vineri, 23 iunie 2017

Pretul dragostei episodul 51-60 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 51-60 tr rezumatDin cauza adevărului dezvăluit, despărţirea bate la uşa celor doi îndrăgostiţi. Defne lasă totul baltă şi pleacă, iar Omer mai află nişte lucuri. Acum totul pare să depindă de Neriman pentru ca Omer şi Defne să fie împreună din nou.

Sadri are să-i spună, însă, un mare secret lui Omer. Acesta va cere sfatul în privinţa lui Sinan, care şi el suferă din iubire faţă de Yasemin. Neriman va accepta să se împace cu familia lui Defne şi astfel cei doi redevin un cuplu. Se fac pregătirile pentru nuntă, are loc o petrecere a bărbaţilor, organizată de Koray sub forma unui bal costumat, şi petrecerea de henna, de la care Defne fuge şi o pune pe o vecină în locul ei până seara.

Însă în noaptea nunţii, până când cei doi miri ajung în faţa ofiţerului stării civile, Defne nu mai poate fi apăsată de secrete şi îi povesteşte lui Omer pe scurt despre cum a început totul între ei. Omer tace dar pare că se mişcă teleghidat. Nunta continuă, ceremonia are loc aşa cum a fost stabilit.

Pretul dragostei episodul 51-60 tr rezumatDupă mărturisire, Omer, dezamăgit, pleacă la Roma iar Defne rămâne acasă. Neriman regretă faptele din trecut dar acum este târziu. Tatăl ei, Hulusi, decide să lase toată averea lui Defne, bulversandu-şi fiica. Apoi ea îşi cere scuze de la Omer, dar nu ştie dacă acesta a iertat-o. Mai târziu Neriman primeşte o invitaţie de la Pamir, şi nu se poate hotărî dacă s-o accepte sau nu.

Koray pleacă de la firmă şi îşi deschide propriul magazin apoi se roagă de Omer să revină la Passionis. Defne este foarte căutată de partenerii de afaceri şi primeşte constant oferte. Logistica de la Passionis și de la StilVagonu se află în mâinile ei. Această situaţie se va răsfrânge atât asupra lui Omer şi Pamir cât şi a lui Seda cu Sinan.

Defne şi Omer se revăd, dar oare ce va alege el? Iubirea sau orgoliul? Între cei doi până la urmă nu vor mai rămâne secrete, dar asta schimbă totul între ei. Defne se consideră vinovată pentru că lucrurile au luat-o razna şi într-adevăr, viitorul lor depinde acum de ea. Conştiinţa o împinge să-l facă pe Omer fericit, iar el îi întoarce favorul într-un mod care îi uimeşte pe ceilalţi. La firmă, Pamir va lăsa totul în trecut şi va deveni pe faţă rivalul lui Omer.

Sinan primeşte un telefon în miez de noapte şi lucrurile iau o nouă turnură, el având drumul deschis să se apropie de Seda. În schimb Koray o încolţeşte pe Seda şi o sacrifică. La firmă are loc o petrecere la care Koray este şi organizator şi vedeta serii. Neriman vine doar ca să vadă cum dau roade planurile ei. În toiul petrecerii se va forma un triunghi amoros între Omer, Defne şi Pamir. La finalul acestui party totul intră într-o degringoladă care schimbă cursul evenimentelor.

Pretul dragostei episodul 51-60 tr rezumatIso continuă să depăşească obstacolele unul după altul. Turkan are nevoie de ajutor, Iso şi Aysegul rămân singuri. Când Iso pleacă de acasă, se simte liber că pasărea cerului, însă în partea cealaltă Aysegul se confruntă cu dificultăţi. La Passionis au loc întâlniri, telefoane, totul este într-o continuă acţiune. Noua linie de pantofi numită "Second chance" (a două şansă) concepută de Omer se află în faţa unor dificultăţi majore. Nu se ştie dacă noul concept va salva Passionis de la lichidare. Sinan depune toate eforturile să fie de partea lui Omer, dar deja există două tabere: cei de partea lui şi cei care se îndoiesc de reuşită.

Defne este printre cei care au îndoieli şi atunci Necmi trece de partea lui Omer şi îi va face o propunere impresionantă. Pamir tace şi face, ca de obicei şi foloseşte această criză în avantajul lui. Koray devine bănuitor faţă de Omer, dar el nu observă. Seda află că Yasemin este fosta iubită a lui Sinan. Iso este foarte aproape de adevăr, de un adevăr care-l dezechilibrează psihic...

Omer îşi aminteşte un amănunt care poate salva situaţia. Defne se confruntă cu el pentru că nu are încotro. Apele dintre Omer, Defne şi Pamir se tulbură şi ajung la cote paroxistice. Pamir le declara război şi nu are de gând să i-o lase pe Defne lui Omer, dar oare până unde va merge? Koray se va arăta dispus să treacă peste probleme şi să se întoarcă la Passionis?

Iso este cu inima frântă şi s-a trezit din vis. Acum ştie despre problemele dintre Cevder şi Aysegul, care au luat o asemenea turnură încât tot cartierul este implicat, iar Iso ajunge din nou în mijlocul desfăşurării de forţe, când află că Aysegul este căsătorită.

Hulusi, care s-a hotărât să-i lase averea lui Defne, află că Omer s-a întors şi le dă noi ordine lui Neriman şi Necmi. Defne nu mai are nici un atu, dar cunoaşte zile însorite alături de Omer, deşi triunghiul amoros încă există. Totuşi jocul a mers prea departe şi trebuie să se ajungă la un final, deşi nu se întrevede nici un câştigător. Pamir e ocupat cu serviciul, când primeşte o vizită neaşteptată din partea unei doamne.

Hulusi îl vizitează pe Omer şi îl ia prin surprindere. Ceea ce discută cei doi sunt lucruri serioase, de viaţă, iar Omer parcă se trezeşte dintr-un vis îndelungat. După această clarificare, totul apare mult mai plin de înţeles în mintea lui Omer. După ce află că Pamir este un fel de iubire de închiriat nu ştie dacă să-i pună lui Defne sau nu. Pe parcursul episodului 60 au loc numeroase acţiuni şi răsturnări de situaţii, iar Defne va avea parte de mai multe surprize.

Iubirea dintre ea şi Omer nu se poate sfârşi, aşa că se reia de acolo de unde s-a întrerupt, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Iso are certitudinea că Aysegul îl iubeşte şi va avea de partea sa un aliat la care nimeni nu se aştepta.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei, 46-50                                     urmează: Pretul dragostei, ep. 61-65

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.











Dragoste infinita episoadele 63, 64, 65 tr rezumat




Dragoste infinita episoadele 63, 64, 65 tr rezumatKemal este suspectul numărul unu în ceea ce o priveşte pe Asu, iar acest fapt devine o ocazie pentru Emir, care-şi doreşte să încheie odată pentru totdeauna această rivalitate. Însă pentru ca să poată face asta, are nevoie de mărturisirea lui Kemal, că el a omorât-o într-adevăr pe Asu. Îşi pune planul în aplicare şi drept prim pas, îl răpeşte pe Kemal. Poliţista Mercan îşi dă seama că inginerul este răpit şi o informează de urgenţă pe Nihan, care este convinsă că în spatele acestui joc uriaş stă soţul ei, deoarece el n-ar rata nicio ocazie să scape de omul pe care ea îl iubeşte.

Drept urmare, Nihan imaginează şi ea o intrigă prin care să-l salveze pe Kemal, într-o modalitate pe care Emir nu i-o poate refuza. Zeynep şi Tarik reuşesc să elimine toate dovezile care ar duce la bănuiala că ei doi sunt criminalii lui Ozan, însă povestea îşi urmează propriul ei curs de care cei doi fraţi încă nu sunt conştienţi. În timp ce Kemal pare să fie blocat şi nu vede nici o ieşire din situaţia în care se află, Nihan găseşte portiţa acestui plan minuţios care pare perfect la prima vedere. După ce îl eliberează, cei doi îndrăgostiţi capătă speranţe că vor putea fi liberi într-o zi care li se pare tot mai aproape. În ciuda dificultăţilor, Nihan reuşeşte să-i facă o surpriză frumoasă de ziua lui Kemal.

În timp ce Nihan şi Kemal se gândesc cum să ajungă la Asu, cea mai slabă verigă a planurilor lor se va dovedi Tufan. Pe de o parte, Kemal, pe de cealaltă parte, poliţia, o pun într-o mare încurcătură pe Asu. Ieşirea din blocaj se va dovedi o soluţie unică, pusă la cale de Asu împreună cu Emir, în care victima este tocmai Tufan. Planul lor merge mai departe şi nu se satură cu moartea lui Tufan, ci vor şi viaţa lui Kemal. Kemal împreună cu Mercan şi cu Nihan fac lumină pe partea ascunsă a morţii lui Ozan, însă în timp ce poliţista vrea să continue investigaţia până la capăt, Nihan nu mai are răbdare şi plănuieşte o confruntare cu Asu în acest sens, crezând că singura cale către adevăr e s-o determine pe Asu să mărturisească.

Între timp Emir face totul ca să-l expună pe Tarik complet. Kemal îl bănuieşte pe Tarik implicat în moartea lui Ozan dar nu are de gând să-şi trădeze fratele, totuși începe să se retragă din investigaţia acestui caz. Mercan rămâne oarecum singură şi vrea să cerceteze trecutul lui Asu, găsind la un moment dat o legătură între ea şi Tarik. Acest lucru schimbă viziunea poliţistei asupra cazului, ea crezând că Tarik este adevăratul criminal. Ca să scape de acuzaţie, el face o ultima mişcare. Dar până la urmă tot adevărul iese la iveală şi Nihan cu Kemal sunt şocaţi de ceea ce află.

Zeynep, care ştie că va avea un băieţel, vine la Emir să-i dea vestea cea mare, dar cineva care apare în calea ei îi strică ziua. La sfârşitul acestei lupte, pentru că nu se mai poate mărita cu Hakan, îi dă un ultimatum lui Emir s-o ia de nevastă. După ce citeşte rezultatul autopsiei lui Ozan, Kemal se duce la Tarik iar Nihan devine bănuitoare. Tarik jură să se răzbune pe Emir luându-i viaţa, dar se va confrunta cu un obstacol neaşteptat.

Asu depune mărturie în defavoarea lui Tarik, minţind că el este criminalul lui Ozan, iar Mercan înghite momeala. Nihan începe să facă propriile-i cercetări, în timp ce Emir se bucură că adevărul a ieşit la iveală pentru că astfel el este cel care iese câştigat din această situaţie complicată. După ce Zeynep naşte băieţelul, Emir se confruntă cu durerea permanentă a ei. Până la urmă nunta cu Hakan urmează să aibă loc şi ea este obligată să facă o alegere, între familia ei şi Emir. Leyla începe să caute cauzele pentru care compania Kozcuoglu face profituri atât de mari, fără să ştie de jocul început de Emir cu luni în urmă. Însă persoana care se va implica şi va frâna aceste dezvăluiri va fi Nihan.



Relaţia Nihan-Kemal cunoaşte din nou o revenire care îi face pe amândoi să-și promită lucruri mari. Însă Kemal poartă povara unui adevăr apăsător, ceea ce nu poate ignora şi va avea loc o confruntare între el şi Tarik. Pe de o parte, iubirea neţărmurită pe care şi-o poartă cei doi îndrăgostiţi renaşte de fiecare dată, după fiecare nou obstacol, însă pe de altă parte, Emir deţine întotdeauna cheia pentru ca lucrurile să se oprească între Nihan şi Kemal.

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 60-62 tr                                     urmează: Dragoste infinita ep. 66-68 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.