Leon ezită, apoi lasă puşca acolo unde se află şi o acoperă cu pânza de sac de lângă ea. Închide lada şi raportează că totul este în ordine, apoi trece la locul lui, privind-o cu subînţeles pe Hilal. Convoiul merge mai departe, la gară, lăzile sunt urcate la tren şi lumea se roagă ca totul să decurgă bine în continuare. Cevdet răsuflă uşurat, la fel ca şi Yakup şi Mehmet, însă Leon, mai târziu, în camera lui, va avea mustrări de conştiinţă că şi-a trădat uniforma şi neamul.
Azize, fericită, merge acasă şi îi spune lui Tevfik ce ispravă a făcut iar acesta rămâne perplex şi se tulbură, pentru că nevastă-sa i-a dejucat planurile. Tevfik se enervează. În acest timp Hamilton primeşte noi informaţii şi ordine printr-un mesaj minuscul introdus în ceas. Tevfik îl informează că armele lui Esref paşa nu se mai află în oraş, iar Hamilton izbucneşte de nervi, cerându-i să găsească persoana care le spulberă planurile unul câte unul şi s-o elimine. Charles o consideră chiar şi pe Azize suspectă în această chestiune, deşi Tevfik vrea să-şi protejeze soţia. Hamilton îi dă o lădiţă încuiată şi o misiune nouă - să stârnească turbulenţe în Izmir, iar pentru asta, să mituiască oameni care să-i respecte ordinele.
Când la comandamentul grecesc se află că armele lui Eșref au ajuns în posesia lui Ali Fuat paşa, Vasili face o criză de nervi. Leon se simte tot mai vinovat pentru că n-a spus adevărul în legătură cu transportul de arme şi se tot gândeşte ce are de făcut mai departe, depresia punând stăpânire pe el. Eftalia se duce cu ceasul dat de Hamilton la anticar, iar Yakup o urmăreşte şi reuşeşte să ia ceasul adus de ea înlocuindu-l cu altul asemănător. În magazia unde se întâlneşte cu Cevdet, Yakup descifrează textul din hârtiuța băgată în mecanismul ceasului. După aceea se deghizează în patriot turc şi merge în pădure alături de oamenii lui Eșref unde Tevfik le ţine un discurs. Când prinde momentul potrivit, Yakup îl amenință cu pistolul pe colonel, dar până la urmă, oamenii devotaţi acestuia îl înconjoară pe Yakup şi se pregătesc să-l omoare.
Stavros începe să investigheze dispariţia armelor din Izmir şi o interoghează pe Azize, bănuind că trebuie să fie implicată, mai ales că el era cât pe ce să intercepteze şi un bilet de la Hilal către Leon. Cvedet întrerupe interogatoriul şi le cere soldaţilor de la uşă să o aresteze pe Azize. Astfel, el are ocazia să vorbească cu ea şi află că s-a măritat cu Tevfik pentru că este însărcinată.
Cevdet acum înţelege reacţiile şi atitudinea lui Azize şi îi pare rău că n-a ştiut de mai devreme ce se petrecea cu ea. Generalul pleacă la Yakup, dar acesta nu este la locul ştiut. Atunci Cevdet caută într-o firidă şi găseşte un bilet, în care Yakup îi spune că a plecat printre oamenii lui Esref. (Aici începe episodul 25 după numerotația Kanal D) Cevdet pleacă ulterior după el, să vadă ce s-o fi întâmplat de nu era acasă la acea oră târzie. Leon se duce la taverna lui Mihalis să bea şi Ali Kemal îi ţine companie, fără că ei să ştie că sunt fraţi. Amândoi discută normal, deşi aparent, sunt duşmani. Ali Kemal intuieşte că este un motiv pentru care locotententul n-a spus că a găsit arme în lăzile din convoi, iar la această întrebare Leon, deşi e beat, răspunde că nu ştie de ce a făcut-o.
Yakup este legat de un copac. Oamenii loiali lui Tevfik vor să scoată ceva informaţii de la el, dar în ultimă instanţă au de gând să-l elimine. Colonelul este acasă, de vorbă cu Azize, care a fost eliberată din arest, şi discută despre rezistenţă şi Mustafa Kemal. Acum el îşi dă seama că părerile lui şi ale soţiei lui despre acest Mustafa diferă, că Azize îl consideră şeful rezistenţei, pe când el dă crezare la ceea ce-i spune Hamilton, că mişcarea de rezistenţă creată de el trebuie nimicită.
Leon arde o scrisoare (de la Hilal?) şi continuă să-şi facă procese de conştiinţă legat de fapta lui. Apoi scrie o altă scrisoare pe care o pune într-o carte în aşa fel încât să se vadă, ia pistolul, îl pune la spate şi pleacă. Tevfik se întâlneşte din nou cu Hamilton care îi aduce o lădiţă şi îl pune s-o descuie. Colonelul se sperie când vede conţinutul - care nouă încă nu ne este dezvăluit, dar se pare că e un mecanism explozibil. Oamenii loiali lui Tevfik merg prin cartiere şi dezinformează poporul discreditându-i pe Mustafa Kemal şi paşa Ali Fuat. Mehmet şi Ali Kemal se află la una din aceste adunări spontane şi încearcă să demonstreze că vorbitorul din faţa lor minte. Individul, supărat că Mehmet a intervenit, instigă la revoltă şi adună lumea în piaţă.
Leon a ajuns la locul de pe faleza împădurită unde s-a întâlnit cu Hilal cu câteva zile în urmă şi îşi pune pistolul la tâmplă, deşi nu-i este uşor să ducă gestul până la capăt. Hilal tocmai trecea şi ea pe acolo şi îl vede când se ruga Fecioarei Maria să-l ajute şi să-l ierte. Hilal strigă la el să înceteze, iar el o roagă să plece de acolo. După aceea Hilal îndreaptă pistolul către inima ei şi îi spune s-o împuşte întâi pe ea, dacă tot are de gând să-şi ia viaţa. Cei doi se îmbrăţişează şi Leon este salvat. Yakup se află în faţa puştilor şi a lui Tevfik. Crezând că oricum va muri, îi spune că ştie cine a fost desemnat de Esref drept moştenitorul funcţiei sale, generalul Cevdet. Tevfik râde forţat şi îi pune pe ceilalţi să-l spânzure. Cevdet îl salvează în ultima clipă, împuşcându-i pe cei rămaşi la spânzurătoare şi tăind frânghia de care deja atârnă în gol Yakup.
Colonelul se află acum acasă, şi priveşte cu Hasibe şi Azize de pe geam revolta creată de el, convingându-le pe femei că Mustafa Kemal e un fel de uzurpator. Anumiţi bărbaţi primesc nişte lădiţe de lemn - unii, cu bani, alţii cu explozibil care se declanşează când deschid lada, iar un altul, găseşte o pânză însângerată din care înţelege că fiica sa e moartă. Eftalia se duce să bată la uşa lui Azize şi să-i spună că Tevfik l-a trădat pe Cevdet acum 9 ani, că el este trădătorul, şi nu fostul ei soţ. Azize aleargă după Eftalia pe stradă, după ce-şi revine din uluială, dar femeia a dispărut deja. Azize rememorează câteva scene relevante dintre ea şi colonel...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Patria mea esti tu, 23 urmează: Patria mea esti tu, episodul 25
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.