sâmbătă, 18 martie 2017

Pretul dragostei episodul 2 tr rezumat




Pretul dragostei episodul 2 tr rezumat Omer face poze pe plajă pentru viitoarea colecţie de pantofi în timp ce Jasemin are grijă să-l enerveze menţionând că pantofii nu se poartă la plajă. Defne se află şi ea acolo şi flirtează cu Sinan. Când Omer îi vede pe cei doi că încep să danseze, o cheamă pe Defne la el, chipurile ca să-l ajute la pozat, dar Sinan continuă să fie curtenitor cu ea, stârnind gelozia lui Omer. Neriman este uimită şi bucuroasă pentru modul în care Defne a abordat problema şi speră ca lucrurile să meargă bine până la urmă. Omer îl întreabă pe Sinan dacă ştie ceva despre familia lui Defne, iar acesta, în replică, zice că de ce l-ar interesa aşa ceva, ar vrea să se însoare cu ea?

La un moment dat Defne determină pe una dintre fotomodele să cadă în mare şi acum toată lumea se agită. Însă Defne se preface şi ea că se împiedică şi cade, începând să ţipe după ajutor, pretinzând că şi-a scrântit glezna. Omer o ia în braţe şi o asigură că totul este în regulă şi apoi îi bandajează piciorul. Jasemin se uită cu gelozie la ei apoi începe să-i bârfească în timp ce Neriman stă şi ea de vorbă cu fetele din companie şi comentează incidentul, zicând că Jasemin n-ar trebui să spere ceva din partea lui Omer. Neriman, ca să nu se dea de gol faţă de Omer, se preface că n-o cunoaşte pe Defne şi trece pe lângă ea fără s-o bage în seamă, dar tânăra reacţionează şi o strigă pe nume pe Neriman. Omer o întreabă de unde o ştie pe mătuşa lui, iar ea, cu prezenţă de spirit, răspunde că din revistele mondene.

Neriman îi atrage atenţia lui Defne să nu mai facă asemenea gafe pe viitor şi o pune la curent cu antipatia reciprocă dintre ea şi Jasemin. Înainte de a pleca acasă, Defne îi vede pe Sinan cu Jasemin, iar rivala ei nu pierde ocazia s-o înţepe, umilind-o pentru că foloseşte autobuzul. Cei de acasă comentează despre absenţa lui Defne şi bunică-sa crede că şi-a făcut un prieten și reacționează destul de dur când fata revine acasă.

Omer, la o partidă de baschet pe care o joacă cu Sinan, îl întreabă pe acesta dacă este interesat de Defne. Sinan neagă şi încearcă să devieze discuţia spre o altă persoană, Asli, dar Omer încheie conversaţia. La serviciu, în timp ce desenează pantofi, el se tot gândeşte la Defne şi la ceea ce s-a întâmplat când erau unul în preajma celuilalt. Între timp, Defne are probleme acasă dar îi spune lui Neriman că nu mai poate veni la serviciu pentru că nu se descurcă cu tehnologia. Sinan o încurajează să nu renunţe, iar Omer vede scena şi din nou îl roade gelozia. Când se iveşte ocazia, el o întreabă pe Defne ce a discutat cu Sinan, deşi îşi dă seama că pune întrebări personale şi n-ar trebui să facă acest lucru. Apoi o roagă pe Defne să termine toată treaba pt că a doua zi totul trebuie să fie gata. Ea acceptă, dar îl sună pe fratele ei ca să o mintă pe bunica lor, pentru că din nou va veni foare târziu acasă.

Neriman caută pe cineva s-o ajute pe Defne cu treaba şi până la urmă tocmai Sinan va fi cel care va accepta să facă asta, mai ales că va trebui să stea la birou cu Defne până seara târziu. Jasemin, care a observat că Defne caută să-l seducă pe Omer, încearcă să-i pună beţe în roate şi o face să creadă că ea şi Omer sunt mai mult decât prieteni. Bunica îl crede pe Ismail care inventează tot felul de scuze pentru sora lui, dar mai târziu vrea să se ducă pe la Nihal, să controleze dacă Defne se află acolo. Esra o vede şi, cu toate că încearcă s-o împiedice să plece, nu reuşeşte şi îl anunţă pe Ismail, care se oferă să meargă la Nihal în locul bătrânei. În timpul acesta Defne şi Sinan au ieşit să ia cina împreună, apoi el o conduce până aproape de casă.

A doua zi, când se duce acasă la Omer să-i facă micul dejun şi apoi să îi prezinte ceea ce a lucrat în seara precedentă, acesta este nervos şi ţâfnos şi o trimite la birou, spunând că nu-i este foame iar lucrarea vrea s-o vadă pe masa de lucru, nu acasă la el. Defne este mirată de atitudinea lui iar el motivează că n-a dormit toată noaptea. La birou, Omer cere nişte pantofi nr. 37 pe care îi dă lui Defne. Ea este bucuroasă de ceea ce a primit și îl îmbrățișează pe Omer, dar dincolo, Jasemin vede scena și foarte furioasă, informează pe cineva la telefon că jocul va decurge aşa cum l-au stabilit....


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei ep. 1 tr                                   urmează: Pretul dragostei ep. 3 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare.








vineri, 17 martie 2017

Pretul dragostei episodul 1 rezumat




Pretul dragostei episodul 1 rezumat Omer soseşte la companie şi se enervează când îi vede pe ceilalţi bând cafele şi sporovăind. Nedgi se ceartă cu Neriman discutând despre Omer. Jasemin îi mulţumeşte lui Omer pentru ziua petrecută împreună şi menţionează că ar vrea să fie prieteni, dar el evită un răspuns clar spunând că are de lucru. Acasă, bunicul familiei îi aminteşte pentru a nu ştiu câtă oară lui Neriman, că dacă Omer nu se însoară peste 6 luni, el vinde casa şi lor nu le va rămâne nimic.

În celălalt cartier, Defne nu are pe moment bani să-şi plătească chiria şi îl roagă pe proprietar să-l aştepte pe fratele ei, că acesta precis are banii de chirie deja pregătiţi, dar Filuzax o avertizează că era ultima zi de plată şi că frate-său nu răspunde la telefon. Omer este presat de Neriman să cunoască nişte fete din care să-şi aleagă o mireasă cât mai curând, ca să rămână cu toţii în casă şi cu averea intactă. Omer răspunde oarecum tupeist că se va îndrăgosti în 6 luni şi se va însura, în aşa fel încât toată lumea să se liniştească. Omer acceptă să meargă la restaurant (cel la care lucrează Defne ca şi chelneriţă), dar ca să scape de fata adusă de Neriman, se preface că o cunoaşte pe Defne, o pupă şi totul pare că între ei este deja stabilit, că ei doi sunt împreună. Neriman află totul despre ce s-a întâmplat în restaurant și deja începe să se gândească la un plan.

Defne, la rândul ei, descoperă afacerile dubioase ale fratelui ei, care a intrat pe mâna mafiei, datorându-le bani. Ea vrea să-şi salveze fratele, dar nu reuşeşte, singurul lucru pe care-l poate face, şi asta pare imposibil, este să înapoieze mafiei imensa sumă de bani datorată. Ea plânge şi nu ştie cum să poată face rost de aşa de mulţi bani. Esra, prietena ei, îi oferă banii ei de buzunar, dar ăştia sunt departe de a fi de ajuns. Esra, care o cunoaşte pe Neriman, ajunge să negocieze cu aceasta ca Defne să-l cunoască pe Omer mai bine angajându-se asistenta lui, să-l facă să se îndrăgostească de ea şi să se căsătorească în schimbul a 4 milioane de lire turceşti. La început Defne nu acceptă oferta, dar presată de timp, ca să-şi salveze fratele, se răzgândeşte şi cere două milioane drept avans şi învoiala să nu fie nevoită să se culce cu Omer. Neriman acceptă condiţiile şi de bucurie se duce la o partidă de shopping.

A doua zi, când Defne îl cunoaşte pe Omer din poziţia de cel pe care trebuie să-l seducă, este uluită să vadă că e tipul cu care s-a pupat cu o zi înainte, dar el nu pare s-o recunoască. Mai mult, acolo îl revede şi pe Sinan, cu care făcuse poze în restaurant pentru albumul de prezentare, dar nici acesta nu-şi dă seama cine este fata, crezând că ea frecventează restaurantul acela ca să mănânce, nicidecum că era chelneriţă acolo. Când începe să-şi cunoască colegii de muncă, Defne află că Jasemin flirtează cu Omer, apoi de la şofer află despre Omer că părinţii lui au murit. La birou, de la bun început Defne vede că Jasemin îi face probleme şi o încurcă în scopul ei de a-l seduce, pentru că Jasemin o face pe Defne să plece acasă deși nu-și terminase treaba la birou. Jasemin rămâne cu Omer şi începe să-l întrebe ce ştie despre Defne, dar evident, acesta habar nu are cine-i fata.

Ajunsă acasă, Defne îi ascunde bunicii sale unde lucrează acum, dar prietenei ei, Esra, îi spune, bucuroasă, că lucrează cu Sinan. Neriman îi cere fetei s-o informeze zilnic despre ceea ce a făcut la birou şi cum au decurs lucrurile între ea şi Omer. A doua zi Defne îi pregăteşte micul dejun lui Omer şi apoi, pentru că acesta pretinde că nu-i este foame, ea îi spune că ei doi se cunosc deja...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Pretul dragostei - prezentare                                   urmează: Pretul dragostei ep. 2 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Pretul dragostei - prezentare .