marți, 22 august 2017

Atentie se cauta cocaina!




Atentie se cauta cocaina!Zilele trecute, să tot fie vreo două săptămâni de atunci, am primit de la magazinul Tienda de David, din Spania un colet. De câţiva ani comand pentru ai mei cafea Marcilla de la ei, pentru că la noi nu se găseşte. Eu nu mă dau în vânt după ea, dar alor mei le place, aşa că, iau câteva kg, să aibă tot anul. Însă de obicei mai pun câte ceva în coş, ba un parfumel, ba un detergent, să văd şi eu dacă este vreo diferenţa notabilă între ce avem noi pe piaţă şi ce au ei.

Anul ăsta am luat detergent pentru vase şi pentru toaletă, am luat nişte chestii de pus în frigider, cică ţin 3 luni şi absorb mirosurile neplăcute şi drept bonus - de fiecare dată mi-au dat bonus, până acum era în plus ceva cafea - am găsit nişte cremă hidratantă Babaria. Bună şi asta :)

Atentie se cauta cocaina!Coletul vine prin curier la uşă acasă, şi de data asta, pentru că niciodată nu au fost probleme de nici un fel, găsesc aproape toate produsele desfăcute. Un pachet de cafea era deschis, o bilă pentru frigider, de asemenea, iar detergenţii, care fuseseră ambalaţi în plastic cu alveole mari ca să nu se spargă şi să curgă conţinutul, se vedea că fuseseră controlaţi şi plasticul lipit la loc.

Atentie se cauta cocaina!Revoltată, şi bănuind că la noi a fost coletul controlat, scriu la magazinul lui David şi primesc şi răspuns în aceeaşi zi, că de la ei a plecat totul intact - era de aşteptat, şi că în România a fost deschis, că probabil caută cocaină, deşi părerea lui e că pe teritoriul UE este improbabil să existe trafic de droguri. In acest mod, cel puţin. Am rămas interzisă! David s-a oferit să-mi trimită alt pachet de cafea în locul celui desigilat, dar ce rost avea? L-aş fi primit tot desfăcut... Şi, sinceră să fiu, n-am crezut chestia cu cocaina până când nu mi-a confirmat încă o persoană că aşa este, şi că se bănuieşte că se tranzitează pe la noi cantităţi mari din drogul respectiv.

Aşadar, ca să ştiţi de ce veţi găsi coletele umblate dacă primiţi pachet de la rudele plecate la lucru pe-afară sau cumpăraţi ceva online din străinătate. Că mare-i grădina... zău, dacă nu!


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









luni, 21 august 2017

In bataia inimii - personajele




In bataia inimii - personajele
Hîzîr
Hîzîr - personajul principal masculin al serialului. Are 45 de ani, este de profesie inginer şi are şi 4 copii. Maică-sa îl strigă Hîzîr Reis. Evenimentul care-i schimbă viaţa este uciderea fratelui său mai mare, Omer, de către duşmanii lui din mafie. Din acel moment jură să-i găsească pe ucigaşi şi să-i pedepsească. La un moment dat, din cauza acestei dorinţe de răzbunare, intră la închisoare, apoi pătrunde în lumea interlopă, deşi nu ştie că tocmai şeful mafiei, Unal, a ordonat uciderea lui Omer. După ce ajunge în mafie şi Selim şi Ahmet sunt eliminaţi, urcă treaptă cu treaptă şi va fi ales şef în locul fostului şef mafiot, Unal Kalpan care este împuşcat la sfârşitul sezonului 1. În al doilea sezon, se arată lupta lui Hîzîr, ca şef mafiot, cu guvernanţii ai cărui prieten era cândva.

Meryem - este soţia lui Hîzîr, o femeie puternică. Ea ştie despre relaţia extraconjugală a soţului ei cu Nazlî, şi până la urmă se decide să divorţeze, însă este determinată să se răzgândească de întoarcerea acasă a lui Ozgur şi de soacra ei, Hayryie. Este împuşcată de oamenii lui Nurten în al doilea sezon.

Ceylan - a fost iubita lui Hîzîr şi are un copil cu el. A plecat din Istanbul împreună cu sora ei Handan. L-a iubit pe Hîzîr dar după căsătoria lui cu Meryem, a trebuit să-l uite şi să-şi continue viaţa, deşi sentimentele nu i se vor estompa niciodată. Va aştepta chiar şi douăzeci de ani ca să se răzbune pe aceia care au despărţit-o de el.

Alparslan - are 26 de ani şi multă vreme a trăit departe de familia Cakîrbeyli. După ce Ozlem moare, ajunge pe mâna mafiei, însă Hizir încearcă să-l ţină mai la distanţă de tot ceea ce se petrece acolo pentru că i-a fost încredinţat de fratele său.

In bataia inimii - personajele
Meryem, Ceylan, Unal, Suzi, Hayryie

Ilyas - are 30 de ani şi este fratele lui Cakîr.

Suzi - are 25 de ani şi este fiica lui Unal Kaplan.

Hîzîr Ali - este fiul lui Hîzîr cu Ceylan. Existenţa lui este ţinută secretă.

Hayryie - are 72 de ani şi este mama lui Hîzîr. E o femeie foarte puternică, autoritară şi uneltitoare. Îşi iubeşte copii şi nepoţii dar nu se suportă cu Meryem.

Fahri - este un bărbat pe care Hîzîr l-a cunoscut la închisoare. Are un suflet bun, dar uneori este ciudat. E unul dintre puţinii oameni de încredere ai lui Hîzîr.

Eniște - 41 de ani, soţul lui Hatice. Cel mai de încredere om al lui Hîzîr. Este pasionat de cursele de cai.

Vehbi - are 54 de ani şi este un fel de mentor al lui Hizir. Îl va ucide pe Serkan Koru.

Davut - are 60 de ani şi este un agent secret care se luptă direct cu mafia. Va fi ucis într-o explozie cu bombă a unei maşini şi va fi înlocuit de Serkan.

Omer şi Zeynep - 16 respectiv 18 ani, copiii lui Hîzîr cu Meryem.

Şahin aga - un bărbat de modă veche care-şi petrece jumătate din viaţă la închisoare. I-a fost greu să se acomodeze cu viaţa de acolo şi mereu a plănuit să evadeze sau să iasă cumva.

Unal Kaplan - are 57 de ani şi este capul mafiei. Întotdeauna îşi elimină adversarii încă de la primele amenințări ale acestora. Este un tip lipsit de compasiune pentru cei din jur, fie ei şi oameni apropiaţi şi nu are conştiinţă. Ajunge să fie cel mai mare duşmani al lui Hîzîr.

Rustem - are 61 de ani şi face parte din grupul celor 3 care au înfiinţat mafia, împreună cu Yusuf Çakîrbeyli şi Ünal Kaplan. Mai târziu Unal a încercat să-l omoare, dar el scapă şi fuge în Statele Unite unde colaborează cu CIA.



Surse foto: twitter si youtube. Sursa articolului este wikipedia.



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!

Google plus pin