Are loc o primă întâlnire între generalul Cevdet şi plutonul soldaţilor şi ofiţerilor greci, în care el îşi plăteşte nişte poliţe umilindu-l pe colonelul Stavros şi punându-l să repete dacă a înţeles ordinele, de fiecare dată când acesta rostea vorbele cu jumătate de gură. În următoarele scene, eroii tineri îşi înfruntă părinţii; noua generaţie se confruntă cu vechea generaţie. Yildiz îşi acuză mama că n-a fost de partea lui Cevdet, şi din cauza ei a ajuns să-l împuşte pe Esref, iar Ali Kemal se înfruntă direct cu taică-său, în stradă. Soldaţii îl percheziţionează şi îi găsesc o figurină, un soldăţel de jucărie, pe care l-a primit de la Cevdet când era copil. Dar acum, fiecare se află într-o altă tabără, iar Ali Kemal loveşte cu vorbele, în timp ce taică-său este silit de împrejurare să lovească cu pumnul.
Tevfik, înfricoşat de noua poziţie a lui Cevdet, vrea să îşi scape pielea şi îl forţează pe Yinon să-l ajute. Eftalia şi-a revenit şi îi scrie un mesaj lui Cevdet, rugând-o pe stăpâna casei să îl trimită la Izmir generalului, că de acest mesaj depinde viaţa ei, dar soţul gazdei se opune, ca să nu aibă ei probleme după aceea, şi ia mesajul ducându-l lui Tevfik. Vasili discută într-un fel de şedinţă cu ofiţerii greci conţinutul unei scrisori prin care sunt anunţaţi că va sosi o delegaţie diplomatică din partea Antantei, compusă dintr-un american, un francez şi un englez, acesta din urmă fiind un anume Charles Hamilton, spion care va juca un rol important în următoarele episoade. Azize este contactată de un om trimis de Eșref şi adusă la el să fie îngrijit. Ea se bucură să-l vadă că trăieşte, şi, pentru prima dată, începe să-şi pună întrebări despre ceea ce are soţul ei de făcut în acest război, deşi faptul că este însărcinată îi complică existenţa şi o obligă să ia o decizie pe care nu o doreşte, acceptând oferta lui Tevfik de căsătorie.
Veronika îl întreabă pe Cevdet despre fiul ei Dimitri, iar acesta nu ştie ce să-i răspundă, dar îşi dă seama că Dimitri este Ali Kemal, când femeia îi spune că fiul ei are o anumită cicatrice pe partea dreapta a corpului. După aceea el o aşteaptă pe Azize la uşa casei, şi merg o bucată de drum pe stradă încercând s-o facă să renunţe la ideea de a se căsători cu comandantul, dar Azize îi face în ciudă şi nu îi aprobă sfatul. Cevdet se duce apoi la Tevfik, pe când acesta tocmai primise pânza scrisă de Eftalia şi se arată deodată foarte îngrijorat. Îl mai întreabă câte ceva despre ea pe bărbatul venit cu bună credinţă la el, apoi se ocupă de general. Cevdet îl pune să predea pistolul din dotare, iar colonelul se conformează. El mai are unul în sertar şi îl armează, să fie pregătit şi la îndemână, după ce generalul iese din birou.
Gazda Eftaliei o încuie în cameră şi îi spune că vor veni otomanii după ea, dar cântăreaţa reuşeşte să o convingă pe femeie să o lase să plece. Asta se întâmplă exact la timp, pentru că Tevfik vine acolo s-o ia pe Eftalia cu el. Însă când vede că a scăpat, îi împuşcă pe cei doi sărmani şi o caută pe cântăreaţă prin pădure, cu pistolul în mână. Ea are noroc să găsească pe drum o maşină cu doi soţi, englezi (Charles Hamilton, rol jucat de Okan Yalabik, cel care i-a dat viaţă personajului marelui vizir Ibrahim, soţul lui Hatice, sora lui Suleyman Magnificul, din serialul cu acelaşi nume), cărora li se face milă de ea şi o iau până la Izmir, oferindu-i mai apoi adăpost şi protecţie în casa lor. Când ajung la destinaţie, Eftalia o ajută pe doamna englezoaică să ajungă la spital, pentru că aceasta are un acces foarte puternic de tuse.
Veronika vine pe la Hasibe în vizită dar apare Ali Kemal. Este o prima înfruntare directă între el şi maică-sa, fără să ştie, nici unul nici celălalt, cine sunt ei, de fapt. Ali Kemal nu priveşte cu ochi buni prezenţa Veronikăi acolo şi o numeşte, indirect, criminală. După ce ea pleacă, Ali Kemal se duce într-un dormitor şi îşi pregăteşte pistolul, având de gând să se răzbune, iar mai târziu începe să-i organizeze pe cei mai înflăcăraţi rebeli împotriva regimului grecesc pregătind nişte mişcări. Yîldîz intră în cameră şi îl vede cu pistolul în mână. În momentul următor îl vedem pe Leon cu câţiva soldaţi, chipurile într-o percheziţie, în casa unei bătrâne, însă Leon pune într-un sertar, pe furiş, nişte hârtii semnate Halit Iqbal. Un alt soldat vine şi le găseşte. Mai târziu un mesager anunţă în piaţa publică despre prinderea lui Halit Iqbal. Hilal este printre cei aflați în stradă, dar pleacă la comandament şi îl caută pe Leon, cerându-i socoteală pentru ceea ce a făcut. El îi explică de ce a procedat aşa, ca s-o salveze pe ea, pentru că o iubeşte şi nu poate să-i facă aşa ceva. Chiar dacă este emoţionată, Hilal îi răspunde lui Leon că şi dacă a găsit un ţap ispăşitor, poporul turc tot nu va accepta dominaţia greacă şi va lupta pentru eliberare.
Stavros, care nu crede că Cevdet este sincer faţă de armata greacă, îi face o curte grosolană lui Yîldîz sperând să obţină informaţii despre taică-său. Pe de altă parte, atitudinea lui Stavros o tulbură dar o şi sperie pe fată, care abia aşteaptă să iasă din biroul colonelului. Cevdet se întâlneşte seara cu Yakup în magazia părăsită şi acesta îi arată poze cu delegaţia venită în Izmir, din care face parte şi Charles Hamilton, spunându-i că mai mult că sigur aceştia nu au venit într-o misiune de pace, aşa cum l-au anunţat pe Vasili. În zilele următoare, Cevdet se duce să vadă cum se mai simte Eșref şi acesta îi spune că Azize l-a îngrijit. La spital, Azize îi dezvăluie lui Hilal că s-a hotărât să acţioneze şi ea în rezistenţă, formând o organizaţie de femei care luptă pentru eliberarea imperiului. Hilal este foarte încântată de ceea ce-i spune maică-sa şi o îmbrăţişează.
Charles îi face o vizită inopinată lui Tevfik, în ideea de a-l recruta, dar acesta îl întâmpină cu pistolul în mână, ascuns la spate. După ce englezul pleacă, Miralay deschide o cutie, plină de bijuterii. Seara, Tevfik se duce şi el la masa oferită de comandamentul grec delegaţiei Antantei proaspăt sosite, la care participă şi Cevdet. La un moment dat, în timpul mesei, generalul se scuză şi se duce pe furiş în camera lui Charles, cotrobăind prin lucrurile acestuia. În buzunarul de la paltonul uniformei Cevdet găseşte un ceas care nu funcţionează şi îl ia cu el. Spionul se ridică şi el de la masă şi merge în dormitor să ia un cadou pentru Veronika dintr-un sertar, însă observă că s-a umblat acolo. Priveşte atent interiorul, şi pleacă înapoi în salon. Cevdet se află încă în cameră, ascuns. A doua zi generalul, îmbrăcat în civil, începe să-l urmărească pe Hamilton, deşi acesta, versat fiind în meserie, observă, dar se preface că nu a văzut nimic. Generalul se duce la un anticar şi apoi se vede cu Yakup căruia îi dă ceasul găsit la Charles. Yakup desface capacul şi extrage din interior, cu o pensetă, un fragment de hârtie cu un minuscul mesaj cifrat pe care îl citeşte cu lupa.
Lumea s-a adunat în stradă, iar Azize le vorbeşte turcilor. Vasili a aflat ce se petrece şi îi ordonă lui Leon să împrăştie manifestanţii şi s-o aresteze pe Azize, dar el când o vede acolo şi pe Hilal, le face semn soldaţilor să meargă în altă direcţie. Ali Kemal şi Cevdet se află în taverna lui Mihalis, singuri la o masă, generalul explicându-i fiului său că n-a avut încotro când l-a lovit. Apoi îi înapoiază soldăţelul. În acest timp Yakup descifrează mesajul de pe bucăţica de hârtie din ceas şi se îngrozeşte. Mehmet stă pitit în tavernă şi are un pistol îndreptat spre Cevdet, dar Ali Kemal este emoţionat de vorbele tatălui său şi îl îmbrăţişează. Mehmet renunţă să tragă. Ali îi spune lui Cevdet să plece, însă intră Leon şi îl informează pe general că Azize e în fruntea unei manifestaţii anti greceşti în centru. Cevdet pleacă într-acolo, iar Yakup se grăbeşte să-l găsească. Tevfik îi dezvăluie lui Hamilton că Esref paşa trăieşte.
Azize vorbeşte înflăcărată mulţimii, în timp ce alături de ea se află o valiză în care este o bombă cu ceas.....
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Patria mea esti tu, 17 urmează: Patria mea esti tu, 19
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.