Cansu revine cu picioarele pe pământ şi se grăbeşte să plece cu un taxi, urându-i lui Kerem casă de piatră. El rămâne perplex în mijlocul drumului, apoi îl sună pe Mert care-i confirmă că i-a spus lui Ece despre Şirin. Kerem închide telefonul. Cansu ajunge acasă şi din nou îi povesteşte lui Can prin ce trece, el promiţând încă odată să-i fie alături. Însă de data asta, nu are cum s-o ajute altfel. A doua zi la micul dejun, Cansu află că nu are drepturi în firmă, iar Begun, sora mai mare, e nerăbdătoare să preia compania. În schimb, Metin îi ia departamentul de cosmetice şi i-l dă lui Can, care descoperă foarte rapid că testele erau falsificate iar produsele lor, de foarte proastă calitate, produceau iritaţii şi răni pe piele cumpărătoarelor.
Mert şi Kerem stau de vorbă despre relaţiile din viaţa lor şi Kerem promite să-şi clarifice legătura cu Şirin pe care o invită la un picnic pe terenul unde vrea să-şi facă o casă. (Aici se termină episodul 8 conform numerotației Happy Channel) Ea se plânge că e cam departe de oraş, că nu e semnal la telefonul mobil şi că probabil căsuţa din visul lui Kerem va fi o vilă. El se supără, dar nu spune nimic ci îşi cere scuze că şi-a amintit de o întâlnire importantă şi pleacă. Şirin i se plânge mamei lui minţind-o că fiul ei s-a purtat urât şi a dat-o jos din maşină, precis din cauza acelei colege de la muncă. Femeia o crede şi se hotărăşte să meargă la serviciu s-o pună la punct pe aia care s-a băgat în viaţa băiatului ei. În acelaşi timp Bedia începe să-şi dea seama că ceva nu este în ordine, că prea bine merge marketul şi, cunoscându-şi nepotul, asta nu poate să fie opera lui. Aşa că se hotărăşte şi ea în aceeaşi zi să meargă fără să anunţe la magazin,să vadă cu ochii ei ce se întâmplă.
Mama lui Kerem este direcţionată de Cansu către Ece, Bedia e luată în alt birou de Mert şi lucrurile sunt cât dcît sub control. Cu toate acestea secretele celor doi prieteni încep să se dezvăluie, câte puţin. Ece îl vede pe Mert ieşind dintr-un jeep foarte scump, apoi ea şi Cansu se întreabă de ce Bedia îl mângâie pe asistent iar femeia modestă, pe "patron", Bedia observă că o secretară îl numeşte pe Kerem cu numele lui Mert, dar în aparenţă totul este în regulă. Pe de altă parte, Cansu se oferă să-i plătească pagubele unui şofer de camion care aduce o marfă alterată pe care şeful de magazin o refuză. Kerem o vede pe Cansu insistând la acel şofer sărman să-i dea numărul de cont ca să-i acopere ea paguba.
Metin, ca s-o îmbuneze pe Sureya, îi aduce în dar o maşină foarte scumpă şi elegantă, dar ea o refuză înapoindu-i şi toate bijuteriile date de el de-a lungul timpului. Văzându-se refuzat, Metin se duce la Ișil şi-i oferă ei maşina cea frumoasă. Cansu, care se hotărâse să se mute de acasă, merge la taică-său şi îi cere permisiunea. El e de acord cu condiţia ca în weekend să vină acasă, cu ei. Cansu se bucură şi pleacă s-o anunţe pe Ece, iar în aceeaşi seară se mută la ea. Kerem se hotărăşte să-i vorbească pe şleau lui Şirin, şi, la o cină într-un restaurant, îi spune direct că n-o iubeşte şi că s-a îndrăgostit de altcineva. Şirin se enervează şi pleacă cu lacrimi în ochi, foarte supărată. (Aici se termină episodul 10 conform numerotației Happy Channel)
Pe când Ece îi arată lui Cansu casa şi micile ei neajunsuri, Can îi spune maică-sii că Cansu s-a mutat de la ei cu acordul tatălui lor. Sureya se enervează pentru că a fost ignorată şi îi trimite un sms fetei sale că dacă nu vine acasă imediat, îi blochează conturile bancare....
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!
a fost: Elita societatii ep. 3 tr urmează: Elita societatii ep. 5
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Inalta societate.