Cesur este dus la spital şi operat de urgenţă. Bulent fuge din pădure la maşină şi demarează, părăsind locul acţiunii, ca să nu fie observat de ambulanţă sau poliţie, crezând că Cesur a fost atins mortal. Turan este rănit la mână şi se duce la actuala lui iubită acasă, pentru ajutor. Însă ceva mai târziu Hulya se va duce la ea să-i transmită un mesaj pentru Turan, deşi tânăra susţine că nu ştie nimic despre el. Bulent ajunge la firmă, în birou la Korhan, ca să-şi facă alibi, dar nu observă că e plin de noroi pe pantaloni, lucru care nu-i scapă din ochi lui Korhan.
La spital Cesur crede că Suhan l-a împuşcat şi doar pe ea o vede în delirul cauzat de rană. Banu află imediat unde se află şi vine la salonul unde a fost dus, iar Suhan ajunge mai târziu, preocupată fiind să-şi găsească telefonul furat. După ce rămân singuri în rezervă, Suhan îi spune lui Cesur că ştie cine este el, că-l cheamă Karahasanoglu şi că este evident că a venit să-l caute pe taică-său. Cesur se vede constrâns să-i spună adevărul, că Tahsin i-a ucis tatăl.
Şirin o aduce pe Fugen în vizită la conacul Korludag şi femeia vede tabloul pictat de socrul ei. Inconştientă de ceea ce face, spune că aceasta e o pictură de-a lui Muzzafer, că ea a fost căsătorită cu fiul lui, şi vorbeşte întruna până când Tahsin pune s-o ducă înapoi acasă, că aiurează. Bulent, văzând că Turan este enervat de situaţia în care a fost băgat de alţii, o anunţă pe Cahide că se află în pericol - Turan îl urmăreşte cu maşina. Într-adevăr Bulent se trezeşte cu pistolul la tâmplă şi nu poate face nimic. Când apare poliţia, Suhan, Cahide, Mihriban şi Hulya, lucrurile reintră în normal dar Turan apucă să spună ceva de nevinovăţia lui şi de copilul Hulyei. Acum, Cahide şi Hulya din nou ţes o întreagă poveste pe care o prezintă drept declaraţie poliţiştilor.
Suhan stă la taclale cu Şirin şi îşi descarcă sufletul, recunoscând că îl iubeşte enorm pe Cesur dar îl şi urăşte în acelaşi timp. (Aici începe episodul 24 Happy) După ce îşi pune inima în palmele prietenei ei, se duce acasă şi îi reproşează lui Tahsin că tot ceea ce au trăit ei era o minciună, apoi pleacă înapoi la Şirin şi se culcă în patul lui Cesur, îmbrăţişând perna cu mirosul lui. În acest timp, la spital, Cesur dă semnătură că vrea să se externeze şi Kemal îl ajută să se îmbrace. Împreună cu Rifat ajung într-un loc unde îl văd pe colegul de armată al lui Hasan, contactat cu câteva zile în urmă, supraveghind nişte transporturi ilegale.
Când Cesur revine acasă, o găseşte pe Suhan dormind în patul lui şi zâmbeşte, dar a doua zi o aude pe Şirin destăinuindu-i lui Kemal că Suhan îl iubeşte foarte mult. La conac, Hulya se pregăteşte să plece, considerând că le-a făcut prea multe probleme Korludagilor, dar acum şi Korhan şi Cahide insistă ca ea să rămână la ei încă o vreme. Korhan merge la bijutier să-i cumpere soţiei lui un colier de Anul Nou, şi îi ia şi Hulyei un medalion cu lănţişor. Ea este foarte încântată, spunând că e prima ei bijuterie primită cadou.
Sărbătorile de iarnă şi Revelionul se apropie. La conac se dă o petrecere. Mihriban fotografiază tabloul cel fals, după pictura lui Muzzafer Karahasanoglu. La miezul nopţii apare şi Cesur, care după ce transmite salutări familiei, iese afară cu Suhan, căreia i-a adus-o pe Nazlî, însănătoşită. Între timp, Bulent dă un telefon. Cei doi îndrăgostiţi stau de vorbă, iar Cesur îi dă lui Suhan o scrisoare veche drept cadou de noul an. Însă vine poliţia şi îl arestează sub acuzaţia de fals în acte...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Iubire si razbunare, ep. 20-21 urmează: Iubire si razbunare ep 25-26
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.