Hilal și Ali Kemal sunt luați de către soldații greci iar Yakup și Cevdet improvizează un fel de atac, trag în aer, dar îi și omoară pe soldații de lângă cei doi frați apoi generalul le spune să plece de acolo. Hilal este foarte afectată și face o criză de nervi în fața lui Ali Kemal care trebuie s-o pălmuiască zdravăn ca s-o potolească. Leon este dus la spital și acum totul depinde de ceea ce va spune el când își va reveni. Hilal intră în dormitorul ei plângând și Yîldîz află ce s-a întâmplat. Azize este chemată la spital în toiul nopții, iar Cevdet îi șoptește cum au decurs ostilitățile, iar biata femeie izbucnește și ea în lacrimi când aude ce a fost în stare fata lor cea mică. In același timp se țes intrigi noi. Pe de o parte, la restaurant, la aceeași masă din nou stau Tevfik si Hamilton, urzind soarta lui Esref pașa, iar la adăpostul întunericului, Yakup și Ali Kemal poartă o discuție despre ultimele evenimente.
Leon este imediat operat de către noul medic și Azize, care îl asistă. După aceea Leon este dus la salon, iar Vasili își vede fiul inconștient, pe targă. La comandament se pregătește cina, însă Veronika nu știe nimic, deși parcă presimte ceva. Când întreabă de fiul ei, Vasili îi spune ce s-a întâmplat și Veronika se întristează. Hilal stă în casă, apăsată de așteptarea care se prelungește și care nu știe ce-i poate aduce. Vasili pleacă iarăși la spital, cu Veronika, la căpătâiul lui Leon. După câteva zile, Hilal revine la spital, la munca ei de zi cu zi, și Azize o aduce în rezerva unde locotenentul încă nu și-a revenit din comă.
Hamilton are o întrevedere cu Eșref în pădure, într-un loc dinainte stabilit. Eșref, avid de putere și invidios pe Mustafa Kemal care a reușit să unifice Antalia și să mărească puterea rezistenței, cade în capcana ego-ului propriu și nu sesizează pericolul care îl paște. Acceptă propunerile lui Charles de a face parte din noua formațiune, care ar urma s-o înlocuiască pe aceea a lui Mustafa Kemal după ce va fi distrusă. Drept primă consecință, el va recruta câțiva oameni cu care dezgroapă lăzile cu arme pe care le-a băgat în pământ ca să nu le găsească grecii. Cevdet îl contactează pe pașă când se ruga la un mormânt și îl somează cu pistolul, apoi îi ia un mesaj pe care acesta îl are în buzunar, mesaj pe care îl va preda lui Yakup.
Stavros, care abia așteaptă să-l demaște pe Cevde, sau măcar să-i pricinuiască durere, o ia din nou pe Yîldîz la un interogatoriu și, la fel ca prima dată, nu afla nimic de la ea. Yakup reușește să stabilească o modalitate de comunicare cu Mustafa Kemal și apoi află de mutarea făcută de Eșref și îl avertizează și pe Cevdet. Astfel, ei trebuie să-și schimbe planurile și să acționeze altfel. Veronika stă în camera lui Leon și, întâmplător, găsește o scrisoare de dragoste scrisă de fiul ei, fără să știe cui îi era adresată, și ia o anumită decizie privind viitorul fiului ei. A doua zi Leon se trezește și acum toți ochii sunt ațintiți spre el, dacă va spune cine l-a împuscat. Dar tânărul alege să nu-i facă rău lui Hilal, și minte că nu-și amintește nimic despre ceea ce a pățit.
Tevfik îl duce pe Hamilton într-un depozit plin cu lăzi unde ar trebui să fie armele lui Eșref, însă lăzile sunt goale, au doar câte un steag turcesc în ele. În timp ce Hamilton si Cevdet joacă șah, are loc o luptă între soldații greci și oamenii lui Eșref între care se află și Tevfik, la depozitul cu arme. Cevdet mută calul. Grecilor le vin întăriri iar turcii se retrag. Tevfik îl ia cu el pe Eșref lângă un pavilion de piatră. Pașa își schimbă încărcătorul pistolului, în timp ce colonelul îl împușcă mortal pe la spate. Hamilton ia un pion și dă șah mat. Cevdet răstoarnă regele de pe tablă. Hasibe îi aduce o știre importantă fiului ei.
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Patria mea esti tu, 19 urmează: Patria mea esti tu, 21 rezumat
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.