marți, 19 septembrie 2017

Iubire si razbunare 15 tr, ep. 44-46, Happy




Iubire si razbunare 15 tr, ep. 44-46, HappyDupă ce află ce mesaj i-a transmis Rîza şi după ce Tahsin se dă de gol, Cesur va cere exhumarea rămăşiţelor pământeşti ale tatălui său ca să fie sigur de cauza morţii sale. Tahsin e dus în arest, Suhan este bulversată să-l vadă pe taică-său acolo, şi, spre binele lor, procurorul de caz le spune să nu se mai apropie de arestul poliţiei dacă nu vor să aibă probleme. Când cei doi soţi stau de vorbă cu Banu, îşi dau seama că dacă Mutlu se predă şi mai apoi va fi omorât în închisoare, Tahsin va scăpa basma curată.

Korhan se trezeşte şi vede că bucata de scrisoare nu mai este în portofelul lui. Crede că Bulent i-a luat-o dar pe camerele de supraveghere din birourile firmei, unde a adormit, vede că Cahide a fost acolo în timp ce el dormea. Tahsin, copleșit de întâmplările prin care trece, îşi aminteşte că în copilărie, la orfelinat, nu suporta să fie închis undeva, singur şi în întuneric. Acum Cahide începe să caute prin casa lui Cesur, după tablouri, semnul grafic folosit de Hasan Karahasanoglu pe picturile originale pe care le deţinea.

Adalet, când aude la televizor că Rîza nu se ştie unde este şi că e căutat, se impacientează şi mai mult. Rîza se ascunde prin clădiri dezafectate şi învaţă să comunice cu telefonul mobil. Dar acolo unde se află are şi el televizor şi vede ştirile. Cesur şi Suhan sunt la poliţie, Banu la fel, iar când să discute anumite amănunte ale cazului, Mutlu sună şi spune că se predă. Atunci bătrânul Korludag este eliberat, deşi lui Cesur nu-i este clar cum de procurorul crede totul şi se lasă influenţat.

Tahsin este aşteptat în faţa farmaciei lui Adalet cu o fanfară şi un grup de oameni, plătiţi de el, care îl întâmpina voioşi. Cesur şi Suhan se ciondănesc din cauza eliberării lui Tahsin şi a faptului că Mutlu s-a predat. Bulent o invită pe Banu la cină, şi de data asta avocata acceptă să meargă în oraş. Suhan se duce la fermă dar pleacă la casa din Nișantașî, simțind că are nevoie de o distanţă între ea şi soţul ei din cauza problemelor care au apărut. Cesur pleacă la spital, unde Rîfat este pe cale să-şi revină din operaţie. Can se află acolo, cu mama lui. În închisoare, Turan citeşte ziarele cu ştirile despre Riza, şi îşi aminteşte că au stat de vorbă într-o zi, pe holul închisorii, şi el i-a spus că sora lui s-a căsătorit cu Tahsin. Riza, în locul în care se află acum, caută pe internet conacul lui Korludag.

În acea seară Hulya vrea să-i vorbească procurorului, la hotelul unde locuieşte, dar acesta n-o primeşte. Atunci ea îl plăteşte pe un chelner care vine cu serviciul la cameră să intre în camera procurorului şi să copieze pe un stick memoria calculatorului acestuia. Jocul pus la cale de Hulya merge perfect şi ea obţine ceea ce vrea. În realitate, Mehmet, fostul şef al poliţiei, i-a cerut să facă asta, ca să poată găsi ceva cu care să-l înfunde pe procuror, să nu se mai lege de Tahsin şi de matrapazlîcurile lor. Mihriban îl sună pe Cesur şi îi spune despre scrisoarea deţinută de Cahide, care avea pe ea ştampila folosită de Hasan.

Cesur află că Suhan a plecat de la fermă şi se duce la ea acasă, în Istanbul, după ce îl vede pe Rîfat trezit din coma de după operaţie. După ce se mai ceartă o vreme, Cesur îi dă jumătatea de scrisoare pe care o are el şi îi spune să caute ea cealaltă jumătate care este la Cahide acum, s-o citească pe toată şi doar să-i spună lui dacă să continue să caute adevărul sau nu, dacă tatăl lui s-a sinucis sau nu. A doua zi, Cesur stă acasă şi observă, cu programele speciale instalate în calculatorul lui, că de undeva, cineva face căutări în ceea ce-l priveşte. Suhan se duce direct la Cahide şi îi cere cealaltă jumătate a scrisorii. Ea neagă că ar avea aşa ceva, dar până la urmă Suhan reuşeşte să citească toată scrisoarea, şi înţelege că Cesur are dreptate, însă nu ştie că mama ei şi Hasan erau iubiţi. Suhan îşi sună soţul şi îi spune doar să ceară deshumarea.

În ziua deshumării, Cesur primeşte încă un mesaj de la Riza care-i spune că se află pe drumul cel bun. Apoi îl vedem pe Rîza, desenând o schiţă a pădurii Korludag şi spunând că Tahsin l-a omorât și pe taică-său. Cahide începe să aibă greţuri, dar nu bănuieşte de ce. Şi Korhan are dureri de stomac şi se gândeşte, mai în glumă, mai în serios, că poate cineva l-a otrăvit. Mihriban o duce pe Cahide la spital şi îl anunță şi pe Korhan. Ea se impacientează şi o cheamă de urgenţă pe Hulya, dar surpriză, Cahide e gata-gata să-i spună lui Korhan adevărul, când pe ecranul ecografului vede că este însărcinată...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep. 39-41                                     urmează: Iubire si razbunare episoadele 47-50

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.









Patria mea esti tu, ep. 7 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 7 rezumatCât timp stau de vorbă generalul şi Cevdet, Hasan scapă şi fuge prin pădure. Soldaţii îl urmăresc, iar el ajunge la marginea unei prăpăstii. Tevfik vrea să-l împuşte dar Cevdet îl opreşte minţind că are nevoie de el în viaţă ca să spună unde sunt armele. Hasan cade în gol, dar de fapt, se prinde de nişte ramuri şi soldaţii nu-l mai găsesc, apoi vine în Izmir unde este căutat. Leon, la spital, îi spune lui taică-său că, totuşi, i se pare ciudat că toţi au murit în pădure, numai colonelul a scăpat cu viaţă. Cedvet este bine primit de Azize care este recunoscătoare divinităţii că soţul ei este viu, dar stând de vorbă la baie, ea aminteşte de cele aflate de la Eftalia şi Cevdet se enervează interzicându-i să mai pomenească numele ei.

Azize nu înţelege ce se petrece şi crede că totuşi soţul ei este alt om decât îl ştia ea. Colonelul se duce să se întâlnească cu Esref Pașa şi îi dă o scrisoare în care-i dezvăluie lui Azize ce presupune noua lui misiune, rugându-l pe Esref să-i înmâneze acel mesaj soției lui, cândva. Totuşi Pașa îl ceartă pe colonel şi îi spune că a făcut deja două mari greşeli - că s-a reunit cu familia lui şi că nu i-a ascultat ordinul de a-l omorî pe Hasan Olmez - şi că la a treia greșeală s-ar putea să fie nevoit să-l omoare. La spital, Andreas este într-o situaţie delicată. Reporterul american a scris despre el într-un ziar tipărit la Istanbul şi acum toată lumea citeşte ziarul acela, iar el nu mai poate fi salvat prea uşor. Hilal se expune şi ştampilează o foaie pe care o ascunde sub fustă, în biroul generalului, dar Veronica o surprinde. Hasibe îşi salvează nepoata şi după aceea insistă să-i spună ce caută acolo, dar Hilal minte că voia o carte pt că se plictisea. Hilal îl salvează astfel pe Andreas, Leon își dă seama că ea a furat ștampila din biroul generalului, însă îl cruță pe tânăr, dar acesta va fi împuşcat de fratele lui Hasan, ziaristul clandestin omorât în primul epsiod.

Azize vrea să grăbească logodnă lui Yîldîz cu medicul şef, iar Cevdet îl desemnează pe Ali Kemal să meargă în locul lui la ceremonie. Ali Kemal vine puţin mai devreme şi aude de pe hol cum Yîldîz spune că ea în noaptea aceea se va logodi cu Leon, nu cu medicul. Atunci Ali Kemal se răzgândeşte, şi în loc să se împotrivească acestei uniri, o aprobă. Yîldîz este disperată dar nu are încotro. Apare şi Cevdet, care-i dă drept cadou o brăţară primită de la Esref. În acea zi colonelul fusese chemat la Vasili care găsise armele, ascunse în curtea casei de lemn din pădure. Cevdet pune degetele pe una din puşti şi simte un miros ciudat. Când se întâlneşte cu Pașa, îi spune că armele respective nu fuseseră luate din curtea lui Hasan, ci de pe o corabie. Amândoi ajung la concluzia că Eftalia este o corabie şi nu era vorba despre cântăreață.

Însă Eftalia se află la tatăl ei, bolnavă, pentru că fusese băgată cu capul în apă de mai multe ori de Tevfik ca să spună dacă a menţionat numele lui când a vorbit cu Azize. Hristo văzând aşa ceva, se duce şi dă cu benzină pe corabie şi ameninţă că dă foc armelor. Tevfik se potoleşte dar Eftalia face febră şi peste câteva zile este nevoită să-l trimită pe Hristo s-o aducă pe Azize cu trusa medicală la ea. Azize, întâmplător, găseşte lăzile cu arme şi după ce desface câteva capace şi vede ce este acolo, simte ţeava unui pistol la ceafă.

Tevfik este acela care o ameninţă astfel...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




a fost: Patria mea esti tu, 6                                     urmează: Patria mea esti tu, 8

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.