sâmbătă, 16 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 5 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 5 rezumatTevfik ia legătura cu un şef de bandiţi şi îi cere ajutorul ca să-l omoare pe colonelul Cevdet. Banditul Olmez Hasan promite să-şi facă treaba exemplar. Cevdet pleacă cu Azize spre casa lui Vasili, dar pe drum el coboară şi trăsura merge mai departe. Colonelul ajunge într-o casă părăsită unde aprinde o lumânare şi se uită la harta luată de la Eftelia, apoi îi scrie lui Pașa. Azize, ajunsă la vilă, a intrat la baie dar acum e bântuită de imagini cu Eftalia şi Cevdet făcând dragoste. Când se întâlneşte cu Hasibe pe coridor, îi spune că l-a văzut cu ochii ei pe Cevdet că are pe altcineva. Seara, Azize o vede pe Veronica şi îi spune să-şi ţină departe băiatul de fata ei, dar femeia o avertizează că lucrurile stau exact invers. În acel moment Azize este chemată la baie de către soţul ei şi acolo vorbesc de acelaşi subiect, Cevdet propunând s-o căsătorească pe Yîldîz cu Leon, că e o partidă bună şi amândoi se plac, iar Azize se împotrivește acestei idei.

Colonelul îi arată harta luată de la cântăreaţă generalului Vasili şi îi spune că acolo sunt armele pe care le caută, şi că va lua câţiva soldaţi ca să-şi îndeplinească misiunea. Vasili aprobă dar îl pune și pe Leon să meargă cu micul pluton. În acest timp Eftelia vorbise cu Tevfik, care a văzut că sertarul de la care doar el avea cheia este forţat şi că harta, pusă de el cu ceva timp în urmă, lipseşte. Dar comandantul face greşeala să-i spună cântăreţei, într-un schimb de replici generat de gelozie, că în curând colonelul Cedvet nu va mai fi. Eftalia, care nu are nici un interes ca Azize să rămână văduvă şi disponibilă, se duce să-i vorbească mai întâi lui Cevet, care n-o primeşte, apoi la spital, unde Azize, de asemenea, o respinge. În acest timp Cedvet pregăteşte un mesaj cifrat, pus în cizmele murdare pe care lustragiul le așază în geam, drept semn pentru cel care trebuie să le ia ca să citească bileţelul dinăuntru.

La spital ajunsese Andreas, unul din cei executaţi de Leon cu o zi în urmă, dar care fusese nimerit în picior şi supravieţuise. Leon vine trimis de taică-său să-l găsească pe Andreas, considerat trădător, însă Hilal îl ajută şi îl bandajează la cap să nu fie recunoscut, apoi rupe din catastiful cu numele celor ajunşi acolo foaia unde era înregistrat el. Azize îngrijeşte o fată violată, apoi iese afară unde o aştepta Tevfik. Eftalia era şi ea acolo, ascunsă după un zid, şi aude ce vorbesc cei doi, dându-şi seama că Tevfik a minţit-o pe Azize că ea ar avea o relaţie cu colonelul. Însă când Azize, la rândul ei, îi povesteşte comandantului că a fost căutată de Eftalia, această pleacă imediat din incinta spitalului. Hilal iese din tură şi se duce la prietenii ei de la tipografie să le ceară ajutorul în legătură cu Andreas. Ei acceptă, dar numai în schimbul informaţiilor pe care le deţine, să i le dea unui spion american sub acoperire de jurnalist. După ce fata violată de colegii lui Andreas se sinucide cu şnururile de la cizmele lui, acceptă şi el oferta lui Hilal.

Patria mea esti tu, ep. 5 rezumatTevfik se duce la Eftalia şi o bruschează apoi o ameninţă că-l omoară pe taică-său. Cântăreaţa jură că nu i-a spus nimic lui Azize. La lustragiu, calfa ia cizmele lui Cevdet din geam şi pune o pereche de pantofi, fără să ştie ce greşeală face... Ali Kemal vrea să plece la Salonic să-şi caute rădăcinile dar nu are bani să se îmbarce pe un vapor până acolo şi se duce la cămătarul Steiner să-l ajute, însă ceea ce-i propune acesta, nu e pe placul tânărului. Când dă să plece, Ali Kemal se vede ameninţat de un hoț cu faţa acoperită şi înarmat. Ali Kemal se foloseşte de ocazie ca să-l bată pe jefuitor şi astfel Steiner îi oferă câţi bani vrea, dar el ia doar cât îl costă călătoria până la Salonic.

Hasibe primeşte în camera de la vila generalului pe una din prietenele ei care vine cu o ghicitoare. Ţiganca îi spune că băiatul ei şi soţia lui se vor împăca şi că el nu are o altă femeie. Hasibe se miră, ştiind altceva de la Azize. Ţiganca ia nişte fire de păr de pe perie şi le pune pe masă tăindu-le în două cu sabia, apoi îi spune că apele se vor linişti şi că cei doi soţi se vor reuni, dar că fiul ei va vorbi când va veni vremea despre secretul lui. Înainte să plece, apare Veronica, intrigată de prezenţa acelor femei străine în casa ei, dar ţiganca o întreabă de ce jeleşte după cei care sunt vii? Prinzând speranță, Veronica îi cere lui Hasibe s-o ducă acasă la ghicitoare, care-i citește în palmă că are doi fii, şi că acel copil crezut mort trăieşte, dar pe un alt pământ.

A doua zi dimineaţă Cevdet pleacă în misiune împreună cu Leon. Eftalia ajunge să o avertizeze pe Azize că soţul ei e în pericol, dar este deja târziu. Tevfik jubilează la gândul că bandiţii lui Hasan îl vor omorî pe colonel, dar lucrurile nu vor ieşi aşa cum crede. Cevdet şi soldaţii săi sunt atacaţi în pădure. Leon scapă cu viaţă dar este lovit la ceafă de colonel ca să nu încurce lucrurile, apoi colonelul se predă bandiţilor, spunându-le că Hasan lucrează pentru otomani. Atunci toată ceata de bandiți lasă puștile în jos. Hasan se răzgândeşte şi îl ia ostatic pe colonel. În acest timp Tevfik descoperise că bătrânul tată al Eftaliei a deschis lăzile din corabia de lemn şi a văzut că acolo sunt arme. Acum el crede că soluţia cea mai bună este să-l împuşte pe bătrân ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Patria mea esti tu, 4                                     urmează: Patria mea esti tu, 6

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.








vineri, 15 septembrie 2017

Patria mea esti tu, ep. 4 rezumat




Patria mea esti tu, ep. 4 rezumatCevdet se bagă în flăcări şi reuşeşte să-şi salevze mama şi fiica. Azize îi mulţumeşte, iar el, a doua zi, face o mutare care are mai multe efecte colaterale, printre care şi faptul că Vasili profită de ocazie ca să demonstreze că grecii şi turcii sunt ca fraţii şi stau sub acelaşi acoperiş. Generalul Vasili le face loc membrilor familiei lui Cevdet în conacul pe care îl ocupă, deşi Veronica nu pare foarte încântată de această idee. Cevdet îi spune lui Azize că de-acum înainte va sta lângă el în misiunea pe care o are şi o roagă să nu fie necuviincioasă faţă de generalul grec, pentru că acum putea să fie şi fără adăpost şi fără soacră şi una dintre fete. Ali Kemal pleacă şi nu vrea să locuiască la vila lui Vasili, dar femeile se supun.

Hasibe şi fetele vor sta într-o cameră, iar Azize este condusă de Veronica în dormitorul lui Cevdet. În scurta conversaţie care are loc între ele, se vede că Veronica este geloasă, dar şi că îl consideră vinovat pe soţul ei de un copil pe care l-a pierdut în trecut. Dincolo, Yîldîz îi atrage atenţia surorii ei rebele, că dacă nu scria ea manifestele din ziua precedentă, nu veneau oamenii, instigați la revoltă, să le dea foc la casă. Colonelul Tevfik vrea s-o vadă pe Azize la nouă ei locuință, dar soldaţii gardieni îi spun că din motive de securitate Azize nu poate vedea pe nimeni. De nervi, Tevfik se duce să-l bată personal la carceră pe unul dintre cei care au dat foc casei.

Cevdet se întâlneşte mai târziu cu Ali Kemal care îi spune că ar vrea să ştie cine este, cine-i sunt părinţii, însă colonelul, deşi îşi aminteşte în ce condiţii l-a găsit, îi spune să nu mai scormonească trecutul, că n-o să-i aducă nici un beneficiu, ci să caute să se însoare, să-şi facă o familie, să-şi vadă de viitor. Eftalia se pregăteşte să meargă la o întâlnire la tavernă cu Cevdet, iar Tevfik se teme ca nu cumva ea să scape vreo vorbă despre arme sau alte secrete pe care le deţine. Eftelia promite că ştie să tacă. Pe de altă parte, în acest episod avem ocazia să vedem că Leon, deşi e grec, este, pe ascuns, de partea turcilor şi îl ajută inclusiv pe Cevdet cu informaţii.

Yîldîz se duce în cameră la Veronica să-i mulţumească pentru rochiile dăruite, dar observă că ea este ameţită de băutură, cântă la pian şi nici n-o observă. Cu un alt prilej, după ce la masă Vasili îi dă o lecţie dură lui Hilal, Veronica este iarăşi băută şi Leon o duce în camera ei. Cedvet are o discuţie cu Azize şi îi explică faptul că nu poate să le apere dacă nu le are lângă el, de aceea îi cere să se obișnuiască în noua lor casă. Azize înţelege situaţia, apoi Cevdet pleacă la tavernă unde îi pune Eftaliei un somnifer în vin şi o ia s-o ducă la spital când acesta îşi face efectul. După aceea Cevdet se duce acasă la ea, dar nu ştie că Tevfik este acolo aşteptând-o. Colonelul începe să cotrobăie prin sertare, iar Tevfik armează pistolul. Cevdet îl vede şi amândoi se urmăresc unul pe celălalt prin cartier, noaptea.

Are loc un schimb de focuri, însă Tevfik scapă, iar Cevdet se întoarce la vila generalului Vasili. În toiul nopţii, Hilal iese din cameră tiptil şi se duce în biroul generalului răscolind prin hârtiile din sertare, dar aude paşi şi se ascunde sub biroul masiv. Intră generalul împreună cu tatăl ei şi discută despre găsirea armelor ascunse de turci la Eftalia. După aceea, colonelul merge în dormitor dar Azize nu-i primeşte îmbrăţişarea şi el pune o sabie între ei, pe pat.

Veronica îi reproşează lui Vasili că Cevdet a fost în stare să-şi apere copila de moarte, iar el nu. A doua zi Vasili pregăteşte plutonul de execuţie pentru nişte rebeli greci arestaţi pentru trădare, asupra cărora dă şi vina crimelor din moschee, şi îl pune pe Leon să dea comanda de execuţie. Acesta o face cu lacrimi în ochi, în faţa lui Cevdet şi a oamenilor adunaţi acolo. În biroul lui Vasili, Leon îi reproşează decizia luată, dar taică-său ţipă la el şi îl dă afară spunându-i că nu merită să poarte uniforma aceea. Leon se duce şi se îmbată într-o tavernă, de ciudă că nimic din ceea ce face, lui taică-său nu-i este pe plac.

Hilal şi Yîldîz merg la spital cu Azize. Medicamentele au sosit datorită faptului că acum spitalul este al grecilor. Yîldîz iese şi se întâlneşte cu Ali Kemal apoi îl vede pe Leon beat şi îl ia să-l ducă pe o bancă, dar Ali Kemal o vede şi este gelos. În timp ce Leon îi spune lui Yîldîz că l-a executat pe unul din prietenii lor comuni şi că un soldat nu iubeşte, apare Cevdet şi o ia pe fiică-sa de lângă locotentent. În acest timp Hilal, naivă, se duce şi îi spune lui Tevfik ce a auzit când era ascunsă sub biroul lui Vasili. Mai înainte, la spital, auzise şi conversaţia dintre comandant şi maică-sa, el otrăvindu-i mintea lui Azize cum că Cevdet ar avea o relaţie cu Eftalia.

Într-adevăr, colonelul merge în vizită la Eftalia, ca să poată să aibă acces la casa ei şi să găsească armele. În timp ce cântăreaţa e la bucătărie să pregătească o cafea, Cevdet încearcă să deschidă un sertar încuiat şi găseşte o hartă. Dar Azize deja e în cartier, îndreptându-se către casa Eftaliei, să se convingă dacă e adevărat ce i-a spus comandantul Tevfik. Însă, de fapt, Eftalia a dus armele în cocioaba tatălui ei, care după ce terminase de reparat o ambarcaţiune din lemn, merge la lada adusă de fiică-sa şi vede că în ea sunt puşti şi pistoale.

Hilal este în spital şi caută febril o anumită sticluță în dulăpioarele cu medicamente, când un pacient o imobilizează pentru scurt timp cerându-i ajutorul, însă imediat cade jos leșinat de durere, pentru că este rănit la picior. Azize ajunge pe strada unde locuieşte cântăreaţa exact când Cevdet ieşise şi îşi lua rămas bun de la ea. Amândoi o văd pe Azize, tulburată şi necăjită. Crezând că e adevărată bârfa spusă de comandant, vine la ei sub pretextul că a adus nişte medicamente, apoi pleacă grăbită, iar Cevdet strigă în van după ea...

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Patria mea esti tu, 3                                     urmează: Patria mea esti tu, 5

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Rezumate seriale.