marți, 12 septembrie 2017

Scurt ghid pentru purtat blugi (pentru domni)





Scurt ghid pentru purtat blugi (pentru domni)Blugii sunt cea mai versatilă piesă de îmbrăcăminte din garderoba ambelor sexe, după părerea mea. Însă deşi vin bine pe orice fel de corp, bărbaţii, uneori, nu ştiu cum reuşesc să arate stângaci chiar şi într-o pereche de blugi. Însă dacă ar fi puţin mai atenţi cu ceea ce îmbracă la blugi, sau cum trebuie să arate aceştia, efectul ar fi maxim.

În primul rând trebuie să aveţi grijă la lungimea lor. Dacă partea de jos ajunge până la glezne, dai impresia că porţi haine prea scurte, iar pantalonul prea lung, care se face armonică pe picior, arată jalnic. Blugii trebuie să fie undeva până pe la mijlocul labei piciorului, să acopere o treime din pantof, gheată sau adidas.
Lărgimea lor în jurul taliei este o altă chestiune de discutat. Blugii nu trebuie să fie nici strâmţi, dar nici largi, ci să se muleze perfect pe coapse şi pe şolduri, pentru că la blugi bărbăteşti nu se poartă curea, chiar dacă ei sunt prevăzuţi cu găici. Aşa că trebuie să fiţi siguri că nu alunecă în jos şi nici că nişte şunculiţe inestetice se revarsă peste bata pantalonului. Aceasta este o sugestie binevenită şi domnişoarelor.

La spate, turul pantalonului nu trebuie să stea prea fix, ca şi cum urmează să crape dacă te aşezi pe vine să ridici ceva de jos. Şi nici nu trebuie să atârne, aşa cum a fost la un moment dat moda la pantalonii bărbăteşti. La blugi pur şi simplu nu se potriveşte acea modă, din cauza denimului, material destul de dur şi de puţin fluid.

Apoi, ei se asortează cu aproape orice: cu cămăşi bărbăteşti, cu tricouri, cu sacouri, cu geci de piele sau de fâș. Încălţămintea cea mai potrivită este aceea sport, dar se pot purta şi cu un pantof sau o gheată clasică. Asortarea culorii se face între cămaşă sau tricou şi încălţăminte. Această culoare ar trebui să contrasteze cu albastrul blugilor, iar sacoul, dacă este, să aibe o nuanţă neutră, sau la o diferenţă de unul-două tonuri, de culoarea pantalonului.

Dacă tu, stimate domn, vei respecta cât de puţin, acest minim set de reguli, n-o să arăţi niciodată neglijent sau şleampăt, nici măcar atunci când îmbraci o pereche de blugi.

sursă foto: pixabay.com


Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








luni, 11 septembrie 2017

Iubire si razbunare episoadele 36-40, Happy, rezumat




Iubire si razbunare episoadele 36-38, Happy, rezumatLa o a doua încercare de a o urmări pe Hulya, Korhan vede că aceasta se întâlneşte cu Cahide, şi apoi se arată cum Hulya ar fi vrut să-i şantajeze pt că a salvat pe telefon câteva secvenţe cu Korhan, dezbrăcat, şi ea, în pat. Dar lucrurile nu merg aşa cum au aranjat cele două amice, Korhan stricându-le planurile. El o ia cu forța pe Hulya s-o ducă la poliţie s-o reclame. Ajunşi acolo, Hulya din nou minte cu nonşalanţă însăilând o poveste pe care Korhan, pe alocuri, o crede, despre cum Cesur ar fi infiltrat-o pe ea în casa lor, printr-un intermediar. Până la urmă Korhan renunță la a depune plângere împotriva ei. Problema adevărată se iveşte însă, mai târziu, când Hulya chiar o ameninţă pe Cahide că dacă nu-i face rost mai repede de paşaport (care este la Korhan), pune pe internet pozele compromițătoare și la un moment dat chiar va face asta.

Tahsin ar vrea să plece când o vede acolo pe fata lui, dar apare Fugen, care uitase cine este el şi îl pofteşte în casă. Tahsin rămâne nemişcat în fața tablourilor originale puse acum pe pereţii sufrageriei lui Cesur. După ce bătrânul pleacă, Cesur vede că nu are nicio factură în cutia poştală iar Kemal îşi aminteşte că, de fapt, curierul venise cu un plic. Acum ni se arată că plicul a fost luat de Tahsin, citit mesajul şi ars în fața lui Adalet, ca s-o liniştească. (Aici începe episodul 38 Happy) După aceea bătrânul Korludag se întâlneşte pe malul unui lac cu vechii săi acoliţi, Mehmet, primarul şi încă un ştab al orăşelului, ca să dezlege misterul scrisorii lui Rîza şi să continue restul jocurilor lor încâlcite la maximum deja.

Iubire si razbunare episoadele 36-38, Happy, rezumatMihriban şi Bulent n-au nici un succes în a-i convinge pe foştii lucrători de la sticlărie să revină la lucru. Cesur discută şi el cu oamenii, în timp ce Suhan lucrează la fabrică cu cine poate. Şirin greşeşte sticluţa care trebuia făcută în câteva sute de exemplare şi acum Suhan are sticluţe de parfum gravate cu o poezie auzită de la Fugen. Korhan vine la sora lui să-i spună să nu aibă încredere în Cesur pentru că el de la bun început a urmărit să-i ia lui Tahsin ceea ce are. Noaptea, oamenii lui Mehmet devastează farmacia lui Adalet, pentru ca lumea să creadă că e un fel de răzmeriţă împotriva noului comisar venit pe postul de şef al poliţiei ca și a faptului că dacă vechea gardă a fost demisă, lucrurile vor scăpa de sub control. La masa unui restaurant fără clienţi, Cesur reuşeşte să-i dea soţiei lui inelul cumpărat de ceva vreme.

După aceea amândoi merg în oraş şi Cesur vrea să aplaneze conflictul străzii, dar se trezeşte că este atacat. Cineva din mica mulţime dă cu o piatră în capul lui Tahsin rănindu-l uşor. În vremea asta Salih dă foc la o anexă a conacului şi tot el strigă lumea să vină să ajute la stins incendiul. Suhan şi Cesur pleacă spre casă, dar pe drum Suhan, confruntată cu asemenea situaţie teribilă, aflată între familia ei şi soţul ei, se ceartă cu Cesur şi îi cere să înceteze acest război. Cesur merge la ferma lui iar Suhan se duce acasă la taică-său.

Iubire si razbunare episoadele 36-38, Happy, rezumatA doua zi fiecare are câte ceva de făcut. Cesur se interesează de mesajul de la Rîza (despre care crede că e din partea lui Turan, la început) şi se duce cu Banu la el la închisoare, iar Rifat, cercetat în stare de libertate, îl urmăreşte comisarul Mutlu care s-a dus să-l vadă pe Rîza. Suhan pătrunde pe ascuns în podul vilei ei ca să ia de acolo un album vechi, rămas amintire de la mama ei. Însă în acel moment aude ce vorbește Adalet la telefon cu Tahsin și află că aceștia au un secret întunecat pe care-l împărtăşesc amândoi, pentru că Adalet vrea neapărat ca Cesur să fie împiedicat să-l vadă pe Rîza. (Aici începe episodul 40 Happy)  Atunci Suhan îşi dă seama că apele sunt prea tulburi ca să-i ceară soţului ei să înceteze războiul şi îi dă undă verde să continue pe calea legală.

Seara, pentru că este 14 februarie, ziua de naştere a lui Suhan, primeşte o invitaţie la o expoziţie de pictură, unde sunt doar ea şi cu Cesur, şi o masă cu cina pregătită pentru ei doi. Cesur îi face cadou soţiei lui un calendar special. Rîfat îl înştiinţează prin mesaj vocal, pt că are telefonul închis, că Rîza este transferat la o altă închisoare iar el e pe urmele maşinii. La o intersecţie are loc un accident şi Rîfat este rănit grav la cap, iar Rîza scapă....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Iubire si razbunare, ep. 34-35                urmează: Iubire si razbunare ep. 41-43

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.