digestiv. Bergamota, folosită extern, sau la masaj, elimină mirosul corpului, ameliorează spasmele, suprimă durerea, îmbunătățește starea de spirit și combate depresia, ajută la vindecarea de tăieturi și cicatrici și reglează ori stimulează digestia.
În afară de uleiul care se poate procura ca atare, bergamota este intens folosită în industria cosmetică în loțiuni, creme, săpunuri, tocmai pentru proprietățile sale asupra pielii și a psihicului, în primul rând. Uleiul de bergamotă trebuie protejat de lumina soarelui, din cauza bergaptenului, una dintre componentele sale, care devine otrăvitoare dacă este expusă la lumina soarelui. De aceea, uleiul ar trebui să fie întotdeauna depozitat în sticle întunecate și locuri întunecate. Expunerea la lumina solară ar trebui evitată chiar după ce este aplicată pe piele, cel puțin până când se absoarbe în piele.

2. Uleiul esențial de mușețel

5 uleiuri esentiale care nu trebuie sa lipsească din casa taÎn mod tradițional, uleiul de mușețel a fost folosit pentru aproape orice vă puteți imagina, în special ca antispastic, antiseptic, antibiotic, antidepresiv și antiviral. Mușețelul este una dintre plantele medicinale cele mai vechi folosite de către omenire, vindecând mai ales infecțiile, durerile și protejând ficatul. De asemenea, elimină gazele, stimulează evacuarea bilei, regularizează un ciclu menstrual haotic. Mai mult, uleiul esențial de mușețel îmbunătățește sănătatea sistemului nervos, este tonifiant, ajută digestia, elimină bacteriile și combate infecțiile. Este unul dintre cele mai populare și utile uleiuri esențiale.
Nu are contraindicații decât, poate, pentru persoanele care au alergie la mușețel.

3. Uleiul esențial de salvie

Salvia este bine cunoscută ca antidepresiv, anticonvulsiv, antispastic, antiseptic, afrodiziac, astringent, bactericid, carminativ și regulator al funcției tiroidiene. Uleiul esențial de salvie se folosește ca antidepresiv, oprește convulsiile prin sedarea tulburărilor nervoase, relaxează spasmele, reduce disfuncția sexuală și crește libidoul, elimină excesul de gaze, elimină mirosul corpului, îmbunătățește digestia, ameliorează menstruația obstrucționată, reduce tensiunea arterială și îmbunătățește sănătatea firului de păr. Astfel, salvia este folosită la unele șampoane sau balsamuri de păr.
Precauții: salvia poate spori efectele alcoolului și altor narcotice, deoarece este un relaxant și un sedativ natural. Supra-dozajul poate provoca dureri de cap. Femeile gravide sau care alăptează ar trebui să evite utilizarea acesteia, deoarece nu s-au făcut suficiente cercetări privind transferul prin intermediul laptelui matern către copil.

4. Uleiul esențial de lavandă

5 uleiuri esentiale care nu trebuie sa lipsească din casa taLavanda are un parfum specific, intens aromat care poate fi calmant eliminând migrenele, induce somnul și astfel este folosit cu succes în tratarea insomniei, este analgezic, dezinfectant, antiinflamator, antiseptic și antifungic. Uleiul de lavandă este utilizat pe scară largă pentru diverse probleme respiratorii, cum ar fi infecțiile gâtului, gripa, tuse, astm, congestie sinusală, bronșită, tuse convulsivă, laringită și amigdalită. Uleiul este utilizat fie sub formă de vapori și atunci se pun 2-3 picături de ulei peste apa fierbinte și se fac inhalații, fie este aplicat pe pielea gâtului, pieptului și spatelui. De asemenea, poate fi adăugat la vaporizatoarele și inhalatoarele care sunt utilizate în mod obișnuit pentru răceli și tuse. Fiind un stimulativ natural, uleiul de lavandă poate să scadă congestia asociată cu afecțiunile respiratorii.

Lavanda este utilă și pentru îngrijirea părului, deoarece s-a dovedit a fi foarte eficientă împotriva păduchilor și a lindenilor. În plus, uleiurile de lavandă s-au dovedit a fi foarte utile în tratamentul pierderii părului, în special pentru pacienții care suferă de alopecie. Femeile ar trebui să aibă mereu în casă ulei de lavandă, pentru că tratează și previne leucoreea.
Precauțiile se referă la interdicția de a fi folosit de femeile însărcinate sau care alăptează și de persoanele suferinde de diabet, ori care au alergie la lavandă. Supra-dozajul poate provoca stări de vomă, amețeli, vedere încețoșată, disconfort abdominal și diaree.

5. Uleiul de mentă

Uleiul de mentă, de asemenea una dintre cele mai utilizate plante medicinale de-a lungul timpului, se folosește în mod obișnuit în tratamentul durerilor, ca o modalitate de a induce amorțeală, de a relaxa spasmele, oprește hemoragia, elimină gazele, este bună pentru sănătatea creierului și a memoriei, stimulează secreția biliară, elimină congestia și datorită proprietăților antiseptice este folosită pe scară largă în îngrijirea dentară, împrospătând respirația. În plus, uleiul esențial de mentă ameliorează menstruația cu probleme, reduce febra, este bună pentru ficat și stomac, favorizând în același timp transpirația. Supra-dozajul și excesul de produse pe bază de extract de mentă poate duce la probleme digestive și la dureri de cap sau alergii.

5 uleiuri esentiale care nu trebuie sa lipsească din casa ta

Toate aceste uleiuri esențiale se folosesc fie ca inhalatoare, cu câteva picături puse în apă fierbinte, fie adăugate în crema de masaj, sau aplicate direct pe piele în zona afectată. De obicei tratamentul înseamnă o singură aplicare sau inhalație zilnic, nu mai mult, pentru o perioadă limitată de timp. Așadar, acestea sunt cele 5 uleiuri esențiale care nu trebuie să lipsească din casa ta. Poți să le procuri și online, iar dacă ai întrebări, accesează această pagină de facebook.

Tu de care ulei esențial ai în mica ta farmacie personală?




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin