Mai întâi, înainte cu vreo 6 luni de la data plecării în excursie, mi-am
ales circuitul Splendorile Chinei (4-12 iulie, ghidă Andreea Manoliu) şi am
plătit jumătate din bani. Apoi am început să mă interesez pe internet
despre tot felul de lucruri legate de China şi de ceea ce voi vedea acolo.
Am tot studiat eu programul excursiei, iar când a sosit timpul, mi-am luat
băgăjelul şi am plecat spre Bucureşti, de unde aveam să pornesc într-o
aventură, mai ales culinară, pe care n-am s-o uit toată viaţa mea. Excursia
a fost un vis, dar pentru că pe lumea asta nimic nu este perfect, o să
povestesc azi despre partea de coşmar, pentru mine, ca s-o
exorcizez de acolo, apoi să scriu despre ceea ce a fost frumos.
În primul rând să spun că pe site-ul agenţiei Interra nu era nimic specificat despre ce fel de mâncare vom mânca pe parcurs, așa cum am văzut pe alte site-uri de turism, şi bănuiesc că nu e nici acum. M-am bucurat că aveam aproape zilnic asigurate cele 3 mese şi am crezut că aveam să servim masa la restaurante cu specific internaţional. Nici o secundă nu mi-a dat prin
minte că aveam să fiu obligată să mănânc, preţ de 8 din cele 9 zile ale excursiei, mâncare chinezească la prânz şi la cină, şi nu doar că era chinezească, dar pe tot parcursul acestei călătorii ni s-a servit aceeaşi mâncare cu mici excepţii. Ca şi cum aţi mânca doar borş de fasole, şi la prânz şi seara, timp de 8 zile. Iar mâncarea chinezească nu este echilibrată nutriţional, ci e bazată pe carbohidraţi (conform wikipedia). Carne acolo mănâncă doar bogaţii, aşa ne-au explicat ghizii locali. Aşadar, o mâncare foarte diferită de cea europeană, care dacă până acum doar nu-mi plăcea, de acum înainte nu vreau s-o mai văd niciodată în faţa ochilor.
 |
| Vedeți ce "fericiti" sunt turistii, nu-i așa? |
Chinezii mănâncă în mod tradiţional la o masă rotundă, cca 7-8 persoane, iar cele câteva farfurii cu mâncăruri se pun pe o sticlă rotundă, rotativă, în centrul mesei, şi fiecare îşi ia din acele farfurii câte puţin şi îşi pune în farfuriuţa (ca de la ceașca de cafea) din faţa sa. Pe sticla respectivă ni s-au adus unul sau două castronaşe cu supă, un castron cu orez, un ibric mare cu ceai (chinezii beau ceai fierbinte după masă), iar la urmă o farfurie cu o jumătate de felie normală de pepene, tăiată în 7-8 bucăţi, câţi eram la masă. Fiecare aveam în dreptul nostru câte o farfuriuţă, un pahar - şi ni se turna bere, sucuri sau apă, după preferinţă, dar de obicei, o singură dată, rareori primeam şi al doilea pahar de băutură -, un castronaş micuţ pentru supă şi o linguriţă ceramică cu care s-o mănânci, beţişoare şi o furculiţă. Am înţeles că în China este considerată barbarie folosirea cuţitului la masă. O fi, bine că a-ţi face nevoile cu uşa wc-ului deschisă larg şi a-ţi sufla flegmă din gât pe stradă, la rădăcinile arborilor de pe marginea trotuarului, nu sunt obiceiuri barbare ci sănătoase. Dar despre chinezi şi felul lor de a fi voi vorbi într-o altă postare.
Aşadar, în fiecare zi la prânz şi seara am avut de mâncare supă (nu am gustat decât o dată, dintr-o supă de ciuperci, care era o gelatină bej închis cu gust de ciuperci), un amestec de legume ca un fel de ghiveci cu un sos maroniu, uneori mai dulce, alteori iute, pui cu alune (însă bucăţelele de pui suspectez că erau soia, pentru că nu aveau nici textura sau gustul cărnii şi erau spongioase), şi mâncarea asta era tot iute, tăiţei de orez uscaţi la cuptor, după aspect, varză fiartă, sau opărită doar, (fără sare, nu am văzut solniţe la masă niciodată), orez fiert aşa, pe jumătate, fără sare, fără nimic în el, un fel de chestii pane, micuţe și răsucite, uneori cu sos dulce pe ele, despre care ni se spunea că este pui, dar niciodată n-am găsit în mijloc vreo bucăţică infimă, măcar, de carne, o legumă fiartă ca un fel de spanac (nu ştiu ce era, dar era fibroasă şi o mestecam până când scuipam în şerveţel bolul format), nişte chestiuțe triunghiulare, pane, din cartof dulce (la hotel aveam din astea şi la micul dejun şi scria că sunt sweet potato cakes = prăjituri din cartof dulce, deşi era un aperitiv, nu o prăjitură), de vreo 2 ori a fost un fel de mâncare de fasole boabe (n-am gustat niciodată, nu ştiu să vă spun cum era), mâncare cu ciuperci, uneori champignon, alteori urechi de lemn, şi cam atât. Poate să mai fi fost ceva legume, varză roşie crudă, o dată au fost ceva felii de salam cu gust incert. Şi aproape de fiecare dată ni se aduceau 3 sau 4 sosuri în boluri mici. Unul din ele arăta ca nişte petrol foarte bine rafinat. N- am pus gura nici pe ele, nu că n-aş fi vrut, dar se terminau mult prea repede ca să am şi eu vreme să iau o linguriță. În general, mâncarea chinezească din această excursie mi s-a părut de trei feluri: dulce, iute şi lipsită de orice fel de gust.
 |
| Aceeași "fericire" ca mai sus se citește pe chipurile mesenilor |
Într-o zi ni s-au servit un fel de colţunaşi cu diverse umpluturi (arătau ca nişte testicule opărite, vă daţi seama că în ziua aia chiar că nu am mâncat nimic), în câteva zile ni s-a adus omletă, pentru că după ce ghida a aflat că eu stau flămândă (e un fel de a spune, când mintea îţi face asocieri ca asta de mai sus, nici foame nu-ţi mai este) şi i-am cerut proteine, nu carbohidraţi, a zis că-mi dă de acum înainte omletă (mai erau 4 zile de excursie, voia să mă intoxice cu ouă??? zic şi eu... omleta mea o dădeam colegilor de masă după ce luam exact o îmbucătură, că ştiam că domnii abia o aşteptau). Oricum, i-am spus că pot mânca o pulpă de pui friptă, partea inferioară măcar, nu toată pulpa, dar dânsa mi-a răspuns că nu se poate să mi se dea bucată de carne, doar fâşii, totuşi n-a fost să fie nici aşa). Până la urmă ghida a fost cât de cât cooperantă ca atitudine, din tensiunea de impact când a văzut că nu mâncam aproape nimic la masă, după două zile s-a potolit şi am putut sta de vorbă civilizat la o cafea, ea, şi un frapuccino de mango, eu, într-un Starbucks. Că asta am mâncat în cele 7-8 zile în afară de micul dejun: 2 frapuccino de fructe şi 2 îngheţate Magnum, plus un fel de hamburger picant de la KFC în ultima zi, când nu aveam prânz şi cină asigurate. Când, la întoarcere, în avion spre Amsterdam, am dat de o mâncare de cartofi natur cu carne de vită, mi s-a părut că era dumnezeiesc de bună, aşa de dorită de o mâncare normală eram.
Experienţa asta, însă, m-a făcut să mă întreb la modul serios, din cele 75 de milioane cât a costat excursia, oare câte erau alocate meselor??? Nici măcar peşte n-am avut, în afară de cel de conservă de la micul dejun, iar carne adevărată, eu zic că am văzut doar în ultima seară în Shanghai, când ni s-au adus la masă chifteluţe, pui adevărat şi carne de iak (este la fel cu carnea de vită, dar parcă mai închisă la culoare), din care un domn, sătul să fie ţinut pe regim vegetarian, s-a repezit să ia aproape tot din farfuria cu cele 7-8 feliuţe cât 2 degete de late. Despre mâncarea din trenul de mare viteză şi avionul local, numai "de bine": în tren am mâncat doar mixul de fructe şi linguriţa de mâncare de ciuperci dintr-un mic compartiment al caserolei cu mâncăruri iuţi. Era şi ceva cartof dulce cu carne de porc foarte grasă, n-am avut ce alege de acolo, iar în avion am refuzat mâncarea spunând că nu mi-e foame - aveau doar tăiţei sau orez, la alegere, fără nimic altceva. Cu alte cuvinte, exclusiv carbohidrați au dat în avionul de la Xian la Shanghai.
În consecinţă dimineaţa, pentru că în toate hotelurile aveam mâncare internaţională, băgam o farfurie normală plină vârf cu proteine (cârnăciori, ou, şuncă, peşte, brânză moale dacă era), roşii şi salată verde, o felie de pâine cu margarină - uneori era şi unt - cu un cubuleţ de dulceaţă de căpşuni, un bol de salată de fructe, o cafea şi un pahar de suc de portocale stoarse atunci şi cam asta îmi era toată mâncarea pe o zi. În felul ăsta a fost o bagatelă să dau jos 6 kile în 9 zile. Şi nu sunt singura care a slăbit, era în autocar o discuţie amuzantă cum că probabil toată lumea va ajunge acasă cu ceva kilograme în minus, dar bănuiesc că eu am fost prima la capitolul ăsta :) nu-i bai, am de unde, doar că nu ar fi trebuit să slăbesc aşa de rapid şi mai ales nu în concediu... Soarta, karma, voinţa lui Buddha, ce altceva să mai zic? :)
Băgam şi două pastile de Siofor pe zi, ca să nu vizitez involuntar vreun spital, într-o criză de hiperglicemie, şi-am mers mai departe, printre comentariile indignate ale colegilor de călătorie din ziua vizitării armatei de teracotă de la Xian (mi-au zis că-s nesimţită, că vreau să atrag atenţia, că de ce eu nu mănânc ce mănâncă 1 miliard jumate de oameni [pentru că aceia sunt născuţi acolo şi adaptaţi genetic la hrana aceea, stimată colegă de autocar!] etc). Am avut şi un bonus din cauza mâncării chinezeşti: m-am "încuiat" la stomac în aşa fel încât după 5 zile am avut nevoie de 4 pastile de Dulcolax ca să-mi revin, temporar, bineînţeles.
Ce soluţii ar trebui în asemenea cazuri, dragă Interra? Eu le dau pe ale mele, cu siguranţă mai pot fi şi altele.
- să fie scris clar şi răspicat pe site ce fel de mâncare se oferă, când se merge în excursii prin alte continente unde bucătăria locală este foarte diferită de aceea europeană. Aş fi luat un alt pachet sau aş fi căutat aceeaşi excursie la o agenţie care nu oferă decât micul dejun, dacă ştiam dinainte că nu se va servi decât mâncare chinezească în acest tur.
- să se ofere doar cazarea cu mic dejun internaţional inclus, iar mesele de peste zi să le rezolve fiecare cum vrea.
- persoanele cu probleme de metabolism (diabet, sau alte afecţiuni care necesită un anumit regim alimentar) să aibă de ales şi alte variante de meniu. Aş spune aici că merg în excursii cu agenţii de turism din 2005 şi că nu am întâlnit până acum să nu ni se ofere alternative la masă şi nici să ni se dea aproximativ aceeaşi mâncare pe tot parcursul unei călătorii.
Ce am învăţat eu din această experienţă? Că organismul are resursele lui şi sistemul său de apărare când nu tolerează ceva şi intră pe stand by, consumându-şi propriile depozite de grăsimi, şi că nu sunt atât de adaptabilă pe cât aveam eu impresia. Ce au învățat alții din această excursie, nu știu, dar știu că au fost mai mulți nemulțumiți de mesele oferite, deși nu s-au manifestat la fel ca mine.
Mai departe în postările care vor urma voi scrie despre ceea ce am văzut în această excursie şi despre cum chinezii ştiu să ia banii turiştilor pe lucruri de calitate proastă, însă cu etichetă de obiect de lux. Doar ce mi-am pus azi dimineață pe deget inelul cu perle luat de la un magazin special vizitat în excursie, şi după un sfert de oră am văzut că una din cele 3 perluţe nu mai era. O caut şi acum, de-a buşilea, cu lanterna pe sub pat...
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
