Rezumatul de față corespunde episoadelor 35-46 Happy Channel.
Kerem, derutat, merge acasă şi începe să scoată trandafirii plantaţi de taică-său pentru Cansu. Mert vine în vizită şi încearcă să-l oprească, dar el este foarte hotărât, neînţelegând de ce Cansu nu mai vrea să fie împreună. A doua zi Cansu constată că Kerem este distant şi rece cu ea, apoi se duce la Ece să plângă pe umărul ei. Mert se pregăteşte serios pentru întâlnirea cu comisia de evaluare, dar în acelaşi timp se apropie din nou de Ece, înduplecând-o să se împace.
Begum, ca să-i strice lui Cansu relaţia cu Kerem, o contactează pe Sude, o fostă colegă de liceu de-al lui Mert şi Kerem, acum expertă în nutriţie, ca s-o bage pe fir la marketul Oliva. Sude merge acolo, îl revede pe Kerem, căruia cândva i-a fost iubită şi îl convinge că marketul are nevoie de serviciile ei. Cansu o vede că se poartă familiar cu el şi devine foarte geloasă.
(Aici începe episodul 39 Happy Channel) Mert se prezintă în faţa comisiei şi se descurcă excelent, însă între timp Bedia apare în magazin şi o întreabă chiar pe Ece dacă ştie cine este iubita nepotului ei, şi din discuţie tânăra înţelege că bătrână nu va fi niciodată de acord ca Mert să aibă o iubită din altă pătură socială decât cea bogată.
Ișil, care din nou voia să o bârfească pe Sureya în faţa unei reportere de televiziune, are surpriza să fie luată la poliţie pentru semnătura falsă cu care a cumpărat vila. Metin începe să se intereseze despre Levent, apoi se duce la Sureya pe când şi avocatul este de faţă şi se poartă foarte tandru cu ea, ca să-l facă pe acesta să creadă că relaţia lor matrimonială merge bine. Mert, după ce iese cu faţa curată de la comisie, îi dă lui Kerem valiza cu banii promişi la început, ca să-l ajute să-şi împlinească visul, însă Kerem nu mai vrea acest târg, promiţând să-i fie alături prietenului său indiferent ce se va întâmpla. Mert totuși insistă şi Kerem ia banii.
După aceea în faţa personalului de la Oliva este prezentată Sude, care anunţă ce schimbări vrea să facă la magazin, însă angajaţii nu sunt încântaţi de ideile ei. La vila Koran, Cansu o vede pe maică-sa că ia pastile ca să liniştească şi i le aruncă la chiuvetă apoi adorm amândouă una lângă cealaltă. Cansu se trezeşte, şi pentru că este cu gândul la Kerem, îl sună, dar el era la un restaurant cu Sude şi, fiind plecat la toaletă, Sude răspunde, minţind-o pe Cansu că Kerem este la baie, ca să insinueze că între ei doi este o relaţie intimă. Cansu este foarte descumpănită şi închide telefonul. Acum Sude îşi dă seama de ce a apelat Begum la ea şi îşi va schimba planurile, văzând că Begum îşi sapă propria soră.
(Aici începe episodul 41 Happy Channel)
Bedia îl pune pe unul dintre cei responsabili de magazinul Oliva să-l urmărească pe Mert ca să descopere cine-i este iubita. Isil, presată de Metin, care îi promite că dacă nu renunţă la emisiunea televizată în care vrea s-o terfelească pe Sureya, nici el nu va retrage plângerea de la poliţie, încearcă să redreseze situaţia. Pe de altă parte, Metin se străduieşte s-o recâştige pe soţia sa, gelos fiind pe idila ei cu Levent. La Oliva se pregăteşte o mică sărbătorire a reuşitei lui Mert şi a venirii în echipă a noii colege, Sude. Însă Sude o urmăreşte pe Cansu până la vilă, şi când înţelege că este sora lui Begum, îi pregăteşte la Oliva o surpriză foarte urâtă, pentru a se răzbuna pe Begum, care se foloseşte de ea.
Angajatul pus de Bedia să-l urmărească pe Mert îi aduce acesteia o poză cu el şi Ece sărutându-se. Bedia înnebunește de furie, pentru că nu acceptă ca nepotul ei să fie îndrăgostit de o fată de cartier, care nu e la nivelul lui, social şi financiar vorbind. La Oliva începe mica petrecere, dar Cansu se află acasă la Kerem, stând de vorbă cu mama lui. La magazin vorbeşte Mert, Kerem, apoi când vine rândul lui Sude, ea face o prezentare pe videoproiector a unui articol care deja este publicat pe blogul ei personal. Când Cansu ajunge la market, Sude tocmai arată că marea bogătaşă Cansu Koran, vrând să cunoască o nouă experienţă, joacă un rol de angajată la Oliva... toată lumea este consternată, mai ales Kerem şi Ece.
(Aici începe episodul 43 Happy Channel) Bedia vine la magazin, vede că nu e nimeni la tejghele şi se duce la secretară, atunci aflând adevărul despre schimbul de identitate dintre Mert şi Kerem.
În faţa tuturor, ea îl jigneşte pe Kerem crezând că a acceptat acest joc pentru bani, iar el aruncă prin magazin restul de bancnote care i-au rămas după ce i-a dat o sumă femeii sărmane pe care o credea mama lui Cansu, jurând în sinea lui să se răzbune pentru afrontul adus de femeia care-l cunoastea de mic copil. Cansu, când ajunge acasă, este aspru dojenită şi pedepsită de Metin şi de Sureya, pentru că acum toată lumea vede pe net articolul de pe blogul lui Sude. Metin o încuie în cameră iar Begum se ia de păr, dându-şi seama că a greşit subapreciind-o pe Sude.
Kerem acum este plin de gânduri: pe de o parte, este rănit de atitudinea Bediei, pe de altă parte, se simte ca o jucărie în mâna lui Cansu. Ișil, ca să forţeze nota, o aduce pe Ela în faţa uşii vilei Koran şi o lasă acolo, crezând că îl va determina pe Metin, care locuieşte din nou acasă la el, să revină la ea. Bedia e tot la market şi are loc o răfuială între ea şi Mert, căruia vrea să-i demonstreze că locul lui este sus, iar al lui Ece jos, şi că ei doi nu trebuie să aibă nimic în comun. Begum, supărată pe Sude, intră în cameră la Cansu şi îi promite s-o ajute cumva.
Ela rămâne în grija servitoarelor casei şi, la început, Sureya îl presează pe Metin să dea de Isil - care nu răspunde la telefon - şi să-şi ia fata. Begum o ajută pe Cansu să iasă din casă, pentru a merge în vizită la Kerem, dar acolo nu găseşte pe nimeni şi îi lasă poza cu ei doi în leagăn şi cu un mesaj pe nişte straturi de flori, după care pleacă înapoi. Yilmaz şi soţia lui, Aysen, aflând despre comportamentul Bediei faţă de fiul lor, se hotărăsc să-i spună că ei îşi dau demisia din jobul de la vila ei şi o lasă baltă.
(Aici începe episodul 45 Happy Channel) Bedia, înfuriată, se răzbună pe Mert şi îl ameninţă în fel şi chip, căutând mai apoi o cale de a-l despărţi de Ece.
| Cansu o cheamă pe prietena ei să-i arate vila şi să găsească împreună soluţia de a-l face pe Kerem să fie omul de dinainte. Sude, însă, se bagă tot mai mult în viaţa lui Kerem crezând că-l poate atrage de partea ei, dar va întâmpina obstacole din partea lui Ece, care o surprinde într-o vizită la el acasă. Ece îi spune lui Kerem de poza lăsată de Cansu, dar el o rupe, dezinteresat, tot cu gândul la planurile sale de răzbunare. Metin şi Sureya sunt convocaţi de avocatul familie ca să deschidă testamentul lui Can şi află cu stupoare că el a lăsat acţiunile pe care le deţinea la firmă lui Cansu, care astfel devine acţionarul majoritar după Metin. Begum din nou este roasă de invidie când aude aşa ceva, şi caută căi de a o manipula pe Cansu ca să fie tot ea cea care va conduce compania. |
Cansu, ajutată de Begum, se joacă toată ziua cu Ela, ataşându-se tot mai mult de ea, apoi va găsi o modalitate s-o facă şi pe Sureya s-o iubească, spunându-i că pe Ela Dumnezeu a adus-o în calea lor, în locul lui Can. A doua zi, Cansu, îmbrăcată sobru, merge la companie în prima ei zi de lucru, ca să fie prezentată board-ului de administraţie. Metin anunţă că a găsit şi un nou director comercial, care tocmai vine pe culoar. Când acesta intră, Cansu dă peste merele de pe o tipsie şi din nou, un măr cade la picioarele noului director care este nimeni altul decât Kerem....
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial