Veysel o ia pe Elif şi pleacă spre casă. Zeynep şi cu Melek iau un taxi şi ajung odată cu el în cartier, dar Veysel le bate pe amândouă şi pe Melek o lasă pe afară, dar o ia înăuntru pe fetiţă. A doua zi Melek o anunţă pe Ayse despre cele întâmplate. Pe de altă parte Veysel discută cu Gonca la telefon în timp ce o plimbă pe Elif peste tot pe unde se duce. La vilă Alyie stă de vorbă cu Kenan care este trist, şi acesta are curajul să-i spună acum mamei sale că a făcut o greşeală că l-a forţat să se căsătorească cu Arzu.
Veysel nu-i pomeneşte lui Arzu că fetiţa este la el, dimpotrivă profită de acest lucru ca să tot stoarca bani de la ea şi face presiuni asupra lui Arzu să-i dea şi restul de bani, aşa cum le-a fost înţelegerea. Însă Arzu nu are cum să mai facă rost de banii necesari. La o nouă întâlnire între ei doi, Arzu vine cu Kenan la restaurantul respectiv iar Veysel bate în retragere văzându-i. La un moment dat ea se duce la masa lui Veysel şi îl ameninţă la rândul ei. Acum el este preocupat de cum să-şi rezolve problema, şi discutând despre asta cu Murat, Elif e cât pe ce să le scape din mână.
Melek rămâne în casă, după ce este băgată înăuntru de Zeynep şi se ascunde după un dulap, apoi îl urmăreşte pe Veysel care este aşteptat de Murat cu Elif la maşină, mai departe de casă, dincolo de parc. Melek îl vede pe Veysel urcând la volanul noii maşini şi începe să înţeleagă cum a făcut rost de bani pentru aceasta. Arzu îi tot controlează telefonul lui Kenan şi când găseşte un mesaj în el, îl şterge, deşi Kenan era aproape să o prindă. Însă a doua zi Melih o surprinde în grădină vorbind la telefon cu Veysel şi aude o parte din conversaţie, ceea ce-l determină să investigheze să vadă ce face soţia lui Kenan. Iar Arzu merge acolo de unde ar putea face rost de bani.
Veysel este căutat de poliţie în legătură cu Elif. După ce stă de vorbă cu poliţiştii, incercand să se disculpe, Veysel îl pocneşte pe Murat, de ciudă. Melih continuă s-o curteze pe Ipek şi să vină în vizite de curtoazie în casa Emiroglu, dar îşi aminteşte de părinţii lui morţi, pentru pământul care acum aparţine lui Kenan. Aflat la cimitir, el îşi reînoieşte promisiunea de a-şi lua înapoi ceea ce este al lui şi al familiei lui.
A doua dimineaţă ni se arată că Zeynep locuieşte acum în casa părăsită, alături de Melek, iar Murat şi cu Elif dorm în maşina roşie, ca să nu fie găsiţi de Melek sau de poliţie. Tugce, care n-a uitat că Elif a dormit cu Ipek, acum se duce aproape în fiecare seară să doarmă în patul acesteia. Arzu a făcut rost de un număr de telefon al unui tip care o poate împrumuta cu bani, dar când se duce la locul de întâlnire îl vede pe acesta, şi un alt individ bătându-l pe un al treilea, şi pleacă de acolo speriată. Însă aşa cum discutase dinainte, o trimite pe Gonca la cofetăria unde lucrează Zeynep, iar ea se duce să discute din nou cu Veysel.
În acest timp Melih se duce la închisoare unde stă de vorbă cu cel care a fost arestat şi judecat pentru moartea părinţilor lui, şi se străduieşte să scoată de la el un anume adevăr ... Gonca (care şi-a luat şi colierul de diamante furat de la Arzu) se oferă să-l ajute pe Selim la servit clienţii (el o ajută pe Zeynep, de fapt), în timp ce Arzu crede că Ayse ştie unde este Elif, sau chiar o ascunde în anexe. Melek şi Zeynep o caută pe Elif dar deocamdată găsesc o hăinuţă de-a ei pe un scaun undeva unde mâncase împreună cu Murat. Pe drum, maşina roşie se defectează iar Selim, care se întorcea acasă, opreşte să-l ajute pe Veysel. Acesta însă, se postează în faţa parbrizului portierei din spate, ca să nu o vadă pe Elif care doarme pe banchetă. După ce Selim şi Gonca pleacă de acolo, Murat cu Veysel o lasă pe Elif prin pădure ....
urmează: Elif, ep. 46-50
sursa foto: capturi video de pe youtube
Pentru alte episoade din acest serial
vă rog accesați pagina Stele tv. Dacă ți-a plăcut, dă mai departe!