duminică, 15 ianuarie 2017

Yaman episodul 53 turcesc rezumat




Yaman episodul 53 rezumat
Orkun îi reproşează lui Yaman că nu stă cu Mira din dragoste, ci de milă, apoi apare Sibel, iar în spatele ei tot grupul lor de tineri. Sibel îi declară iubire lui Yaman iar el îi spune că nu a simţit niciodată la fel. Orkun îi filmează. Mira este dezamăgită şi se depărtează de cei doi, lăsându-l pe Orkun să meargă cu ea. Grupul lor de prieteni încep să facă tot felul de presupuneri, iar Mert spune că nu e corect ce se întâmplă pt că Sibel are prieten, un tip, Amal. Însă Eylul nu-l crede şi cei doi se situează pe poziţii diferite în această chestiune - în timp ce Mert îi ia apărarea lui Yaman şi crede că e victima unui complot, Eylul îl consideră vinovat pentru felul cum a decurs relaţia lui Sibel şi apoi cu Mira.

A doua zi dimineaţă, Nevin trece pe la Kenan şi o găseşte acolo pe Sude ieşind de la duş. Nevin e uluită, la fel ca şi Sude, îşi cere scuze şi pleacă. Sude îi trimite un sms lui Kenan, care este la o întâlnire cu Cenghiz şi Hasan, iar el vorbeşte cu maică-sa şi o roagă să nu spună la nimeni nimic. Sude pleacă, gândindu-se că este mai bine aşa şi îi promite lui Kenan că va reveni. Yaman se duce pe la Mira să se împace cu ea, şi asta chiar se întâmplă pentru că Mira nu mai vrea să stea multă vreme supărată pe Yaman.

Cenghiz o contactează pe Sude minţind că are un mesaj de la Nadir Baktiroglu pentru ea, apoi o linişteşte în privinţa cd-urilor spunându-i că nu stă nimeni să le verifice şi că nu se va observa că ea are legătură cu Nadir şi cu problemele financiare ale lui Asim din trecut. Sude pare să-l creadă. Ayse şi Leyla sunt speriate de ceea ce se întâmplă, iar mama Leylei observă că fata ei intră în panică ori de câte ori stă de vorbă cu Cenghiz, dar Leyla vrea să scape de ea, să nu mai ştie tot ceea ce se petrece. Femeia, dimpotrivă, se îngrijorează şi mai mult pentru soarta fiicei ei. Selim merge la închisoare să discute cu Nadir care se ţine tare şi spune cu nonşalanţă că nu va sta în arest decât vreo câteva zile. Lucrurile se complică suplimentar în momentul în care la firma lui Asîm apare Lance, soţul american al lui Sedef, care după ce spune că i-a fost dor de ea întreabă dacă acea clădire le aparţine lor...

Selim şi Asîm iau cina împreună la un restaurant, iar Selim e nevoit să-şi anuleze întâlnirea cu Deniz. Sude se întoarce acasă datorită informaţiilor primite de la Cenghiz şi din nou se întâlneşte cu Nevin, la poarta vilei, şi de data asta cele două au o discuţie. Yaman şi fetele din grupul lor au pregătit de mâncare şi stau la masă, dar Mert este pe drum cu băieţii, în maşina condusă de Uzay, şi se distrează cu toţii cântând. Sude profită că Selim este singur şi se duce pe la el să-l tragă de limbă despre cum decurg lucrurile cu Nadir şi află, fără bucurie, că avocatul are probe ca să-i acuze de crimă atât pe Nadir cât şi pe Cenghiz. Sude pleacă supărată şi imediat îl sună pe Cenghiz să-i spună că Selim are probe şi împotriva lui. Mert şi băieţii se duc cu toţii la un club mai deocheat unde imediat fiecare dintre ei este luat în primire de câte o damă de companie.

Selim, care-i văzuse pe Lance şi pe Sedef purtându-se ca doi îndrăgostiţi, îi lasă un mesaj vocal pe telefon rugând-o să-l anunţe dacă s-a răzgândit în privinţa divorţului. Yaman îl sună pe Kenan exact când la acesta din urmă apare Cenghiz şi-l ameninţă cu pistolul. Cenghiz vede telefonul lăsat deschis şi-l loveşte pe Kenan, închide apelul, apoi îl leagă şi-l ia în maşină. Selim află de la Yaman că e ceva în neregulă cu Kenan care acum e la mâna lui Cenghiz dar nu poate să facă altceva decât să anunţe poliţia. (aici se termină episodul 53 Kanal D) Băieţii la club beau şi se distrează iar Uzay îi trimite o poză pe telefon lui Eylul, care devine invidioasă şi iritată că Mert e într-un club de noapte. Când dau să plece şi li se aduce nota de plată, aceasta este de 42.000 de lire şi cu toţii sunt miraţi de aşa o sumă dar acum trebuie să se gândească la cum să plătească atâţia bani.

Cenghiz ajunge la casa unde o ţine pe Leyla închisă, supravegheată de Giray şi de Hasan. Yaman şi Selim sunt şi ei acolo, s-o salveze pe Leyla, dar Cenghiz ia o puşcă cu lunetă din maşină şi se apropie tiptil prin întuneric. Kenan se zbate şi reuşeşte să ajungă cu piciorul pe claxon, însă, din nefericire, Cenghiz trage şi-l nimereşte pe Yaman...


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!



a fost: Yaman 52                                     urmează: Yaman 54

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.








sâmbătă, 14 ianuarie 2017

Kosem, rezumatul sezonului I, partea a doua




Kosem, rezumatul sezonului I, partea a doua Kosem află că este însărcinată şi Ahmet îi dăruieşte coroana lui Hurrem, ca semn de preţuire şi iubire. Atunci Kosem îi spune sultanului despre trădarea sultanei Fahryie, ceea ce-l înfurie. Fahryie îl şantajează pe Derviş s-o ajute să ajungă la o casă de protecţie unde nu poate avea loc nici un act de violenţă, inclusiv unul ordonat de sultan. Acolo va locui ea pentru o vreme şi când îl revede pe Mehmet Giray îi spune că-l urăşte. Handan se întoarce la palat. Kosem naşte un fiu botezat Mehmet şi începe o colaborare cu Mehmet Giray, care este dezamăgit de iubita sa şi acum vrea să facă în aşa fel încât s-o scoată din acea casă de protecţie pentru a fi executată. Planul lor reuşeşte, dar Ahmet o graţiază pe Fahryie ca să nu fie pătată reputaţia dianstiei. Însă îi pasează lui Derviş misiunea de a-şi pedepsi nevasta, inclusiv pentru că a comis adulter. Derviş îşi otrăveşte soţia în timpul unei mese, iar Fahryie moare în braţele lui. Safiye este distrusă când află şi jură să-l detroneze pe Ahmet.

Sultanul pleacă în campania militară împotriva Persiei conduse de dianstia Safavidă. În perioada aceea Safiye porunceşte asasinarea sultanului şi mituieşte pașale şi ieniceri ca să-şi consolideze puterea. Într-o noapte se stîrneşte un soi de revoltă în palat, generată de oamenii loiali lui Safiye, în care este ucisă Mahfiruze împreună cu mulţi alţi oponenţi a sultanei. Kosem reuşeşte să scape ajutată de Bulbul aga şi de Zulfikar. A doua zi Mustafa este pregătit ca să devină noul sultan, imperiul urmând a fi condus de Safiye, în calitate de regentă. Înainte ca micuţul să fie uns sultan, Ahmet se întoarce viu şi nevătămat din tentativa de asasinat, cu ajutorul lui Derviş. El o închide pe Safiye într-un turn şi o deposedează de avere şi de titluri. Însă decide şi execuţia lui Mustafa ca să-şi asigure tronul, dar până la urmă se răzgândeşte şi doar îl izolează într-un palat.

Kosem, rezumatul sezonului I, partea a doua
Humasah, fata cea mare a lui Safiye, soseşte din Egipt. După ceva vreme, Kosem află despre rolul jucat de Derviş în otrăvirea lui Mehmet al III-lea, iar Halime îi dezvăluie că între Derviş şi sultana Handan este o relaţie de dragoste. Kosem îl informează pe Ahmet despre implicarea lui Derviş în asasinarea tatălui său iar acesta îl va ucide personal pe Derviş Paşa. Drept consecinţă, Handan se sinucide de teamă că fiul ei ştie şi despre relaţia cu Derviş, iar Humașah devine şefa haremului. Ahmet porunceşte ca Safiye să fie eliberată din turn în urma faptei ei de a o salva pe Kosem de nişte bandiţi. Kosem unelteşte şi Humașah demisionează din funcţie, apoi află că Iskender, ienicerul de care o leagă o veche prietenie, este prinţul pierdut al dinastiei otomane. Safyie şi Humașah au ştiut acest adevăr de peste 11 ani, timp în care Kosem a născut şapte copii sultanului. Humașah se căsătoreşte cu Zulfikar iar Iskender ajunge şambelan al sultanului. Ahmet mai dobândeşte un fiu, de la Gulbahar, şi îl eliberează pe Mustafa, care datorită izolării are probleme psihice, lucru cunoscut de multă lume.

Safiye unelteşte să-l otrăvească pe Ahmet ca să-l pună pe tron pe preferatul ei, Iskender. Reuşeşte ceea ce-şi propune, şi, pentru că sultanul avea oricum probleme gastrice, este anunţată că el mai are doar două săptămâni de trăit. Humașah se grăbeşte şi-i dezvăluie lui Zulfikar că Iskender este prinţ otoman, iar el o informează pe Kosem despre acest secret. Sultana, temându-se că îi vor fi omorâţi copiii după moartea lui Ahmet, îi spune acestuia ce a aflat, iar Ahmet porunceşte să fie executat Iskender. Între timp, Halime organizează nunta sultanei Dilruba cu paşa Halil, dar ea îi desfide pe toţi şi se căsătoreşte cu Davud paşa. Sultanul află că boala să evoluează şi cere să se căsătorească legal cu Kosem înainte să moară, de dureri stomacale, la câteva zile după nunta lui Dilruba. Kosem încearcă să-l ajute pe Mustafa să urce pe tron, dar Halime şi Dilruba se opun şi o trimit în surghiun la palatul vechi.

Zulfikar, care trebuia să-l execute pe Iskender, îl cruţă, iar prinţul unelteşte acum cu mama lui să cucerească tronul şi să se răzbune. Când îşi dă seama ce a greşit, Kosem plănuieşte o lovitură de stat ca să-l înlăture pe Mustafa şi să-l pună pe tron pe Osman, fiul lui Ahmet, folosindu-se de boala mintală a lui Mustafa. Halime, care vede o ameninţare în copiii lui Kosem, porunceşte să fie executaţi, dar Kosem reuşeşte să ajungă la timp ca să-i salveze şi să-l trimită la închisoare pe Mustafa iar pe Halime s-o trimită la palatul vechi. Osman urcă pe tron ca Osman al II-lea dar el o retrimite pe Kosem la Palatul Vechi din cauză că în trecut l-a ajutat pe Mustafa să obţină tronul, iar mai târziu îl execută pe Mehmet, fiul cel mare a lui Kosem, pentru că îl vede ca pe un posibil moştenitor al tronului, datorită intrigilor lui Safiye.

Kosem, rezumatul sezonului I, partea a doua
Dezamăgită, Kosem ţese intrigi să-l dea jos de pe tron pe Osman şi se aliază cu Zulfikar ca să-l omoare pe Iskender (ceea ce este doar un joc menit s-o ademenească pe Safiye). Safiye se sinucide, nu înainte de a recunoaşte că a fost învinsă de Kosem şi îi dăruieşte inelul de smarald al lui Hurrem. Osman vrea să formeze o armată şi mai loială decât cea a ienicerilor dar eşuează în planul său. Cennet şi Zulfikar sunt ucişi, Osman va fi închis şi apoi strangulat, iar tronul va ajunge pentru a doua oară pe mâna lui Mustafa nebunul. Humașah părăseşte capitala pentru totdeauna iar Kosem decide să-şi anihileze toţi rivalii. Îl închide din nou în palat pe Mustafa din cauza bolii sale şi îl pregăteşte pe Murad să urce pe tron. Acesta fiind încă la o vârstă fragedă, Kosem va fi regentă şi va avea funcţia de Valide în harem. Astfel începe urcuşul ei în calitate de cea mai influentă şi puternică sultană din istoria imperiului Otoman.


Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!




sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv.