Cesur este dus în arestul poliţiei şi la conac se află de arestarea lui. Tahsin tocmai a venit, cu o ciupilică de Moş Crăciun pe creştet, sperând să înveselească atmosfera, dar deja vestea surpriză i-a luat pe toţi pe nepregătite. Tatăl lui Banu, membru al parlamentului, vine personal să-l ajute pe Cesur, dar numai lui Banu i se permite să intre la el. Mai târziu vine şi Tahsin să-l viziteze, însă de data asta se dau cărţile pe faţă. La plecare Cesur îi strigă bătrânului că-i datorează trei vieţi.
Banu rămâne acasă la Cesur unde află de la Şirin despre dragostea dintre el şi Suhan, astfel că se gândeşte cum s-o păcălească pe Şirin întorcând-o împotriva lui Cesur, ştiind cât este de apropiată ea de Suhan şi că o poate influenţa. La proces se discută despre nişte documente care nu se mai află în arhive, ci au fost luate de Salih şi păstrate la el acasă. Tahsin iese foarte şifonat din această confruntare şi îl acuză pe Salih de neglijenţă. Suhan aude conversaţia şi îşi dă seama că sunt multe lucruri despre tatăl ei pe care nu le ştie. Apoi ea merge acasă cu Korhan şi îi spune şi lui că Cesur este fiul lui Hasan Karahasanoglu, adevăr care pe Korhan îl tulbură foarte mult şi pentru multă vreme.
La companie se iscă discuţii la care Bulent este mereu martor şi se agită când aude că Banu este şi avocata lui Turan, dându-şi seama că Banu poate afla toate secretele. Atunci decide să facă ceva şi iese din birou. Banu îl înregistrase pe Turan când i-a povestit cum au decurs lucrurile la întâlnirea cu Cesur, din punctul lui de vedere, şi împreună cu Cesur şi Rîfat ajung la concluzia că Bulent este cel care a pus totul la cale atunci. Între Bulent şi Cesur va avea loc o confruntare, la sala de box unde se antrenează fostul logodnic al lui Suhan. Cesur îl enervează şi acesta îşi pierde cumpătul, dându-se de gol că din gelozie a pus totul la cale.
Cahide şi Hulya merg la un magazin şi cumpără nişte perne speciale ca să le poarte Cahide pe sub haine, să dea impresia că este însărcinată. Salih pleacă de la conac împreună cu soţia lui, alungaţi de Adalet, iar Tahsin se înfurie când aude că omul lui de încredere a plecat. Suhan se ceartă cu Cesur şi îi spune că oricum, totul s-a terminat între ei înainte de a începe. Hulya contactează un mafiot din mafia jocurilor de noroc şi îi dă nişte bani, drept datoria doctorului, şi alţi bani ca să facă o treabă murdară. Acasă, se preface că-l ajută pe Korhan să se detensioneze şi că îi face masaj, dar încearcă să-l măgulească şi să-i câştige simpatia.
Salih se duce să se întâlnească la un birt cu Cesur şi îi povesteşte unele lucruri dezvăluindu-i că nu Tahsin l-a omorât pe Hasan, dar nu-i spune cine, ci vrea să-l convingă că taică-său s-ar fi sinucis. După ce conversaţia lor se încheie, Salih îi face un semn că totul e în regulă unui bărbat care aştepta afară. Un lichid curge încet din maşina lui Cesur. La conac, Korhan îşi aminteşte că era în maşina lui taică-său în seara când a fost omorât Hasan şi are un fel de criză. Apare Hulya, dar el o confundă cu Cahide şi o îmbrăţişează, iar în acel moment îi vede Cahide care cobora din dormitor. Când se declanşează scandalul între soţi, Hulya dispare din peisaj şi cheamă un taxi. A doua zi se dovedeşte că, de fapt, totul a fost un joc pus la cale de Cahide şi de Hulya, pentru ca Cahide să mimeze că vrea să divorţeze şi să plece de la vilă până când Hulya avea să nască.
La companie are loc o şedinţă în care Banu îl reprezintă pe Cesur şi propune ca el să preia temporar conducerea companiei. Tahsin îl propune pe Bulent. Cesur şi Suhan se află undeva, departe, pe malul mării, deşi ea îi dăduse înapoi cadoul primit de Anul Nou, supărată că îl consideră pe tatăl ei un criminal. El îi sugerează să investigheze totul împreună, ca să se convingă de adevăr. Între timp Turan este contactat cu un mesaj în închisoare şi îi spune lui Banu că a minţit-o şi că nu o mai vrea de avocată. Suhan şi Cesur se ceartă din nou pentru că ea şi-a dat seama cum a înlocuit tablourile din casă, după care se urcă în maşină şi pleacă. Dar lichidul de frână este scurs...
Salih află, prea târziu, că şi Suhan este în maşină. Acum toată lumea se agită din cauză că nu s-au gândit că fata lui Tahsin ar putea să fie cu Cesur. Korhan se duce la Hulya s-o aducă din nou la vilă, dar ea îi pune o pastilă în suc, îl ameţeşte şi înscenează că ar fi împreună. Cahide apare când Hulya dă semnalul - deschide fereastra sufrageriei, şi îi vede dezbrăcaţi, joacă din nou rolul soţiei înşelate şi ţipă că divorţează, iar lui Korhan îi este din ce în ce mai rău. Banu se duce acasă la Cesur şi pune o înregistrare, din ceea ce are el pe camerele de supraveghere, din seara când îi spunea lui Rîfat că o să i-o ia pe Suhan lui Tahsin, ca să se răzbune pe el. Şirin aude şi îl cheamă şi pe Kemal să vadă scena respectivă, ea fiind convinsă acum că Cesur doar joacă teatru. Din cauza acestei înregistrări, Şirin şi Kemal îşi promit că divorţează dacă nu se vor pune de acord, însă fiecare rămâne cu părerea sa - Şirin, crede că Cesur e un mincinos, Kemal, crede că stăpânul lui e îndrăgostit de Suhan cu adevărat.
Maşina lui Cesur rulează pe drumul înzăpezit şi nu se mai opreşte ... el vede că frânele nu merg, Suhan ţipă că vrea să se dea jos, şi un accident este iminent... jeepul se rostogoleşte apoi ia foc...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Iubire si razbunare, ep. 22-24 urmează: Iubire si razbunare ep 27-28
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Brave and beautiful prezentare.