Cei care vin în întâmpinarea grupului lui Fatih sunt nişte emigranţi care cer o bucată de pâine. Merg cu toţii pe vaporul rămas fără combustibil unde se mai găseşte câte ceva de mâncare şi Kamil le oferă câte o mică porţie. Zeynep este din nou tristă, şi stă alături de Fatih discutând. Pe uscat, vedem cum Meryem şi cu Şevket se întâlnesc în faţa intrării în casa lui şi se iau reciproc la întrebări. Căpitanul intră înăuntru unde se află familia Șekercizade, Ayfer și Elif-su. Mukaddes sare pe căpitan cu gura mare că toată vina o poartă Zeynep.
Poliţia de coastă apare cu o şalupă şi după ce stau puţin de vorbă cu Zeynep şi Fatih, întrebând de căpitan şi de emigranţi, îi iau pe toţi în arest pentru că nu cred că tinerii au vrut doar să le dea mâncare emigranţilor (şi Yadigar este arestată, nu înţeleg de ce). Prima care este dusă la interogatoriu este Zeynep, apoi urmează toţi ceilalţi. Cel care conduce investigaţia este zăpăcit de cap după ce o interoghează pe guraliva de Fadik. În partea cealalată a secţiei de poliţie, toată familia Sekercizade, Ayfer şi rudele din mahala, încearcă să-i convingă pe poliţişti să le dea drumul tinerilor că nu sunt vinovaţi cu nimic. De plictiseală, în celulă, FadiK şi Zeynep şi-i imaginează pe Fatih, Mete, Orhan şi Mustafa torturându-l pe Ertan. Fatih începe să-şi piardă calmul şi îi învinovăţeşte pe Cevat şi pe Kamil de situaţia creată.
(aici se termină episodul 30 de pe Acasă TV)
Emigranţii depun cu toţii mărturie în favoarea tinerilor, spunând adevărul şi cerând să se întoarcă în ţările de unde au venit. Astfel se rezolvă problema şi toată lumea pleacă acasă. Mukaddes îşi îmbrăţişează copiii, iar bunica Gulsum o întâmpină pe Zeynep. Când ajunge în cameră, Fatih primeşte pe telefon o poză care atestă că mai sunt persoane care ştiu ce s-a întâmplat între el şi Ertan în seara petrecerii botezului. Mai târziu Fatih îi cere lui Mustafa să investigheze discret chestiunea şi să afle cine e persoana care a trimis poza.
Selin se află la o ceainărie cu tipul de la ziua lui Merve, Berkecan, care e un prieten de-al ei din copilărie. Când vine Orhan şi îl vede, atmosfera se încinge iar, dar Selin se supără şi spune că ei nu-i dictează nimeni ce prieteni să aibă şi ce nu, şi îl pune la punct pe Orhan apoi se duce în parcarea subterană să-şi ia maşina. El aleargă după ea, apoi se urcă în maşina împrumutată de la un prieten şi începe o joacă de-a şoarecele şi pisica prin imensa parcare până când ajung faţă în faţă şi ies din maşini ca să tranşeze discuţia.
La vilă din nou Sevket şi Yadigar cu Elif-su iau masa la Fehmi acasă. Televizorul este deschis şi cu toţii văd cum la ştiri se dau imagini cu arestarea lor sub acuzaţia de trafic de carne vie. Gulsum leşină, Fehmi sună la redacţie, dar până la urmă Fatih este cel desemnat de familie să şteargă această pată mediatică aruncată asupra lor. El îl ameninţă pe patronul canalului tv respectiv că-l dă în judecată dacă nu anulează ştirea până a doua zi.
Când lucrurile sunt cât de cât intrate în normal, într-o zi Fadik se hotărăşte să participe la un concurs de prăjituri şi împreună cu Zeynep şi Selin bucătăresc de zor la un tort şi vorbesc întruna, împreună cu Orhan care şi el are un şorţ dinainte şi execută ce i se spune. Mukaddes se joacă în salon cu Selim, câine-căineşte, şi pentru câteva momente pleacă de lângă el lăsându-l singur. Copilul merge de-a buşilea şi dispare din casă. Acum toată lumea îl caută, iar Mukaddes răvăşeşte grădina după el vorbind singură. Când nu mai ştiau ce să mai facă, Mukaddes se împiedică prin salon şi micuţul Selim apare de după un cotlon. Toată lumea răsuflă uşurată, iar tinerii pleacă repede, cu tortul prajiturit de ei, pentru că deja sunt în întârziere.
În maşină, Fatih o întreabă pe Zeynep, oare de ce Meryem - care tocmai venea în vizită când ei au plecat - e toată ziua la ei în casă, deşi nu este nici colegă de serviciu, nici rudă, nici nimic. Zeynep nu pare să înţeleagă subtilitatea întrebării lui Fatih şi crede că doar aşa, a venit să se asigure că totul este în ordine după cele întâmplate. În salon, bunica Gulsum are şi ea aceeaşi preocupare şi o întreabă politicos pe dna Meryem de ce o interesează aşa de mult Zeynep. Meryem parează întrebarea şi răspunde că aşa sunt oamenii din nord, mai protectori, se simt cu toţii ca o familie. După aceea Gulsum îi aminteşte că i-a spus lui Zeynep că are o fată şi o întreabă unde este această fiică a ei. Meryem pare blocată timp de câteva secunde, dar apoi zice că este plecată în străinătate.
La hotelul unde are loc concursul se grăbesc pe scări şi pe holuri către sală, pentru că nu mai au timp. Mete, care ţine cutia în braţe, se împiedică şi cade chiar înainte de a ajunge la uşa sălii de concurs. Toată lumea rămâne pe loc şi nimeni nu îndrăzneşte să deschidă capacul cutiei de tort, care pare foarte zdrobit. Zeynep se uită la el, îl ia de jos şi îşi face curaj. Intră cu toţii înăuntru, ea le prezintă tortul, crăpat în 3 bucăţi, celor din juriu. Preşedinta juriului o întreabă ce-i acela, şi dacă nu cumva îşi bat joc de ei, iar Zeynep răspunde că nu, că tortul se numea
Iubire, şi că este la fel ca iubirea din viaţă reală: cu suişuri şi coborâşuri, cu rupturi şi cu împăcări, uneori calmă, alteori pasională. Apoi povesteşte că la început tortul a fost întreg şi frumos, la fel ca dragostea în primele sale zile. Apoi Mete l-a scăpat jos, la fel ca o inima zdrobită, iar ei au numit până la urmă acest tort
Iubire nouă (Ask Yeniden). Juriul, impresionat de povestea spusă de Zeynep, o acceptă pe Fadik în concurs şi apoi începe degustarea preparatelor prezentate. La sfârşit, tortul lor este declarat câştigător.
Acest rezumat acoperă episoadele 30, 31, 32 de la Acasă TV
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!