Cesur este interogat de comisarul Serhat care crede că el
l-a omorât pe Salih şi apoi dus la arest. Rîza ia masa la
restaurantul hotelului lui Tahsin şi îi spune chelnerului că
bătrânul îi va plăti nota. Korludag, acasă, este agitat şi
coboară să pună la spălat hainele care au pete din sângele
lui Salih. Cahide îi taie calea şi nu-l lasă pe el să meargă
în spălătorie, apoi, înainte să bage haina la maşină, vede o
pată. Hulya îi distrage atenţia şi după aceea Cahide, care
aranjase cu Turan, ieşit în închisoare, să-i dea copilul
care este al lui, o trimite pe Hulya la Tahsin cu o ceaşcă
de ceai, ea îl pune pe Zafer în leagăn şi deschide uşa,
dar dă peste poliţie.
Tahsin şi Suhan sunt luaţi la interogatoriu, dar unele
amănunte din ceea ce spune fiecare nu se potrivesc. Tahsin
minte că l-a chemat pe Salih să discute dar n-a venit şi
afirmă că Cesur l-a omorât. Rîza îl contactează pe Turan şi
amândoi stau de vorbă la hotelul lui Korludag. Rîza îl
determină pe Turan să renunţe să-şi ia băieţelul, pentru că
la Tahsin în casă ar avea o altă viaţă şi un destin mai bun,
apoi îi dezvăluie că acel hotel va fi al lui în curând şi că
are nevoie de ajutoare.
A doua zi Cesur este scos din arest, dar merge cu escortă şi
cu Serhat în pădure ca să facă o reconstituire. Acolo, îi ia
pistolul de la spatele lui Serhat şi reuşeşte să scape cu
fuga, după care cere ajutor la Rîfat să-i aducă nişte bani
şi haine să se deghizeze. Însă comisarul bănuieşte că Rîfat
va fi contactat de Cesur şi o roagă pe Suhan să-l ajute să-l
urmărească pe fostul poliţist. Rîza se duce la Tahsin şi îl
şantajează să-i dea hotelul şi o maşină de lux. Bătrânul se
înfurie la început, însă îşi dă seama că nu are de ales şi
acceptă să cedeze hotelul - lucru care este o greşeală,
pentru că bate la ochi brusca îmbogăţire a unui fost
puşcăriaş cu condamnare grea şi implicat în mai multe
probleme în rezent.
Suhan acceptă propunerea lui Serhat dar se duce la Rîfat şi
îi spune despre ce-i vorba. În cutia dată de comisar pt
Cesur era un dispozitiv de urmărire, iar Suhan îi sugerează
lui Rîfat să se lase urmărit, dar să-i dea ei ceea ce
trebuia dus la Cesur. În acest timp Rîza se uită din nou, cu
atenţie, pe înregistrarea omorului lui Salih şi vede printre
crengi un copil cu bicicleta care trecuse pe acolo şi fusese
martor. Rîza se duce la pădure dar acolo îi găseşte pe Suhan
şi Cesur veniţi să caute urmele omorului. Cesur descoperă şi
amprentele roţilor bicicletei, şi petele de sânge şi un
obiect cu numele Ali pe care îl ia ca probă. Amândoi pornesc
în căutarea copilului, iar Rîza, care văzuse totul de după
crengi, îl avertizează pe Tahsin despre existenţa băiatului
martor şi a faptului că Cesur şi Suhan au găsit urmele
crimei.
Suhan se duce la şcoală şi cere directorului să stea de
vorbă cu cei doi băieţi pe care îi cheamă Ali. Află adresa
celui care are bicicletă dar mama lui n-o lasă pe Suhan să
între în casă şi afirmă că ei n-au văzut nimic, fără că ea
să fi întrebat ceva. Cesur îl sună pe Serhat de la un
telefon public şi, cu toate că acesta îi cere să se predea,
Cesur îi spune unde este locul crimei. Peste noapte Suhan
rămâne în casă izolată unde se ascunde Cesur. A doua zi ea
se duce la vilă unde o vizitează Şirin care-i spune că ştie
cine l-a omorât pe tatăl ei - Rîza. Suhan o sfătuieşte să
meargă la comisar şi ea îi spune acestuia tot ceea ce ştia.
În tot acest timp, Turan l-a răpit pe Ali, pus de către Riza,
care a gândit un plan încâlcit în care vrea iar să-l
implice şi pe Cesur.
Mama lui Ali o sună pe Suhan şi îi spune că s-a răzgândit şi
că vrea să stea de vorbă cu Cesur. Suhan îl sună să-l anunţe
dar îl avertizează că poate fi o capcană. După aceea Suhan
se duce la hotel si întreabă de Riza, rugându-l pe
recepţioner să-i deschidă camera lui. În timp ce cotrobăie
prin lucruri, vine Turan să ia nişte bani. Suhan se închide
în baie apoi pleacă şi ea, nu înainte de a lua CD-ul cu inregistrarea în care Salih verifică funcţionalitatea cuştii
metalice. Serhat îl cheamă pe Rîza la poliţie şi îi spune că
Şirin l-a denunţat ca potenţial criminal, dar el zice că
fata aia e cam nebună. Cesur se duce la casa mamei lui Ali
dar acolo îl aşteaptă poliţiştii care îl aleargă prin pădure
şi trag în el. Cesur nu renunță chiar dacă este rănit, aleargă şi o găseşte pe Suhan
pe drum, urcându-se rapid în maşina ei.
Ali scapă şi el de bătrânul cerșetor care-l păzeşte şi iese în drum
de unde, întâmplător, îl culege Mihriban şi îl aduce la
poliţie, unde mama lui şi Serhat îl aşteaptă. La conac,
Hulya o aude pe Cahide discutând cu Turan care o tot amână
să vină să-şi ia băieţelul. Când Cahide iese din cameră,
Hulya o ia la rost şi femeia se tot îndepărtează mergând cu
spatele. Nu observă când ajunge la scări şi se împiedică
rostogolindu-se şi rămânând fără cunoştinţă. Serhat
depistează casa unde stă acum Cesur şi vine cu poliţiştii
să-l ridice. Cesur o convinge pe Suhan să se prefacă
ostatică, dar când ies afară, comisarul le spune că Ali a
colaborat şi acum ştie că nu el este criminalul. Cesur lasă
pistolul jos şi înaintează către Serhat împreună cu Suhan.
Acum Tahsin este în arestul poliţiei din cauza lui Ali, iar
Cesur este şi el arestat şi dus în aceeaşi celulă cu
Korludag. Însă pentru că Rîza l-a constrâns pe bătrân să-i
promită că n-o să-l mai acuze de nimic de acum înainte,
Tahsin minte că doar Salih era vinovat şi nimeni altcineva.
Cesur bineînţeles că observă că bătrânul, din senin, îl
apară pe Rîza. Lui Tahsin i se face rău şi este dus cu
ambulanţa la spital. Tot acolo se află şi Cahide, care şi-a
revenit şi e vizitată de Korhan. Acesta, înainte să intre în
salon, o ameninţă pe Hulya că dacă soţia lui sau copilul
păţesc ceva, o omoară cu mâinile lui.
Rîza este chemat la Serhat în legătură cu CD-ul adus de
Suhan la poliţie, însă el s-a uitat pe camerele de
supraveghere şi a văzut că ea a intrat în camera de hotel în
lipsa lui. Acum îi cere comisarului mandat sau dovezi că
acel CD nu a fost pus de cineva în cameră în mod intenționat. Serhat tace,
pentru că nu are nici o dovadă concludentă în afară de
cuvântul lui Suhan. Bătrânul care-l păzea pe Ali se lasă
prins, pentru că Rîza îi promite că-i va da câţi bani
doreşte dacă acceptă să fie închis drept ciminal al lui Salih. Serhat vine să-l interogheze şi asupra sa se
găseşte pistolul cu care a fost ucis Salih (dat de Riza). Însă în tot acest timp, Cahide
îi povesteşte lui Korhan despre haina socrului ei care
mirosea a ars şi avea o pată de sânge.
Turan află de la Necla, care acum lucrează în spital, de
când s-a închis farmacia lui Adalet, că Tahsin e grav bolnav
de o boală incurabilă şi îl anunţă pe Rîza despre acest
lucru. Acum el se gândeşte cum să mai pună mâna pe o parte
din avere cât mai este timp şi bătrânul încă trăieşte. După ce Tahsin
vine acasă din spital, Rîza şi cu Turan fac o vizită la vilă.
Riza, să-l vadă pe Korludag, care-l cam dă afară, iar Turan o
vede pe Hulya şi îi spune că ştie că Zafer este copilul lui.
La fermă, Şirin îi spune lui Cesur tot ce ştia de la
taică-său referitor la Rîza, dar nu ar vrea să afle Kemal
despre asta. Însă Kemal ascultă la uşă şi de nervi, iese în
drum unde este atacat de Rîza şi de Turan. Cesur vine să-l
scoată din mâinile lor, dar când se ia de Rîza, apare
poliţia şi se potoleşte.
Ferma de măslini a lui Korhan este vândută la licitaţie, dar
participă şi Tahsin şi câştigă. Korhan se enervează şi se ia
de avocatul companiei, crezând că el i-a dat informaţii lui
taică-său, însă informatorul era Bulent. Cesur se duce să
discute cu cerşetorul închis drept ucigaşul lui Salih,
să-i arate cam ce i se va întâmpla şi cum va fi omorât mai devreme sau mai târziu, însă
omul nu vrea să coopereze, deşi este speriat de tabloul
ilustrat de Alemdaroglu. Turan află de întrevedere şi imediat varsă ştirea
la Rîza, care decide că cerşetorul trebuie omorât, de cineva
care se află deja în puşcărie.
La hotel are loc un dineu unde Mihriban se va
anunţa drept candidată la primăria oraşului şi toată spuma
înaltei societăţi este invitată. Rîza se pune şi el la patru
ace. Suhan şi Tahsin vin împreună, şi sunt întâmpinaţi de
Cesur. Korludag se întreţine cu Mihriban iar Cesur vede că
Suhan este palidă şi îngrijorată (de boala lui Tahsin, care
este în stadiu avansat). Korhan se duce, dar o lasă pe
Cahide acasă, deşi ea insistă să meargă. Văzând că el n-o
vrea acolo, se încăpăţânează şi vine pe ascuns, fără să fi
fost invitată. Cesur îl vede pe Rîza şi vrea să-l dea afară
de la petrecere, dar Mihriban îi spune să asepte până îşi
termină discursul. Suhan se apropie de Rîza şi acesta
răspunde ceva ce poate fi interpretat ca o ameninţare
directă că Tahsin va muri în scurt timp.
Cahide face o gafă imensă şi se ia de o doamnă avocat, Selen, care
discută afaceri cu Korhan, el abia reuşind s-o facă să
plece. După ce Mihriban îşi rosteşte discursul, Rîza vine la
microfon şi se prezintă drept gazda petrecerii, pentru că
Tahsin i-a cedat hotelul. Korhan se enervează să audă aşa
ceva, şi mai toată lumea rămâne uimită să afle ce gest a
făcut Tahsin. Cesur şi Suhan nu aud noutatea, pentru că deja
au plecat de la petrecere. Mai târziu Korludag îl ceartă pe
Rîza pentru că a dezvăluit tuturor ceea ce trebuia să rămână
între ei, dar el îi spune că oricum nu mai are mult de
trăit. Korludag nu înţelege ce vrea să spună cumnatul său,
și ia vorbele lui ca pe o ameninţare. A doua zi Tahsin se
duce s-o vadă pe Adalet, pe care Rîza o vizitase cu câteva
zile în urmă şi o şantajase că dacă nu-l lasă singur pe
bătrân, fără să-i mai scrie şi fără să-l mai vadă, o să-l
omoare. Adalet îşi joacă bine rolul şi se preface supărată
pentru cedarea hotelului, ăsta fiind, chipurile, motivul
pentru care nu vrea să-l mai vadă pe Tahsin.
Cerşetorul din închisoare este la spital, cu plăgi
înjunghiate, pentru că omul pus de Tran n-a reușit să-l omoare din cauza unui gardian. Cesur află şi se duce să mai stea odată de
vorbă cu el, poate îi va spune adevărul. Însă şi Rîza se
duce la spitalul respectiv, se deghizează în medic şi îi
pune perna pe faţa bătrânului, sufocându-l. Banu îl
sfătuieşte pe Cesur să nu facă vreo greşeală. Cahide, care
se dusese la noul birou al lui Tahsin, aude involuntar o
anume conversaţie dintre el şi Bulent şi iese din clădire
tulburată, dându-și seama că Bulent l-a ajutat pe Korludag să preia ferma de măslini a lui Korhan.
Suhan se duce cu Rîza în camera lui de la hotel să vadă cu ochii ei înregistrarea din pădure. Cesur o urmăreşte şi exact după ce ea vede încăierarea dintre Tahsin şi Salih şi împuşcarea acestuia, Cesur bate la uşa lui Rîza vorbind, că ştie că este în cameră. Suhan şi Rîza se pregătesc să deschidă...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
sursa foto: capturi video
de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial