joi, 15 iunie 2017

Dragoste infinita episoadele 60, 61, 62 tr rezumat







Dragoste infinita episoadele 60, 61, 62 tr rezumatZeynep ajunge la spital în stare critică. În aceste zile Fehime şi Husein află că fata lor e însărcinată şi asta reprezintă încă o lovitură pentru ei, care au concepţii de viaţă tradiţionale. Hakan încearcă să le îndulcească amarul spunându-le că se va căsători cu Zeynep, şi că e copilul lui. Emir îl derutează iarăşi pe Tarik spunându-i că, de fapt, Kemal era foarte preocupat ca Nihan să dispară de la locul faptei, şi că nu l-ar fi interesat aşa de tare viaţa surorii lui. Tarik îşi crede mentorul şi mai târziu îşi va dojeni fratele de faţă cu Nihan, care tocmai fusese la poliţie să facă denunţul, deşi chiar ea putea fi aceea care a tras accidental în Zeynep. Din cauza şocului, Nihan nu-şi aminteşte dacă degetul care a apăsat pe trăgaci era al ei sau al lui Vildan.

Hakan stă de vorbă cu Kemal despre moartea lui Ozan şi îi împărtăşeşte convingerea lui că nu Zeynep l-a omorât pe Ozan ci acela care l-a spânzurat. Kemal nutreşte speranţe noi şi promite ca respectivul să-şi primească pedeapsa cuvenită. Mai târziu el îi va spune acest lucru şi lui Tarik, care începe să se teamă pentru el, deoarece el este cel care l-a spânzurat pe Ozan, după ce a văzut că, de fapt, era mort după ce fusese sufocat cu perna. Hakan face demersurile necesare pentru ca Ozan să fie deshumat şi să se procedeze la o autopsie şi îi anunţă acest lucru şi pe părinţii lui Zeynep, asigurându-i că fata lor nu are nici o vină în moartea soţului ei. Tot de la el află Fehime că Vildan i-a împuşcat fiica. Expertiza balistică aduce informaţia că Vildan este cea care a apăsat pe trăgaciul pistolului dar Zeynep refuză să facă plângere împotriva ei considerând că totul a fost un accident.

În acelaşi timp se investighează şi cauza accidentului avut de Nihan cu mașina şi Emir ajunge la Gorcan şi la adevăr: că Asu a fost aceea care i-a dorit moartea rivalei sale. Totuşi Asu îşi luase precauţiile necesare la sfatul lui Tufan şi voise să-l scoată din ţară pe Gurcan, dar el văzând-o că se teme nu o ascultă iar mai departe viaţa lui ia o turnură foarte periculoasă. Kemal va afla numele lui cu ajutorul lui Zehir şi îl va căuta, însă Tarik îi va zădărnici întâlnirea. Gurcan văzându-se încolţit din mai multe părţi, îi cere ajutorul lui Emir.

Tarik, speriat că s-ar putea afla tot adevărul despre moartea lui Ozan, se duce la Asu şi îi mărturiseşte ce a făcut, cerându-i sprijinul. Asu se gândeşte cum să procedeze şi găseşte că trebuie să facă în aşa fel încât vina să cadă pe altcineva, dar nu o persoană nevinovată ci chiar cineva care a făcut multe şi merită să moară. Astfel, ea îl trimite pe Tarik la Gorcan în acelaşi timp în care Kemal şi Nihan se îndreaptă către aceeaşi adresă. În schimb cei doi iubiţi ajung mai târziu decât Tarik care-l ţine pe Gorcan legat şi cu căluş în gură. Ca să scape de Kemal şi Nihan, hotărâţi să aştepte să vină Zehir ca să le deschidă uşa, Tarik sună la poliţie şi spune că sunt doi oameni afară care au pătruns fără drept pe o proprietate privată şi vor să între în casă. Poliţiştii îi duc pe cei doi la secţie. Când Zehir ajunge acasă la Gorcan, deja înăuntru nu se mai află nimeni, pentru că Tarik l-a luat cu el într-o pădure să-l omoare însă nu reuşeşte şi Gorcan scapă cu fuga.

Când Kemal şi Nihan ajung faţă în faţă cu Gorcan, deja au aflată amănunte despre el, că este din Zongdulag şi că e omul lui Asu. Galip are o discuţie cu Mujgan, care vrea să-l dea în judecată pentru faptele sale din trecut, dar el îi atrage atenţia că se petrec lucruri grave între copiii lor şi că dacă nu acţionează la timp, Emir s-ar putea să-i facă vreun rău lui Asu. Într-adevăr, între cei doi fraţi va fi o confruntare iar Asu îi va promite lui Emir că-i dă înregistrările din salonul lui Ozan din care rezultă că el a fost omorât de Zeynep.

Între timp Gorcan se află în hala lui Ayhan iar Kemal încearcă să-l descoasă. Gurcan nu-i spune tot ceea ce știe, pentru că a fost ameninţat cu moartea celor doi copii ai săi, dar noi vedem în episodul 62 din serialul Dragoste infinită cum Gurcan a pătruns în spital la Ozan îmbrăcat cu halatul unui medic şi i-a făcut o injecţie letală cu efect în câteva zeci de minute apoi a sunat-o pe Asu care l-a pus să pornească o cameră video aflată la geamul salonului. După aceea a intrat Zeynep şi l-a sufocat, însă moartea rapidă a lui Ozan s-a datorat serului injectat, şi nu gestului de furie al soţiei sale. Când Gorcan află că Asu i-a dorit moartea, se va hotărî să le spună lui Nihan şi lui Kemal cine l-a omorât cu adevărat pe Ozan.

Când Nihan află că Asu i-a umblat la maşină dorindu-i moartea, ea se înfurie pe amândoi fraţii Kozcuoglu şi decide să treacă la acţiune. Kemal este hotărât să divorţeze ceea ce generează o ceartă între el şi Asu. Între Ayhan şi Leyla intervine o clarificare, datorită unei acţiuni în care el îl ajută pe Kemal şi iese rănit. Leyla îi pune în vedere că nu-şi doreşte o viaţă chiar aşa de palpitantă iar Ayhan promite să se conformeze dorinţelor ei. Mai apoi îi va aduce nişte bilete pentru o vacanţă de un an în jurul lumii, asigurând-o că este foarte importantă pentru el şi că dorinţele ei vor avea prioritate în faţa lui.

Asu află despre faptul că Gorcan şi-a dat seama că ea a pus să fie omorât şi începe să manevreze nişte jocuri. Îl cheamă pe Kemal la ea ca să semneze actul de divorţ, dar îi pune somnifer în băutură şi el adoarme înainte de a semna. Dimineaţa, el se trezeşte în maşină pe malul apei, având o mică rană la o palmă, acoperită de un plasture şi tot ce-şi mai aminteşte este că Asu era în pat cu el promiţându-i că vor trăi o noapte de neuitat. Împreună cu Nihan se duce acasă la Gorcan, unde vede că Asu lipseşte iar dormitorul ei este plin de sânge. Cheamă poliţia, apare o femeie comisar care o enervează pe Nihan, însă acum cei doi se află în mijlocul unei anchete şi din cauza relaţiei lor de iubire se văd incluşi pe lista suspecţilor.

Încet-încet se află că Asu nu este nicăieri şi toată lumea crede că Emir ar fi omorât-o. Comisăreasa Mercan vorbeşte cu Nihan între patru ochi şi îi împărtăşeşte convingerea sa că Kemal nu e un criminal. Mai apoi ea le spune că probabil Asu a fost omorâtă, însă pentru că nu este încă găsit cadavrul ei, nu se poate trage această concluzie, ci e doar o ipoteză de lucru. Kemal, care nu-şi aminteşte ce i s-a întâmplat în noaptea precedentă face rost de înregistrările camerelor şi se vede pe el însuşi venind la Asu, dar află cu stupoare că pe nici o cameră nu apare când a plecat de acolo.

Hakan şi Zeynep încep să se pregătească de nuntă. Zeynep se duce la Emir să-l informeze că se va mărita şi întâmpină rezistenţa lui, dar ea îl anunţă că poate s-o ameninţe cât vrea, va face ce este de făcut şi atât. Galip, când află că Asu ar putea fi moartă, se duce în birou la Emir şi îl strânge de gât furios, fiind sigur că fiul lui şi-a omorât sora. Emir jură că n-are nici o legătură cu aşa ceva şi că habar nu are ce s-a putut petrece. Kemal găseşte şi el urme de sânge în maşina lui, şi crede că o fi sângele lui Asu, apoi împreună cu Nihan ajung la concluzia că cineva face în aşa fel încât moartea lui Asu să fie pusă pe seama lui. În acelaşi timp, un barcagiu care descoperă sânge pe o barcă. Vine poliţia şi acolo îl găseşte pe Emir care tocmai văzuse o probă pe care o ascunde în buzunar. Emir se interesează de Gorcan şi află că e în spital în stare gravă, fiind bolnav într-o fază terminală.

Tufan o sechestrează pe Nihan pentru ca pasul următor să fie capturarea şi pedepsirea lui Emir, pentru că şi el crede că Emir are legătură cu dispariţia lui Asu. Nihan şi Kemal ţin legătura telefonic şi descoperă că criminalul ar putea fi un om de la firma de curăţenie. Atunci Nihan îl scoate pe Tufan din mâinile lui Emir. Asu, care este nevătămată, merge acasă la Kemal şi îl pune pe cel de la firma de curăţenie să scrie un mesaj pe geam, dar apoi ea vine să-l şteargă chiar înainte ca Kemal să pătrundă în casă. Kemal merge la comisăreasa Mercan şi îi spune tot ce ştie despre criminal. Poliţiştii află că în camera lui Asu s-a găsit sângele ei şi a lui Kemal şi păr de la ea şi de la Kemal. După ce verifică înregistrările, Mercan emite mandat de arestare pentru Kemal, dar el se sustrage pe motiv că nu poate să fie acuzat de o faptă pe care n-a comis-o.

Zeynep se teme din ce în ce mai mult de ziua în care Ozan va fi deshumat şi autopsiat. Însă când ziua aceea soseşte, se descoperă că mormântul lui Ozan este gol. Kemal vrea să fugă ca să nu mai fie ţinta investigaţiei însă Emir reuşeşte să-l oprească....




Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Dragoste infinita ep. 57-59 tr                                     urmează: Dragoste infinita ep. 63-65 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








miercuri, 14 iunie 2017

Inalta societate, episodul 4 rezumat




Inalta societate, episodul 4 rezumat Cansu revine cu picioarele pe pământ şi se grăbeşte să plece cu un taxi, urându-i lui Kerem casă de piatră. El rămâne perplex în mijlocul drumului, apoi îl sună pe Mert care-i confirmă că i-a spus lui Ece despre Şirin. Kerem închide telefonul. Cansu ajunge acasă şi din nou îi povesteşte lui Can prin ce trece, el promiţând încă odată să-i fie alături. Însă de data asta, nu are cum s-o ajute altfel. A doua zi la micul dejun, Cansu află că nu are drepturi în firmă, iar Begun, sora mai mare, e nerăbdătoare să preia compania. În schimb, Metin îi ia departamentul de cosmetice şi i-l dă lui Can, care descoperă foarte rapid că testele erau falsificate iar produsele lor, de foarte proastă calitate, produceau iritaţii şi răni pe piele cumpărătoarelor.

Mert şi Kerem stau de vorbă despre relaţiile din viaţa lor şi Kerem promite să-şi clarifice legătura cu Şirin pe care o invită la un picnic pe terenul unde vrea să-şi facă o casă. (Aici se termină episodul 8 conform numerotației Happy Channel) Ea se plânge că e cam departe de oraş, că nu e semnal la telefonul mobil şi că probabil căsuţa din visul lui Kerem va fi o vilă. El se supără, dar nu spune nimic ci îşi cere scuze că şi-a amintit de o întâlnire importantă şi pleacă. Şirin i se plânge mamei lui minţind-o că fiul ei s-a purtat urât şi a dat-o jos din maşină, precis din cauza acelei colege de la muncă. Femeia o crede şi se hotărăşte să meargă la serviciu s-o pună la punct pe aia care s-a băgat în viaţa băiatului ei. În acelaşi timp Bedia începe să-şi dea seama că ceva nu este în ordine, că prea bine merge marketul şi, cunoscându-şi nepotul, asta nu poate să fie opera lui. Aşa că se hotărăşte şi ea în aceeaşi zi să meargă fără să anunţe la magazin,să vadă cu ochii ei ce se întâmplă.

Mama lui Kerem este direcţionată de Cansu către Ece, Bedia e luată în alt birou de Mert şi lucrurile sunt cât dcît sub control. Cu toate acestea secretele celor doi prieteni încep să se dezvăluie, câte puţin. Ece îl vede pe Mert ieşind dintr-un jeep foarte scump, apoi ea şi Cansu se întreabă de ce Bedia îl mângâie pe asistent iar femeia modestă, pe "patron", Bedia observă că o secretară îl numeşte pe Kerem cu numele lui Mert, dar în aparenţă totul este în regulă. Pe de altă parte, Cansu se oferă să-i plătească pagubele unui şofer de camion care aduce o marfă alterată pe care şeful de magazin o refuză. Kerem o vede pe Cansu insistând la acel şofer sărman să-i dea numărul de cont ca să-i acopere ea paguba.

Inalta societate, episodul 4 rezumatMetin, ca s-o îmbuneze pe Sureya, îi aduce în dar o maşină foarte scumpă şi elegantă, dar ea o refuză înapoindu-i şi toate bijuteriile date de el de-a lungul timpului. Văzându-se refuzat, Metin se duce la Ișil şi-i oferă ei maşina cea frumoasă. Cansu, care se hotărâse să se mute de acasă, merge la taică-său şi îi cere permisiunea. El e de acord cu condiţia ca în weekend să vină acasă, cu ei. Cansu se bucură şi pleacă s-o anunţe pe Ece, iar în aceeaşi seară se mută la ea. Kerem se hotărăşte să-i vorbească pe şleau lui Şirin, şi, la o cină într-un restaurant, îi spune direct că n-o iubeşte şi că s-a îndrăgostit de altcineva. Şirin se enervează şi pleacă cu lacrimi în ochi, foarte supărată. (Aici se termină episodul 10 conform numerotației Happy Channel)

Pe când Ece îi arată lui Cansu casa şi micile ei neajunsuri, Can îi spune maică-sii că Cansu s-a mutat de la ei cu acordul tatălui lor. Sureya se enervează pentru că a fost ignorată şi îi trimite un sms fetei sale că dacă nu vine acasă imediat, îi blochează conturile bancare....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Elita societatii ep. 3 tr                                     urmează: Elita societatii ep. 5

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Inalta societate.