miercuri, 31 august 2016

O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat







O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat
Kerem tocmai îşi apară punctul de vedere faţă de maică-sa şi de dna Peride când poliţia îl sună să-i spună că Onur a fost victima unui atac armat, şi că trăieşte dar e dus la spital unde va fi operat. Toată lumea e acum alertată. Peride leşină şi ajunge şi ea pe mâna medicului. Presa speculează că este vorba de o reglare de conturi între Binyapi şi Celil Karabaș, însă Celil se pare că nu are nici o legătură cu acest incident. Datorită atacului, acţiunile companiei la bursă scad, iar Kerem este uşor panicat. Veştile proaste curg, Burak nu mai e în America ci în Maroc şi Seval nu ştie nimic de el de 3 săptămâni. Kerem se înfurie vânzând că maică-sa e cu gândul la Burak, oaia neagră a familiei, pe când Onur nu se ştie dacă va ieşi din comă. Însă Onur se trezeşte pe când Șehrazat era lângă el şi se ruga divinităţii să se trezească logodnicul ei.

La vila Eviliaoglu Burhan şi Nadide sunt şi ei îngrijoraţi pentru Șehrazat, iar Fusun bârfeşte când aude că Onur e prietenul ei, apoi rămâne uimită să afle că de fapt, cei doi sunt logodiţi. Burhan îl desconsideră mereu pe Ali Kemal iar el din nou îşi găseşte refugiu la Cansel. Kerem pleacă în Maroc să-şi scape fratele de la închisoare, pentru contrabandă cu artefacte vechi. Zafer află că atacul asupra lui Onur a fost declanşat de fiul lui Celil Karabaș, care voia să iasă în evidenţă, să-i atragă atenţia lui taică-său în felul ăsta. Burhan şi Nadide decid să le spună lui Fusun şi Ali Kemal ce lasă nepoţilor prin testament, dar celor doi soţi nu le convine că fetelor lor le sunt lăsate proprietăţi şi magazine, iar vila în care locuiesc cu toţii va rămâne lui Kaan. Cansel are probleme cu sarcina şi este chemat medicul apoi prietena ei îl sună pe Ali Kemal care pleacă de la cină, și mai revine doar să-l implore pe taică-său să-l lase să plece pt că nu e fericit în casa aceea. Burhan plânge şi el şi începe să-şi reproşeze că l-au obligat pe fiul lor să se însoare cu Fusun.

Sehrazat stă de vorbă cu Kerem care se află într-o perioadă de răceală faţă de Bennu, impusă de ea din cauza articolului din revista de scandal. Pe de altă parte Kerem încă o iubeşte pe Sehrazat şi este conştient de acest adevăr. Ali Kemal mai vine doar să-şi ia lucrurile şi pleacă uitându-se încă odată la vila părintească. Burhan şi Nadide o iau cu frumosul pe Fusun şi îi sugerează să divorţeze dar ea se ţine băţoasă şi refuză o asemenea idee. Kerem are febră şi este răcit iar Seval îl aude cum aiurează şi rosteşte numele lui Sehrazat, iar când el se trezeşte, Seval îi vorbeşte foarte deschis despre preţul prea mare al unei iubiri nepotrivite şi îl îndeamnă să reia legătură cu Bennu. Gani, care avea nevoie de nişte bani urgent, primeşte de la Burhan un plic pe care să i-l dea lui Fusun, dar şi-l însuşeşte. La un moment dat Burhan află că banii n-au ajuns unde trebuia şi se supără pe el. Onur o duce într-o seară pe Sehrazat la hotelul în care au petrecut acea noapte "neagră" şi îi arată ce a pregătit pentru nunta lor. Fusun primeşte o citaţie de divorţ de la Ali Kemal şi este devastată. Colac peste pupăză, Gani aduce vestea că Cansel este însărcinată în patru luni.

Peride şi Betul găsesc un articol în care se scrie despre apropiata nuntă a lui Șehrazat cu Onur şi despre preţul vilei în care vor locui, preț care este cel real. Onur se înfurie şi când investighează, descoperă că exact o contabilă care făcuse decontul îi trimisese un email lui Zeynep (care într-o bârfă telefonică se preface că n-o crede cât costă vila şi de aceea îi cere dovezi), cu extrasul de pe decontul respectiv. Femeia vrea să se disculpe, pentru că n-a făcut asta intenționat, dar Onur n-o lasă să vorbească şi o concediază pe loc.

Melek se distanţează de Zafer şi amândoi conchid că sunt atraşi unul de celălalt dar că nu e bine ce se întâmplă. Betul se ceartă cu Peride şi doar Onur o convinge să nu plece direct la aeroport, ci să se mute la el. Într-o după amiază Sehrazat se duce cu Kerem cu iahtul; trebuia să vină şi Bennu dar ea nu mai apare. Cei doi navighează o vreme apoi rămân fără motor şi Kerem desface velele. Onur nu se simte prea confortabil când o vede pe Bennu venind pe la el şi află că Șehrazat a rămas cu rivalul său. Dar viaţa merge înainte. Sehrazat îşi face rochia de mireasă la o modistă recomandată de dna Peride. Se apropie ziua nunţii ... Burhan şi Nadide îi cumpără un superb colier cu diamante drept cadou de nuntă. Numai Kerem este pe marginea unei depresii. Face crize de nervi pentru că nu suportă s-o vadă pe Șehrazat că l-a ales pe Onur şi nu pe el. Seval se sperie văzându-și fiul cum reacţionează emoţional şi încearcă să-l potolească.

Ali Kemal merge cu Cansel la controlul periodic şi află că va avea băiat, lucru care-l bucură nespus. Fusun este deranjată de cadoul cumpărat de socrii ei pentru Sehrazat şi îi ofensează spunând că ei i-au luat ceva mai prejos. Burhan se înfurie şi îi pune în vedere că dacă nu se comportă cum trebuie, o alungă înapoi în Kayseri, la părinţii ei. Kerem începe să se certe cu Onur la firmă şi se hotărăşte, deocamdată fără să spună celorlalţi, să plece cu iahtul pe ocean ca să se liniştească.Dar în ziua nunții lui Onur se răzgândește și rămâne acasă.

O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat
Zafer o curtează din nou pe Melek care nu ştie cum să reacţioneze şi n-ar vrea să se implice într-o relaţie complicată, cu un tip însurat. Kaan nu se adaptează la şcoală şi se plânge că nu-i place, însă el este acela care le strică jocul copiilor şi se face nesuferit. Într-o zi pleacă de la şcoală şi când se observă dispariţia lui, Onur şi Sehrazat spun la poliţie că probabil Celil Karabaș l-a răpit pe băiat. De fapt, el vrea să meargă acasă şi este găsit pe stradă de un bărbat, care a mai fost învinuit de molestare şi sechestrare de copii, pentru că a răpit copii pe care apoi îi trimitea la cerşit. Din fericire nişte poliţişti îl recunosc pe Kaan şi îl arestează pe bărbat înainte de a fi prea târziu. Zeynep iși face o firmă proprie și găsește un colaborator pe nume Erdal. Ca să se revanşeze faţă de Ayșe, contabila concediată de Onur, îi face rost acesteia de un job la firma lui Erdal. Melek plânge pe umerii soră-sii că e îndrăgostită de Zafer dar că n-ar vrea aşa gen de relaţie. Burhan descoperă că Gani vindea haine de piele turiştilor la preţ dublu ca să-şi scoată bani de buzunar, pentru că unul din turişti a filmat momentul şi a venit să se plângă la Burhan. Când ajunge acasă, nervos, şi îi spune dnei Nadide ce a aflat, Fusun tocmai căzuse sângerând şi este dusă la spital. Mai târziu Gani se disculpă spunând că Ayșe, una dintre servitoarele din casă, avea nevoie de bani. Fata îl ajută şi confirmă minciuna lui Gani, pentru că îl place.

E ziua nunţii lui Onur cu Șehrazat. Kerem goleşte pahar după pahar şi Mert nu ştie cum să-l oprească. Toată lumea e pregătită şi aşteaptă ca restaurantul să se umple de oaspeţi. La televizor se dau ştiri de scandal şi apare Jale, femeia concediată de Onur la începutul serialului, care afirmă că Onur i-a cerut o noapte contra cost şi pentru că l-a refuzat a concediat-o şi că acum îl dă în judecată. Toată lumea înmărmureşte, iar Șehrazat anulează nunta. Onur este siderat pentru că înţelege că e extrem de dificil să fie crezut că Jale minte şi că totul e o înscenare josnică.

Acum Kerem face un mare pas şi stă lângă Șehrazat s-o consoleze. Ziarele titrează şi a doua zi despre plecarea lui Sehrazat de la nuntă, punând și o poză cu ea în mașina lui Kerem. Onur este dărâmat, Peride nu vorbeşte cu nimeni şi îl acuză pe Onur că seamănă cu taică-său. Dar întrebarea care se ridică în mintea lui Onur este cine a putut fabrica o ştire atât de aproape de adevăr, imaginându-şi că s-a aflat cumva de noaptea dintre el şi Șehrazat. Gani se duce acasă la Cansel şi îl anunţă pe Ali Kemal că Fusun e la spital şi că are cancer uterin. Când ajunge şi el acolo, Fusun plânge în hohote iar medicul îi spune că mâine va fi operată, şi că e mai importantă viaţa ei decât capacitatea de a face copii. Kerem o tot sună pe Șehrazat deşi ea este împreună cu Bennu. Seval îl ceartă pentru asta şi pentru faptul că nu e alături de prietenul său în astfel de momente, dar el dă de înţeles că ştirea de la televizor este adevărată. Într-un restaurant, Zeynep stă de vorbă cu prietenele ei şi le spune că Jale este deja în avion, în drum spre Coasta de Azur unde va locui de acum încolo la Erdal, noul colaborator al lui Zeynep. Însă peste câteva zile Erdal o anunţă pe Zeynep că nu mai are nevoie de serviciile ei şi că de fapt, s-a folosit de ea ca să se răzbune pe Onur Aksal. Zeynep e derutată şi dezamăgită de ceea ce-i este dat să îndure.

O mie si una de nopti episoadele 26-30 rezumat
Ali Kemal se duce la Cansel, impresionat, iar ea îl trimite acasă, ştiind că aşa avea să se termine relația lor. El se duce la spital iar Fusun, speriată de operaţie, îi spune ce are de făcut cu fetele dacă ea moare. Ali Kemal o roagă să-l ierte şi se îmbrăţişează. Onur se duce înfuriat în birou la Kerem reproşându-i că nu i-a dat nici un telefon, iar el îi aminteşte de ceea ce i-a spus cândva, că a plătit preţul unei nopţi iar femeia aia l-a dezamăgit. Onur răspunde că asta n-are legătură cu Jale, iar Kerem, care pare că ştie despre banii luaţi de Onur din firmă când i-a dat lui Șehrazat, îl întreabă ce altceva ar mai trebuie să ştie. Onur se duce acasă la Șehrazat şi încearcă s-o facă să înţeleagă că totul a fost doar o calomnie, însă ea nu-l iartă. Atunci Onur răspunde că va curăţa pata asta de pe obrazul lui şi va reveni la ea. În acest timp Kerem vrea să se despartă de Bennu, iar ea îi spune că şi-a dat seama că inima lui n-a fost niciodată a ei, că înţelege şi îşi ia rămas bun, plecând acasă. Kerem simte durerea pierderii lui Bennu însă nu face nimic ca s-o oprească. Bennu, în apartament, se apucă de băut aprinzând lumânări pe masă, pe jos, peste tot.....



sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina O mie si una de nopti-prezentare








luni, 29 august 2016

Elif - rezumate, episoadele 26-30







Elif - rezumate, episoadele 26-30
Arzu se miră să-l vadă pe Veysel în uşă, dar intră, discută şi nu se lasă intimidată de el, totuşi renunţă la tonul arţăgos când el îi arată sacoşa cu trenciul şi eşarfa pe care Gonca nu le-a ars. Apoi rămâne literalmente fără grai când îl aude pe Veysel spunându-i că el este tatăl lui Elif. Între timp Melek a fugit prin pădure până la fermă unde, ascunsă după grajd, o vede pe Elif cu Ipek. La vilă apar discuţii între Alyie şi Kenan care n-a vrut-o pe Arzu de nevastă dar maică-sa a insistat s-o ia.

Arzu nu recunoaşte nimic în faţa lui Veysel, care e disperat că pierde teren şi femeia nu reacţionează conform aşteptărilor lui. El o ameninţă că va dezvălui poliţiei totul, dar ea îi răspunde că numai după haine şi o poveste inventată n-o s-o aresteze nimeni. Atunci el îi arată un CD şi ameninţă că acolo este filmat/înregistrat totul şi că le dă poliţiştilor CD-ul. Arzu se recunoaşte învinsă şi cedează în faţa lui. Ea acceptă să îi dea bani în schimbul CD-ului, dar are o condiţie, s-o facă pe Melek să stea departe de Kenan.

Elif - rezumate, episoadele 26-30
La fermă lui Melek i se face rău şi Husnu o vede şi o duce la Ayse în anexe. Acolo ea discută cu Ayse care spune că orice ar fi, nu va mai pleca nicăieri fără fetiţă. Gonca se dă cu un parfum găsit pe măsuţa de toaletă a stăpânei ei, apoi Arzu vine acasă şi o ia la rost în legătură cu arderea hainelor. Arzu minte şi sugerează că Ayse probabil a fost pe urmele ei şi nu şi-a dat seama. Melek, care nu mai are cum să se întoarcă acasă, îl sună pe Veysel să-l trimită pe Murat după ea cu maşina. Între timp plimbarea lui Ipek cu Elif se încheie şi se îndreaptă amândouă către anexe. Melek iese din curtea vilei, dar Kenan era afară cu Husnu şi îi aude paşii. Kenan apucă doar să vadă maşina lui Murat plecând, dar observă că Melek este pe scaunul din dreapta. O întreabă pe Ayse dacă n-a fost Melek pe la ea, dar servitoarea minte că nu ştie nimic. Kenan se urcă în jeep imediat și îi dă viteză ca să-l ajungă din urmă pe Murat, însă în cele din urmă se întoarce acasă şi, cu medalionul lui Melek în mână se întreabă de ce a revenit ea după 6 ani, şi îşi aminteşte cum a aşteptat-o ore întregi în ziua în care trebuia să fugă împreună şi Melek n-a mai venit.

În aceeaşi zi, la masă, Elif începe să vorbească din nou, după ce o visase pe maică-sa şi s-a trezit din somn strigând-o. Iniţial toată lumea se bucură, cu excepţia lui Tugce, dar mai apoi îşi dau seama, o parte din cei din casă, că faptul că Elif vorbeşte va aduce din nou anchetatorii la vilă.

Melek este iarăși ţinută încuiată de către Veysel, de dată asta chiar în prezenţa lui Arzu care vine să-i dea banii cu care el o şantajează, în schimbul CD-ului. După ce ea pleacă, Murat şi Veysel râd că au păcălit-o pe Arzu cu un CD fals, pe care au înregistrat emisiuni de pe National Geografic. Jandarmii ajung din nou la vilă, dar Elif, amintindu-şi prin ce a trecut se sperie şi tace, ţinând-o pe Ayse de picior. Încearcă să scoată o vorbă dar se opreşte. Atunci jandarmii propun să iasă toată lumea din salon, să închidă uşa şi să rămână doar ei doi cu Elif, dar fata nu spune exact ce s-a întâmplat.

Elif - rezumate, episoadele 26-30
În cartier, Melek îi povesteşte lui Zeynep despre relaţia ei cu Kenan şi cum a rămas însărcinată cu Elif, apoi îi explică de ce a fugit de el: pentru că familia lui a încercat s-o omoare şi pe el l-au obligat să se însoare cu Arzu. Totul este auzit de Murat care e la uşa dormitorului. După aceea, Murat îl convinge pe Veysel s-o cheme din nou pe Gonca în pădure şi acesta află de la ea că Elif este fiica lui Kenan. Veysel e dărâmat de veste şi total bulversat, pentru că Melek îl minţise că primul ei soţ era mort.

Arzu vede că a fost păcălită şi se enervează hotărâtă să se ducă la Veysel să-i ceară banii înapoi. Ayse află de la Zeynep despre faptul că acum cea şantajată este Arzu, şi atunci servitoarea se duce acasă la Melek să discute cu ea. Până una-alta, apare Veysel acasă şi Ayse se ascunde după un dulap masiv. Imediat după aceea, ajunge şi Arzu acolo şi îi cere socoteală lui Veysel pentru că a minţit-o. Ayse şi Melek ascultă din dormitor cum Veysel o ameninţă pe Arzu că dacă nu-i dă bani, se duce la Kenan să-i spună că Elif este fata lui, pentru că ştie adevărul.

Melek iese cu Ayse voind să plece de acasă, dar pe drum se întâlnesc cu Murat, care o ia pe Melek înapoi. Veysel o bate pentru îndrăzneala ei. Tugce din nou îşi bate joc de Elif în grădină şi îi ia un pantof din picior, jocul ei terminându-se odată cu venirea lui Kenan care îşi pune fiica la punct. Ayse o contactează pe Zeynep şi se duce la ea la serviciu - Selim i-a făcut rost de un job la o cofetărie mai selectă - şi dezbat subiectul cu Melek care este sechestrată de soţul ei.

Elif - rezumate, episoadele 26-30
Veysel o mai sună pe Arzu să-i amintească de bani. Ea se enervează şi într-o zi, o găseşte pe Elif la bucătărie mâncând, îi ia farfuria din faţă aruncând mâncarea la gunoi, apoi o bruschează pe fetiţă şi o dă afară din bucătărie. Kenan, aflat în camera ei, găseşte o bucată dintr-o poză cu el şi cu Melek ruptă de Arzu de ciudă. Veysel o sună iar pe Arzu dar ea închide telefonul. Atunci el se duce să-şi cumpere un costum bun de haine, şi face repetiţie cum îl va cunoaşte el pe Kenan, hotărât să facă aşa precum a spus. Elif joacă şotron dar vine Tugce şi îi aruncă pietricica, apoi sare coarda pe desenul de pe caldarâm. Însă Tugce se împiedică şi cade, refuzând ca Elif s-o ajute să se ridice. La cofetăria unde lucrează Zeynep, Selim vine zilnic, dar pentru că el i-a cerut nişte întâlniri şi ea nu s-a arătat (deşi l-a urmărit de la distanţă), Selim o face pe Zeynep geloasă discutând cu Pelin, colega lor, despre un proiect de la facultate. Atunci Zeynep varsă intenționat cafeaua peste filele printate ca să le strice jocul.

Veysel ajunge în seră şi face cunoştinţă cu Kenan, dar când să între în subiect, apare Arzu care-l face pe Kenan să plece în casă. Între ea şi Veysel are loc un schimb dur de replici din care tot el iese învingător. Zeynep este acasă cu Melek şi îi face o propunere ...


urmează: Elif, ep. 31-35

sursa foto: capturi video de pe youtube

Pentru alte episoade din acest serial 
 vă rog accesați pagina Stele tv