vineri, 7 iulie 2017

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumat





Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatEmir stă în uşă, fără să ştie cum să-i spună lui Yavuz că sora lui s-a înecat. În următorul moment apare şi Guneș, din spatele lui Yavuz şi Emir este uimit, dar confuz. El pleacă, iar Engin, care a văzut-o mai devreme că merge în cameră să se schimbe, îi spune lui Yavuz că Emir a avut un accident pe iaht şi poate crede că ei sunt vinovaţi. În dimineaţă următoare, Emir îi povesteşte totul lui Koray, cerându-i părerea, apoi rămâne acasă pentru că a răcit. Guneș îi mulţumeşte lui Engin pentru ajutor, pentru că a salvat cu adevărat situaţia şi pleacă să-l vadă pe Emir şi să vorbească cu el, dar detectivă Can, care are grijă de el acum, îi spune că Emir doarme şi Gunes pleacă. Emir nu află despre vizită ei, dar detectivă începe să spună că Gunes reprezintă un pericol.

Gulsum pregăteşte un ceai pentru Pînar şi pune în el pastile de dormit, dar mai târziu, îl bea Kaan. Gulsum îl vede pe Kaan şi aruncă ceaiul în chiuvetă, dar copilul deja băuse. Gulsum începe să o lovească pe Pînar, în timp ce organismul lui Kaan reacţionează foarte ciudat, făcând spume la gură. Gulsum şi Hatice merg cu Kaan la doctor, dar Hatice bănuieşte că fiica ei a făcut ceva. Gulsum îl minte pe Koray când vine la spital ca să vadă ce s-a întâmplat cu băiatul. Când ajung acasă, Koray vede o zgârietură pe faţa lui Pînar, iar Gulsum susţine că s-a purtat ca o nebună toată ziua şi că s-a zgâriat singură. Hatice decide să afle adevărul pe care fata ei îl ascunde.

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatSanem o vizitează pe Hande la birou şi o avertizează că-l poate influenţa pe Yavuz aşa cum doreşte şi că oricând vrea, poate să-l întoarcă împotriva ei. Yavuz este însă acolo şi ascultă conversaţia lor, dar Sanem pleacă fără să-l vadă. Acum, Hande este foarte mulţumită pentru că el a auzit-o pe Sanem vorbind astfel şi îi spune lui Yavuz că iubita lui este o femeie foarte periculoasă când are un interes. În consecinţă, el se duce la Sanem exact când ajunge noul mobilier comandat de ea. El anulează comanda şi trimite transportatorii înapoi, apoi o ameninţă pe Sanem că aceea nu este casa ei şi nu poate face nimic acolo. În acea zi, Guneș merge la Engin şi îi spune că acceptă să se căsătorească cu el, noutate care îl face pe Yavuz foarte fericit.

A doua zi, furioasă, Sanem se duce la Emir cu multe documente despre activitatea ilegală a lui Yavuz şi cu dovezi că este un gangster. Emir este foarte mulţumit, dar nu vrea s-o plătească pe Sanem pentru ajutorul ei. Drept urmare, Sanem, care are nevoie de bani, ia dosarul cu documente şi merge la Engin care îi dă un cec în schimb. Hande vede inelul de logodnă al lui Guneș şi este uimită să afle că se va căsători cu Engin. Când Guneș părăseşte biroul, nu observă că Engin o urmăreşte cu maşina. Se duce la club unde Emir o felicită. Engin, văzând unde a intrat viitoarea sa soţie, plănuieşte să distrugă clubul şi mai apoi să-l omoare pe Yavuz. Prin urmare, când clubul este închis, oamenii lui Engin devastează şi distrug tot ce găsesc înăuntru. A doua zi, Sanem crede că Yavuz a pregătit totul în timp ce Guneș şi Emir sunt siguri că nu are de-a face cu fratele ei şi că Engin este vinovatul.

Drumul lui Emir, episodul 8, ultimul, rezumatGunes merge la biroul la Yavuz şi pleacă acasă împreună, aşa că planul lui Engin de a-l ucide eşuează, pentru că Yavuz nu este singur, ca de obicei, şi de aceea nu este o ţintă uşoară. Din păcate, Engin nu-şi poate anunţa la timp oamenii să nu-l mai omoare pe Yavuz, şi are loc un schimb de focuri, însă ei nu sunt răniţi. Acum, Yavuz îşi dă seama că Emir nu este implicat, dar nu ştie cine ar fi vrut să-l omoare pe el sau pe Guneș. Pînar îşi aminteşte că Gulsum a atacat-o şi a zgâriat-o, dar totuşi este confuză de la pastile. Hatice o sfătuieşte să nu intervină între Koray şi Gulsum, şi mai târziu o zăreşte pe fiica ei punând pastile în paharul cu suc al lui Pînar. Sanem şi Aysun se întâlnesc la bijutier unde Aysun ar dori să vândă un colier scump. Sanem spune că-l poate cumpăra ea, pentru că vrea s-o umilească pe Aysun. Continuă să vorbească arogant în timp ce Aysun tace şi o ignoră, dar în cele din urmă vorbeşte cu Sanem şi pentru că acesta este foarte nepoliticoasă, Aysun o loveşte puternic peste faţă. Sanem cade jos fără cunoştinţă. Episodul şi serialul se încheie cu Guneș care cumpără un test de sarcină, apoi Emir vine la Yavuz pentru a sta de vorbă cu el ....

Episoadele de la 68 la 72 continuare la serialul FERIHA, și cele de la 1 la 8 din Emir'in yolu nu au fost niciodată difuzate altundeva decât la televiziunea turcă. Ele se mai pot găsi în turcește, pe youtube.

Acesta este sfârșitul seriei FERIHA.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Feriha - prezentare.










miercuri, 5 iulie 2017

Drumul lui Emir episodul 7 rezumat




Drumul lui Emir episodul 7 rezumat Guneș coboară din taxi şi Emir se îndepărtează. Ea îi spune fratelui ei că se pregăteşte să plece la serviciu. Engin vede taxiul, dar nu-şi dă seama exact ce se întâmplă. Yavuz îi spune surorii sale să nu mai lucreze cu Hande, dar ea nu ascultă.
Gulsum îl anunţă pe Koray că nu vrea să-l lase pe Kaan tot cu Pînar, pentru că bona nu poate să aibă grijă de copilul ei. Koray este confuz şi nu ştie ce să facă. A doua zi, Emir îi spune prietenului său că şi-a găsit apartamentul răvăşit (Engin a fost acolo şi a căutat ceva), iar Koray îl sfătuieşte să fie foarte atent în privinţa lui Engin, pentru că totul se datorează relaţiei sale cu Gunes. Ulterior, Emir primeşte un telefon şi i se spune să meargă la docurile din zona portului.

Hande răsfoieşte facturile şi vede că Yavuz vrea să-i limiteze profiturile. Apoi Yavuz vine din nou în birou şi o ameninţă. Koray îl sună pe Emir, care nu-i răspunde la telefon şi o întreabă apoi pe Guneș unde ar putea fi Emir, arătându-se îngrijorat că i-a fost percheziţionată casa de către Engin şi acum cineva necunoscut l-a chemat în port. Guneș îi spune să se calmeze pentru că poate stăpâni situaţia şi că va găsi o soluţie. Între timp, Emir se întâlneşte cu Engin în port şi încep să se bată pentru Gunes. Când ea ajunge acolo, îi cere lui Emir să plece. Apoi, Engin vorbeşte cu unii dintre oamenii săi, să vină acolo şi îl ameninţă pe Emir cu pistoalele. În scurt timp, Emir este înconjurat de oamenii lui Engin. Guneș se roagă de Engin să-l lase pe Emir în pace şi îl informează că ştie despre vizita lui. Engin îi cere să-l convingă pe Emir că au o relaţie, sperând că în felul acesta el va renunţa la poliţistă. Gunes este dezgustată, dar acceptă, apoi merge la birou. Acolo, Hande este supărată şi panicată, deoarece un alt client tocmai a anulat comanda.

A doua zi dimineaţă, Guneș se duce la uşa lui Emir şi îi cere să o lase în pace, pentru că ea este cu Engin. Emir nu o crede şi o întreabă de ce a venit până acolo. Ea insistă că acesta este singurul motiv pentru care a venit la el, pentru a-şi apăra relaţia. Apoi, în apropierea blocului, Gunes se întâlneşte cu Aysun, care îi spune că vrea să nu-i mai hărţuiască fiul. Koray şi Pînar au o conversaţie despre problemele ei, iar Pînar este surprinsă de faptul că este atât de somnoroasă pentru că nu bea și nu mănâncă nimic special, dar Koray nu o crede.

Drumul lui Emir episodul 7 rezumatEngin mai face un pas şi îi cere lui Yavuz să se însoare cu sora lui. Yavuz acceptă, deşi mormăie ceva despre faptul că este o decizie destul de pripită. Dimineaţa, un agent bancar vine la Emir, pentru că Unal avea datorii. Nehir, tânăra de la clubul karaoke, vede în ziarele modene un articol (comandat de Yavuz) despre logodnicul lui Hande. Hande se înfurie şi abia o calmează Nehir şi Guneș. Gulsum şi Pînar citesc articolul, iar Pînar, pentru că luat iar pastile date în ceai de Gulsum, începe să râdă fără motiv. Aşa o găseşte Koray. Mai târziu, el vorbeşte cu Emir despre logodnicul lui Hande, dar totuşi crede că este o minciună şi un joc pus la cale chiar de ea.

Hande îl sună pe Yavuz şi promite să se răzbune. Yavuz este doar amuzat. Emir şi Engin se întâlnesc din nou la birou la Hande şi se ceartă în parcare, fiecare spunându-i celuilalt s-o lase în pace pe Gunes. Seara, Engin o invită într-un restaurant rezervat doar pentru ei doi. Cu toate acestea, Gunes nu este impresionată de această curtoazie. Engin o cere de soţie, dar ea îl refuză şi pleacă.

Drumul lui Emir episodul 7 rezumatKoray vrea s-o ajute pe Hande şi, sfătuit de Emir, merge la fermă unde o găseşte deprimată şi plângând. El promite să o ajute, pentru că de-a lungul anilor multe probleme le-au depăşit împreună. A doua zi, Hande o informează pe Guneș că vor lucra şi cu Emir, dar ea vrea să demisioneze, însă Hande nu este de acord. După-amiază, Gunes merge la debarcader pe iahtul lui Emir. Stau de vorbă mai aprins în timp ce Emir porneşte motorul şi călătoresc pe mare. Apoi, fără un anumit motiv, încep să se certe iar şi ea se aruncă brusc în apă. Emir sare să o salveze, dar nu o mai găseşte.

În timp ce Yavuz şi Engin vorbesc despre căsătoria cu Guneș, Emir sună şi apare la uşă, speriat şi ud leoarcă ...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: DRUMUL LUI EMIR EP. 6 rezumat                                     urmează: Drumul lui Emir episodul 8, ultimul episod

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Feriha - prezentare.