joi, 24 noiembrie 2016

Dragoste cu imprumut, ep. 6 turcesc, rezumat




Dragoste cu imprumut, ep. 6 turcesc, rezumat
Dimineaţa Orhan se trezeşte în zgomotul enervant al soneriei telefonului şi iese din camera în care era găzduit. Fehmi se plimbă pe rotilele lui prin casă şi aude soneria care nu mai contenea, apoi îl vede pe Orhan dar când să-l mai fugărească puţin, cade cu tot cu scaun de la etaj. Mukaddes şi Selin se agită, iar Mukaddes ordonă unui servitor să-l ia pe Orhan pe sus, aşa în pijama, şi să-l dea afară din casă.

Meryem se duce în mahala şi se întâlneşte cu Şevket care-i reproşează că l-a părăsit şi pe el şi pe fată în trecut şi zice că n-are la ce să se mai întoarcă. Meryem întreabă de Zeynep iar el o minte că e plecată în America. Cei doi se despart, dar Șekvet este afectat şi lăcrimează când ajunge în casă. Fehmi îl ia pe Orhan cu maşina şi îl duce acasă în mahala, apoi îl ameninţă pe Șekvet dacă îl mai trimite pe băiat înapoi la vilă. Asta generează nişte mici discuţii între Zeynep şi Fatih.

Dragoste cu imprumut, ep. 6 turcesc, rezumat
Fehmi se ţine de cuvânt şi face plângere împotriva lui Sekvet care este arestat. Toată lumea e acum preocupată de acest fapt, iar Zeynep şi cu Fatih merg la vorbitor să discute cu bătrânul căpitan, care îi dezvăluie numai lui Fatih că Meryem este mama lui Zeynep și că ea a vebit ca să-și recapete fiica. dar pentru că bătrânul nu vrea asta, îi spune lui Fatih să plece o vreme undeva într-o vacanță dar îl roagă să nu-i spună lui Zeynep nimic despre mama ei și despre motivul adevărat al plecării. Seara, tinerii se duc la vilă şi Fatih îi arată bunicii Gulsum pozele făcute în parc, spunându-i că sunt făcute în America. Bătrâna este entuziasmată şi pune una dintre poze într-o ramă, atârnând-o pe perete la vedere, spre disperarea lui Mukaddes şi a lui Irem care-şi rod unghiile privind tablouașul.

Fatih şi Zeynep se duc în Antalya așa cum le-a zis Șekvet, ca pentru luna de miere. Acolo merg la un hotel unde dormitorul matrimonial al apartamentului închiriat este decorat cu petale de trandafiri, la fel şi baia. Dar Zeynep nu se arată încântată de superbul decor romantic. Într-o seară Fatih închiriază un restaurant întreg şi apoi îi face cadou lui Zeynep un colier, dar ea îl refuză, ca să nu se creadă că râvneşte la banii lui.

Pentru că au pus la cale intrigi noi, Mukaddes şi Irem au sosit şi ele în acelaşi hotel şi vorbesc cu un tip să facă în aşa fel încât să se afle mereu în preajma celor doi soţi şi apoi să le spună lor tot ce au auzit de la ei, eventual s-o compromită pe Zeynep pretinzând că este fostul ei iubit. (aici se termină episodul 14 de pe Acasă TV) Selin profită că a rămas aproape singură acasă şi se duce în port la ambarcaţiunea lui Sekvet, unde acum se află Orhan şi cei doi prieteni ai căpitanului. Orhan îi aduce un costum de pescuit apoi o învaţă să pescuiască la undiţă. În acest timp Meryem se duce şi ea la vorbitor, dar Șekvet este supărat pe ea şi cearta dintre ei continuă.

Zeynep şi Fatih se duc să exploreze împrejurimile cu o rulotă, iar Irem şi Mukaddes se duc şi ele pe urmele lor. La un moment dat ele îşi pun nişte ciorapi pe feţe ca să nu fie uşor de recunoscut şi o pornesc pe jos, prin pădure, după cei doi soţi. Însă un bărbat cu o puşcă la ameninţă şi le ia la el la cabană, unde le pune să-i spele rufele.

Dragoste cu imprumut, ep. 6 turcesc, rezumat
Zeynep şi Fatih petrec momente foarte frumoase în natură şi nimic nu pare să le poată strică voia bună. În oraş, Fadik se întâlneşte întâmplător pe stradă cu Ertan, şi se sperie. Ertan se duce acasă la Zeynep unde îi deschide mătuşa Yadigar care nu ştie ce să-i spună despre ea. Fadik o sună pe Zeynep şi o anunță că Ertan s-a întors ....


Acest rezumat acoperă episoadele 13, 14  de la Acasă TV


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Dragoste cu imprumut



Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!









miercuri, 23 noiembrie 2016

Dragoste cu imprumut, ep.5 turcesc, rezumat




Dragoste cu imprumut, ep.5 turcesc, rezumat
Când apar Fatih şi Zeynep în salon, Fadik şi Mukaddes par prinse pe picior greşit. Situaţia se rezolvă din câteva replici, deși asta implică și pomenirea lui Ertan, fază la care Fatih se supără puțin, dar își joacă rolul și minte că-l cunoște pe Ertan din America. Apoi se aude Selin, care se luptă afară cu Orhan, mort de beat, cărându-l pe scări. Mukaddes se enervează când îl vede în halul ăla şi începe să ţipe la toată lumea jignind din nou toată familia lui Zeynep. Ea uită că se află în casa "soacrei" şi se ia tare de ea, pentru că sare cu gura la verişorul ei. Toată lumea rămâne înmărmurită de curajul ei, iar Mukaddes înmoaie glasul, spune că tot ceea ce vrea e să vadă niște poze cu cei doi mire și mireasă, dar până la urmă tot îl dă afară pe Orhan.

Dragoste cu imprumut, ep.5 turcesc, rezumat
Acesta se duce să doarmă pe vaporaş, alături de oamenii căpitanului, dar aceia îl dau afară de acolo şi-l lasă pe cheu. Orhan găseşte o pânză murdară şi se bagă sub ea, înfrigurat. Selin se gândeşte la el şi îl sună. El o minte că totul e în ordine, dar apare un câine care-l latră şi Selin îşi dă seama că Orhan e pe-afară, şi atunci îl cheamă imediat la vilă că rezolvă ea problema intratului în casă. Orhan, bucuros, se duce şi rămâne să doarmă în camera ei. Fatih și Zeynep se tachinează și se prefac amândoi că s-au săturat de jocul ăsta care scapă de sub control. (aici se termină episodul 10 de pe Acasă TV) Dimineaţa, Orhan iese afară şi fiind geamul deschis la bucătărie, fură de pe o tavă ceva din micul dejun pregătit de bucătăreasă pentru Fehmi.

Dragoste cu imprumut, ep.5 turcesc, rezumat
La vilă se înfiinţează iarăşi Irem cu amica ei şi o întreabă total deplasat, pe Selin când face copil? Gulsum se enervează şi iese din salon. În acest timp, pe heliportul unei clădiri înalte din Istanbul aterizează un elicopter din care iese o doamna bogată, judecând după bijuterii, îmbrăcată în negru, care îl contactează pe Fatih (se pare că Meryem este mama lui Zeynep). Zeynep şi cu Fatih merg să se pregătească de nuntă, pentru că minciuna spusă la întâmplare de Mukaddes trebuie să devină acum adevăr. Zeynep alege o rochie de mireasă împreună cu Fadik, iar Fatih, sfătuit de Mete, se duce la frizer. Mukaddes împreună cu Irem şi cu alte prietene fac o partidă de cărţi şi mai bârfesc puţin despre ultimele veşti. Orhan mănâncă ceva mâncare adusă de Selin după care Sekvet îl sună, iar el spune că nu poate să vină în port pt că este răcit. Acum e nevoit să rămână câteva zile în casă, ascuns. În acest timp, Fatih şi Zeynep, îmbrăcaţi în mire şi mireasă, fac poze într-un parc. La un moment dat, doi indivizi vin la Fatih şi îl invită în maşina lor, luându-l cu ei. Zeynep, speriată oarecum, îi urmăreşte cu maşina decorată ca de nuntă. Pe vaporaş, prietenii lui Sekvet se învaţă să mănânce manierat.

Dragoste cu imprumut, ep.5 turcesc, rezumat
Irem şi Mukaddes se ridică de la masa de joc din salon şi pun la cale o nouă intrigă, dar după câteva momente în vilă intră grupul de vecine ale lui Zeynep, în frunte cu Fadik, aducând zestrea miresii, aşa cum cere tradiţia. Maşina în care se află Fatih opreşte la firma pe care a aterizat elicopterul lui Meryem şi el este adus în faţa doamnei care îi spune că ea vrea să cumpere brandul familiei Șekercizade și că a venit să perfecteze afacerea, dar Fatih îi răspunde că nu are timp să se ocupe de așa ceva în această zi pentru că se însoară. Zeynep aleargă cât o ţin picioarele către uşa de la intrare după el. Când ajung la vilă, toată lumea e aşezată la o masă lungă pusă în salon şi vor să le facă o surpriză. Selin stinge lumina, iar cei doi miri nu mai văd pe unde merg şi cad unul peste celălalt chiar în faţă mesenilor.

Dragoste cu imprumut, ep.5 turcesc, rezumat
A doua zi Orhan escaladează până la o terasă unde Fehmi tocmai mânca o bucată de friptură dar plecase cu scaunul cu rotile pentru câteva clipe în casă. Orhan şterpeleşte mâncarea, iar Fehmi când revine începe să suspecteze ceva. Fehmi începe să investigheze dacă nu cumva Orhan se mai află, incognito, în casa lui şi începe să le iscodească pe servitoare, care ştiau că el fură mâncarea. După aceea se duce la maică-sa, Gulsum, să discute problema cu ea. Fatih, cu Selim în braţe, merge la un aprozar ca să-i cumpere ceva de mâncare copilului căruia nu-i place laptele pregătit de el, în timp ce Zeynep este acasă, răcită. Însă într-o noapte, Zeynep are un coşmar că Ertan vine şi-l răpeşte pe Selim. Ea se trezeşte ţipând, şi atunci îi povesteşte lui Fatih despre relaţia cu Ertan şi cum a lăsat-o baltă când a aflat de copil. La rândul său, Fatih îi povesteşte despre relaţia cu Summer şi despre dezamăgirea trăită când ea l-a refuzat atât de brutal, apoi îi mărturiseşte că ar vrea să rămână unul lângă celălalt toată viaţa. (aici se termină episodul 12 de pe Acasă TV)


Acest rezumat acoperă episoadele 10, 11 și 12 de la Acasă TV


sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Dragoste cu imprumut

Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!