 |
| Beijing - turnuri, blocuri de tip comunist si smog |
În prima zi a excursiei, după un zbor Bucureşti-Beijing cu escală la Amsterdam de cca 12 ore în total, fără timpii de așteptare, şi după vreo 30 de ore de nesomn (în cazul meu), ne-am îmbarcat în autocarul chinezesc ştiind că vom ajunge la hotel, dar ghida locală, pe numele ei de împrumut, Cindy, a convins-o pe ghida noastră să vizităm mai întâi Palatul de vară şi apoi să mergem la hotel. Aşa că am coborât pentru această vizită, pe o căldură cvasi-insuportabilă, pleoştiţi cu toţii de nesomn.
Din cauza umezelii din anotimpul verii musonice (musonii sunt vânturi asiatice care iarna bat dinspre continent spre ocean, şi aduc uscăciune, dar vara îşi schimbă sensul şi bat dinspre ocean spre continent aducând ploi şi umezeală) disconfortul termic este major, cel puţin pentru noi, care nu suntem obişnuiţi cu acel tip de climă. O ciudățenie, dacă-mi permiteți, a Beijingului, este smogul, omniprezent, care face ca soarele să se vadă difuz chiar dacă este senin, iar albastrul cerului să fie de fapt, un fel de gri alburiu, permanent.
Palatul de vară face parte din patrimoniul UNESCO şi reprezintă un vast ansamblu de palate, grădini şi lacuri amenajat pe aprox. 3 km pătraţi. Noi am văzut partea principală a arealului, câteva pavilioane, pagode, zona curţii imperiale, unde împărăteasa Cixi şi împăratul Guangxu primeau delegaţiile oficiale şi conduceau treburile statului pe la 1890. Însă acest palat datează din anul 1150 când conducătorul de atunci al Chinei a transferat capitala în actualul Beijing. De-a lungul timpului acest palat a fost modificat şi adăugit, zona având acum mai multe construcţii, grădini, parcuri, pavilioane. Însă odată cu declinul Imperiului, prin secolul al 19-lea, palatul a fost incendiat din ordinul englezilor, după al doilea război al opium-ului şi a fost parţial distrus. După abdicarea ultimului împărat, Puyi, în 1912, a urmat o perioadă de stagnare, iar din 1924 palatul a fost deschis pentru public şi a devenit obiectiv turistic sub administraţia municipalităţii oraşului Beijing. După 1949, pentru scurtă vreme, palatul a fost sediul Şcolii de Partid a Partidului Comunist Chinez. Până în 1953 au avut loc restaurări masive şi apoi palatul a fost redeschis publicului. Din 1998 face parte din patrimoniul UNESCO.
animal fantastic numit qilin
alt animal fantastic, semănând cu un dragon, la Palatul de vară
plimbare cu barca pe lacul de la Palatul de Vară din Beijing
Întregul complex arhitectural este situat în jurul unui lac, pe care am avut plăcerea să facem o scurtă incursiune cu barca. Fotografiile ataşate arată câte ceva din măreţia, poate, a acestui palat. Pagodele şi pavilioanele sunt construite din lemn, iar ornamentele sunt foarte bogate, divers colorate în nuanţe stridente, într-o notă specific asiatică, dar care poate să nu fie pe placul unui european. M-a surprins că până şi acoperişurile erau în marea lor majoritate din lemn, doar unele erau făcute dintr-un fel de ţiglă galbenă.
Într-una din poze am surprins imaginea unui animal fantastic numit qilin, despre care se spune că apare ori de câte ori un demnitar sau o altă persoană importantă urmează să treacă în lumea umbrelor.
După această vizită am mers la
Howard Johnson Paragon Hotel unde am avut cazarea timp de 3 nopţi în Beijing. Hotelul a fost foarte bun, cotat la 5 stele în China, camerele erau mari, aveam la dispoziţie cafetieră, ceaiuri şi ness, papucei de casă zilnic, halate de baie, prosoape de toate mărimile, şampon, balsam, săpun, gel de duş la baie, periuţă de dinţi, pastă mică şi pieptăn, uscător de păr, etc. Am avut tot confortul necesar, paturile erau foarte moi, singurele două inconveniente, zic eu, au fost că geamurile nu se puteau deschide (era doar aer condiţionat) şi că duşul era fixat în perete. La baie am avut cadă. Micul dejun a fost de tip internaţional, foarte bogat şi pe toate gusturile, iar lângă sala restaurantului era o sală de fitness pentru cine dorea să exerseze. La recepţie am putut să schimb dolari şi euro în yuani. Accesul internet era atât wi-fi cât şi cu cablu (era într-un sertar al mesei din cameră), viteza era foarte bună, însă în China, Google, Blogger şi orice site hostat pe Blogger, Godaddy şi orice altceva hostat pe Godaddy, Wordpress, gmail, yahoo, facebook, twitter, instagram şi în general orice gigant al internetului provenind din Statele Unite, nu poate fi accesat din cauza firewall-urilor guvernului comunist. Am citit că ar fi ceva metode ilegale de a accesa aceste site-uri, cu VPN, însă nu mi-am bătut capul şi n-am vrut să-mi fac singură de lucru.
 |
| Sala de mese a hotelului Paragon |
 |
| Sala de fitness a hotelului Paragon |
Am dormit cca 15 ore, după o migrenă teribilă datorată oboselii și schimbării fusului orar. Dar mai apoi mi-am revenit perfect. A doua zi am făcut cunoştinţă ceva mai bine cu chinezii şi cu societatea lor, însoţiți şi de Cindy, ghida noastră chinezoiacă din Beijing. Prima oprire a fost în Piaţa Tienanmen - păstrez grafia aşa cum o ştiu de când eram studentă încă (acum se scrie Tiananmen), şi auzisem la televizor despre masacrul protestatarilor anticomunişti, studenţi şi intelectuali, din primăvara lui 1989. Cindy ne-a spus că protestele au fost generate de moartea unui lider comunist controversat şi de înmormântarea acestuia, care nu s-a făcut cu fast, așa cum cere tradiția, ci mai în secret. Şi că de aici... tancurile au trecut peste cei din piaţă. Nouă ni s-a spus atunci, ca şi mai târziu, după Revoluţie, că a fost o manifestaţie anticomunistă înăbuşită în sânge de Partidul Comunist Chinez. Ţin minte că reacţia internaţională a fost una foarte puternică şi China a rămas oarecum izolată o vreme, datorită acelui masacru.
Piata Tienanmen - una dintre cele mai largi din lume
Clădire guvernamentală în Piața Tienanmen
Acum, probabil că adevărul este undeva la mijloc, şi poate că s-a dorit începerea căderii comunismului cu China, dar nu s-a reuşit. În schimb s-a reuşit doborârea comunismului în ţările din Europa şi în fosta URSS (iar cu Cuba lui Fidel, nu şi-au bătut nici americanii capul :) ). Cert este că astăzi, tinerii născuţi după 1989 în China nu au acces la aceste informaţii despre ce a fost atunci în piaţă, doar cei maturi ştiu.
Din piaţa Tienanmen am mers către Oraşul interzis (unde am fost controlați ca la avion și nu aveam voie cu brichete), fostă reşedinţă imperială a dinastiilor Ming şi Qing, din 1420 până în 1912. Acoperă o suprafaţă de 72 de hectare şi la fel ca şi Palatul de vară, este alcătuit din mai multe pagode, temple, pavilioane, grădini. Este şi acesta listat în patrimoniul UNESCO, drept zona cea mai mare cu clădiri din lemn datând din Evul Mediu timpuriu. Se numeşte aşa, Orașul interzis, pentru că accesul în interior era un privilegiu al împăraţilor şi demnitarilor Chinei, până când a fost declarat muzeu şi deschis publicului larg. Sălile sale nu sunt nici azi accesibile, ci doar pot fi văzute de la intrare. În unele clădiri sunt adăpostite lucrări de artă şi alte obiecte de valoare. Noi am văzut doar sala tronului, pe care fiecare a fotografiat-o printre zăbrelele gardului din faţa uşilor, aşa cum a putut.
intrarea în Orașul interzis, pe una dintre porți, aceea situată în Piața Tienanmen
primele pavilioane din Orasul Interzis
Pavilion în Orașul interzis
sala tronului - publicul poate sa vadă doar de la intrare, nu e permis accesul în interior
sala tronului, partea dreapta
detaliu arhitectural - acoperiș
unul din puținele acoperișuri ceramice văzute
Sălile cu obiecte din jad şi vase de porţelan pe care le vedeţi pe
wikipedia, noi nu le-am văzut, am vizitat mai mult exteriorul acestui obiectiv.
Această primă zi a reprezentat şi un prim contact cu chinezii, ca nație. Sunt nesimţiţi (din punctul nostru, occidental, de vedere, pentru ei e ceva normal), se bagă în faţă (ghida noastră ne spunea să dăm din coate, să ne facem loc, că altfel n-avem şansa să fotografiem ceva sau să vedem un obiectiv mai vizitat), probabil pentru că ei sunt mulţi, nu au noţiunea de spaţiu personal, te ating în trecere, nu se scuză, te dau la o parte, sunt aşa, needucaţi, din punctul nostru de vedere. Am experimentat această lipsă de bun simţ pe tot parcursul excursiei, când am stat la cozi la croazieră în Shanghai sau la liftul din Shanghai Tower, şi ei se băgau peste noi, intrau înaintea noastră deşi veniseră după noi, etc... Cu toate acestea, am remarcat și disciplina lor, când sunt în grupuri organizate.
grup de turiști chinezi veniți în capitală
Dar ce m-a uluit de-a binelea a fost traficul. Parcă nu respectă nici o regulă de circulaţie, și, la fel ca peste tot, şi cu maşinile se bagă în faţa ta, intrau în faţa autocarului aşa, milimetric, de ne dădeau fiori la fiecare minut. Singurul lucru pe care îl respectă este semaforul. Nu ştiu cum pot să circule aşa şi nu înţeleg de ce nu se iau măsuri de către poliţie. Accidentele se ţin lanţ, şi acolo pietonii, chiar dacă sunt pe zebră, n-au drepturi. Dacă vine o maşină, trece peste pieton, că doar şi aşa au depăşit de mult miliardul și un chinez în minus nici nu se simte. Un accident am văzut - şi pozat - în această primă zi, pe la orele prânzului, pe trecerea de pietoni. Tocmai ce ne avertizase ghida să fim foarte atenţi, să traversăm în grup şi rapid, cu o mână făcându-le semn să oprească, pt că altfel, dau peste noi ca-n varză. Pe femeia din poză maşina a "înghiontit-o" ca să zic aşa, și a pus-o jos, noroc că nu avea viteză. Soţul ei s-a enervat de era să-l bată pe şofer, ea a rămas pe asfalt în aşteptarea poliţiei şi a salvării (deşi nu era lovită grav, dar totuşi), iar noi am mai mers pe jos vreo 10 minute pentru că din cauza acestui accident şi a altuia care se produsese în imediata vecinătate, autocarul nu mai putea intra în zonă.
accidentul petrecut sub ochii noștri - pe trecerea de pietoni...
Altfel, Cindy ne-a spus că în Beijing preţul mediu al unui apartament de 2 camere de cca 50 mp costă 1 milion de yuani (cca 150.000 dolari), că acum, din cauza politicilor natalităţii din trecut, sunt mai puţine fete decât băieţi, şi când vrea să se însoare un băiat, trebuie să aibă apartament pentru noua lui familie, altfel fata îl refuză. Chinezii sunt obişnuiţi să consume puţin şi să muncească mult, când se naşte un copil încep să-i pună bani în bancă să aibă la majorat, iar dacă este băiat, e deja o problemă, pentru că trebuie bani mulţi pentru apartamentul pe care-l va lua când se va căsători. Pentru locuinţe fac şi împrumuturi la bănci şi plătesc în 30 de ani cam o dată şi jumătate cât costă respectiva locuinţă. Însă în China sunt mulţi miliardari în dolari şi statul construieşte inclusiv locuinţe de lux, ca să scoată banii din buzunarele celor foarte bogaţi şi ale mafiei. Apropo de construcţii, în toată China se construiesc blocuri turn, şi se demolează casele dărăpănate sau blocurile vechi de tip comunist, mici şi insalubre, pentru că partidul vrea ca până în 2040, 80% din populaţia Chinei să locuiască la oraşe. Însă la ei, o localitate precum Iaşiul, sau Timişoara, cu câteva sute de mii de locuitori, are statutul de sat :)
În prezent există o mare deschidere pentru occident, având în vedere că prin tradiţie poporul chinez este unul mai introvertit, dacă pot spune aşa. Învaţă engleza în şcolile publice (de stat) de la 13 ani, iar în şcolile particulare de mici, de la grădiniţă. Totuşi acum încă nu ştiu mulţi engleză, iar cei care ştiu, majoritatea au cunoştinţe de bază doar, fără să te poţi înţelege cu ei în propoziţii, chiar şi simple. În afară de engleză învaţă şi rusă (or fi ştiind ei ceva :) ).
Printre obiceiurile lor, unele sunt mai curioase: iau micul dejun pe la 5.30-6.00, prânzul la 12.00 şi cina până la ora 18.00 cel târziu. Îşi curăţă orificiile (gât şi nas) pe stradă, suflând nasul sau flegma pe jos, fără nici o jenă. Deşi în prezent au toalete normale, cu uși la cabine, ghida ne-a spus că acum 10 ani nu aveau uşi la toaletele publice pentru că la ei e ceva normal să-ţi faci nevoile în văzul celorlalţi. Iar eu am văzut o asemenea chinezoaică, matură, lăsase uşa deshisă larg şi vorbea cu amicele ei care se spălau pe mâini. Nu s-a sinchisit de prezenţa mea, tot eu am întors capul, oripilată.
De altfel, chinezii sunt, unii, foarte murdari - mergeam pe nişte străduţe înguste şi sordide spre bazarul din Shanghai şi ghida ne făcea atenţi pe unde călcăm, pentru că pe stradă erau din loc în loc fecale umane, şi nu dorea să avem oarece "parfumuri" în autocar, din cauza vreunui "norocos".
În Beijing, în după amiaza primei zile integrale de vizită, am fost la un magazin de perle (şi a doua zi la unul de jad) şi la Templul Cerului, apoi seara am vizionat un spectacol acrobatic (unde am fosta dată afară din sală de o plasatoare chinezoiacă), însă despre toate acestea o să vă povestesc în episodul viitor.
 |
| selfie :)) |
 |
| pavilion și loc de relaxare în Orașul interzis |
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
Titlul original: Cesur ve Guzel 
