duminică, 5 martie 2017

Kosem episodul 26 tr rezumat




Kosem episodul 26 tr rezumat Meleki vede săgeata la timp şi o împinge pe sultană din calea ei, aceasta nimerindu-l pe Gurbuz drept în inimă. Kosem, la fel ca şi ceilalţi din suita ei se agită şi intră în caleaşcă, în timp ce arcaşul scapă cu fuga. Osman, care tocmai fusese prins în încercarea de a fugi şi era adus în faţa lui Mustafa, este pedepsit să fie închis în acelaşi fel ca şi sultanul. Însă Mustafa vrea să-l execute, lucru care datorită noilor legi date de Kosem în ziua când Ahmet a murit, nu mai este posibil, şi de nervi, Mustafa face o criză ciudată, leşină, se sufocă, iar Halime încearcă să-i descleşteze gura. Până la urmă Osman e dus la beciuri.

Dilruba o anunţă pe Halime că asasinatul asupra lui Kosem a eşuat. Humașah şi Safiye îi cer socoteală lui Zulfikar pentru mormântul gol al lui Iskender. Zulfikar recunoaşte că prinţul este viu, dar preferă să nu spună mai mult ca să nu-i mai fie pusă viaţa în pericol. Cele două răsuflă uşurate, deşi Safiye ar vrea să ştie mai multe, pentru că acum, conform noii legi, cel mai în vârstă şi cel mai matur în gândire prinţ este fiul ei, nu Mustafa, şi ea crede că tronul i se cuvine fiului ei. În scurt timp Zulfikar prin intermediul lui Mehmet Giray aranjează ca Safiye şi Humașah să-l vadă pe Iskender şi să stea de vorbă cu el în cea mai mare taină. Însă acesta, gândindu-se la cum a vrut Kosem să-l sacrifice fără să-i fi greşit, de-acum se gândeşte că tronul este dreptul său şi vorbeşte cu Humașah despre această posibilitate.

Kosem episodul 26 tr rezumat În piaţă, Iskender îi aude pe oameni vorbind despre felul în care Mustafa s-a repezit la sicriul lui Ahmet în ziua încoronării şi îl consideră pe sultan cam ciudat. Osman află de la îndrumătorul lui că Kosem a fost aceea care a redactat noua lege privind tronul şi din nou crede că mama lui este împotriva urcării lui pe tron. (aici se termină episodul 26 Kanal D.) Cennet şi Haci, împreună cu Bulbul pregătesc o revanşă a sultanei Kosem, şi ca prim pas vor ca oamenii să afle că Mustafa este nebun, apoi să-l detroneze şi Osman să-i ia locul. Drept urmare, Cennet îi schimbă medicamentul lui Mustafa cu altceva şi sultanul iese în piaţă, are halucinaţii cu Osman şi începe să vorbească singur şi să se agite. Lumea se opreşte şi se uită la el, care începe să le dea bani aruncând cu monede în toate direcţiile, până apare Davut cu câteva gărzi şi îl iau de acolo.



Mustafa îi povesteşte lui Halime că Osman iar a ieşit din cameră şi că l-a văzut în piaţă, că a venit să-i ia tronul, iar Halime trebuie să-l trimită cu Menekse în camera unde se află Osman cu Mehmet ca să-l convingă că acesta n-a putut să iasă din încăpere. După aceea Halime îi scrie lui Davut că toţi prinţii lui Ahmet trebuie ucişi pentru ca fiul ei să nu mai aibă asemenea manifestări de frică. Dar în acest timp deja toată lumea, inclusiv demnitarii, au aflat deja că Mustafa e nebun şi nu-şi poate îndeplini îndatoririle de sultan. Acest lucru va duce la scindarea celor puternici în două tabere şi astfel Kosem va reuşi să întoarcă totul în favoarea sa, însă, aparent, pentru scurtă vreme. Oamenii lui Davut îl prind pe Zulfikar şi îl torturează, ca să spună unde este Dilruba, care a fost luată de cei loiali lui Kosem. Cennet, deşi nu are altă vină decât că a fost loială şi ea sultanei Kosem, este luată de gărzi şi trece prin clipe de groază pentru că urmează să fie executată. Bulbul o salvează în ultima clipă. Kosem este închisă cu Meleki într-o cameră iar uşile sunt legate cu sfoară pe dinafară şi ea nu are cum să iasă, Haci este şi el legat şi lăsat într-o altă încăpere a palatului.

Kosem episodul 26 tr rezumat Osman şi Mehmet sunt aduşi în aceeaşi cameră cu ceilalţi fraţi, mai mici, şi deja îşi dau seama că dacă au fost adunaţi laolaltă, clipele lor sunt numărate. Kosem reuşeşte să iasă din camera în care era blocată, lucru care o deranjează pe Safiye, care s-ar bucura să fie omorâţi toţi ceilalţi prinţi şi Kosem, ca să-l pună ea pe Iskender pe tron. Humașah, însă, dă drumul la ușa camerei unde este închisă sultana și o avertizează că prinții ei urmează să fie omorâți. Kosem se duce la Halime dar ea o anunţă că pentru fiii ei e prea târziu, că au fost duși la conacul Sîrca. Haci și Kosem aleargă într-acolo. Călăii intră în camera unde se află toţi băieţii lui Ahmet. Ei luptă, se zbat, dar până la urmă sunt puşi în genunchi, ţinuţi de subţiori iar mascaţii cu frânghiile se apropie ... (aici se termină episodul 27 Kanal D.)


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Kosem ep. 25 tr                                urmează: Kosem ep. 27 tr

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








vineri, 3 martie 2017

Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob




Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob Termenul de "minimalism" a apărut pentru prima dată la mijlocul anilor '60 din secolul trecut şi, în principal, a fost folosit pentru a descrie sculpturi ale artiștilor Robert Morris şi Donald Judd. De atunci, înţelesul acestui cuvânt lărgit şi acum este folosit în diferite domenii - de la modă şi muzică, la design şi arhitectură.
Minimalismul în design devine din ce în ce mai popular. Spre deosebire de alte tendinţe în care se impun reguli stricte, stilul minimalist vine cu un accent pus pe variantele acestuia.
Principiile fundamentale ale acestui stil sunt liniile ascuţite, suprafeţele solide, mobilierul de joasă înălţime şi de nuanţe pastelate. Ideea principală în designul minimalist este folosirea de forme simple şi naturale. Acest principiu este o bază a stilului oriental în design, în special a aceluia clasic japonez, care a devenit baza pentru minimalism. Designerii celebri care au fost fondatorii minimalismului erau membri ai grupului de artă "Style", constituit în 1917.

Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob Minimalismul în designul interior înseamnă camere spaţioase, livinguri cu minim de mobilier şi detalii. Elementul principal al acestui stil este o atenţie la formă, culoare şi textură. Planificarea nu presupune împărţirea în camere, totul atată ca un mare living: mobila, stofa sau pereţii despărţitori de sticlă joacă rolul de separatoare. Accentul se pune pe forme geometrice, ascuţite sau nu, şi pe asimetrie. Forma prevalează asupra scopului. Mobila trebuie să aibă forme fluide şi să fie tapiţată cu piele de culoare neutră, iar mesele joase, de cafea, pot fi din sticlă groasă în totalitate. Suprafeţele lucioase şi liniile drepte arată uimitor într-un astfel de living. Detaliile ar trebui să fie realizate din inox sau crom iar cantitatea de accesorii trebuie să fie minimă. Parchetul ar trebui să fie realizat din materiale uşor lavabile - lemn, linoleum sau gresie. Este necesar să se prevadă suficient spaţiu pentru a păstra toate lucrurile.

Despre culoare, trebuie să spun că albul este culoarea principală pentru acest stil. Albul ar trebui să formeze baza pentru pereţi, podea şi mobilier. Ca o alternativă, puteţi alege culori neutre, cum ar fi bej, gri, verde deschis. La bază trebuie să fie o culoare neutră, pentru a putea realiza diverse accente cu orice altă culoare, vie, dar numai cu una singură. Culoarea roşie este tradiţională, este cea mai populară alegere pentru evidenţierea detaliilor pe un fundal alb, cu toate că aceasta este o chestiune de gust şi puteți alege orice culoare doriţi. Foarte adesea oamenii atârnă o pictură sau unele detalii mari pe pereţi. Ferestrele mari, care de obicei nu au perdele sau storuri, crează un efect de luminozitate și sunt cât se poate de potrivite într-un living sau un birou.

Mobila de living in stil minimalist de la PremiaMob Minimalismul este popular pentru că acest stil este foarte uşor de adaptat. Minimalismul este un stil de viaţă care se distinge prin dorinţa de ordine perfectă şi organizare, este deosebit de popular în rândul oamenilor de afaceri şi a oamenilor creativi care pun preţ pe combinaţia dintre simplitate, rafinament, frumuseţe şi utilitate. Minimalismul permite exprimarea de sine fără să foloseşti accesorii ţipătoare sau mobilă neobişnuită. O măsuţă de cafea într-un birou, care să arate extrem de simplu precum acelea din imagini denotă mult rafinament şi bun gust. Dacă îţi place simplitatea dar şi lipsa de stricteţe în design, minimalismul este ceea ce ai nevoie!

Piese de mobilier în stil minimalist, accesibile ca preţ poţi comanda online la PremiaMob.ro, sau direct la Showroom-ul Silvarom din Baia Mare, Bd. Independentei, nr. 64, sau la telefon 0748-119.453. Spor la mobilat!

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!