joi, 3 august 2017

La, la land - recenzie film




La, la land - recenzie filmTitlul original: La La land
Traducere: -
Gen: comedie, romantic, dramă, muzical
Producţie: Summit Entertainment, 2016
Regizor: Damien Chazelle
Scenariul: Damien Chazelle
Distribuţia: Ryan Gosling, Emma Stone, John Legend şi Rosemarie DeWitt.

Mă aflam de ore întregi în avion şi mă uitam la filme. LA LA LAND era printre cele oferite de compania KLM, aşa că am apăsat play şi mi-am pus căştile, ştiind că e un film cu o grămadă de Oscaruri la activ, printre care şi pentru cel mai bun film. Bun, până aici.

Filmul începe cu un ambuteiaj în trafic, prin Los Angeles, o tânără ascultă muzică şi începe să danseze şi să cânte afară din maşină, iar mai apoi alţi şoferi îi urmează exemplul, şi, în stilul unui veritabil film muzical, până la urmă toată autostrada - sau ce-o fi fost - cântă şi dansează la unison, fericiţi că au rămas în drum, blocaţi. Pe ultimele acorduri muzicale, toţi sar pe maşini, cu mâinile în aer, exprimându-şi exaltarea de a se afla în însorita Californie.

După acest intro în story-line se cristalizează povestea. Tânăra care a început să danseze prima este Mia, iar din spatele ei, un anume Sebastian o claxonează să-şi mişte portbagajul mai repede. Mia se mişcă. Ea este chelneriţă la o cafenea din zona studiourilor Warner Bros şi speră să ajungă actriţă, aşa că s-a înscris să dea o audiţie, însă cu tot efortul ei, o dă în bară. Mai încolo aflăm despre Sebastian că este un iubitor al jazz-ului, stă cu sor'sa şi întâmpină oarece dificultăţi în a-şi plăti facturile.

Mai spre mijlocul filmului cei doi eroi se întâlnesc. Povestea curge mai departe, şi habar nu am cum se încheie pentru că mie, una, mi s-a părut un film foarte plicticos, şi pe alocuri uşor imbecil (scenă de la început este relevantă în acest sens). Bănuiesc că pe fondul dezvoltării relaţiei dintre Mia şi Sebastian, surprinsă în prim plan, ca să zic aşa, în plan îndepărtat se derulează la zi activitatea uzinei de vise, a Hollywoodului, a Americii ca prim producător de cinema în lume. Însă, ca de obicei la filmele de Oscar, sunetul este perfect, imaginea şi costumele la fel, scenografia, idem. Actorii joacă şi ei perfect. Şi aşa, o sumă de perfecţiuni dau un întreg plictisitor, prea puţin amuzant şi bun de lăsat deoparte chiar şi într-o situaţie în care chiar n-ai ce să faci altceva decât să vizionezi filme, sau să dormi, dacă poţi.

Eu, totuşi, va recomand să-l vedeţi, pentru muzică și dans, merită. Poate eram eu prea obosită deja, după vreo dooj' de ore de nesomn, poate voiam să mă mişc şi nu aveam unde, poate mi-a plăcut mai mult zborul către răsărit, prin Siberia spre China, când jumătate de planetă era în întunericul nopţii iar în jumătatea spre care ne îndreptam venea răsăritul. Pe bune, imaginea asta era foarte mişto. Mi s-a părut mult mai fain ceea ce vedeam pe ultimul hublou, de la coada avionului, decât acest La La Land care a rămas acolo, pe pauză, până când am revenit la meniu şi am ales un alt film de văzut.


Pentru alte articole asemănătoare
vă rog accesați pagina Recenzii de filme.



Dacă ți-a fost util, dă mai departe!








miercuri, 2 august 2017

STUDIU: 1 din 4 tineri isi doreste ASTA de la angajatori!




Un studiu efectuat recent, privitor la aşteptările tinerilor de la locul de muncă, a arătat că 1 din 4 persoane îşi doreşte, în mod expres, bonusuri de performanţă. Absolvenţii de studii superioare afirmă că, deseori, se implică suplimentar în cadrul jobului, atingând rezultate extrem de bune, pentru care vor să fie recompensaţi de către companie.

O mare parte dintre tineri se angajează, încă din perioada studenţiei, pentru a se putea întreţine singuri, iar mulţi dintre cei care termină facultatea au, deja, un job full-time.

Iată ce îşi doresc tinerii din România de la angajatori, în anul 2017!


STUDIU: 1 din 4 tineri isi doreste ASTA de la angajatori!
studiu grafic

1. Bonusuri


În mod surprinzător sau nu, cel mai dorit lucru în topul tinerilor nu este un salariu consistent, ci bonusul de performanţă. Aceştia se aşteaptă ca angajatorii să le recompenseze rezultatele, oferindu-le bonusuri fianciare sau de altă natură – reduceri la anumite servicii, vouchere, decontarea transportului, tichete de masă sau tichete cadou. Joburile care implică, în mod constant, bonusuri semnificative, sunt cele disponibile în studiourile precum https://www.beyou-studio.ro/, unde angajatorii oferă numeroase beneficii, printre care bonusuri de angajare şi activităţi recreative. De aceea, ofertele de acest tip au mare succes, în rândul tinerelor românce.

2. Salariu motivant


Pe a doua poziţie în clasament se situează salariul. De multe ori considerată o enigmă până în momentul angajării, remuneraţia lunară primită de către tineri este catalogată drept insuficientă pentru pregătirea lor, programul de lucru şi dificultatea sarcinilor. Astfel, mulţi dintre tineri îşi exprimă dorinţa unui salariu mai consistent, în special în cazul regimului full-time.

3. Training


STUDIU: 1 din 4 tineri isi doreste ASTA de la angajatori!
training
O mare parte dintre tineri caută un job care să ofere o perspectivă orientată spre viitor. Astfel, ei îşi doresc să beneficieze de traininguri periodice, ţinute de specialiştii în domeniu, pentru a se putea dezvolta în cadrul locului de muncă. Totodată, aceştia sunt dispuşi să înveţe foarte multe lucruri, dacă angajatorii le oferă această opţiune.

4. Asigurare de sănătate


Un procent semnificativ dintre respondenţii studiului consideră că asigurarea de sănătate este esenţială. Aceştia îşi doresc să poată consulta periodic şi gratuit serviciile medicale, pentru a efectua analizele de bază şi examinările de rutină.

5. Oportunităţi de călătorie


O parte mai mică dintre tineri au clasat oportunităţile de călătorie că fiind importante. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea studenţilor sau absolvenţilor caută un job stabil, care să le permită continuarea studiilor sau efectuarea altor activităţi. Cu toate acestea, o parte dintre tineri rămâne deschisă unui program flexibil, care implică plecări periodice.

Acestea fiind spuse, aşteptările tinerilor sunt mari, astfel că firmele care recrutează studenţi sau proaspăt absolvenţi sunt nevoite să răspundă acestor cereri, pentru a obţine angajaţi performanţi.


Dacă ți-a fost util, dă mai departe!