|
Capsule Cafea - Kafferoma |
Omul şi cafeaua reprezintă un binom indestructibil de peste o mie de
ani. La începuturi, în negura timpului, se pare că boabele de culoare verde
maroniu au sedus primii consumatori în Etiopia. Dar de pe vremea aceea nu ne-au mai
rămas decât legende frumoase şi poveşti greu verificabile. Ceva mai aproape de vremurile noastre,
prin secolul al 15-lea, un vindecător islamist, Omar, care fusese
exilat într-o peşteră, descoperise prăjirea cafelei şi fierberea ei, în
lipsa altui aliment. Pentru că de la cafea a căpătat vigoare şi a
rezistat fără mâncare mai multe zile la rând, a fost rechemat în oraşul lui şi ulterior sanctificat.
De altfel mai târziu, licoarea amăruie şi catifelată a devenit apanajul unor călugări
sufiţi din Yemen care o foloseau în ritualurile magice, considerând că energia de care beneficiau era un dar al divinității. De acolo s-a răspândit în mai tot Orientul obiceiul
de a bea o cafea fierbinte şi aromată, şi de a sta la taclale cu
prietenii. Probabil tot atunci vrăjitoarele cele mai pricepute au inventat ghicitul în cafea. În secolul următor au apărut cafenelele, aşa cum le ştiam până nu demult: spaţii publice în care lumea juca şah, discuta politică, ori unde se năşteau marile opere literare. Cafeaua devenise micul capriciu al
sultanei Hurrem, care a continuat să o bea, pe ascuns, chiar şi după ce puternicul
ei soţ, sultanul Suleyman, a dat un edict pentru închiderea
cafenelelor Istanbulului de teamă să nu se pună la cale revolte sau lovituri de stat împotriva lui. Dar legea n-a putut să rămână valabilă prea
multă vreme. Cafelei nu i te poţi împotrivi la nesfârşit. Astfel, de-a lungul anilor, s-a
născut o întreagă industrie.
Asta-i pe scurt, povestea fierturii din cafeaua boabe. O cumpărai la
pungă sau la kilogram, o măcinai, tu sau vânzătoarea de la băcănie,
şi o puneai în ibricul de cupru cu apă clocotită, în tava cu nisipul fierbinte. Iar ritualul ăsta a
durat sute de ani, până când lumea s-a modernizat, şi ai vrut totul
mai repede, mai bine, mai gustos. A apărut cafeaua solubilă. Cu o
linguriţă de cafea ness şi una de zahăr, plus o ceaşcă de apă fierbinte,
e gata cafeaua. A trecut şi moda ness-ului, iar tu din nou ai vrut totul mai
bun, mai rapid, mai gustos. Au apărut expresoarele şi cafetierele. Pui
cafeaua, pui apa, apeşi pe buton şi în două minute ai o ceașcă de cafea aşa
cum îţi pofteşte inima. N-a fost perfect nici aşa. Unul vrea cafeaua
mai lungă, altul mai dulce, celălalt mai tare sau mai aromată.
|
Capsule Cafea - www.kafferoma.ro |
Producătorii de cafea au găsit şi de dată asta o soluţie: capsulele de
cafea. Fiecare are acum libertatea să-şi aleagă, la birou, exact ceea
ce-i place.
Mie-mi place Lavazza Blue, colega mea preferă Dolce
Gusto iar şeful e fan Espresso Point. Le avem pe toate în stoc, ca să
zic aşa, şi când simţim nevoia de o pauză sau de un refresh, punem
capsula şi în câteva secunde cafeaua e gata.
Ori nu vrei cafea? Nici o
problemă, se rezolvă. Avem şi ceaiuri, şi băuturi încapsulate. Cere şi
ţi se va da. Cine suntem noi? Ne cheamă KaffeRoma.
KaffeRoma.ro. Încântaţi de cunoştinţă. Suntem aceia care te facem să-ţi revii din somnolenţă, dimineaţă de dimineaţă cu o ceaşcă de
cafea, reconfortantă şi revigorantă. Te mai aşteptăm pe la noi!
sursa foto site-ul http://www.kafferoma.ro